Când sunt femeile mai satisfăcute de propriul corp, indiferent de câte kilograme au?

Scris de descopera.ro. Posted in Social


Femeile care sunt satisfăcute de relaţiile în care sunt implicate au o imagine mai pozitivă atunci când vine vorba de modul în care îşi percep corpul, spun oamenii de ştiinţă.

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Tallinn, din Estonia, a adunat date de la 256 de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani.

Dintre acestea, 71,5% coabitau, în timp ce 28,5% erau căsătorite. Toate participantele au fost intervievate cu privire la greutatea lor, regimul alimentar, conştiinţa de sine, imaginea corporală şi stima de sine.

Rezultatele au indicat că, cu cât o femei este mai satisfăcută de relaţia cu partenerul, cu atât este mai probabil ca ea să fie mai mulţumită de corpul ei, indiferent dacă ea are sau nu o greutate apropiată cu cea considerată a fi ideală.

De asemenea, participantele satisfăcute au avut declarat şi un nivel mai mare de stimă de sine, nefiind preocupate în mod excesiv de aspectul fizic.

Prezentând constatările în cadrul unei conferinţe anuale de la British Psychological Society's Division of Clinical Psychology din York, coordonatorul studiului, Sabina Vatter, susţine că acestea sugerează faptul că o imagine pozitivă a propriului corp „este asociată mai curând cu nivelul de fericire pe care îl atingem în diferite domenii din viaţă, cum ar fi domeniul relaţiilor amoroase, decât cu kilogramele indicate de cântar”.

http://www.descopera.ro/dnews/11750217-cand-sunt-femeile-mai-satisfacute-de-propriul-corp-indiferent-de-cate-kilograme-au

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024