UK Bookmakers

Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea I)! (Malaezia, Kuala Lumpur, 11-13 iunie 2015)

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


Motto :
"Multi  dintre cei care traiesc  ar merita sa moara, iar dintre cei morti,  ar merita sa traiasca. Puteti sa le acordati aceasta sansa ? In acest caz, sa nu fiti prea prompti in privinta pronuntarii pedepsei capitale" (J.R.R. Tolkien, 1892-1973, scriitor, poet si filizof britanic, autor al The Lord of the Rings)

In general, eu nu cred in nevinovatia celor condamnati la moarte pentru trafic de stupefiante in tarile Asiei de Sud-Est si in particular al  francezului  Serge Atlaoui(Indonezia, 2007), respectiv,  al  romanului  Ionut-Alexandru Gologan (Malaezia, 2013),  dar abolitionist convins cum sunt, consider, ca nicio fiinta umana, in aceasta lume trecatoare si muritoare, pentru nicio infractiune criminala (cu atat mai putin delictuala !),  nu merita sa fie condamnata la Pedeapsa Capitala.

 

Pentru ca aceasta fiinta umana, indiferent de starea sa juridica  (liber sau privat de liberate) este intotdeauna o sursa inepuizabila de inspiratie si de creatie, care poate contribui, intr-un fel sau altul, direct sau indirect la  progresul  si prosperietatea societatii civile.

Un exemplu de necontestat este cazul Profesorului Philippe Maurice, simbolul abolirii Pedepsei Capitale in Franta.

Condamnat la moarte in 1980 si neexcutat, astazi, el este unul dintre cei mai recunoscuti si apreciati istorici medievalisti contemporani pe plan mondial. (A se vedea pentru detalii si ciclul de articole al autorului consacrat abolirii Pedepsei Capitale in Franta: "33 de ani de la abolirea Pedepsei Capitale in Franta": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/05/thomas-csinta-33-de-ani-de-la-abolirea.html)

 

Nota : ECPM (Impreuna contra Pedepsei cu Moartea) este o organizatie francofona renumita  (de referinta)  de lupta contra pedesei cu moartea, cu sediul central (general)  la Paris (prezenta si in SUA la New York, respectiv, in Canada la Montral), creata in octombrie 2000 de catre francezii  Michel Taube si Jean-François Daniel, avand ca scop promovarea abolirii universale in lume a Pedepsei Capitale (Pedeapsa  cu Moartea), facand lobbying pe langa instantele internationale CDP (Comisia Drepturilor Persoanei) al l’ONU si FDP (Forumul Drepturilor Persoanei) al UE, fiind membru activ al Comitetul de pilotaj CMPM  (Coalitia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea).

Printre membrii organizatiei il regasim pe Profesorul  Philippe Maurice, Director de Cercetari in Istorie Medievala la EHESS (Scoala Superioara de Inalte Studii in Stiinte Sociale), fost condamnat la moarte (1980), simbolul abolirii Pedepsei Capitale in Franta, precum si pe Profesorul de Drept Robert Badinter,  abolitionist convins, parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta (1981), aparator benevol in anii 1970 a zeci  de condamnati la moarte, care asteptau sa fie ghilotinati, cu celebra "masina umana si democratica a mortii" a lui  Jeseph-Ignace Guillotin, Medic, Om politic si Deputat francez, care in sedinta Adunarii Nationale din 1789, dupa succesul Revolutiei franceze si Declaratia Drepturilor Omului si al Cetateanului, propune reformarea vechiului Cod Penal francez, prin, 6 articole fundamentale, iar mai tarziu, in sedinta din 20 martie 1791,  utiulizarea unei masini: "mecanice, eficace, sigure", dar in special : “umane” si “democratice”, pentru executarea sentintelor de condamnare la moarte, caruia îi propune si numele : Louisette! (dupa numele Doctorului J. Louis, Secretar al Academiei parisiene de Chirurgie care a studiat, a pus la punct si a perfectionat masina!

Un alt membru reputat ECPM este si Profesorul Rick Halperin (SMU-Southern Methodist University, Dallas), cunoscut pentru convingerile sale abolitioniste,  membru al CAIUSA (Chair of Amnesty International, USA).

Tristan Mendès France, reputat scriitor si journalist francez, fiul matematicianului si profesorului emerit de renume de la Universitatea Bordeaux, Michel Mendès France si nepotul marelui Om  politic de stanga, Pierre Mendès France, fost Prededinte al Consiliui in Franta (19 iunie 1954 - 5 februarie 1955)  in timplul Republicii a IV  (27 octombrie 1946 - 4 octombrie 1958), a fost Presedinte al ECPM  pana in 2007.

In prezent aceasta organizatie are ca Director general pe Raphaël Chenuil-Hazan si Director de Programe pe Nicolas Perron.

 

PREAMBUL

 

Oficial, desi abolita in 105 de state ale lumii (2015), pentru orice tip de infractiune, Pedeapsa Capitala (Pedeapsa cu Moartea), este inca pronuntata (din pacate!), in numeroase zone (regiuni) geografice ale lumii.

            Faptul ca, in plus, 6 state ar fi renuntat la aceasta pedeapsa in cazul infractiunilor (criminale) de drept comun, iar 52, desi n-ar fi renuntat  la aceasta in codul lor de procedura penala (respectiv, in codul lor penal), dar nici n-ar fi pronuntat-o in ultimul decniu, ar insemna ca in 163 de state ale lumii, nimeni n-ar fi fost executat in ultimul deceniu.

Ceea ce ar fi o dovada a faptului ca timpul ne-ar maturiza si umaniza, chiar daca restul lumii, adica, alte 38 de state,  aplica si practica sistematic pedeapsa cu moartea.

Cu atat mai mult cu cat, conform unui bilant general (definitiv), in 2012, inca 58-61 de state ar fi pronuntat sentinte judecatoresti de condamnare la moarte, iar 21 dintre ele ar fi recurs si la executii.

Insa, multe dintre acele tari care ar fi aplicat pedeapsa cu moartea in 2012, n-ar fi practicat nicio executie in 2013 (Gambia, Emiratele Arabe Unite, Pakistan, Belarus, etc.), iar altele ca Libia si Guineea Ecuatoriala, inca din 2010 sau Uganda, inca din 2006.

Ceea ce, cel putin teoretic, insemna ca dupa 2009, nicio executie nu ar fi fost consemnata, nici in Europa si nici in Asia centrala.

Conform unor documente oficiale pe care le-am putut consulta, in 2013, numarul acestora ar fi fost cuprins intre 778-816,  fata de 2012, cand numarul celor executati (oficial) ar fi fost de 682, iar majoritatea executiilor ar fi avut loc in China (care ar fi executat mai multi condamnati la moarte decat toate statele lumii la un loc !), Iran si Irak, respectiv, Arabia Saudita, Somalia si SUA.

Din contra, conform altor surse neoficiale (dar fiabiale, pe care nu le putem cita !), numai in China, in 2013 ar fi fost executati 2.436 de persoane si numarul executiilor ar fi crescut sensibil in Irak, unde cresterea ar fi fost de cca 1/3  in 2013 (169-175 de executii), fata de 2012 (129-134 de executii) si cu precadere in Iran, unde, oficial, ar fi avut loc "numai" o crestere de la 314 in 2012, la 369, in 2013.

Surse neoficiale (Amnesty International), indica insa un numar de 704 de executii, adica cu 335 mai multe decat numarul comunicat de catre Iran, oficial, autoritatilor internationale, iar aceasta tara, Arabia Saudita si Irak, ar fi responsabile de cca 95% din toate executiile care au loc in Orientul Mijlociu.

La nivel mondial, in 2013  (cel putin 2.339 de persoane ar fi fost condamnate la moarte in 58 de state, neoficial si 1.925, contra 1.722 in 2012, oficial), iar cca 22 de state (adica, 1/10) ar fi facut apel la executii (prin decapitare, electrocutare, spanzurare, injectie letala si impuscare), adica cu unu mai multe decat in 2012, dar aproape cu cca ¼ mai putine, decat cu un deceniu in urma.

In statele Orientului Mijlociu, precum si in cele ale Asiei, cu un ID (Indice Democratic) foarte scazut (Arabia Saudita, Siria, Irak, Iran, Pakistan, Emiratele Arabe Unite, Afganistan, Autoritatea Palestiniana, China,  Vietnam, Coreea de Nord, etc. a se vedea pentru detalii si articolul autorului : "Indice de Démocratie" : http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2015/05/indice-de-democratie_6.html), nu rareori, condamnarile la moarte ar fi fost destul de arbitrare, iar marturiile ar fi fost obtinute de la condamnati (ca regula generala), pe calea terorii si a torturii !

Mentionam aici ca, cu doua decenii in urma, numai 37 de state ale lumii aplicau de maniera activa sanctiunea penala cu moartea, 25 cu un deceniu in urma si  22  in 2013, insa numai 9 dintre ele faceau apel, sistematic (in fiecare an) la aceasta in ultimii 5 ani, folosind toate cele 5 mijloace de executie, cu precadere, decapitarea dar si electrocutarea, impuscarea,  spanzuratoarea, respectiv, injectia letala.

In Arabia Saudita, Coreea de Nord si in Somalia, ar fi avut loc chiar si executii publice pentru infractiuni criminale, care n-ar fi antrenat (implicat) moartea (furt sau jaf cu violenta, trafic de stupefiante, crime economice) sau pentru infractiuni care nici macar n-ar fi trebuit sa fie considerate crime (adulterul, blasfemia, etc.), respectiv, pentru crime considerate  politice ("tradare nationala"), fara o baza reala, care ar fi fost doar un pretext pentru eliminarea dizidentilor (politici).

In sfarsit, Fundatia Dui Hua (中美对话基金会, 中美對話基金會,  zhōng měi duì huà jī jīn huì, creata in 1999 de catre John Kamm, cu sediul general in San Francisco, California, SUA), cu statut consultativ pe langa ONU, apreciaza ca in China, in 2013 ar fi avut loc 2.400 de executii, insa numarul acestora ar fi  in scadere (cu cca 1/5) fata de anul 2012, cand in aceasta tara ar fi fost executati 3.000 de persoane, un numar considerabil mai mic, decat cu un deceniu in urma (in 2002), cand numarul celor executati ar fi fost de 12.000 (de persoane).

Pentru cifrele (numarul de executii) din trecut, aceasi fundatie indica: cca 11.000, in 2005, cca 8.000 in 2006, intre 5.000-6.000 in 2007, cca 5.500 in 2008, cca 4.6000 in 2009 si cca 4.000 in 2011.

Varsta minima pentru aplicarea sanctiunii penale cu moartea (utilizata ca si mijloc de represiune politica !), prevazuta de lege, este de 18 ani, iar incepand din 11 februarie 2011 exceptii au fost prevazute pentru persoane in varsta (peste 75 de ani), mai putin daca crima (crimele) au fost comise cu o cruzime iesita din comun.

In cazul sentintei de condamnare la inchisoare pe viata, posibilitatea eliberarii conditionate poate intervenii dupa executarea a cel putin 10 ani de detentie criminala (cce ce nu se aplica in principiu, in cazul crimelor violente, recidivei, etc.).

China este singura tara din lume care dispune in codul sau de procedura penala (si codul penal) de sanctiunea: "condamnare la moarte cu suspendare".

Acest lucru inseamna practic, ca daca condamnatul, plasat in detentie, in primii doi nu comite nicio infractiune, pedeapsa acestuia va fi comutata la inchisoare pe viata.

Conform art.211-212, din Codul penal chinez, executiile trebuie facute cunoscute publicului, iar acestea sunt puse in practica fie prin injectie letala, fie  prin impuscare, efectuat de catre politisti care au o pregatire speciala pentru executarea unor asemenea misiuni.

Condamnatul este tinut de maini (ficare tinuta de cate un politist), iar al treila trage un glont in ceafa (creierul mic).

Daca pana in trecut organele executatului puteau fi prelevate pentru a fi utilizate la salvarea altor vieti, pe 4 aprilie 2007 Guvernul a promulgat o lege care interzice acest lucru. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului consacrate acestei tematici : "Eutanasia, o veritabila afacerea cu Moartea " : http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42621-eutanasia-o-veritabila-afacere-cu-moartea.html; "Vanzarea si traficul de organe " : http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42019-vanzarea-si-traficul-de-organe-vitale.html).

Pe 26 august 2009, Ministrul chinez al sanatatii si a Crucei RosiiChen Zhu a lansat o campanie publica pentru incurajarea donarilor de organe, insa Viceministrul Huang Jiufe a declarat cu aceasta ocazie, ca desi organele detinutilor executati erau sursele principale ale organelor de grefat in China, „acestia n-ar fi o sursa corecta pentru transplantul de organe”

Este remarcabil faptul ca pe 1 martie 2013, China practica 4 executii, dupa ce intr-o emmisiune, in direct, transmise de catre catre posturile de televiziune îi prezinta pe inculpati (toti condamnati la moarte pentru crime de sange): Naw Kham, Hsang Kham (Tailanda), Yi Lai si Zha Xika (Laos).

Nu putem sa nu adaugam aici si niste  evenimente deosebite, care pot fi percepute in China si ca un progres in materie judiciara.

Pe 27 octombrie 2014, legislatorii chinezi elaboreaza un proiect de lege pentru suprimarea sanctiunii penale cu moartea, pentru 9 infractiuni printre care: trafic de arme si munitie, de materii nucleare, falsificare de bancnote, delapidare, proxenetism, etc.

