UK Bookmakers

Valentin Naumescu: Statalitatea Republicii Moldova: cronica unei dezintegrări anunțate

Scris de Vocea Basarabiei. Posted in Sos Romania


Referendumul recent din regiunea autonomă Găgăuzia (98% au votat pentru Uniunea Vamală cu Rusia), chiar „nerecunoscut" și, firește, minimalizat de autoritățile și justiția statului de peste Prut, coroborat cu secesiunea de facto a Transnistriei, transmit pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit semnalul amenințător pentru ceea ce urmează să i se întâmple Republicii Moldova înainte de a apuca să adere efectiv la Uniunea Europeană: să înceteze să mai existe, cel puțin în formatul ei teritorial actual.

Nu spun că lucrul acesta se va întâmpla mâine, peste un an sau peste cinci ani: dar se va întâmpla oricum, înainte ca Bruxellesul să deschidă porțile Chișinăului pentru apartenență deplină, în caz că le va deschide vreodată.

Personal, sunt sceptic inclusiv față de perspectiva politică și orizontul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (care deocamdată nici nu există, neapărând în niciun document oficial), atâta timp cât Berlinul și capitalele care contează cu adevărat în procesul decizional au instituit formula meschină: „integrare fără aderare"!

Afirm deci că Republica Moldova nu va putea adera la Uniunea Europeană cu vulnerabilitățile, clivajele ireconciliabile și problemele de statalitate structurale pe care le are în prezent. Nu știu dacă va adera vreodată (poate da, poate nu), dar pot să evaluez că, în această configurație teritorială, sigur nu va putea face pasul decisiv spre Occident. Spus direct, Moscova „își va lua partea" (în sensul balanței de putere la periferia clubului occidental), la momentul potrivit, creând niște sateliți mai mici la frontierele Uniunii, care vor juca tot timpul „invers" și vor fi un permanent focar de probleme, de tot felul. Acum, Rusia se mulțumeşte să transmită doar câteva semnale ușoare pentru liderii occidentali să oprească înaintarea și, dacă acestea nu vor fi receptate corespunzător iar avansul spre Est va continua, va trece negreșit la nivelul următor de semnalizare politico-militară.

Republica Moldova nu e deocamdată o urgență pentru Rusia, așa cum este, de pildă, Ucraina. De Chișinău se vor ocupa mai serios doar peste câţiva ani, și doar dacă va apărea un calendar concret al aderării la Uniunea Europeană sau vreo discuție cu NATO, ceea ce nu pare iminent nici pentru strategii cei mai vigilenți de la Kremlin. Altminteri, în structura teritorială actuală, cu „bombele" implantate abil în fundație de creatorii ei de odinioară, Republica Moldova nu reprezintă o miză prea mare și o treabă grabnică pentru imperiul de la Răsărit. Așa cum e acum, e tocmai bine pentru ei. Nici nu trebuie să-i hrănească, nici nu i-au pierdut definitiv. Nimeni nu va lua un stat cu asemenea probleme în curtea lui.

Apărute fie ca improvizații ori accidente istorice după războaie, impuse fiind de puteri străine împotriva voinței națiunilor membre, fie pur și simplu create artificial dintr-o iluzie politică, astfel de entități au avut de la început îngropate adânc și subtil, în însăși temelia lor, adevărate „bombe cu ceas", programate să arunce în aer „șandramaua" atunci când proiectul ideologic inițial va fi fost pus în pericol de anulare, uneori la generații distanță de momentul „violului" din care acel proiect statal s-a născut. Unele din aceste entități statale apărute artificial în secolul XX au dispărut deja, pașnic sau sângeros, iar pentru altele ceasul dezintegrării ticăie.

Republica Moldova face, evident, parte din această categorie nefericită a improvizațiilor istorice destinate unei implozii inevitabile, mai apropiată sau mai târzie, cauzată de lipsa fundamentelor statale specifice, conform definiției clasice. Ar trebui astfel certificate, printre altele: existența unei națiuni, cultură și istorie proprie, o minimă solidaritate a cetățenilor în jurul unei identități comune, o articulare politică legitimă și credibilă pe plan internațional dar în primul rând pe plan intern (organizare necontestată, de exemplu, prin secesiuni regionale sau referendumuri locale cu mesaj separatist), o economie cât de cât autonomă, o securitate garantată (prin forțe militare proprii sau prin alianțe) și, în fine, o opțiune esențială unificatoare la nivelul societății (de exemplu, Vest sau Est).

