Ultramaratonistul Robert Hajnal va lua startul la Ultra Trail du Mont Blanc: ”Obiectivul la cursa de 170 km? Sub 23 de ore!”

Scris de Sorin Ion. Posted in Sport


Robert Hajnal va lua startul la Ultra Trail du Mont Blanc: ”Obiectivul la cursa de 170 km? Sub 23 de ore!”.
Robert Hajnal va lua startul pe 1 septembrie la Ultra Trail du Mont Blanc (UTMB), cursa de 170 de kilometri, alături de super vedete ale ultramaratonului montan, ca François D’haene, Xavier Thévenard sau Kilian Jornet. Vrea să se bucure de cursă, de atmosferă și să termine în sub 23 de ore. A mai alergat acolo în 2015, dar la cursa de 101 km (CCC).



Cum a fost la CCC-ul de 101 kilometri din 2015?
Anul acela, m-am antrenat bine, am fost cu Radu (n.n. – Radu Milea) la Piatra Arsă. Cu toate astea nu cred că atunci eram la fel de bine pregătit ca acum, mă refer aici la experiență pe care o aveam, pentru că CCC-ul a fost doar a doua mea cursă de 100 de kilometri după un Ciucaș X3 (n.n. – un ultramaraton din România). Mi-a fost greu, foarte greu, chiar și așa am tras de mine 110%. La kilometrul 80 mi s-a spus că sunt pe locul 9 și chiar dacă acolo mai mă ajunseseră încă 2 alergători, am reușit să nu cedez ba chiar să mai trec de încă unul până la final.

A fost cald atunci, nu?
Da. Într-un fel asta mi-a prins bine pentru că nu am tras foarte tare la început. La kilometrul 28, după calculele mele de atunci, eram undeva pe locul 30. Au plecat mulți ”blană”, mă gândeam că am foarte mulți adversari tari, dar m-am uitat pe ceas și mi-am dat seamă că au plecat prea tare și nu aveau cum să țină așa, era un ritm de 10 ore, ori recordul cursei era mai mare de 11 ore.

Cea mai lungă cursă a ta a fost anul asta, Lavaredo, a avut 120 de kilometri. La ce te aștepți în cursa din Franța după ce treci de această bornă?
Mă aștept să accelerez după kilometrul 120, la asta mă aștept! Până la kilometrul 100 trebuie să stau în zona de confort, 12-13 ore acolo, tocmai de acolo începe cursa adevărată. Vizualizez borna aia ca și cum ar fi un start, ca și cum ai pleca într-o cursă de 60 de kilometri. Ultimul maraton trebuie să fie cel mai bun din cele patru, chiar dacă primul pare cel mai ușor, are doar undeva la 1.000 de metri de urcare.

Ce ar trebui să faci la UTMB ca acest an al tău să fie și mai bun decât a fost până acum?
În Franța, unde o să fiu însoțit de mama și de prietena mea, nu merg neapărat pentru rezultat. E foarte faină cursa asta, UTMB-ul, trebuie să te bucuri de ea, de atmosferă. Asta nu înseamnă că nu o să dau tot ce pot. Ar fi bun un top 10-15-20, dar oricare ar fi acesta este un bonus. Anul ăsta e cel mai bun pentru că am anii trecuți în spate, așa cum anul viitor sper să fie și mai bun pentru că are acest an în spate și tot așa. Ca idee, rezultatele din țară sunt cam la fel ca acum un an, dar afară, unde acolo au fost obiectivele mele, am mers mai bine.

Cine crezi că va câștiga?
Ne așteaptă o luptă strânsă pentru locul 2. Kilian va câștiga. Mulți or să abandoneze pentru că vor trage tare de ei să termine în timpi foarte buni. La cursele astea tari internaționale mulți renunță dacă nu s-au încadrat în grafic. Cred că François D’haene va fi pe doi. Americanii au adus și ei o trupă tare și, mai mult, sunt veniți de mult în Chamonix, să pregătească cursa. Se va câștiga pe la 20 de ore și ceva, probabil cu 21 ore și 30 de minute se va intra în top 10.

Cine te va ajuta pe traseu?
Mama și prietena mea, Andra, sunt suporterii mei și cei care mă vor aștepta în checkpoint-uri. O să-i instruiesc ce să-mi pregătească, ce să-mi zică când ajung la ei.

Câte perechi de pantofi, ce geluri, cum o să arate rucsacul?
O să folosesc 3 perechi de adidasi. Primii 30 de kilometri sunt mai mult asfalt deci o să fie pantofi de alergare de asfalt. Apoi, pun Hoka One One în picioare iar pe final niște Montura mai agresivi, să dau refresh la picioare. O să schimb și șosetele, o să și mă spăl. Geluri o să iau 2 pe oră, se la SIS Nutrition, o să am și pudră proteică de la GoldNutrition, iar rucsacul, de la Instinct, va avea 1.6 kg cu tot cu apă.

Care porțiune a traseului e mai importantă?

Ultimul maraton contează foarte mult în cursa asta, are 3 urcări și 3 coborâri, și de asemenea și porțiunea de la kilometrul 40 la kilometrul 70 unde se aleargă la peste 2.000 de metri. Acolo apar probleme digestive la mulți, acolo apar accidentări pentru că e noapte, acolo trebuie să fiu foarte atent.

Care este obiectivul tău?
Să termin în sub 23 de ore, un timp care cred că-i foarte realizabil. Cu timpul ăsta, anul trecut, aș fi fost în primii 10. Acum, pentru că sunt foarte multe vedete la start, probabil se va intra în top 20. Nu pot să prezic însă cu siguranță ce o să fie.

http://www.libertatea.ro/sport/robert-hajnal-va-lua-startul-la-ultra-trail-du-mont-blanc-1948941

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024