Pe 15 decembrie 2014, un condamnat la moarte, este declarat nevinovat dupa 18 ani de la executia sa, fiind condamnat la acesi sanctiune penala, in sfarsit, adevaratul vinovat, care isi recunoaste fapta.

Este vorba de Zhao Zhihong, in varsta de 42 de ani, arestat in 2005 si condamnat la moarte de catre un tribunal popular intermediar din Hohhot (regiunea autonoma Mongola Inferioara) pe 9 februarie 2015, pentru mai multe infractiuni criminale printre care si violul unei femei, pentru care (dar si pentru jaf armat si omucidere), un tribunal din nordul Chinei a condamnat la moarte si a executat pe nedrept,  in 1996, un oarecare adolescent (in varsta de 18 ani) pe nume Huugjilt (Hugjiltu),

In afara de sanctiunea penala cu moartea, Zaho, a fost amendat si cu 53.000 yuani (cca 8.500$US), fiind obligat sa-si despagubeasca victimele cu suma de 102.268 de yani (cca.17.000$US).

Conform unor documente "mixte" (simultan, oficiale si neoficiale), s-ar parea ca anul trecut (in 2014), in privinta executiilor practicate in lume, numarul de state in care acestea au avut loc, ar fi ramas acelasi ca si in 2013, adica 22, insa numarul de executii, ar fi fost cuprinse intre 607-637 (mai putin cu cele din China, tara in care datele privind pedeapsa cu moartea sunt considerate un secret de stat !), ceea ce ar insemna, o scadere cu cca 21%.

Din contra, in 2014, numarul persoanelor condamnate la moarte in lume (conform surselor noastre neoficiale) ar fi fost de 2.466, ceea ce implica o crestere semnificativa, de cca 27%, in raport cu 2013, explicata prin numarul mare de sentinte pronuntate, cu precadere,  in Egipt si Nigeria, in ciuda faptului ca niciun document stiintific nu ar fi pus in evidenta, vreodata, efectul descurajator al pedepsei capitale, asupra infractiunilor criminale.

Tari care ar fi practicat executiile in 2014 sunt: China (3.076), Iran (721), Arabia Saudita (87), Irak (60), SUA (35), Palestina (27), Somalia (14), Iordania (11), Egipt (8), Siria, Pakistan (7), Afganistan (6), Taiwan (5), Japonia, Belarus (3), Singapore, Sudan, Coreea de Nord (2), Vietnam, EAU (Emiratele Arabe Unite, 1).

Urmatoarea Adunare Generala a CMPM (Coalitia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea,  fondata la Roma pe 13 mai 2002)  la care participa si autorul acestei lucrari, impreuna cu alti abolitionisti francezi cu scopul sustinerii unor conationali condamnati la moarte in Indonezia si Malaezia), va avea loc pe 13 iunie 2015, la Kuala Lumpur (Wilayah Persekutuan), in Malaezia (Monarhie constitutionala, federala si electiva), dupa desfasurarea ARCDP (Assian Regionl Congress on the Death Penalty, 11-12 iunie 2015), ocazie cu care vom incerca sa ridicam si problema gratierii romanului din Telega (Judetul Prahova), Ionut-Alexandru Gologan (23 de ani), provenit dintr-o familie dezbinata, crescut de catre bunica sa, de profesie zidar (conform presei romanesti), fost sofer in Germania (unde ar fi fost si recrutat), incarcerat la Inchisoarea Sungai Buloh (cea mai mare inchisoare, situata in Districtul Kuala Lumpur, pe Soseaua Federala 54, aproape de Paya Jaras, deschis in 1996 pentru a inlocui inchisoarea Pudu de la Jalan Shaw, astazi, Jalan Hang Tuah, construit de catre Guvernul colonial britanic in etape,  intre 1891-1895, in functiune intre 1895-1996,), condamnat la moarte pe 16 octombrie 2013 de catre Inalta Curte de Justitie  din Malaezia (si confirmat de catre Curtea de Apel de la Putrajaya-Capitala Administrativa a Malaeziei, pe 16 februarie 2015, in fata careia, avocatul acestuia, Datuk Sivananthan, nici nu ar fi fost prezent! ), pentru trafic de droguri, fiind interpelat pe 26 iunie 2012, pe Aeroportul International din Kuala Lumpur (Capitala economica si finaciara a Malaeziei), cu 1,427 kg de metamfetamina (C10H15N, drog de sinteza psiho-stimulanta cu risc mare de dependenta,  sub forma solida cristalina, incolora si indolora), in bagaje.

In momentul de fata, avocatul acestuia, sprijinit si de catre MAE roman, a depus un recurs in regim de urgenta la Curtea Federala de Justitie si asteapta un termen de judecata.

In SUA, acest drog este cunoscut sub numele de: methcrystal methcrystalice sau  Tina, in Canada, sub numele de: 222, beurre d'arachides, chalk, crank, glass, hawaiian salt, high speed, chicken feed, jib, koolaid, kryptonite, peach, pinotte, rock candy, sketch, soiks, speed, spooch, stove top, tweak, zip, in Tailanda, ca yaa baa („medicamentul care te face nebun”, „medicamentul care innebuneste de cap”), iar in Japonia,  Hong Kong si in alte state din  Asia de Sud-Est (Filipine, Indonezia si Malaezia), sub numele de shabu.

Acesta a fost  si comercializat (un timp, in anumite conditii) sub diverse forme de pastile colorate si dulci, printre care si Desoxyn.

 

APROFUNDAREA DOSARULUI

 

Timothée de Maillard, coordonatorul Congresului regional de la Kuala Lumpur, care va avea loc cu ocazia adunarii generale a CMPM (Coalitia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea, care a instaurat si 10 octombrie ca ziua internationala contra pedepsei cu moartea) si-a propus sa sustina, inainte de toate ADPAN  (Anti Death Penalty Asia Network), dar sa si faca presiuni asupra tarilor din zona (Malaesia, Indonezia, Tailanda, Singapore, Laos, Vietnam, etc.) pentru abolirea pedepsei cu moartea in cazul infractiunilor criminale legate, cel putin, de traficul de droguri!

Revenit recent din Malaezia, Timothée de Maillard a stabilit si niste contacte solide cu SUHAKAM (Comisia Drepturilor Omului din Malaezia) si spera ca pana la Congresul CMPM,  va reusi sa convinga si Ministerul Justitiei, respectiv, Parlamentul din Malaezia (cu sprijinul Barourilor de Avocati din tara), sa participe la lucrarile acestuia.

Mai exact, Timothée de Maillard, ar conta pe sprijinul a cca 300 de personalitati ale societatii civile (militanti, ONG-uri, avocati, parlamentari, universitari si jurnalisti), alaturi de Comisia Drepturilor Omului al ASEAN (Association of Southeast Asian Nations, comunitate economica regionala, fondata pe 8 august 1967, la Bangkok, in Tailanda, in contextul „Razboiului Rece” de catre  cinci state: Indonezia, Malaezia, Tailanda, Filipine si Singapore, la care ulterior s-au alaturat: Brunei-1984, Vietnam-1995, Birmania si Laos-1997, Cambogea-1999), respectiv, al reprezentantilor Inaltului Comisariat al Drepturilor Omului al ONU si al Oficiului Natiunilor Unite contra Drogurilor si Crimelor, ceea ce dupa parerea mea, nu este putin, pentru ca  efectul dezbaterilor la Congres sa fie cel propus. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: ”Padurea spanzuratilor”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html)

O alta problema care va trebui sa fie abordata, conform lui Florence Bellivier, Presedintele CMPM, este cea legata de executiile din Iran.

Dupa alegera lui Hassan Rouhani, in fruntea statului, in 2013, autoritatile judiciare iraniene ar fi practicat 1.193 de executii, ceea ce in medie, inseamna peste 2 executii pe zi.

In plus, conform unor documente ale ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort-Impreuna Contra Pedepsei cu Moartea)rezulta ca numarul minorilor executati in Iran este in crestere incepand din 1990, iar aceasta tara singura, ar executa mai multi minori, ca toate statele lumii, impreuna (la un loc).

In acest an, 6 minori ar fi fost executati, dintre care 4, saptamanile trecute, iar anul trecut, cel putin 8, nu cu putin timp dupa ce pedeapsa cu moartea contra acestora a fost pronuntata.

Conform unor surse neoficiale (pe care nu le putem cita), in ultimul deceniu, in Iran, ar fi fost executati 67 de minori (cel putin 50 conform lui Mahmood Amiry-Moghaddam, directorul si purtatorul de cuvant al organizatiei IHR-Iran Human Rights, membru al Comitetului de pilotaj al CMPM), iar in momentul de fata 117 (110 conform IHR) ar astepta, in culoarele mortii.

In ciuda faptului ca in 2012 Adunarea Generala a Natiunilor Unite, sustinuta si de catre CDE (Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului), respectiv, de catre PIDPC (Pactul International privind Drepturilor Civile si Politice), a adoptat o rezolutie (A/RES67/176), ratificata si de catre Iran, cu 111 voturi pentru ca pedeapsa cu moartea sa nu fie aplicata minorilor (sub 18 ani) care comit infractiuni criminale (in special, cele legate de traficul de stupefiante).

Acest lucru insa, poate fi „ocolit” datorita art.91 (destul de vag si foarte general)  al Codului Penal Islamic, care, in anumite situatii permite si executia minorilor.

Tot in baza acestui articol de lege, au fost executati si profesorii Hadi Rashedi si Hashem Shabani care apartineau unui grup cultural („Al Hiwar”-Dialog); Gholamreza Khosravi, acuzat ca ar fi sustinut financiar un grup de opozitie interzis; Mohsen Amir Aslani, pentru erezie si pentru ca ar fi insultat Profetul Jonah.

Curtea Suprema de Justitie a Iranului, mentine si condamnarea la moarte a lui Soheil Arabi (care isi asteapta executia!), pentru ca acesta ar fi insultat Profetul pe Facebook.

Conform constitutiei iraniene, Guvernul condus de catre Presedinte, nu este abilitat sa pronunte sentinte de condamnare la moarte si sa-i execute, pe cei condamnati, de care raspunde organul judiciar al acestuia.

Dar, executiile publice, se pare ca fac exceptie de la aceasta regula.

Anul trecut (in 2014), Guvernatorul provinciei Sistan si Baluchistan (in sud-estul Iranului), initial, ar fi refuzat executia publica a trei presupusi teroristi, insa, datorita presiunii politice (al Guvernului), acestia au fost spanzurati intr-o piata publica (metoda de executie intalnita si in Arabia Saudita).

Acest lucru este cu atat mai grav, cu cat, desi Presedintele (a carui influenta este importanta intr-o asemenea decizie), in repetate randuri a fost vizitat (legat de aceasta problematica) de catre reprezentanti oficiali al UE, respectiv, de catre ministri al afacerilor externe a mai multor state europene (Norvegia, Suedia, Italia, Spania) si Australia, executiile publice, continua in Iran.

Din contra, daca organul judiciar (Minister, Departament), doreste sa faca publica o executie, puterea politica (Guvernul), se poate opune acesteia.

Raphaël Chenuil-Hazan, Presedintele executiv al ECPM insista asupra faptului ca „relatiile diplomatice si EPU (Examenul Periodic Universal) sunt oportunitati bune pentru ameliorarea sistuatiei pedepsei cu moartea in Iran, dar acesta necesita, desigur si o sustinere generala a comunitatii internationale, in particular al UE si al membrilor sai”.

Un alt pas important,  in favoarea abolirii pedepsei cu moartea a fost facut de catre CMPM (Coalitia Marocana contra Pedepesei cu Moartea), care in Adunarea Generala din 27-28 februarie 2015, la Rabat, condusa de catre  Mustapha Raissouni, membru al Consiliului National al Drepturilor Omului si Abderrazak Rouane, Secretar general al Delegatiei Interministeriale al Drepturilor Omului, avandu-l ca organizator pe Nicolas Perron, director de programe ECPM, la care au participat peste 100 de personalitati diplomatice, politice, universitare, parlamentare si asociative din regiunea MENA (Orientul Mijlociu-Africa de Nord: Maroc, Algeria, Tunisia, Liban, Iordania si Mauritania), respectiv, UE, ataca Pedeapsa Capitala pentru acte de terorism.

Membri Coalitiei au ridicat problema tanarului blogger Mohamed Cheikh ould Mkheitir (30 de ani) condamnat la moarte pe 24 decembrie 2014 (dupa un an de detentie) in Mauritania pentru apostazie (renuntare publica formala la religia sa).

Licentiat in Gestiune, acesta ocupa un post de contabil in orasul portuar Nouadhibou, capitala economica a tarii, cand, pe 2 ianuarie 2014, este arestat, fara niciun preaviz de catre autoritatile politienesti, pentru simplul fapt ca  ca ar fi publicat pe Facebook, un text in araba intitulat: „Religia, religiozitatea si facaturile”, in care denunta societatea de caste (o teorie de ordonare/aranjare sociala care se bazeaza pe puritatea religioasa).

Inainte ca acesta sa fie arestat de catre autoritati, un om de afaceri mauritanian, ar fi promis o recompensa de 10.000€ celui care il va ucide pe cel care a recurs la „blasfemie”, iar in martie, anul trecut, in cadrul unei manifestatii (careia nu se opune, nici Presedintele tarii, Generalul Mohamed ould Abdel Aziz, ales Presedinte in urma unei lovituri de stat in 2008, cu un procent de 82%!), opinia publica solicita pentru Mohamed Cheikh, pedeapsa cu moartea, cu toate ca aceasta sanctiune penala n-a mai fost aplicata din 1987.

