DE 1 IUNIE CEI MAI BUNI PESCARI S-AU INTILNIT LA SACALASENI

Scris de Horia Buzaşu. Posted in Social


Mult aşteptatul concurs de pescuit organizat din iniţiativa profesorului Horia Buzaşu de la Şcoala Dr.Victor Babeş în colaborare cu A.J:V.P.S. Maramureş, director Ionică Pop, a adus la startul acestei ediţii un număr de 5 echipe , reprezentante ale şcolilor gimnaziale  Avram Iancu,Octavian Goga, Şcoala Specială şi Dr.Victor Babeş ,toate din Baia Mare şi Şcoala din Remetea Chioarului.
            Cum vremea a ţinut cu pescarii,pe malul bălţii din Săcălăşeni şi-au aşezat undiţele 20 de copii , dar şi cei 5 profesori care-i însoţeau.S-a disputat o singură manşă de 5 ore,timp în care fiecare pescar şi-a demonstrat măiestria în a păcăli şi a aduce la mal un număr cât mai mare de peşti.

Faze spectaculoase au fost cu duiumul: monturi agăţate prin ierburi , peşti imenşi scăpaţi la mal , fire rupte de monştrii nevăzuţi şi câte şi mai câte…
            S-au prins totuşi o sumedenie  de peşti, iar la capătul celor 5 ore de pescuit s-a făcut cântărirea şi apoi eliberarea peştilor, clasamentele  arătatând după cum urmează :

ECHIPE  Locul    I   Şcoala Gimn. Remetea Chioarului  - prof. Călin Moje
                  Locul  II   Şcoala Gimn. Dr.Victor Babeş        - prof. Horia Buzaşu
                  Locul  III  Şcoala Gimn. Octavian Goga         - prof. Andrei Orha
                  Locul  IV  Şcoala Gimn. Specială                   - prof. Adelin Ţiudic
                  Locul    V Şcoala Gimn. Avram Iancu            - prof. Marius Sas

INDIVIDUAL   Locul I   Alexandru Petruş  -  Şcoala Gimn. Remetea
COPII                Locul II   Răzvan Mateşan  -   Şcoala Gimn. Octavian Goga        
                            Locul III Bogdan Stoica     -   Şcoala Gimn. Dr.Victor Babeş       

CEA MAI MARE CAPTURĂ-COPII    Denis Domokos - Şcoala Gimn. Specială.

Concursul între profesori a fost şi de data asta extrem de palpitant,diferenţa făcând-o doar câteva grame.

INDIVIDUAL PROFESORI:

Locul I      prof. Andrei Orha    - Şcoala Gimn. Octavian Goga.  
Locul II     prof. Adelin Ţiudic - Şcoala Gimn. Specială   
Locul III   prof.Călin Moje       - Şcoala Gimn. Remetea Chioarului           

CEA MAI MARE CAPTURĂ- PROFESORI  Călin Moje - Şcoala Gimn. Remetea.

De remarcat faptul că tânărul Alexandru Petruş de la şcoala din Remetea a avut de departe cea mai mare cantitate de peşte dintre toţi pescarii,fie ei elevi sau profesori !

Cum sponsorii au fost şi de data asta foarte generoşi,toată lumea a plecat acasă cu câte ceva,indiferent de locul ocupat în clasament. Pachetele cu dulciuri au fost oferite în cea mai mare parte de hipermarchetul AUCHAN. A mai contribuit şi S.C.Stupina s.r.l. Fructe pentru toată lumea a oferit,ca în fiecare an , magazinul FRAGUS. Participanţii  au avut parte din nou de câte un Sendwich uriaş oferit de Liana şi Vasile Adamko. Bineânţeles, nu au lipsit nici produsele cu specific pescăresc oferite în acest an de magazinele : VIDRA –patron Cristian Bejan care a sponsorizat şi transportul copiilor , DELTA – patron Adrian Pavel , CORMORAN – patron Monica Butean , BIG FISH – patron Zoltan Balazs şi AVAT – patron Jeno Balogh.
Pe lângă toate astea,concurenţii clasaţi pe primele 3 locuri au fost recompensaţi de A.J.V.P.S. MM. cu vouchere gratuite pentru partide de pescuit pe balta Săcălăşeni.
     
            Organizatorul acestui eveniment, profesorul Horia Buzaşu , mulţumeşte tuturor celor implicaţi într-un fel sau altul în reuşita acestei ediţii a CUPEI 1 IUNIE .

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026