Recunoașterea Revoluției lui Vladimirescu
În data de 23 martie 1821 a fost recunoscută Revoluția de la 1821.
Se ajunge la un acord cu boierii rămași în București (jurămîntul reciproc de credință).
În virtutea acestuia Tudor Vladimirescu recunoaște vremelnica stăpânire a țării, alcătuită din boieri.
Astfel are loc legitimarea acțiunilor lui Tudor.
Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir, Țara Românească – d. 7 iunie 1821, Târgoviște, Țara Românească) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești, de la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești.
Revoluția din 1821 este considerată o revoluție socială eșuată sau incompletă, ale cărei urmări au fost mai ample pe plan politic și cultural.
Guvernul otoman a reținut mesajul ei antifanariot și, întrucât rebeliunea greacă continua cu sprijin din rândul funcționărimii fanariote, a numit din nou în fruntea țării un domnitor autohton, pe Grigore IV Ghica.
Ascensiunea boierilor naționaliști a fost accelerată pe durata ocupației rusești din 1828, și cimentată printr-un nou aranjament constituțional, Regulamentul Organic.
În acest interval, supraviețuitorii revoluției s-au divizat între susținătorii acestui aranjament conservator și cei care susțineau cauzele liberale.
Aceștia din urmă au ajutat și la conservarea unei imagini eroice a lui Vladimirescu, care avea mai târziu să fie împrumutată de grupările politice agrariene și de stânga.