In sfarsit, povestea lui nu se opreste aici!

In asteptarea apelului „condamnatul la moarte”, ramane incarcerat, concediat de catre angajatorul sau si izolat de familie.

Sotia il paraseste, fiind „rechemata” de catre familia ei in satul ei natal, casatoria cu Mohamed Cheikh, fiind anulata.

Mama ei s-ar fi mutat din oras pentru motive  medicale si nu-l mai viziteaza, iar tatal acestuia, un inalt functionar al statului, nici nu vrea sa auda de el.

In ceea ce o priveste ADMH (Asociata Mauritaniana pentru Drepturile Omului), aceasta a lansat o petitie pentru gratierea acestuia pe 14 ianuarie 2014, insa, din informatiile pe care le detinem,  in momentul de fata, aceasta petitie n-ar fi fost semnata decat, numai,  de catre 3.300 de persoane!

Mentionam aici si faptul ca in aceasi zi, pe 24 decembrie 2014, in care Ould Mkheitir este condamnat la moarte, intr-o alta parte a tarii, un alt Parchet, al orasului Rosso, a solicitat 5 ani de inchisoare (cu executare) contra lui Biram Dah Abeid (distins cu Premiul Drepturilor Omului al Natiunilor Unite in 2013 si candidat la alegerile prezidentiale din 2014, cu un rezultat de numai 9% in fata lui Mohamed ould Abdel Aziz!) si alti 7 militanti pentru ca ar fi sustinut public miscarea abolitionista din Mauritania (IRA-Mauritania) si ca s-ar fi opus condamnarii la moarte a lui Ould Mkheitir.

Este pentru prima data cand intr-o tara araba, are loc o asemenea manifestatie de importanta internationala legata de pedeapsa cu moartea, impusa, indirect si de catre evenimentele care au precedat-o.

Este vorba de atacul (masacrul) terorist de la Scoala Militara (publica) din Peshawar (Khyber Pakhtunkhwa, Pakistan) din 16 decembrie 2014, in care 141 de persoane sunt ucise, dintre care 132 de copii (cu varstele cxuprinse intre 10-18 ani).

Acest atac terorist, cel mai sangeros din intreaga istorie a Pakistanului, revendicat de catre miscarea talibana sunnita Therik-e-Taliban Pakistan ( تحريک طالبان پاکستان, Terīk-ī-ālibān Pākistān, fondata in decembrie 200 de catreBaitullah Mehsud, 1974-2009, ucis de catre o drona in timpul unui raid american in luna august) este chiar mai sangeros decat atentatul-sinucigas din 18 octombrie 2007 de la Karachi, contra lui Benazir Bhutto (1953-2007), sef al PPP (Partidul Poporului din Pakistan), fost Prim-Ministru (1993-1996), in care alaturi de aceasta, mor inca alte 138 de persoane si sunt ranite, mai mult sau mai putin grav, 450.

Atacul debuteaza in jurul orei 10h20, pe 16 decembrie 2014, cand un comando format din 6 rebeli talibani purtand veste cu exlozibil (exploziv) si inarmati cu arme de razboi (imbracati in uniforma a armatei pakistaneze insarcinata cu paza frontierei occidentale) penetreaza in incinta scolii militare din Peshawar, unde in acel moment erau prezenti 500 de elevi, copii de militari si trag la intamplare in salile de clasa, asupra acestora.

Acestia sunt ucisi de catre membri Armatei pakistaneze care a intervenit in forta dupa cca o jumatate de ora de la asaltul comando-ului.

Un alt eveniment care succede acestuia, este executia in Iordania,  la inceputul anului (pe 4 februarie 2015), a doi teroristi-djihadisti condamnati la moarte, dupa ce membri Daech/Daesh (Statul Islamic in Irak si Levant, organizatie terorista, salafista, djihadista, panislamista, antisiita si antioccidentala, fondata  pe 13 octombrie 2006), l-au ars de viu (timp de 22 de minute, intr-o cusca, la baza unui templu bombardat, in Siria, ocazie cu care ar fi murit 25 membri Daech!), marti, pe 3 februarie 2015, pe Maaz al Kassasbeh, un pilot iordanian (sublocotenent), in varsta de 26 de ani, luat ostatec pe 26 decembrie  2014, dupa prabusirea avionului sau F-16 in Siria (lovit de o racheta antiaeriana sol-aer).

Ca replica, din razbunare, in timpul noptii (in jurul orei 03h50, ora locala), Regele Iordaniei, Abdallah II, a si execut doi teroristi pe care îi detinea incarcerati, irakiana-kamikaze Sag’ida (Sajida) Rishawi in varsta de 44 de ani (condamnata la moarte in 2006 pentru participarea sa la atentatele ucigase comise la Amman in 2005, care au facut 60 de victime) si pe Ziad Alkarboli, un membru Al Qaida, condamnat la moarte in 2008.

Aceasi organizatie terorista ar fi revendicat, sambata, pe 31 ianuarie si decapitarea ostatecului japonez Kenji Goto, capturat in octombrie 2014, la mai putin de o saptamana, dupa executarea unui alt japonez Haruna Yukawa, capturat in august 2014.

Eliberarea lui Sajida Rishawi, ar fi fost solicitata de catre Statul Islamic, pentru eliberarea lui Kenji Goto, dar ulterior acesta ar fi renuntat, din pacate,  la „rascumparare”.

Fratele ei, unul dintre locotenentii lui Abou Moussab al-Zarqaoui (de origine  iordanian), fost sef al Organizatiei teroriste Al Qaid in Irak, intre 2003-2006, a fost ucis pe 7 august 2006, intr-un raid aerian american in regiunea  Baaqouba (la cca 60 km, la nord de Bagdad).

Si, in sfarsit, datorita multiplicarii atentatelor teroriste si rapirilor practicate in Camerun de catre  Boko Haram (miscare salafist-dhijadista, din nordul Nigeriei, avand ca obiectiv instaurarea unui Califat si aplicarea Sariei in regiune), fondata in 2002 de catre Mohamed Yusuf (1970-2009), cunoscuta mai mult ca o secta intre 2002-2015 sub numele de GSPD (Grup Sunnit pentru Predicatie si Djihad,  جماعة اهل السنة للدعوة والجهاد, Jama'atu Ahlis Sunna Lidda'Awati Wal-Jihad), inainte de a-si manifesta atasamentul sau fata de Al Qaida si Statul Islamic, Presedintele Camerunez Paul Biya (n. 1933, in functie din 6 noiembrie 1982) a promulgat in decembrie anul trecut (pentru a riposta!)  o lege antiterorista care largeste posibilitatea aplicarii sanctiunii penale cu moartea.

Pentru ca in principiu, raidurile gruparii Boko Haram sa sfarsesc cu rapiri si sechestrari de persoane si nu rareori cu omucideri.

Eliberarea familiei Moulin-Fournier, rapita pe 19 februarie 2013 in Dabanga (la cca 100 de km de Kousséri, Departamentul Loghone et Chari, Regiunea Extreme-Nord), al Preotului francez Georges Vandenbeusch, rapit la Nguetchéwé pe 14 noiembrie 2013, au fost cazuri fericite.

Din pacate, mult mai dramatice au fost insa, cele de anul trecut, care l-au si obligat pe Presedintele Paul Biya sa promulge legea mai sus mentionata.

In aprilie 2014, Parintele Gianantonio Allegri, respectiv, Giampaolo Marta, precum si Sora Gilberte Bussière, sunt capturati, impreuna cu „Seful traditional” al satului  Goumouldi, gasiti ulterior, sugrumati in Nigeria; in noaptea de 16-17 mai, 10 chinezi, dispar la Waza (parcul national), iar pe 27 iulie, in orasul Kolofata, in urma unui asalt spectaculos, sunt rapiti Prim-Ministrul Amadou Ali, cumnata acestuia, Primarul din Kolofata, Seini Boukar Lamine cu sotia sa si cu 6 copii al lor, respectiv, cu alti membri de familie.

Tot in aprilie 2014, in noapte de 14-15, sunt rapiti si sechestrati in timpul rebeliunii djihadiste 237 de liceeni (cifre comunicate oficial de catre autoritati) la Chibok.

Membri gruparii Boko Haram, ataca in cursul unui raid dezlantuit in jurul orei 23h00,  institutia de invatamant (Liceul din Chibok, in care sunt cazati si tinere care isi sustin bacalaureatul stiintific), pe care o incendiaza si rapesc cei 237 de elevi minori (cu varstele cuprinse intre 12-17 ani), sechestrandu-i in „cartierul” lor general, Padurea Sambisa (cca 60.000 km2  la o altitudine de cca 350 m, in nord-estul Nigeriei, in parcul national al bazinului Ciad, la cca 60 km sud-est de Maiduguri, Capitala Statului Borno, constituita dintr-o vegetatie foarte densa, compusa din arbusti grosolani de cca 50-100 cm, ceea ce face ca ea sa fie greu accesibila).

Desi alarmata cu 4 ore inainte de eveniment, Armata Nigeriana care nu dispunea la fata locului decat de 17 soldati nu a putut interveni cu eficacitate, in fata celor peste 200 djihadisti al gruparii Boko Haram.

In cadul unei ofensive armate contra acesteia in noaptea de 24-25 aprilie, din partea autoritatilor nigeriene (4 militari ucisi si 9 raniti), conform autoritatilor, 40 de rebeli ar fi fost ucisi in regiunea Bulanbuli intre orasul Alagarmo si Padurea Sambisa.

Mentionam aici faptul ca in privinta numarului celor disparuti exista controverse.

Pe 17 aprilie, directoarea scolii declara ca ar fi fost rapiti numai 129 de elevi, iar 14 ar fi reusit sa fuga.

La sfarsitul lunii, conform Politiei nigieriene, ar fi fost rapiti 276 de elevi, dintre care 53 ar fi reusit sa scape rapitorilor.

Din contra, Presedintele Asociatiei Profesorilor din Chibok, sustine ca numarul celor disparuti ar fi de 257, iar Asociatia Crestinilor din Nigeria, publica o lista cu 180 de nume si precizeaza ca 165 de tinere dintre cei disparuti ar fi crestine.

Exista controverse si in privinta celor disparuti.

Daca Departamentul de Stat al SUA, estimeaza ca cei rapiti ar fi fost transferati intr-o tara vecina (din zona lacului Ciad, Ciad sau Camerun) si vanduti cu 12$, fiecare, autoritatile din Ciad si Camerun, riposteaza si afirma intr-un comunicat ca cei sechestrati nu s-ar afla pe teritoriile lor nationale!

Revendicarea este facuta pe 5 mai de catre Abubakar Shekau (supranumit Darul Tawhid, Abacha Abdullahi Geidam sau  Damasack).

Despre acesta nu se stie cu precizie, nimic.

Apartinand poporului (comunitatii) Kanouri (o comunitate de cca 350.000 de oameni in Nigeria si 2,5 milioane in regiune), el s-ar fi nascut, fie in Niger (in 1965), fie in satul Shekau (in 1969), fie in Statul Yobe, la nord-est de Nigeria (in 1975).

Ar fi crescut intr-un cartier defavorizat din Maiduguri (Capitala statului Borno) in nord estul Nigeriei, iar la inceputul anilor 2000 il intalneste pe Predicatorul Mohamed Yusuf, care va fonda (crea) miscarea islamista Boko Haram: „Poporul angajat in propagarea invatamantului Profetului Mahomet si al Djihadului”.

In revendicarea sa, aceasta afirma ca „tinerele fete le va vinde in numele lui Allah”, iar cateva dintre ele (cu varstele cuprinse intre 9-12 ani!)  le va marita (pentru ca menirea  lor era, „nu sa invete carte, ci sa se marite”)”!

La putin timp dupa aceasta revendicare, pe 7 mai sunt rapite 3 tinere la Wala si alte 7 tinere (cu varstele cuprinse intre 12-15 ani) la Warabe (Statul Borno, fondat pe 3 februarie 1976 in nord-estul Nigeriei, in care, incepand din 2001 a fost introdusa Şaria pe intregul teritoriunational, iar in 2002 este creata gruparea Boko Haram, la Maiduguri).

Mentionam aici si faptul ca raprile si sechestrarile gruparii Boko Harem, nu au debutat cu cea de la Liceul din Chibok.

In contextul insurectiei djihadiste din Nigeria (declansat pe 26 iulie 2009,  in cadrul conflictului aramat in nordul Nigeriei, dintre salafistii djihadisti a gruparaii Boko Haram si guvernele din statele Nigeria, Camerun, Ciad si Niger), avand ca scop implementarea Şariei in bazinul lacului Ciad (inclusiv in sudul Nigeriei, in care majoritatea populatiei este de confesiune crestina!), aceasta a atacat in repetate randuri institututii de invatamant in care a ucis profesori, elevi si studenti, fara ca vreodata sa fi fost tras la rapundere!

Mai recent, pe 6 iulie 2013, gruparea Bako Haram este suspectata ca la Mamudo (la cca 5 km distanta de orasul Potsikum, aflat langa Damaturu (Statul Yobe), intr-o scoala „de educatie occidentala”, ar fi ucis (masacrat) 42 de persoane (conform autoritatilor spitalicesti si 21 conform bilantului Armatei), dinbre care 41 de liceeni si profesori.

