184 de elevi, 150 de profesori, 30 de sportivi și 24 de antrenori au fost recompensați de Consiliul Județean pentru performanțele remarcabile

Scris de CJMM. Posted in Social


Momente festive, colinde oferite de Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” și premii acordate sportivilor și elevilor de elită ai Maramureșului, așa s-a desfășurat după-amiaza zilei de vineri, 22 decembrie 2017, la Consiliul Județean. Vreme de trei ore, între 12.30 și 15.30, holul Palatului Administrativ a devenit neîncăpător pentru olimpicii sosiți să își ridice diploma de onoare și premiul oferit de instituția județeană, în urma reprezentării cu succes a Maramureșului la diferite competiții naționale și internaționale, atât în domeniul sportiv, cât și în cel educațional. 30 de sportivi pregătiți de 24 de antrenori și 184 de elevi consiliați de 150 de profesori, aceasta este cifra celor care, în urma rezultatelor excepționale, au fost recompensați de Consiliul Județean Maramureș.


Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, împreună cu vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, cu prefectul județului, Vasile Moldovan, dar și alături de alți aleși județeni, au felicitat sportivii și elevii pentru performanțele deosebite și pentru faptul că au dus numele județului pe cele mai înalte culmi sportive și educaționale.
”Sportul și educația fac parte din domeniile de importanță majoră pentru administrația județeană. Și îmi amintesc că, atunci când eram consilier județean și dețineam funcția de președinte al Comisiei de Buget-Finanțe, am luptat pentru ca finanțările pentru sport și educație să fie crescute, iar acest lucru se vede astăzi. În domeniul sportiv am susținut și vom continua să susținem cluburile sportive, care îi pregătesc pe acești sportivi extraordinari ce sunt o mândrie pentru noi toți. De-a lungul anului am purtat multe discuții cu secretarul de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, Cosmin Butuza, care este reprezentantul județului în Guvernul României și mă bucur că au reușit să demareze procedura de trecere a bazelor sportive spre Minister. Sunt convins că vom avea nu doar un Centru de excelență sportivă în Baia Mare, ci și baze sportive care să susțină cu adevărat nevoia de performanță a tinerilor noștri.
În ceea ce privește educația, Ministerul Educației Naționale este condus de un alt maramureșean, ministrul Liviu Marian Pop, care mereu s-a preocupat și a susținut performanța, la fel cum face și Consiliul Județean Maramureș. Ceea ce însă voi reușiți, an de an, să obțineți diplome și recunoaștere la diferite competiții naționale și internaționale este meritul vostru și reprezintă muncă voastră susținută. De aceea vă asigurăm că și anul viitor vom fi alături de voi toți, atâta timp cât și rezultatele pe care le veți obține se vor ridica cel puțin la nivelul acestui an”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024