Recuperare zi de zi, 15 ani la Asociaţia Esperando

În 15 Octombrie 2016 se împlinesc 15 ani de la deschiderea Centrului de Recuperare Esperando.
În 2001, o mână de părinţi şi un professor de Cultură Fizică Medicală au decis să acopere o nevoie uriaşă a copiilor cu dizabilităţi fizice: un loc în care să fie oferite servicii de recuperare fizică, educaţie adaptată, logopedie, psihoterapie, terapie ocupaţională, socializare, consiliere pentru familii.
Pe parcursul anilor au fost îmbunătăţite constant metodele de lucru, introduse noi terapii, extinse serviciile, astfel încât un număr tot mai mare de persoane cu nevoi speciale să poată beneficia de aceste servicii. Pe lângă copii, sunt tot mai mulţi tineri şi adulţi ce vin la Centrul Esperando. Peste 350 de persoane cu dizabilităţi au trecut pragul Centrului în cei 15 ani.
Fiind vorba de paralizii cerebrale, distrofii musculare, Sindrom Down sau alte afecţiuni grave, cele mai multe incurabile/definitive, recuperarea este de lungă durată- chiar pe parcursul întregii vieţi.
Profesioniştii Asociaţiei Esperando au fost, de-a lungul anilor, parte la primii paşi făcuţi, primele cuvinte rostite, primele desene sau cifre scrise, primele multe alte întâmplări fericite din viaţa celor pentru care Centrul Esperando există.
Vineri, 14 Octombrie vom aniversa cei 15 ani de progrese și impliniri printr-un spectacol cu totul deosebit susținut de persoanele cu nevoi speciale, la Teatrul Municipal Baia Mare începând cu ora 17.00.
Anul acesta, avem ca și invitați speciali în cadrul spectacolului Teatrul Municipal Baia Mare, Ansamblul Național Transilvania, Ansamblul Tradiții Maramureșene, Clubul de dans Prodance, Școala George Coșbuc Baia Mare (prof. Carmen Augustin).
Partenerii din cadrul evenimentului sunt: Primăria Municipiului Baia Mare şi URBIS S.A. Prezentator este Dan Carpov. Intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile.