In noaptea de 28-29 septembrie, la Gujba (la cca 30 km distanta de Damaturu), in jurul orei locale 01h00, un grup armat (purtand uniforma Armatei), deschide focul asupra studentilor si profesorilor  la Colegiul agricol din localitate, facand 48 victime (44 morti si 4 raniti), rapind 18 persoane (conform ultimului bilant al autoritatilor nigeriene, din 1 octombrie).

In sfarsit, in noaptea de 24-25 februarie, la Liceul din Buni Yadi (oras in Statul Yobe), in jurul orei 02h00,  un grup armat deschide focul asupra elevilor si profesorilor aflati in scoala, pe care o si incendiaza, facand 59 de victime (morti, nilant definitiv), majoritatea cu varstele cuprine intre 8-11 ani.

Ca si in masacrul de la Mamudo si Gujba, victimele sunt aproape in totalitate de confesiune musulmana si toate victimele sunt de sex masculin!

Acest masacru, este de altfel, cel de-al treilea in cursul lunii februarie.

Primul a avut loc pe 15 februarie, in jurul orei 21h30, cand un grup armat (purtanduniforma Armatei Nigeriene), deschide focul in satul Izghe (Izge Nuguru), in proximitatea orasului Bama.

Bilantul oficial al atacului este de 106 morti.

Conform documentelor Inaltului Comisariat al ONU, in aceasi zi, alte sapte sate ar fi fost atacate in aceasi zi, in Statul Adamawa (in nord-estul Nigeriei, creat pe 27 august 1991), care ar fi provacat migratia a peste 10.000 de persoane din zona, ocazie cu care alte 65 de persoane ar fi fost ucise.

In total, peste 150 de civili ar fi fost ucisi, in cele opt sate in zona statelor Borno si Adamawa.

Al doilea, care a avut loc chiar in orasul Bama (cca 300.000 de locuitori, Statul Borno), cand djihadistii gruparii Boko Haram (veniti in camioane si purtand uniforma Armatei Nigeriene), echipati cu arme de razboi, in jurul orei 04h00,  asediaza (cu explozibil) in cadrul unui raid spectaculos, mai multe cladiri ale orasului (guvernamentale, publice, sedii si resedinte al inaltilor demnitari religiosi, etc.) in vecinatatea Colegiului de Stiinte al Guvernului.

In timpul dertularii atacului, intervine tardiv si Aviatia nigeriana, insa conform Sefului Politiei din Statul Borno, Lawan Tanko, „numarul rebelilor djihadisti ucisi”, nu poate fi cunoscut, avand in vedere faptul ca in momentul declansarii acestuia, armata nigeriana, nu dispunea decat de 8 militari in zona, comandati de catre Baba Ali (coincidenta de nume cu Ali Baba?!), care declara in procesul sau verbal ca cca 3.000 de cladiri ar fi fost distruse.

Conform bilantului definitiv, al localnicilor, care si-au inmormant rudele, atacul ar fi facut 98 de victime (morti), insa Politia nigerianna vorbeste de 47, iar pe 20 februarie, Lawan Tanko, afirma intr-un comunicat ca 60 de persoane ar fi fost ucise.

Chiar daca in aceste atacuri, femeile sunt menajate, rapirile si sechestrarile comise de islamistii djihadisti al gruparii Boko Haram continua.

Pe 20 decembrie 2013, in timpul bataliei de la Bama, patru sate sunt asediate  (Awaram, Ali-Ali, Suwabara si Kashimri), si mai multe femei si copii sunt rapiti,  insa interventia rapida a Armatei Nigeriene, reduce numarul de victime: numai 5 civili ucisi.

Conform bilantului general, 15 militari sunt ucisi si 63 de djihadisti!

Pe 26 ianuarie 2014, in jurul orei 16h00, un grup armat compus din cca 50 de militari (deghizati) intra in oraselul Kawuri (la cca 40 km sud-est de Maiduguri) si ataca populatia civila prezenta la o piata comerciala dominicala, in plina desfasurare.

Conform declaratiei lui Lawan Tanko, primul blant indica 45 de morti si 26 de raniti.

Un politist insa (numele caruia nu-l putem cita), vorbea de 52 de morti si 16 raniti, insa seful Militiei de autoaparare din Kawuri, contabilizeaza 85 de morti si peste 50 de raniti.

Pe 30 ianuarie, Ali Kaka Yale, Secretarul general al Guvernului local din Konduga, confirma afirmatia sefului Militiei, precizand ca ar fi fost rapite si 16 persoane (majoritatea femei).

Mentionam aici ca, Kawuri, a fost deja atacat si in cursul lunii octombrie 2013 cand batalia dintre Militia de autoaparare si Boko Harem a facut 10 victime si zeci de case si magazine ar fi fost distruse.

Tot duminica, in aceasi zi, un alt atac comis de catre Boko Harem, in statul vecin Adamawa, ar fi provocat cel putin 26 de victime.

In sfarsit, pe 11 februarue 2014, in jurul orei 16h00, are loc al doilea masacru comis de catre djihadistii mascati (cateva sute de oameni inarmati cu material de razboi si explozibil) reprezentand gruparea Boko Haram in orasul Konduga (cca 15.000 de locuitori), dupa ce, un prim masacru in acelasi oras (intr-o moschee), comis pe 11 auust 2013, a provocat 44 de victime (oficial).

Acestia ataca populatia civila, o moschee, cladiri publice si pieti comerciale, ocazie cu care rapesc cca 20-25 de tinere.

Conform declaratiei lui Kashim Shettima, Guvernatorul Statului Borno, bilantul ar pus in evidenta 39 de morti (printre care si femei, respectiv, copii) si cca 60-70% din oras ar fi fost complet distrus dar, adugand insa si faptul ca „are intentia sa-l reconstruiasca”!

Diverse alte surse indica un numar variabil de victime: 51 de morti (Reuters), 40 de morti (BBC), etc.

Din contra, in spitalul din Maiduguri, sunt transportate 65 de persoane (fie ranite cu arma de foc, fie suferind de arsuri grave).

Mentionam aici si faptul ca, cu ocazia primului masacrului din 11 august 2013, alte 12 persoane sunt asasinate in casele lor si in satul Ngom (districtul Mafa) de catre djihadistii gruparii Boko Haram, ceea ce dupa declansarea insurectiei djihadiste, numai in Nigeria (nordul, de confesiune musulmana, iar sudul, de confesiune crestina) ar fi responsabila de uciderea a cca 3.860 de persoane.

Amintim aici si faptul ca insurectia djihadista din Nigeria care debuteaza in pe 26 iulie 2009, comporta 4 batalii de mare anvergura: de la Maidiguri (prima), intre 27-30 iulie 2009, la care participa cca 1.000 de militari nigerieni si 2.500 de salafisti-djihadisti (supranumiti „Talibani”) a gruparii Boko Haram, in care oficial ar fi fost ucisi, 15 militari si intre 300-780 de „Talibani”, terminand cu victoria Armatei Nigeriene.

Pe 14 august, Sanni Umaru, care se prezinta ca succesor al lui Mohamed Yusuf, intr-un comunicat al sau, afirma ca gruparea sa  ar fi pierdut cca 1.000 de membri.

Batalia de la Damaturu (cea de-a 3-a), intre 24-25 octombrie 2013, terminata cu o victorie, tot a Guvernului nigerien, in care au pierit (oficial) intre 27-37  membri al fortelor de ordine si ar fi fost raniti peste 25, respectiv, 35 de djihadisti ar fi fost ucisi si 25 luati prizonieri.

Insa, conform declaratiei Politiei nigeriene, 35 de islamisti ar fi fost ucisi si 25 ar fi fost capturati, in schimb fortele de ordine ar fi pierdut 10 politisti si 17 militari.

Un responsabil (numele caruia nu-l putem cita) de la Spitalul Damaturu, afirma ca ar contabilizat 35 de cadavre imbracate in uniforma, iar pe 26 octombrie, acesta mai adauga inca 2, deci in total, 37 de cadavre.

Aici revenim asupra faptului ca multi dintre djihadistii gruparii Boko Harem, purtau si ei uniforme de militari!

Atacul este revendicat pe 4 noiembrie 2013, de catre Abubakar Shekau.

Batalia (tot) de Maidiguri (cea de-a 3-a), pe 2 decembrie 2013, terminata cu victorie nigeriana, in care djihadistii gruparii Boko Harem ar fi pierdut 24 de oameni, iar Aviatia Nigeriana :3 avioane, 2 elicoptere si ar fi avut 2 raniti.

Atacul a fost revendicat pe 12 decembrie, tot de catre Abubakar Shekau.

Si in sfarsit, Batalia de la Cazarma Giwa (Maidiguri), pe 14 martie 2014, cand in jurul orei 07h00, djihadistii de la Boko Haram, sunt respinsi cu violenta de catre Armata Nigeriena, care masacreaza in timpul atacului si cateva sute de prizonieri (al grupariisalafist-djuhadiste), detinuti in aceasta cazarma.

Conform unui bilant definitiv (oficial), cca 600 de detinuti djihadisti ar fi fost executati, iar alti 207 de „talibani” ucis in cadrul asediului de la Giwa.

Cca 200 dintre detinuti evadati, neinarmati, ar fi fost capturati dupa asediu.

Scopul acestui atac ar fi fost eliberarea detinutilor gruparii Boko Haram, incarcerati la Cazarma Giwa.

Astfel, in cadrul unei vaste operatiuni militare, pe 25 septembrie 2014, fortele de securitate nigeriene descopera  sute de arme de razboi cu mii de gloante la Kousséri, ceea ce conduce la ideea unui plan de actiune minutios conceput in Camerun, de catre Boko Harem.

Astfel, dispozitivul de securitate camerunez este  concentrat din acest an in regiunile celor doua principale orase Douala (Capitala economica si financiara)  si Yaoundé (Capitala politica si administrativa), precum si in cele periferice, frontaliere cu Nigeria, cu care Camerun are cc 1.700 km de frontiera comuna.

Mentionam aici ca modul operator al gruparii Boko Haram, ne permite sa deducem faptul ca aceasta ar dispune de complicitate in randul autoritatilor locale cameruneze, iar rascumpararile (negate de catre Guvern!) servesc acestora pentru inarmare, precum si  la comiterea diferitelor acte criminale (de natura politico-crapuloase) care necesita, in egala masura, printre altele si fonduri importante.

Pentru a-l sprijini  in dificultatile pe care le intampina Paul Biya, pe 17 mai 2014, François Hollande, in cadrul unui summit special, organizat la Paris, l-a invitat pe acesta, alaturi de presedintii statelor din regiune (membri al Comisiei bazinului lacului Ciad-CBLT):  Presedintele Nigeriei Goodluck Jonathan (n. 1957, in functie din 2010, considerat cel mai bine platit Presedinte de stat din lume, cu venituri de cca 82  milioane € intre aprilie 2014-aprilie 2015, dispunand de o avere de peste 250 milioane €!), Presedintele Ciadului, Idriss Déby Itno (n. 1952, in functie din 1990), respectiv, Presedintii Nigerului Mahamadou Issoufou (n. 1952, in functie din 2011) si a Beninului, Thomas Boni Yayi (n. 1952, in functie din 2006, care scapa de o tetativa de otravire in 2013 in perspectiva unei lovituri de stat), cu scopul de organiza o actiune militara comuna impotriva gruparii Boko Haram, respectiv, pentru localizarea (gasirea) elevilor rapiti de la Liceul din Chibok,  cu sprijinul  autoritatilor militare franceze, specializate in asemenea misiuni (speciale).

In sfarsit,la aceasta Adunare Generala a CMPM (Coalitia Marocana contra Pedepesei cu Moartea), din 27-28 februarie 2015, la Rabat, a fost ridicata si problema abolirii pedepsei cu moarte in cateva state care, persista inca in Africa.

Este vorba, in primul rand de Egipt, unde desi nu au avut loc executii dupa 2011, ele, au fost reluate recent, in acest an cu o „agresivitate” care ridica o serie de semne de intrebare.

In ceea ce priveste condamnarile, acestea, practic, nici n-au fost sistate, vreodata.

Din acest punct de vedere, Egiptul a reusit stabileasca un record mondial absolut.

Numai in cadrul unui singur proces, sub presedintia lui Said Youssef, pe 23 martie 2014, Curtea Criminala al Tribunalului Minya (in centrul tarii) a condamnat la moarte 529 de persoane (intr-un dosar in care erau inculpati 545 de persoane), toti fosti partizani al Presedintelui destituit Mohamed Morsi Issa al-Ayyat  (محمد محمد مرسى عيسى العياط n. 1951), care a fost in fruntea statului Egiptean in perioada 30 iunie 2012-3 iulie 2013,  ales pana la lovitura de stat, organizata de catre Fortele Armate Egiptene, dupa un an de tranzitie, dupa Revolutia Egipteana din 2011. (ثورة 25 يناير - thawrah 25 yanāyir, révolution du 25 janvier, o serie de evenimente: manifestatii, greve, ocupari al spatiului public, distrugere de cladiri, confruntari cu fortele de ordine, etc., care au condus la demisia Presedintelui Mohammed Hosni Moubarak ( محمد حسني السيد مبارك, n. 1928, in functie intre 14 octombrie 1981-11 februarie 2011, condamnat in 2012 la inchisoare pe viata pentru crima, dar eliberat conditionat in 2013).

Demisia lui Morsi este solicitata de catre cca 12 milioane de egipteni (pe intregul teritoriu national) in cadrul unor ample manifestari populare, care au generat violenta, crime de sange, agresiuni sexuale si viol, respectiv,  o serie de alte infractiuni criminale, in randul societatii civile.

