UK Bookmakers

Lucian Bute a scăpat de suspendare şi va putea boxa din nou

Scris de TL. Posted in Sport


Boxerul român Lucian Bute, fost campion mondial la categoria supermijlocie, a scăpat de suspendarea care îi fusese impusă în urmă cu mai multe luni şi va putea să urce din nou în ring. Anunţul vine după ce Comisia de box a Districtului Columbia a acceptat argumentele oferite de reprezentanţii sportivului român, care au arătat că acesta nu se dopase în mod intenţionat.
Pugilistul Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din 30 aprilie, desfăşurat la Washington şi încheiat la egalitate.

Preşedintele WBC, Mauricio Sulaiman, a anunţat, la 26 mai, că Lucian Bute ar fi folosit ostarină, substanţă interzisă de regulamentele WADA (Agenţia Mondială Antidoping), informează Digi 24. Ostarina nu este un steroid anabolizant, dar are acelaşi rezultat în privinţa creşterii rezistenţei şi masei musculare.

Bute şi-a bazat apărarea pe faptul că a ingerat un supliment alimentar contaminat. Fostul campion mondial şi-a susţinut tot timpul nevinovăţia, iar în august analiza cerută de preparatorul său fizic, Angel Heredia, a unui supliment numit Dynamita P.M. Night Fuel, produs în laboratorul Pharmagenic din San Diego, s-a dovedit că prezenta urme de contaminare cu ostarină, mai notează sursa citată.

http://www.telegrama.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=55834:lucian-bute-a-scapat-de-suspendare-si-va-putea-boxa-din-nou&Itemid=133

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019