UK Bookmakers

Peste 200 de persoane au ajuns la urgență în 1 mai

Scris de Cristina Miia. Posted in Social


Volumul de muncă desfășurat în Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare este uriaș. În doar 24 de ore, echipele de specialiști din cadrul UPU au acordat asistență medicală pentru 215 persoane. Doar 56 dintre aceștia au reprezentat cazuri critice, de cod roșu și galben, restul fiind încadrați la codurile verde, albastru sau alb.

Din totalul celor care au ajuns la UPU în minivacanța de 1 mai, 46 de pacienți au rămas internați, 13 au fost transferați către alte unități medicale, în timp ce 150 de pacienți au fost trimiși la domiciliu, după ce au beneficiat de evaluare și tratament de urgență.

Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare asigură triajul, evaluarea și tratamentul de urgență pentru pacienții care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportați cu ambulanțele.


La sosirea pacienților în UPU se face triajul acestora și, raportat la funcțiile vitale, acuze și starea clinică a acestora, pacienții sunt îndrumați spre unul din cabinetele din Unitatea de Primire Urgențe.
În cursul anului 2018 s-au efectuat 84.860 de consultații și intervenții.

Tot în data de 1 mai, un elicopter SMURD a asigurat transferul unei paciente de la unitatea medicală din Baia Mare, la Cluj Napoca. Bolnava, în vârstă de aproximativ 50 de ani, prezenta o malformație vasculară cerebrală.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019