Acestia erau judecati pentru o serie de acte antisociale comise in cadrul celei mai mari manifestatii organizata la Minîèh in timpul rebeliunii din vara anului 2013, respectiv, pentru apartenenta lor gruparii panislamiste, declartata terorista „Frères Mulsulmans” (Fratii Musulmani, جمعية الأخوان المسلمين, jamiat al-Ikhwan al-muslimin, fondata in 1928 de catre Hassan el Banna, 1906-1949, bunicul fratilor  Tariq Ramadan, Islamolog si  filozof  elvetian, profesor la Universitatea din Geneva, respectiv, Hani Ramadan, predicator elvetian, Doctor in litere a Universitatii Geneva) care ar fi sustinut Presedintele Morsi in timpul manifestatiilor din perioada 30 iunie-16 august 2013.

In apel, pe 20 aprilie 2015, condamnarea la moarte al celor 22 inculpati si judecati  (dintre care 14 incarcerati) de catre Tribunalul din Gizeh (Cairo), pe 18 aprilie 2014, pentru atacul Comisariatului de Politie din Kerdassa (Cairo) si uciderea unui politist, pe 3 iulie 2013 (cu ocazia destituirii Presedintelui Morsi), a fost confirmata.

Pe 28 aprilie, alte 683 de condamnari la moarte sunt pronuntate de catre acelasi tribunal, dupa ce pe 24 martie, in apel,  37 de condanari la moarte au fost confirmate din 529 pronuntate pe 23 martie.

Pe 21 iunie 2014, Curtea de Apel Minya, a confirmat 183 din cele 683, pronuntate in prima instanta. 

Aceste condamnari si ele, sunt legate de evenimentele „rebele” din vara anului 2013, (cand inca „Fratii Musulmani” sunt la „putere” ca sustinatori al Presedintelui Morsi), care debuteaza printr-o „tamarod/tamarrud” (تمرد , rebeliune) pe 30 iunie in Piata Tahir la Cairo si in jurul Palatului Prezidential, respectiv, in alte orase, ca Alexandria, Port Said si Suez, in cadrul carora ar fi fost  comise 91 de agresiuni sexuale si violuri (majoritatea colective) cu „femei  maltratate, batute cu lanturi metalice, bastoane si bate, scaune, dar si cu cutite”.

Pe 3 iulie, odata cu preluarea puterii de catre Maresalul Abdel Fattah Saïd Hussein Khalil al-Sissi  ( عبد الفتاح سعيد حسين خليل السيسي, n.1954, in functia de Presedinte din 24 mai 2014), Mohamed Badie (محمد بديع, n.1943), al 8-lea sef suprem al „Fratilor Musulmani” din 2010 , denunta „o lovitura de stat contra democratiei”, care, arestat pe 20 august 2013,  este condamnat la moarte pe 28 aprilie 2014 dosarul celor 638 condamnati la moarte de catre Curtea Criminala al Tribunalului Minya, iar intr-un altul (alaturi de alti leaderi al gruparii, Khairat al Chater si Rachad Bayoumi), la inchisoare pe viata, pe 15 septembrie, pentru „incitare la violenta si crima”.

Pe 11 aprilie 2015, condamnarea acestuia la moarte (ca de altfel, a si altor 13 membri importanti al guparii „Fratilor Musulmani”) este confirmata, in apel si de catre Tribunalul din Gizen (Cairo).

Dar pe 16 marie 2015, inca alti 8 membri al gruparii „Fratii Musulmani” sunt condamnati la moarte de catre Tribunalul Al-Mansourah, deci in total, astazi, numraul lor este de 22 de condamnati la moarte.

Astfel, numai pe 8  iulie 2013  dupa „Masacrul de la Cairo”, „Fratii Musulmani”, denunta deja 53 de victime (morti) in cadrul rebeliunii declansate pe 30 iunie (alte surse indica intre 15-17), dupa ce pe 27 iulie, armata egipteana, ripostand,  contra acestora, ucide alte cateva zeci de civili (printre care, evident, un numar considerabili de membri si sustinatori al gruparii „Fratilor Musulmani”).

In zilele de 14-19 august, din nou, interventia armatei, pentru dispersarea manifestantilot pro Morsi (sub coordonarea „Fratilor Musulmani), face cca 617-648 de victime (conform diferitelor surse, la care am avut acces).

Ministerul sanatatii egiptean, consemneaza in rapoartele sale, respectiv, in bilantul sau, 638 de morti si 3.994 de raniti, pentru ziua de 14 august si cca 173 de morti si 1.330 de raniti, pentru ziua de 16 august.

„Fratii Musulmani”, vorbesc in comunicatele si declaratiile lor de cca 2.200 si peste 7.000 de raniti, contabilizati in timpul interventiei armatei.

Amnesty International, indica in raportul sau 600 de morti pe 14 august si 800 pe 19 august (in Piata Rabaa al-Adawiya).

In ceea ce priveste Armata egipteana, aceasta ar fi pierdut in timpul trevoltelor (confruntarilor) pro Morsi, 69 de militari.

In timpul rebeliunii din iunie-august 2013, ar fi fost arestate cca 3.000 de membri simpatizanti apartinand gruparii „Fratii Musulmani” (dintre care 600 ar fi fost eliberati pe 3 iulie, dupa lovitura de stat!), respectiv, a vitrinei politice a acesteia, Partidul Libertatii si a Justitiei (Ḥizb al-ḥurriya wa al-’adala), fondat in 2011 de catre Mohamed Saad Tawfik Al-Katatni (محمد سعد توفيق الكتاتني, n.1952, microbiolog si Om politic, fost Predeinte a Adunarii Poporului intre 23 ianuarie-20 septembrie 2012), lichidat din punct de vedere juridic pe 9 august 2014.

In sfarsit, in ziua de 23 august, 42 de biserici ar fi fost atacate, dintre care 38 incendiate (37 arse complet) si alte 23 partial distruse, ocazie cu care, mai multi religiosi crestinsi si musulmani ar fi fost ucisi la Dalga, Minya si Cairo.

Conform, altor suse (fiabile, dar pe care nu le putem cita), sub forma de bilant general, al rebeliunii din vara anului 2013,  peste 1.400 de manifestanti pro Morsi ar fi fost ucisi si peste 15.000 ar fi fost incarcerati, in special dupa numirea noului Presedinte, Abdel Fattah Saïd Hussein Khalil al-Sissi, care s-ar fi angajat si in lupta contra teroristilor djuhadisti in Sinai, unde in combaterea terorismului, ar fi pierit peste 500 de militari.

In sfarsit, pe 7 martie 2015, Egiptul executa prin spanzurare, primul simpatizant pro Morsi, pe Mahmoud Ramadan, la ora 07h00 (locala, Cairo), condamnat la moarte de catre Tribunalul din Alexandria in 2014 (intr-un proces in care 63 de persoane erau inculpate), pentru pariciparea lui la manifestiile din 5 iulie  2013, in timpul carora ar fi comis o serie de violente, cu sfarsit tragic, iar pe 26 aprilie, alti 5 condamnati la moarte (pentru jaf si omor) sunt spanzurati intr-o inchisoare din Provincia Assiout (sudul tarii).

Dar chiar si inainte  de „instaurarea” rebeliunii din iunie-august 2013, condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost pronuntata in repetate randuri in Egipt.

Pe 9 martie 2013, tribunalul Penal din Cairo a pronuntat 21 de condamnari la moarte in dosarul violentelor meciului de fotbal la Port Said  (1 februarie 2012, intre clubul local Al-Masry SC si Al-Ahly, printre cele mai titrate echipe egiptene de fotabal, din Cairo, terminat cu scorul 3-1 in favoarea echipei locale),  in care au fost inculpati 73 de persoane si cel putin 74 de persoane si-ar fi pierdut viata, iar peste 1.000 au fost ranite (conform unor surse neoficiale, dar fiabile, la care am avut acces, dar pe care nu le putem cita).

Cei 21 sunt toti suporteri al echipei locale Al-Masry si au fost inculpati pentru declansarea violentelor si  masacrarea celor 74 de suporteri al echipei advrese.

Alaturi de ei, alti 5 au fost condammnati la inchisoare pe viata.

In apel, pe 19 aprilie 2015, pedeapsa cu moartea a fost mentinuta in 11 cazuri, iar alti 28 inculpati ar fi  fost achitati, printre care si 7 inalti reprezentanti a Securitatii nationale, iar numarul de morti ar fi fost stabilit (oficial) la 72 si al ranitilor, la 254.

Numai in anul 2013, Egiptul figureaza in „cap de lista” al tarilor cu cele mai multe condamnari la moarte (Orientul Mijociu-Africa de Nord): Egipt (109 oficial, 116 neoficial, din sursele noastre), Iran (91 oficial, 102 neoficial), Algeria (40 oficial, 56 neoficial), Irak (35 oficial, 43 neoficial),  Libia (18 oficial, 23 neoficial), Emiratele Arabe Unite (16 oficial, 21 neoficial), Autoritatea Palestiniana (14 oficial:13 in Gaza si 1 in Cisiordania, 23 neoficial), Maroc si Sahara Occidentala (10), Iordania, Liban (7-9), Qatar, Kuwit, Arabia Saudita (6-8), Tunisia (5 oficial, 7 neoficial), Yemen (3-6).

In privinta pronuntarii sanctiunilor penale in anii precedenti, tribunalele egiptene ar fi pronuntat (cel putin!): 91 in 2012, respectiv, 123 in 2011, Conform Amnesty International.

Ultima executie, in afara de cea din acest an a lui Mahmoud Ramadan, a avut loc in octombrie 2011, cand, un inculpat pentru uciderea a 6 egipteni crestini si a unui poltist, in cadrul unei fuziade (schimb intens de fiocuri), in cursul lunii ianuarie 2010, a fost condamnat la moarte.

Adunare Generala a CMPM  (Coalitia Marocana contra Pedepesei cu Moartea), din 27-28 februarie 2015, la Rabat, a amintit si anumite aspecte legate de condamnarile la pedeapsa capitala si executiile din  „micutul” stat Botswana, precum si din Nigeria.

In Republica Botswana, o tara mica din Africa australa, inconjuata de catre Africa de Sud, Namibia, Zambia si Zimbabwe,  un model de reusita economica, cu o administratie democratica, stabila si competenta, cu un subsol bogat in diamante (al 3-lea producator mondial) si in minerale (cupru, nikel), dar si in carbon, respectiv, petrol, in care 71% din populatie este de confesiune crestina, iar 20% nu are nicio religie...pedeapsa cu moartea se aplica cu regularitate, chiar daca ultima executie practicata a fost, in 2013, a lui Orelesitse Modise, executat pentru asasinarea in 2008, a 6 membri a familiei sale, printre care si un bebelus de 4 luni.

In aceasta tara, protectorat britanic, cunoscut sub numele de Bechuanaland,, dupa independenta in cadrul Commonwealth, pe 30 septembrie 1966, .condamnatii la moarte sunt anuntati, cu cel putin 24h00 de executia lor, dar rudele acestora, numai dupa.

De atunci, 47 de condamnati la moarte (printre care si 3 femei) sunt executati, insa niciun condamnat intre 1988-1995.

Intre 2006-2012, au fost executati Oteng Modisane Ping (in 2006, pentru uciderea fostei prieene ale sale si a unui copil de 6ani), Sepeni Thubisane Popo (in 2007, pentru ucidereaunei femei si utilizarea corpului in ritualuri religioase), Kedisaletse Tsobane (in 2008, pentru uciderea fetitei sale de 10 ani), Gerard Dube (in 2009, pentru uciderea angajatorului sau, celor doi copii ai sai in varsta de 5, respectiv, 7 ani, precum si a domesticului acestuia),  Modise Fly (in 2010, pentru uciderea copilului sau in varsta de 2 ani, cu un satar) si  Zibani Thamo (in 2012, pentru uciderea si dezmembrarea unei tinere femei).

In schimb, Nigeriei a fost reprosata, „doar”  condamnarea la moarte a  54 de militari pentru mutinerie (revolta in grup contra autoritatiilor militare),  pe 18 decembrie 2014, pentru ca ar fi refuzat participarea lor la o operatiune contra organizatiei Boko Haram, ceea ce succede, unui alt proces, din septembrie 2014, cand alti 12 militari sunt condamnati la aceasi pedepasa (dinte 18 inculpati), tot pentru mutinerie,  la Maiduguri (Statul Borno).

Este vorba de complot criminal, tentativa de omor, nesupunere autoritatilor militare nigeriene, pe 14 mai, cand acestia, militari al Batalionului 101, ar fi tras asupra convoiului  in care se afla Generalul Amadou Mohammed, comandantul  diviziei a 7-a, angajata in lupta contra organizatiei criminale Boko Haram. 

In ceea ce priveste situatia din Asia, este si ea dramatica.

Dintre cele 5 continente, ea detine recordul in executii, in special China, dar si Singapore, respectiv, Vietnam, raportat la numarul de locuitori.

Aici mentionam faptul ca, cu un deceniu in urma (date din 2014), China (in care datele oficiale sunt un secret de stat, ca de altfel si in Singapore, Vietnam sau Coreea de Nord!), ar fi executat oficial  5.000 de persoane, dar surse neoficiale  ar indica dublul acestui numar.

In acest context, executia a „numai” 3.076 de persoane, este un real progres in privinta respectarii drepturilor so libertatilor fundamentale ale omului.

