UK Bookmakers

Sub semnul cifrei cinci, cea mai reusită editie a "Crăciunului în Maramures"

Scris de cjmaramures.ro. Posted in Traditii


Ediția a cincea a evenimentului ”Crăciun în Maramureș” a adunat, sâmbătă 21 decembrie, în Muzeul Satului din Baia Mare zeci de ansambluri și grupuri de colindători din întreg județul și a adus sute de vizitatori dornici să vadă cum arată un crăciun autentic în satul maramureșean.

În acest an, șase case din Muzeul Satului au fost deschise, în gospodăriile lor începând de dimineață pregătirile pentru tăiatul porcului, pentru prepararea produselor tradiționale și pentru primirea colindătorilor. Primarii din Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș, Șomcuta Mare, Botiza, Bistra și Băița de Sub Codru, însoțiți de grupuri de colindători, dar și de gospodari și gospodine care se pricep la preparatul produselor tradiționale au venit la Muzeul Satului din Baia Mare. Au fost reprezentate astfel, toate zonele folclorice ale județului Maramureș, cu produsele specifice, cu colindele și portul tradițional. Au venit de asemenea, grupuri de colindători – copii și adulți - din toate colțurile județului care au colindat pe rând la fiecare casă deschisă, unde gazdele i-au răsplătit cu colaci, mere, nuci și dulciuri.

La eveniment a fost prezent Secretarul de Stat din Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Codrin Scutaru.

Președintele Consiliului Județean Maramureș Zamfir Ciceu a fost cel care a dat startul sărbătorii. ”Această ediție stă sub semnul cifrei cinci, iar simbolistica acesteia înseamnă echilibru și armonie. Iar Maramureșul este un spațiu al echilibrului și Crăciunul este o sărbătoare a armoniei. Prin această sărbătoare dorim să arătăm țării Maramureșul așa cum este el, cu oameni harnici, aprigi, ospitalieri, care știu să muncească, dar să și petreacă. Dorim să invităm lumea să vină la noi, să ne cunoască. Pentru că aici încă se mai respectă tradiția, încă se mai coc colăcei în cuptor, se mai colindă colinde străvechi învățate de la bunici, încă se mai poartă aceste superbe costume naționale. Sunt aici reprezentate, prin cei șase primari, toate zonele folclorice ale județului, cu specificul lor de sărbători și le mulțumesc primarilor care au venit aici. Este și acesta un semn de armonie.” – a precizat Zamfir Ciceu.

În acest an numărul vizitatorilor și al participanților a fost mult mai numeros în comparație cu anii precedenți. Cu toții au putut degusta din produsele care s-au preparat. Iar acestea nu au fost puține: de la prăjiturile de casă aduse de pensiunea Țiplea din Ocna Șugatag, la cârnații și caltaboșii preparați în fiecar gpspodărie, până la sarmale cu mămăligă, vin fiert și nelipsita tocăniță de porc.

Nimeni n-a plecat din Muzeul Satului fără să fi degustat din produse, fără să-și fi încărcat sufletul cu magia sărbătorilor adusă de sutele de colindători.

Organizator a fost Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Autoritate Națională pentru Turism, Muzeul Satului din Baia Mare, Centrul Creației Populare, Ansamblul Național Folcloric Transilvania și Biroul Infoturism Maramureș.

http://www.cjmaramures.ro/detaliu.aspx?eID=3173&t=Comunicatedepresa&Node=21

Share
The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019