Preşedintele Partidului Neamului Românesc (PNR) din Serbia, Pedrag Balaşevici: ''sprijinul acordat de instituţiile de la Bucureşti comunităţii românilor din dreapta Dunării este insuficient''

Scris de RGN. Posted in Sos Romania


Liderul Partidului Neamului Românesc, Pedrag Balașevici, consideră că ''fondurile destinate comunităţii românilor din dreapta Dunării este insuficient și sunt utilizate de entităţi culturale româneşti, ai căror reprezentanţi nu cunosc aşa-numita chestiune timoceană, creând confuzie şi dezbinare în rândul românilor''. ''De multe ori noi am solicitat Ambasadei României la Belgrad, Ministerului Afacerilor Externe şi Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni nu să-şi cosmetizeze, ci să-şi schimbe strategia în ceea ce ne priveşte. Noi avem nevoie de şcoli în limba română, de mass-media în limba română, de cărţi în limba română. În loc să se ţină seama de aceste priorităţi, foarte mulţi bani se acordă fără justificare unor ONG-uri din România care, chipurile, vor să contribuie la renaşterea naţională a minorităţii noastre.

Confuziile trebuie eliminate cu tact, seriozitate şi implicare, altfel idealurile noastre vor continua să fie spulberate', a declarat Balaşevici, pentru corespondentul Agerpres, preluat de Romanian Global News.

El a adăugat că ''o mare parte din proiectele aprobate pentru finanţare, ale căror obiective sunt acelea de a consolida identitatea celor 300.000 de români din spaţiile istorice Timoc, Morava şi sudul Dunării, nu au făcut altceva decât să dezbine şi să accelereze oficializarea recent inventatei limbi vlahe şi a comunităţii vlahe''. 

''În numele partidului pe care îl conduc, cea mai reprezentativă şi cea mai veche formaţiune politică a comunităţii româneşti din Serbia, am cerut de multe ori Guvernului României revizuirea politicii în ceea ce priveşte supravieţuirea noastră şi să nu mai dea curs unor presiuni venite de la grupuri ostile românismului de a finanţa ONG-uri care nu au desfăşurat nici o activitate cultural-spirituală'', a mai afirmat Pedrag Balaşevici.

Liderul românilor din Serbia de nord-est a arătat că ''politicienii din Bucureşti au minimalizat, mai ales în ultimii trei ani, speranţele românilor din Timoc, Morava şi sudul Dunării'' şi că ''soluţia de a da credit unor societăţi culturale născute peste noapte, tocmai pentru a accesa fonduri guvernamentale româneşti, s-a dovedit falimentară şi a dus la deznaţionalizarea românilor''. 

''Este motivul pentru care solicit autorităţilor centrale româneşti să ia act de doleanţele noastre, să nu mai promoveze politici partizanale şi să se implice decisiv la apărarea intereselor legitime ale românilor din cele aproximativ 200 de localităţi cu populaţie românească din Republica Serbia'', a insistat Pedrag Balaşevici.

Liderul PNR din Serbia a concluzionat că, ''dacă politicienii de la Bucureşti nu vor acţiona pentru acordarea cetăţeniei românilor din spaţiile de peste graniţă unde se vorbeşte limba română, există pericolul ca, în următorul deceniu, aici să se întâlnească doar o minoritate inventată - cea vlahă''

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=17692:preedintele-partidului-neamului-romanesc-pnr-din-serbia-pedrag-balaevici-sprijinul-acordat-de-instituiile-de-la-bucureti-comunitii-romanilor-din-dreapta-dunrii-este-insuficient&catid=47:politic&Itemid=78

Share
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020