In Bangladesh, o lege adoptata pe 7 iulie 1988, prevede pedeapsa cu moartea pentru fabricarea ilegala a drogurilor si comercializarea lor, iar o alta lege promulgata in acelasi an (dar largita prin ordonante din 11 iulie si 26 decembrie 2011), prevede tot pedeapsa capitala pentru maltratarea femeii.

Aceasi sanctiune penala se aplica si in caz de atacuri  teroriste  (atat in privinta celor care le comit cat si in privinta celor care „le sprijina”), prevazut intr-o lege promulgata in februarie 2012.

In acest decniu (in 2011), cca 49 de condamnari la moarte ar fi fost pronuntate in acest stat si ar fi avut loc 5 executii.

Situatia este similara si in Afganistan, Taiwan, Japonia sau in India.

Dupa doi ani fara nicio executie practicata, Afganistan, a reinceput executiile in 2011, care s-au intensificat in 2012, ceea ce este un regres considerabil in privinta abolirii pedepsei cu moartea, avand in vedere faptul ca in aceasta tara, pedepasa cu moartea a fost rar aplicata dupa caderea Regimului Talibanilor, in 2001.

Presedintele tarii Hamid Kazai, singurul care putea gratia cei condamnati la moarte, in noiembrie 2011, a aprobat executia a 8 detinuti, condamnati la moarte, recunoscuti vinovati pentru crima de sange, viol si furt.

Situatia este similara si in Taiwan, unde in cursul lunii martie 2011, 5 condamnati la moarte sunt executati, in ciuda faptului ca Guvernul s-a angajat sa adopte o lege nationala conforma cu PIDCP (Pactul International privind Drepturilor Civile si Politice), care sa permita condamnatilor la pedeapsa capitala, sa solicite gratierea lor de catre Presedintele statului in exercitiu.

Si in cazul Japoniei putem semnala un pas inapoi, in privinta abolirii pedepsei cu moartea.

Daca in 2011, ea n-a practicat nicio executie (pentru prima data in ultimele doua decenii!), in cursul anului 2012, a executat 3 condamnati la moarte, in cursul lunii martie.

Astfel, pe 29 martie, al 5-lea Ministru al Justitiei, Toshio Ogawa, numit in finctie din 2012 a aprobat aceste executii, afirmand ca „el si-a facut datoria, ca Ministru al Justitiei, conform legii”!

Recunoscuti vinovati pentru mai multe crime de sange Yasuaki Uwabe (48 de ani) Tomoyuki Furusawa (46 de ani) si Yasutoshi Masuda (44 de ani), au fost spanzurati la Tokyo, Hiroshima, respectiv, la Fukuoka.

In cursul lunii anului inca alti 4 condamnati la moarte vo fi executati.

Succesorul acestuia, Makoto Taki, a ordonat alte doua executii pe 3 august si inca doua, pe 27 septembrie.

Printre ultimi doi executati se afla si o femeie, Sachiko Eto, prima femeie executata dupa 1997, condamnata la moarte pentru uciderea a 6 persoane  in ritualuri de exorcism. (a se vedea pentru detalii si articolul autorului: ”Exorcismul in fata Justitiei”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/03/thomas-csinta-exorcismul-in-fata.html)

In 2013, opt persoane vor fi spanzurate, iar anul trecut, in 2014, o alta persoana, pe 26 iunie.

Este vorba de Masanori Kawasaki (68 de ani), condamnat la moarte in 2007 pentru o tripla crima (nora lui cu cei doi copii al ei), comisa cu „cu o deosebita cruzime”, conform Ministrului de Justitie Sadakazu Tanigaki.

Un alt condamnat la moarte , care trebuia executat in aceasi zi, Shigeo Okazaki (in varsta de 60 de ani), inculpat pentru uciderea a doua persoane intre 1986-1989 a decedat cu ptin timp inainte de spanzurare, ca urmare a unui stop cardio-respirator.

Din contra, tot anul trecut are loc o eliberare spectaculoasa a lui Iwao Hakamada (n. 1936), fost boxer profesionist, in varsta de 78 de ani, condamnat la moarte pentru o cvradupla crima.

Arestat in cursul lunii august 1966 pentru uciderea crapuloasa a patronului uzinei de soia in care lucra, respectiv, a familiei acestuia (sotia cu cei doi copii ), precum si pentru jaful comis la proprietatea lor din Shizuoka si ulterior, incendierea acesteia,  Hakamada este condamnat la moarte in 1968, prin spanzurare.

In ciuda faptului ca acesta si-a clamat (sustinut) inocenta (nevinovatia), sanctiunea penala pronuntata in prima instanta este mentinuta de catre Curtea de Apel din Tokyo, in 1976, iar mai tarziu si de catre Curtea Suprema a Japoniei, in 1980.

Tentative de revizuire al procesului sau (toate avortate!) au avut loc in 1994, 2004, precum si in 2008.

Insa, conform Judecatorului Hiroaki Murayam,  incepand cu acest deceniu, tehnicile moderne de analiza al ADN, au reusit sa puna in evidenta faptul ca cel identificat la locul crimei, precum si pe obiectele apartinand victimelor (inclusiv, hainee lor)  nu-i apartinea, motiv pentru care, el este pus in liberate pe 27 martie 2014, dupa 48 aproape de ani de detentie criminala in culoarul mortii, devind astfel, cel mai vechi condamnat la moarte (record absolut).

El urmeaza sa fie rejudecat (respectiv, aschitat!) si reabilitat de catre Ministerul Justitiei nipone.  (A se vedea pentru detalii si articolul autorului:„”Padurea spanzuratilor”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html).

Din contra, pe 26 iunie 2014, un alt condamnat la moarte este spanzurat, ceea reprezinta cea de a 5-a executie in Japonia in timpul mandatului Guvernului Abe II (Shinzō Abe, Prim-Ministru:  26 decembrie 2012-26 decembrie 2014).

Exista in istoria criminala a Frantei, un caz asemanator (in care autorul acestui artyicol a fost indirect implicat prin articolele si investigatiile sale), cu cel al lui Iwao Hakamada.

Este vorba de cel al lui Dany Leprince, acuzat, tot de o cvadrupla crima in noaptea de 4-5 septembrie 1994, asasinarea cu bestialiate al fratelui sau Christian, impreuna cu sotia sa Brigitte si doi copii ai lor, Audrey si Sandra,   la Thorigné sur Doué (Departamentul Sarthe, Regiunea administrativa Pays de la Loire, in vestul Frantei), din motive crapuloase.

Ca si in cazul lui Hakamada, in lipsa unor probe materiale fiabiale, Leprince, este gasit vinovat si condamnat la inchisoare pe viata (cu o perioada de siguranta de 22 de ani), pe 16 decembrie 1997 de catre Juriul Popular Sarthe.  (A se vedea pentru detalii si ciclul de articole ale autorului consacrat lui Dany Leprince: ”Dosarul criminal Dany Leprince”:  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/01/thomas-csinta-dosarul-criminal-dany.html)

In cei 18 ani de recluziune criminala, Leprince, intotdeauna si-a clamat nevinovatia, dar din pacate,  revizuirea procesului sau pe care a solicitat-o  in repetate randuri, a esuat de fiecare data, cu toate ca existau serioase indoieli in privinta culpabilitatii sale.

Negratiat in 2011 de catre Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, Dany Leprince este eliberat conditionat pe 19 octombrie 2012 (dupa 18 ani de detentie), la insistenta societatii civile (in care si autorul acestui articol a fost si inca este profund  implicat), dupa interventia (indirecta) a actualului Presedinte al Frantei, François Hollande, in urma careia, acestuia va fi anulata perioada de siguranta de 22 de ani. (A se vedea pentru detalii si scrisoarea adresata de catre autorul acestui articol, Presedintelui Republicii Franceze, cu scopul gratierii lui Dany Leprince: http://necenzuratmm.ro/editorial/44977-scrisoare-adresata-candidatului-francois-hollande-la-alegerile-prezidentiale-franceze-din-mai-2012-pentru-eliberarea-gratierea-lui-dany-leprince.html).

Fara nicio indoiala, am convingerea ferma ca sentinta pronuntata in Dosarul Leprince, constituie una dintre cele mai grave erori judiciare din intreaga istorie a criminalitatii franceze, iar demersul juridic angajat  pentru revizuirea procesului sau, avand ca scop achitarea lui si reabilitarea sa in fata societatii civile este in curs!

Mentionam aici si faptul ca, conform informatiilor pe care le detinem, in momentul elaborarii acestui material (articol), in culoarele mortii nipone, s-ar afla inca 128 condamnati la moarte, printre care si Shōkō Asahara, fost Guru al sectei Aum, care ar fi dirijat atacaurile cu gaz sarin in metroul din Tokyo in 1995.

De altfel, in septembrie 2013, in Japonia, 157 de detinuti erau condamnati la moarte (in ciuda faptului ca rata criminalitatii in Japonia este printre cele mai mici in lume), dintre care 10  implicati in atentatele cu sarin (substanta incolora, indolora, neurotoxica atat pentru om cat si pentru animal), in Metroul din Tokyo, pe 20 martie 1995.

Alti 4 dintre ei au fost condamnati la inchisoare pe viata.

Sentinta era definitiva, adica confirmata de catre Curtea Suprema a Japoniei, pentru 133 dintre ei (printre care si 7 femei, 5 straini si 5 minori), 13 erau conndamnati in apel si 12 in prima instanta.

In cazul sanctiunii penale de inchisoare pe viata, desi detinutul, teoretic, poate fi eliberat conditionat, sub control judiciar, dupa 10 ani de detentie criminala, in practica, acest lucru se intampla, in medie, decat dupa 30 de ani de recluziune criminala.

In ceea ce priveste durata maxima a arestului preventiv (la sediul Politiei Judiciare), in Japonia este de 23 zile, in raport cu Franta, unde arestul preventiv este 24h00, care poate fi prelungit, in cazuri exceptionale pana la 96h00 (4 zile), in materie criminala de drept comun, iar in caz de crima politica, terorism sau atentat la siguranta nationala pana la 144h00 (6 zile).

Amintim aici si faptul ca atentatele comise pe 20 martie 1995 in Metroul din Tokyo, au fost acte de terorism comise de catre secta Aum Shinrikyō, implantata, atat in Japonia cat si in Rusia.

Este vorba de 5 atacuri coordonate (si sincronizate), pe liniile Chiyoda, Marunouchi si Hibiya ale Metroului (care trec prin Kasumigaseki-cartier administrativ cu sediile multor ministere si institutii guvernamentale, respectiv,  Nagatacho-cartier administrativ cu sediile Parlamentului, al Guvernului, resedinta oficiala al Prim-Ministrului, etc), cu sarin (C4H10FO2P, gaz toxic de lupta, care ataca sistemul nervos, descoperit in 1939 la Wuppertal-Elberfeld, in valea Ruhr din Germania de catre  Gerhard Schrader, Ambros, Rüdiger si Van der LINde), in care 12 persoane si-au pierdut viata si 5.500 de persoane au fost ranite. 

Bilantul este judecat, relativ, „rezonabil”, avand in vedere toxicitatea gazului (de cca 500 ori mai toxic decat cianura!), care chiar in cantitati slabe (10 parti/miliard) poate fi fatal pentru om, cum acesta este fie absorbit prin intermediul plamanilor, fi  absorbit de catre piele si trece direct in sange.

Atunci cand sarinul nu ucide, el  provoaca grave sechele neorologice, motiv pentru care a fost folosit ca arma chimica inainte sa fie considerat arma de distrugere in masa de catre Natiunile Unite (Rezolutia 687), iar producerea si conservarea lui a fost interzisa incepand cu 1993, urmand ca pana in 2007, tarile utilizatoare sa-si distruga toate stockurile.

Inca din 1952, britanicii, i-au adus modificari importante, creand astfel un gaz de 10 ori mai toxic (deci mortal), cunoscut sub numele de gaz VX (C11H26NO2PS).

Atacul lansat de catre secta Aum Shinrikyō, este cel mai sangeros in Japonia dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, dupa ce aceasi secta a mai comis un atac asemanator, tot cu sarin, in noaptea de 27-28 iunie 1994 la Matsumoto (un oras de munte in cadrul Prefecturii Nagano, centrul Japoniei, aflat la altitudinea de cca 600 m), facand 8 victime (morti) si 200 de raniti.

Shōkō Asahara (astazi, in varsta de 60 de ani), specist  in acupunctura, arestat pe 19 mai 1995, fost Guru si fondator al sectei (cca 10.000 de membri in Japonia, cu un patrimoniu de cca 20 milioane $, lichidat juridic dupa atacurile teroriste din 20 martie 1995 si „resuscitat”, ulterior sub numele de „Aleph”) care asteapta sa fie executat (spanzurat) si-a justificat actul, ca unul de riposta contra Politiei metropolitane care ar fi facut interventii cu interpelari in principalele cartiere ale sectei pe care o dirijeaza.

Un numar considerabil de victime dintre supravietuitori, sufera inca de diferite sechele in urma atacurilor teroriste din 20 martie 1995, iar cca 74% dintre victime au probleme de vedere si cca 48% dintre ele sunt terorizate de migrene.

In ceea ce priveste India (tara cu cea mai mica rata a executiilor din lume, cu numai 3 executii in ultimele doua decenii), dupa 2004 a executat numai doi condamnati la moarte.

Pe 21 noiembrie 2012, prin spanzurare, pe Mohammed Ajmal Amir Kasab, pakistanez de origine, unicul supravietuitor al comando-ului responsabil de cele 10 atentate sangeroase de la Bombay (Capitala financiara a Indiei) intre 26-29 noiembrie 2008, in care si-au pierdut viata 175 de persoane (dintre care 9 teroristi, respectiv, 26 de straini) si 312 persoane au fost ranite.