Este limpede că niciunul din aceste ingrediente definitorii ale unui stat-națiune nu există peste Prut, și doar aderarea norocoasă la Uniunea Europeană ar putea salva statalitatea vulnerabilă a Republicii Moldova. Dar mai apucă oare mica republică post-sovietică acel moment, înainte de a se desface în bucăți, ca o cometă în lungul ei drum prin sistemul solar?

Acum câteva săptămâni, europarlamentarul german Markus Ferber (PPE), întrebat fiind despre momentul aderării Serbiei la Uniunea Europeană, a răspuns categoric: „Serbia? Nici în zece ani!" Pentru cei care nu sunt atenți la detalii, trebuie amintit că Belgradul are deja statutul de țară candidată de aproape doi ani, statut pe care Chișinăul l-ar putea obține cel mai repede peste trei-cinci ani, are un grad de conectare cu Occidentul mult mai ridicat, nu a fost niciodată în componența Uniunii Sovietice și, mai ales, nu are trupe ale Armatei Ruse pe teritoriul său.

Realist vorbind, Republica Moldova nu poate astăzi spera la un calendar (nici măcar teoretic) de aderare mai scurt de 10-12 ani, presupunând că discursul pro-extindere nu se va opri definitiv, din varii motive, și că autoritățile europene rezultate după alegerile din 2019 (căci numai despre acestea poate fi vorba în cazul Chișinăului) vor dori să mai ia în considerare o eventuală extindere spre Est, cu toate complicațiile aferente. Ferber nu vorbea doar în atenția Serbiei, ci bătea șaua pentru a înțelege și alții, aflați în poziții infinit mai incomode decât Balcanii de Vest. Este suficient de văzut că Turcia a semnat Acordul de Asociere acum mai bine de 50 de ani, în 1963, este stat membru NATO din 1952 și, în plus, a început negocierile de integrare în Uniunea Europeană acum aproape nouă ani, fără ca vreun orizont de finalizare cu succes să poată fi deocamdată perceput.

Știu, se poate contra-argumenta cu mărimea Turciei (aproape 77 de milioane) și cu așa-zisa incompatibilitate a Islamului cu Occidentul (personal, consider ambele „contra-argumente" false, ușor de demontat), în raport cu dimensiunile nesemnificative ale Republicii Moldova. Totuși, acțiunea ostilă (prin intermediari fideli) a unei Rusii care nu este de acord cu apropierea Uniunii Europene de frontierele ei ar putea să reprezinte în viitor un obstacol de netrecut pentru statele din Parteneriatul Estic.

Transnistria și Găgăuzia se vor „activa" exact atunci când lucrurile vor părea rezolvate pentru Chișinău iar culoarul spre Bruxelles va părea mai favorabil ca oricând. Dincolo de sensibilitatea noastră pentru Basarabia, să ne gândim la olandezi sau danezi: cine ar vrea ca în curtea lui ordonată să se mute un vecin cu asemenea instabilitate în familie și asemenea „anturaj" dubios? Adevăratul rol al acestor referendumuri (vor mai fi și altele) nu este neapărat separarea sau alipirea de Rusia (de fapt, Moscova nici n-are nevoie de acești rebeli în componența sa, fiind o bătaie de cap inutilă și foarte costisitoare) ci tocmai crearea unui climat de instabilitate care să blocheze planul Occidentului de avans spre Est, în teritorii tulburi, precum și întreținerea/manipularea în zonă unor actori anti-occidentali.

În aceste condiții, nu este exclus ca Republica Moldova însăși să ajungă, peste un deceniu, să-și dorească să scape cât mai repede de aceste pietre de moară atârnate de corpul ei pentru a evada din „îmbrățișarea rece" a sferei de influență de sorginte sovietică.

Federalizarea și apoi aruncarea balastului peste bord vor deveni, peste ani, chiar proiectul politic al Chișinăului. Iar dacă nici așa nu va merge iar extinderea Uniunii Europene se va dovedi o himeră, chiar și fără Transnistria, va mai rămâne o ultimă poartă la care Chișinăul să bată, pentru a închide cercul istoriei. Ați ghicit: România.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=12200:valentin-naumescu-statalitatea-republicii-moldova-cronica-unei-dezintegrri-anunate&catid=51:analize--interviuri&Itemid=72

Share
The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019