UK Bookmakers

Necesitatea respectarii masurilor de triaj epidemiologic

Scris de SJUBM. Posted in Social


•    Accesul în spital se poate realiza doar prin cele două puncte de triaj
1. intrarea principală a spitalului, după ora 7.00 - pentru bolnavii care vor dori să acceseze serviciile Ambulatoriului Integrat și/sau Laboratoarelor (explorări funcționale, analize medicale, radiologie etc.)
2. Unitatea de Primire Urgențe a spitalului – pentru cazurile care constituie urgență, dar și pacienții programați pentru internare de zi
•    Triajul epidemiologic este realizat pentru siguranța dumneavoastră, a celorlalți pacienți și a personalului medical,
•    Nu dorim să provocăm vreun disconfort, din cauza timpului de așteptare pentru efectuarea triajului, ci să vă protejăm,
•    Păstrarea unei distanțe față de alte persoane, precum și celelalte măsuri comunicate de autorități trebuie respectate, pentru a evita riscul transmiterii infecțiilor,
•    Avem nevoie de colaborarea dumneavoastră, pentru a câștiga această luptă împotriva îmbolnăvirilor cu COVID-19.



Vă reamintim că Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare lucrează intens și ia toate măsurile necesare pentru a proteja atât pacienții, cât și personalul medical, în actualul context epidemiologic.
Astfel, pentru a preveni și combate răspândirea infecției cu COVID-19, este imperios necesar să se efectueze triajul epidemiologic atât la intarea în spital, cât și la Unitarea de Primire Urgențe a spitalului.
Regretăm disconfortul creat de timpul de așteptare pentru a avea acces în unitatea noastră sanitară. Acest timp însă, nu este unul pierdut, ci unul necesar realizării corespunzătoare a triajului epidemiologic, pentru binele dumneavoastră, al celorlalți pacienți și al personalului medical cu care veți intra în contact.

Suntem aici pentru dumneavoastră și pentru că sănătatea pacienţilor este pentru noi obligaţie sacră!

Dar avem nevoie să fim o echipă, care are un scop comun - acela de a reduce sau chiar elimina aceste riscuri de transmitere a infecțiilor și de a face bine. Bine pentru pacienți, în primul rând. Și bine pentru noi, cadrele medicale, pentru a putea ajuta bolnavii.

Vă rugăm să ne înțelegeți și să ne sprijiniți în aceste demersuri!

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020