Comando-ul islamist compus din 10 militanti inarmati cu AK-47 si grenade de razboi, antrenati in Pakistan a fost neutralizat si lichidat, 9 dintre teroristi fiind ucisi, iar Mohammed Ajmal Amir Kasab, pe atunci in varsta de 21 de ani (n.1987, Faridgkot, Pakistan), singurul supravietuitor, luat prizonier in Spitalul Nair, este incarcerat la Inchisoarea Yerwada de la Pune (Maharsthra) si condamnat la moarte pe 6 mai 2010.

Alti 7 pakistanezi, care au fost banuiti ca ar fi avut legaturi cu atentatele teroriste de la Bombay, sunt in curs de judecare in Pakistan.

Toate atacurile (cu exceptia uneia) au loc in sudul metropolei (la Léopold Café, la Gara Centrala-Chhatrapati Shivaji Terminus, in hotelurile de lux, Oberol Trident si Taj Mahal Palace & Tower, la Spitalul Cama, la Centrul Comunitar evreiesc Loubavitch de la Nariman, unde Rabinul Holtzberg si sotia sa, ca de altfel si alte persoane sunt torturate si asasinate, la sediul Politiei, unde trei inalti functionari, printre care si seful Brigazii de lupta contra terorismului din Maharashtra, sunt ucisi cu focuri de arma) si ele debuteaza in jurul orei 21h50, pe 26 noiembrie.

Actiunea este revendicata de catre o grupare necunoscuta Moudjahidines du Deccan, dar oficialitatile atribuie atacurile gruparii Lashkar-e-Toiba ( لشکرطیبہLeT, un grup islamist militant armat pakistanez, cu peste 1.000 de membri, specializat in atacuri sinucigase, atacuri armate, fondat in 1981 de catre  Hafiz Muhammad Saeed, n.1950, clasat terorist in Canada, SUA, Australia, Marea Britanie, Rusia si India, considerat de catre ONU, prin Rezolutia 1267/1999,  apropiat de Al Qaeda).

In timpul atacurilor la cele doua hoteluri mai sus mentionate sunt prezenti o serie de personalitati politice, printre care si: Esperanza Aguirre, Seful Guvernului Regional de la Madrid, respectiv, N. N. Krishnadas, Deputat indian, precum si deputatii europeni: Sajjad Karim si Syed Kamall (Marea Britanie), Jan Masiel (Polonia),  Ignasi Guardans Cambo (Spania), Erika Mann si Daniel Caspary, respectiv, Bela Glattfelder (Ungaria).

Doi francezi, Loumia Hiridjee, fondatoarea marcii Princesse Tam-Tam si sotul ei, ca de altfel si doi canadieni, Dr. Michael Moss de la Spitalul Richardson din Montreal-Vest, respectiv, sotia acestuia, Elizabeth Russell sunt ucisi cu aceasta ocazie.

A doua executie, a lui Mohammad Afzal Guru (n. 1969) responsabil de atacul sangeros contra Parlamentului indian pe 13 decembrie 2001, care a facut 12 victime (morti), are loc pe 9 februarie 2013, tot prin spanzurare.

In acest atac pregatit cu meticulozitate de catre gruparile islamiste Lashkar-e-Toiba siJaish-e-Mohammed (جيش محمد, JeM,grup islamist armat pakistanez, fondat in 2000 de catre Masood Azhar, operativ in regiunea Casmir, in India dupa ce cade in dizgratia talibanilor din Afganistan, avand ca obiectiv independenta Casmirului, clasat terorist de catre Canada, SUA, Marea Britanie, Australia si India) vor pieri 14 persoane (printre care si cei 5 militanti islamisti care au lansat atacul, respectiv, 5 politisti al Garzii Parlamentului, impreuna cu Kamlesh Kumari, de la Central Reserve Police Force) si vor fi raniti 22 de  persoane.

In sfarsit, executii au avut si au loc si in Coreea de Nord, chiar daca surse neoficiale confirma faptul ca numarul acestora din 2011 este in scadere.

Conform unui raport al Amnesty International, cel putin 30 de executii ar fi avut loc in aceasta tara in 2011, iar numarul acestora (din sursele noastre neoficiale) art fi scazut la 21 in 2012 si la 17 in 2013.

In orice caz, realitatea executiilor in Corea de Nord nu poate fi controlata, avand in vedere dependenta dintre puterea politica, legislativul si executivul, specific tarilor dictatoriale.

Din contra, tot in 2011, Corea de Sud a sarbatorit 5.000 de zile consecutive, fara nicio executie (ultimele datand din 1997), in ciuda faptului ca 59 de condamnati la moarte asteptau (si inca asteapta!) sa fie executati.

Inca din 2011 (ceea ce in 2014 parea ca va deveni o realitate!), cativa deputati incearca sa incite membri Comisiei Nationale Legislative si Judiciare, pentru adoptarea unui proiect de lege in vedere abolirii pedepsei cu moartea.

Mentionam aici ca o propzitie de lege in acest sens a fost facuta pe 30 octombrie 2001, care insa n-a trecut de Parlament.

Dar, nicio executie nu a fost practicata de cand Kim Dae-jung (laureat al Premiului Nobel pentru Pace) devine Presedinte al Statului in 1998, spre deosebire de predecesorul sau,  Kim Young-sam, la sfarsitul mandatului caruia, pe 30 decembrie are loc o executie masiva de 23 de condamnati la moarte!

In Macao, pedeapsa cu moartea a fost abolita,  iar in Hong Kong inca din 1966.

In Maldive, ultimele executii au avut loc in 1952 si de atunci pedeapsa cu moartea este suspendata, iar in Mongolia ea fost abolita in 2012, ultima executie avand loc in 2005.

In Nepal, ultima executie a avut loc 1979, iar pedeapsa cu moartea este abolita din 1997, in timp ce in Sri Lanka, ultima aexecutie a avut loc in 1976, iar pedepasa cu moartea este suspendata.

In sfarsit, chiar daca, Bangladesh si Afganistan, isi executa condamnatii sai la moarte cu „timiditate”, Pakistan si Taiwan sunt adepti  potentiali al pedesei cu moartea. 

In Bangladesh, pe 23 decembrie 2014, Syed Mohammed Qaisar, unul dintre sefii Ligii Musulmane, fost ministru in Cabinetul dictatorului militar Hussein Muhammad Ersahd, in varsta de 73 de ani, este condamnat la moarte de catre un tribunal special, pentru crime de razboi (masacru, genocide, incendiu criminal, viol, tortura, extorsiune si deturnare de fonduri, tortura, etc.), respectiv, crime contra umanitatii (in total 1-16 capete de acuzare), datand din perioada luptei de independenta din 1971 (ajutat de catre India si URSS), care a durat 9 luni.

Acestuia i s-a reprosat, in special, faptul ca ar fi fondat si o Militie numita Qaisar Bahini, care sustinea pe pakistanezi, care ar fi comis o serie de atrocitati contra poluatiei civile din Bangladesh, pe atunci facand parte din estul Republicii Islamice Pakistan.

In acest an, pe 18 februarie 2015,  tribunalul penal („international”) din Bangladesh il condamna pe Abdus Subhan (in varsta de 79 de ani), Vicepresedintele Partidului Jamaat-e-Islami, la moarte pentru crime de razboi (9 capete de acuzare), comise, tot din perioada luptei de independenta din 1971.

Pe 15 aprilie 2015, are loc executia lui Mohammad Kamaruzzaman (62 de ani), fost sef al Militiei propakistaneze Al Badr (al 4-leader ca importanta al Jamaat-e-Islami), condamnat la moarte in 2013, pentru responsabilitatea pe care acesta ar fi avut-o in cadrul masacrului a 120 de fermieri in satul Sohagpur,  in timpul luptei de independenta din 1971.

Este cea de a doua executie a unui leader de partid Jamaat-e-Islami, pentru fapte comise in timpul luptei de independenta din 1971, dupa ce a lui Abdul Quader Molla, in decembrie 2013.

In Afganistan condamnarile la moarte sunt mult mai rare decat  in perioada 1996-2001, cand talibanii erau la Putere, dare exista totusi si sunt pronuntate de maniera destul de arbitrara, incepand din 2010.

Pe 17 august 2010, Presedintele afgan Hamid Karzai, condamna la moarte prin lapidare un cuplu de afgani (uciderea prin aruncare de pietre asupra osanditului ingropat in pamant pana la bazin sau piept, in vigoare in unele tari islamice ca Afganistan, Arabia Saudita, Iran sau in Africa), in virtutea Sariei, pentru adulter, in districtul Imam Sahib (provincia Kunduz).

Executia lor, ea, in varsta de 23 de ani, logodita, iar el, in varsta de 28 de ani, casatorit, a avut loc in satul lor Mullah Quli.

Talibanii au o legislatie extrem de severa in privinta „moralitatii” persoanei.

Hotului i se taie mainile si picioarele, iar relatiile sexuale inainte de casatorie sunt pedepsite cu sute de lovituri de bici.

In schimb, relatiile extraconjugale sunt pedepsite cu moartea!

Pe 9 august, autoritatile afgane si aparatorii drepturilor omului au acuzat talibanii pentru ca acestia ar fi biciuit, inainte de o executa cu trei gloante in cap, in public, o vaduva insarcinata in varsta de 35 de ani, care ar fi avut deci, relatii sexuale, dupa moartea acestuia!

Pe 25 noiembrie 2013, Guvernul afgan a emis un studiu in privinta reintroducerii condamnarii la moarte prin lapidare.

Pe 23 iulie 2014, politistul afgan Naqibullah, acuzat ca ar fi ucis fotograful de presa Anja Niedrighaus cu o puska Kalasnikov si ca ar fi ranit-o pe corespondenta de presa Kathy Gannon, de la AP (Associated Press), in orasul Khost, pe 4 aprilie 2014, a fost gasit vinovat (pentru ucidere si tradare) si condamnat la moarte de catre o Curte compusa din 6 judecatori de la Tribunalul din Kabul.

Pe 7 septembrie, sapte afgani sunt condamnati la moarte, tot la Kabul, pentru jaful si violul in grup (inarmati, in uniforma de politisti!) comis asupra unei tinere in varsta de 23 ani, proaspat casatorita (in afara localitatii, la Paghman, est de Kabul) si a altor 3 femei care o insoteau, in ziua de 23 august.

Inculpatii i-au legat pe barbatii acestora, iar pe ele „i-au tras in boscheti, unde le-au batjocorit”, in fata lor.

Seful Politiei locale din Kabul, Zahir Zahir, a luat si el cuvantul la proces, solicitand instantei ca cei 7 sa fie spanzurati pentru ca in afara de infractiunile lor criminale, ar fi adus prejudiciu uniformei de politist.

In apel, pe 7 octombrie, sentinta a fost modificata astfel: 5 dintre cei 7 condamnati la pedeapsa cu moartea, vor ramana cu aceasta sanctiune penala pronuntata in prima instanta, iar 2 dintre ei au fost condamnati la 20 de ani de detentie criminala, anuntat de catre Atta Mohammad Noori, secretar general al Biroului Procurorului general de la Kabul.

Negratiati de catre noul Presedinte, Ashraf Ghani, cei 5 au fost spanzurati pe 8 octombrie 2014, in fata victimelor lor.

Conform unor informatii din partea Adjunctului Procurorului general afgan,  Rahmatullah Nazari, alaturi de cei executati pentru viol, in aceasi inchisoare, Pul-e-Charkhi (Kabul), ar fi fost executat si un al saselea prizonier, condamnat la moarte, sef al unei bande, responsabila de luarea unor ostatici, intr-un alt dosar.

Alti patru afgani Zainul Abiddin, Mohammad Yaqub, Mohammad Sharif si Abdul Bashir, au fost condammnati la moarte, recent, pe 6 mai 2015, pentru linsajul unei femei (Farkhunda, 27 de ani), pe 19 martie, acuzata de catre acestia ca ar fi ars Coranul, in luna martie, de catre o Curte avand ca Presedinte pe Safiullah Mojaddidi, la Tribunalul din Kabul.

Mentionam aici ca in acest dosar, Tribunalul din Kabul a condamnat deja 8 inculpati la 16 ani de inchisoare fiecare si achitand, alti 18, dar numarul celor implicati este mult mai mare:49 de invinuiti, cu capete de acuzare incepand cu violenta si pana la omor, printre care cei 30 de civili judecati si 19 politisti.

De fapt, femeia era nevinovata si a inceput sa-l critice pe unul dintre agresorii ei care vindea langa o moschee, amulete (obiecte mici carora vechi superstitii îi atribuie puterea magica de a aduce noroc și de a-l apăra pe cel care îl poartă de influențele malefice ale duhurilor rele), pentru ca n-ar fi fost conforme cu Islamul, la care „vanzatorul” a declansat violenta, acuzand femeia de blasfemie, ca si cum aceasta ar fi profanat Coranul, cartea sfanta a Islamului.

Odata declansata ura celor din jur, lumea s-a napustit asupra femeii si a batut-o pana cand a aceasta a decedat ca urmare a leziunilor grave.

Ca si cun n-ar fi fost de ajuns, ea a fost arsa, iar corpul ei carbonizat a fost aruncat intr-o albie a unui rau, la Kabul.

In ceea ce îi priveste pe cei 19 politisti, aceastia au asistat la scena, fara sa fi intervenit si fara sa fi  luat masuri pentru a salva vietii femeii.

