UK Bookmakers

Ce plătim de fapt în factura de electricitate. Energia înseamnă doar o treime

Scris de Florin Cojocaru. Posted in Social


Potrivit formulei de construcţie a preţului final al energiei electrice, cea mai mare componentă de preţ o reprezintă tarifele de sistem şi taxele colectate de stat. În condiţiile unui an 2014 cu condiţii climatice normale, orice modificare a tarifelor sau a taxelor aduce cu sine măriri de preţ.

Preţul final pe care îl plătim pentru energia electrică conţine 10 componente, dintre care preţul propriu-zis al energiei reprezintă doar 30,9%, potrivit datelor Transelectrica. Acest procent reprezintă o medie, în funcţie de coşul de energie de care beneficiaţi, în funcţie de zonă şi furnizorul ales. Restul componentelor sunt o suită de taxe şi tarife care măresc preţul curentului de trei ori, de la producător la consumator acasă. Din acestea trăiesc restul companiilor care aduc curentul de la producător la gospodărie şi statul, care îşi ia partea sa din taxe şi impozite.

Astfel, următoarea componentă ca importanţă în compunerea preţului final este tariful de distribuţie de joasă tensiune,un tarif reglementat pereceput de distribuitor. Acesta reprezintă 25,3% dn preţul final. Exact această componentă poate aduce scumpirea curentului de anul viitor, pentru că taxa pe stâlp, anunţata de Guvern şi impusă distribuitorului, ajunge pe lanţ la clientul final. Nimeni nu poate încă cuantifica impactul asupra preţului, pentru că niciun distribuitor nu şi-a făcut calculele.

A treia componentă ca importanţă este preţul certificatelor verzi. 4% din preţul facturii reprezintă sunele pe care le plătim pentru susţinerea  sectorului local de producere a energiei verzi.
5,8% din factură reprezintă tariful de distribuţie de medie tensiune, iar 1,9% tariful pentru distribuţie de înaltă tensiune.

Alte tarife cu preţ fix reglementat sunt: tariful de transport – componenta de injecţie în reţea(1,7%), tariful de transport – componenta de extracţie din reţea(2,2 %), tariful de transport – componenta servicii de sistem(2,4%), tariful de transport – servicii prestate de operatorul pieţei(0,1%).

Transportatorul de energie este unul singur: Transelectrica. Distribuţia, însă, este asigurată de patru mari actori: Enel, CEZ, Electrica şi E.ON.

Taxa de cogenerare care se colectează de la consumatorul final pentru premierea producătorilor de energie în cogenerare de înaltă eficienţă reprezintă 4,1% din preţul final. Guvernul va reduce această taxă cu 60% la jumătatea anului viitor, astfel încât impactul în preţul final este de puţin peste 2%.
Acciza şi TVA-ul reprezintă taxe pe care le colectează direct statul.

Adunate, toate aceste taxe şi tarife totalizează 97.8%. Restul, până la 100%, reprezintă marja furnizorului şi alte costuri precum cele financiare şi cele de asigurare a riscului.

Presiunea pe preţuri vine, anul viitor, din taxa pe stâlp şi din liberalizarea totală a preţurilor pentru consumatorii casnici. Pe de altă parte, scăderea taxei de cogenerare şi impactul pozitiv asupra pieţei a energiei regenerabile ieftine compensează eventualele scumpiri. De altfel, preşedintele Agenţiei de Reglementare în Energie Nicolae Havrileţ a anunţat recent că preţurile la energie electrică se vor mări cu maxim 1%, de la 1 ianuarie.

Pentru 2013, preţul reglementat ale energiei electrice a fost stabilit de ANRE la 155 de lei/MWh, sau 0,15 lei/kWh. Pe acest preţ, aplicând procentele de mai sus se poate calcula cât costă fiecare compoentă de preţ în parte.

 

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019