UK Bookmakers

Prima întâlnire inter-regională a proiectului ”Reduces” a început la Universitatea Turku din Finlanda

Scris de CJMM. Posted in Social


Județul Maramureș este prezent la prima întâlnire de cooperare inter-regională ce are loc în localitatea Turku din Finlanda, în perioada 19 - 20 noiembrie 2019, ca activitate în cadrul proiectului ”Reduces”, implementat de Consiliul Județean Maramureș ca partener, prin Biroul Relații Internaționale.
Delegația maramureșeană este alcătuită din reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș - membri ai echipei proiectului ”Reduces”, consilierii superiori Mihaela Lițe și Gheorghe Paul Szaniszlo -, dar și un reprezentant al grupului de factori interesați, în persoana lui Sandu Hotima, directorul executiv al ADIGIDM Maramureș.
Echipele de proiect din fiecare țară parteneră (Finlanda, Marea Britanie, Bulgaria, Spania, Olanda, România) au prezentat situația inițială cu care se confruntă la nivel regional în ceea ce privește economia circulară, precum și provocările cu care se confruntă pe acest subiect.

Totodată, specialiști în economie circulară de la fundația finlandeză Sitra și Universitatea de Științe Aplicate Lahti au oferit informații, studii de caz și statistici importante din cadrul proiectelor derulate dealungul timpului pe aceasta temă.
Prima zi a continuat cu o vizită de studiu: prezentarea unui exemplu de economie circulară din partea de sud-vest a Finlandei. Echipelor din proiect li s-au prezentat activitățile și modul de operare al consorțiului de management a deșeurilor din zonă - Topinpuisto, precum și proiectele în derulare, dar și platformele de reciclare și depozitare.
Proiectul „REDUCES – Regândirea Dezvoltării Durabile în Regiuni Europene Utilizând Modele de Afaceri ale Economiei Circulare (Rethinking Sustainable Development in European Regions by Using Circular Economy Business Models)” este implementat în perioada 2019-2022, în etapa I (2019-2021) realizându-se procesul de învățare inter-regională, iar în etapa a II-a (2021-2022), partenerii din proiect vor monitoriza implementarea practică a planurilor de acțiune și vor dezvolta proiecte pilot.

Bugetul total estimat al proiectului este de 1.389.939 euro, din care de 85% este finanţare nerambursabilă FEDR. Bugetul estimat aferent Consiliului Judeţean Maramureş va fi echivalentul în lei a sumei de 108.480 Euro, din care 92.208 Euro (85%) finanţare nerambursabilă FEDR, şi 16.272 euro (15%) contribuție națională. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice va suporta 13% din valoarea proiectului, reprezentând 14.102,4 euro, contribuţia Consiliului Judeţean Maramureş fiind de doar 2.169,6 Euro (2%) eşalonată pe o perioadă de 3,5 ani.

Informații suplimentare pe: www.interregeurope.eu/reduces

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020