CMPM a dezbatut la Congresul de la Rabat si cazul Taiwan-ul (Republica nationalista chineza), care (ca si China), a practicat masiv, executiile in secolul trecut (pana la sfarsitul anilor 1990), desi are o reala vocatie pentru abolirea pedepsei capitale (conform Presedintelui tarii,  Taiwan Ma Ying-jeou)  si a facut pasi importanti in acest sens (nepracticand nicio executie dupa 2005), dar in ultimul deceniu si-a reluat totusi aceste practici, legiferate  prin impuscare in ceafa, ca si in China, respectiv,  prin injectie letala (care nu a fost aplicata niciodata).

Schimbarea (radicala!) intervine la inceputul acestui deceniu (in 2010), in urma aparitiei unui scandal datorita faptului ca Ministrul Justitiei (pe atunci) Wang Ching-feng, un abolitionist, a anuntat ca el nu va semna niciun ordin de executie (atunci cand 75% din populatie era pro pedepsei cu moartea!), motiv pentru care el este inlocuit cu Tseng Yung-fu, iar acesta reia executiile intr-o „progresie aritmetica”, cel putin intre 2010-2012.

Si in aceasta tara, pedeapsa cu moartea se aplica pentru o serie de infractiuni criminale, inclusiv, pentru trafic de droguri, ca de altfel si in Tarile Asiei de Sud-Est.

Condamnatii la moarte (ca si in Japonia) sunt anuntati cu putin timp inaintea executarii lor iar informatia este facuta publica prin intermediul mijloacelor mass-media (in special, a canalelor nationale de televiziune).

Astfel, pe 30 aprilie 2010 sunt executati patru prizonieri condamnati la pedeapsa cu moartea: Chang Wen-wei (pentru violul si uciderea unei minore in varsta de 16 ani); Ko Shih-ming (pentru uciderea a doua persoane); Chang Wei-long (pentru sechestrarea si uciderea unei fetite in varsta de 7 ani) si Hong Chen-yao (pentru uciderea a trei persoane).

In 2011, pe 4 martie, sunt executati 5 condamnati la moarte: Kuan Chung-yan (pentru uciderea a 7 persoane); Chung Teh-chu (pentru uciderea a trei persoane); Wang Chih-huang (pentru uciderea a doua persoane); Wang Kuo-hua (pentru agresiuni sexuale comise asupra unei femei si uciderea ei); Chuang Tien-chu (pentru uciderea a patru persoane).

Insa, are loc si un eveniment de recunoastere, a unei grave erori judiciare, cu putin timp inainte de executii.

            Este vorba de Chiang Kuo-ching, un tanar militar in varsta de 21 de ani,  executat in 1997 (dupa 314 zile de detentie), condamnat la moarte in 1996 pentru violul si uciderea unei fetite de 5 ani.

Acesta si-ar fi recunoscut fapta pe care n-a comis-o (la baza aeriana la Taipei) in urma unui arest (cu interogatoriu) in care ar fi fost torturat timp de 37 de ore, in cadrul unei anchete conduse de catre Generalul Chen Chao-min, pe atunci Seful Armatei Aerului.

Un alt militar, Hsu Rong-chou, cunoscut autoritatilor politienesti (condamnat de doua ori pentru viol) este inculpat in acest dosar, care in cursul lunii mai ar fi si recunoscut fapta.

            Aceasta achitare de catr Tribunalul Militar taiwanez are loc oficial pe 13 septembrie, dupa ce un alt militar isi recunoaste fapta, iar in ianuarie 2011, Presedintele, Ma Ying-jeou, recunoaste oficial, eroarea judiciara si cere scuze rudelor celui executat.

Statul Taiwanez plateste in acest caz, o despagubire morala si materiala, in valoare de 131 de milioane NT$ (Noul dolari taiwanezi, cca 4.250.000 $US), calculata in raport cu speranta medie de viata in Taiwan, adica 77 de ani.

Aceasta eroare judiciara nu l-a impiedicat insa pe Presedinte, ca pe 21 decembrie 2012 sa semneze, alte 6 executii (un fel de progresie aritmetica cu ratia 1: 4 in 2010, 5 in 2011, si 6 in 2012).

Este vorba de Chen Chin-huo si  Kwang Teh-chiang (pentru crima si necrofagie comisa asupara unei tinere femei); Tseng Si-ru (pentru uciderea unei femei in timpul unui jaf); Huang Hsien-cheng (pentru uciderea, prin incendiere al cumnatului sau cu cei tre copii); Tai Te-ying (pentru uciderea cu 26 lovituri de cutit al tatatului prietenei lui si ranirea grava a ei); Huang Hsien-cheng (pentru uciderea a doua persoane, dupa numai cinci de la eliberarea lui).

Pe 19 aprilie 2013, numarul de 6 executii este reiterat in Taiwan, fiind executati: Chen Tung-Jung, Chen Jui-Chin, Lin Chin-Te, Chang Pao-Hui, Li Chia Hsuan, Chi Chun-I, pentru ca in 2014, numaru de executii sa scada la 5: Tai Wen-ching (pentru uciderea unui sofer de taxi in 2002); Teng Kuo-liang (inecarea unei femei si al copilului acesteia pentru a nu-si plati datoria pe care o avea la aceasta); Liu Yen-kuo (pentru uciderea unui politist in timpul unui jaf in 1997); Tu Ming-hsiung si Tu Ming-liang (pentru uciderea a doi taiwanezi si a trei chinezi in Provincia Guangdong-China, in 2001).

In momentul de fata, 40 de condamnati la moarte taiwanezi asteapta sa fie executati.

In sfarsit, Pakistanul a creat dificultati aparte la Congres, datorita problemelor cu care se confrunta din cauza organizatiilor criminale de tip terorist (al talibanilor), dar si pentru faptul ca in aceasta tara condamnarile la moarte in masa si executiile masive contina.

Ele au debutat, cu incetarea suspendarii executiilor din 17 decembrie, dupa ce are loc (masacrul) terorist de la Scoala Militara din Peshawar (Capitala Privinciei Khyber Pakhtunkhwa) pe 16 decembrie 2014, asa cum am mai mentionat, in care 141 de persoane sunt ucise, dintre care 132 de copii (cu varstele cxuprinse intre 10-18 ani).

Acest atac terorist, cel mai sangeros din intreaga istorie a Pakistanului, revendicat de catre miscarea talibana sunnita Therik-e-Taliban Pakistan  (Miscarea Talibanilor din Pakistan) este chiar mai sangeros decat atentatul-sinucigas din 18 octombrie 2007 de la Karachi, contra lui Benazir Bhutto (1953-2007), fost Prim-Ministru (1993-1996), in care alaturi de aceasta, mor inca alte 138 de persoane si sunt ranite, alte 450.

Ca urmare, incepand din 17 decembrie 2014, Pakistanul renunta la suspendarea executilor celor condamnati la moarte.

Ultima executie, inainte de anularea suspendarii executiilor (dar dupa suspendarea lor in 2008), a fost practicata in 2012, dar este vorba de un condamnat la moarte de catre un tribunal militar.

Insa, incetarea suspendarii executiilor, face ca autoritatile judiciare pakistaneze sa se teme de un val de evadari, cum s-a intemplat in iulie 2013, cand 254 de prizonieri (printre care si numerosi combatanti islamisti), ajutati de catre gruparile teroriste talibane sa evadeze din inchisoarea de la Dera Ismaïl Khan, tot in Provincia Khyber Pakhtunkhwa, iar in aprilie 2012, respectiv, in aprilie 2012, cand un atac, tot al talibanilor, contra inchisorii de la Bannu (nord-vestul tarii, in proximitatea frontiere pakistano-afgan) a perims evadarea a 413 detinuti.

Probabil, din acest motiv, Prim-Ministrul Nawaz Sharif, ar fi luat decizia sinistra de a „goli” inchisorile!

Estimam ca in Pakistan, dupa reluarea executiilor din 17 decembrie 2014, pana la aceasta data, ar fi fost spanzurati 39 de persoane, dintre care 24, intr-un prim val, iar 6 rebeli islamisti (acuzati de terorism), chiar in primele zile: pe 19, respectiv, pe 21 decembrie 2014.

Conform declaratiilor Generalului Asim Bajwa, executia acestora, a fost semnata pe 18 decembrie 2014, de catre Generalul Raheel Sharif, seful Armatei pakistaneze, militarii caruia, tot in acele zile, ar fi ucis alti 32 de talibani, rebeli (insurgenti), in cadrul unei confruntari, intr-o zona tribala (Khyber) din Valea Tirah, aflata in proximitatea frontierei pakistano-afgana.

Doi tereoristi, dintre cei 6, condamnati la moarte de catre Curtea Martiala (Aqi, alias „Doctor Usman si  Arshad Mehmood)  sunt spanzurati 19 decembrie la inchisoarea de la Faisalabad.

Primul, pentru ca ar fi recuoscut faptul, ca a fost cel care, in 2009 a planificat (si ar fi condus) atacul (in cadrul unui comando taliban) contra sediului Armatei pakistaneze la Rawalpindi, aproape de Islamabad (Capitala tarii), iar al doilea, pentru ca ar fi participat, impreuna cu ceilalti 4  (Ghulam Sarwar, Rashid Tipu, Zubair Ahmed si Akhlas Akhlaq Ahmed) la tentativa de asasinat (atac sinucigas avortat!) pe 25 2003, contra Generalului Pervez Musharraf  (n.1943, fost Sef al Armatei pakistaneze, 6 octombrie 1998-28 noiembrie 2007, fost Presedinte al Republicii Islamice Pakistan, 20 iunie 2001-18 august 2008).

Merita sa sublinem aici si faptul ca Akhlas Akhlaq Ahmed,  desi membru al organizatiei teroriste Al Qaeda, era cetatean rus, nascut in 1979 la Vogograd, dar acesta a fost executat in ciuda insistentelor autoritatile ruse, pentru a-l gratia, prin comutarea pedepsei acestuia la inchisoare viata.

Odata cu reluarea executiilor de catre autoritatile judiciare pakistaneze, precum si executia lui Muhammad Afzal, a fost abordat  si cazul adolescentului Shafqat Hussain (dintr-o familie de saraci), originar din Casmir (nordul tarii), condamnat si el la moarte (ca minor, ca de altfel, inca alti 7), intr-un dosar de drept comun, de kidnapping.

Judecat in 2005 (la varsta de 15, atunci), de catre unul dintre tribunalele „speciale” (create in 1997) pentru scurtarea timpului in solutionarea dosarelor, in special, ale celor teroriste (si nu de catre un tribunal pentru minori!), Shafqat Hussain este condamnat la moarte, pentru rapirea si sechestrarea (timp de 41 de zile), iar ulterior, uciderea (si dismularea intr-un sac de plastic),  in 2004, a  unui baietel de 7 ani (Umair), la Karachi (megalopol poartuar in sudul tarii), pentru eliberarea caruia solicita parintilor acestuia, suma de 500.000 de rupii (cca 8.500$US).

El si-ar fi recunoscut vina dupa 37 de ora de tortura a politistilor, dar s-ar fi retractat ulterior.

Pe 22 decembrie 2014, autoritatile carcerale de la Inchisoarea Centrala din Karachi (unde este incarcerat de 11 ani) au solicitat, tribunalului antiterorist care l-a condamnat, ordinul de executare.

Merita sa mentionam aici si faptul ca majoritatea polpuatiei pakistaneze nu dispune de certificate de nastere, deci este dificil, in anumite situatii, ca un tanar sa probeze ca el este minor!

Conform autoritatilor judiciare, intr-un comunicat din 23 decembrie 2014, cca 8.000 de condamnati la moarte ar astepta in culoarele mortii (dintre care peste 1.000 ar fi epuizat toate procedurile juridice de recurs, deci sentintele lor sunt definitive), din diferite inchisori, iar acestea prevad executia a 500 de condamnati in cursul lunilor care urmeaza.

Ceea ce este mai mult decat, infricosator!

In ciuda acestui anunt oficial, ele mentioneaza (in numele Primului Ministru, Nawaz Sharif)  in aceasi zi si faptul ca Malik Ishaq (considerat de catre Departamentul de Stat american, „terorist global”, dar foarte influent in Provincia Pendjab), un extremist „sectar”,  Seful organizatiei Lashkar-e-Jhangvi (LeJ), un grup armat interzis, apropiat de Al Qaeda, care ar fi revendicat o serie de atacuri teroriste ucigase in ultimii ani contra minoritatii siite (cca 200 de morti in 2013) va fi eliberat in ziua de 25 decembrie, avand in vedere faptul ca Inalta Curte din Lahore, compusa din 3 magistrati l-ar fi disculpat de acuzatiile care i-au fost aduse!

Pe 3 ianuarie 2015,  Justitia pakistaneza a ordonat spanzurarea a 7 insurgenti, printre care si Shafqat Hussain (pe 14 ianuarie), conform unui comunicat al lui Nawaz Shaikh, secretar in Ministerul de Interne, insarcinat cu administratia inchisorilor din Provincia Sind (sudul tarii).

Patru detinuti care urmeaza a fi executati pe 13 ianuarie (cand secretarul de stat american John Kery se afla la Islamabad pentru colaborarea dintre SUA si Pakistan in privinta intaririi securitatii), Shahid Hanif si Khalil Ahmed, au fost condamnati la moarte pentru asasinarea unor responsabili al Guvernului din motive religioasae, Zulfiqar Ali, pentru ca ar fi ucis 22 de politisti la Consulatul american de la Karachi, iar Behram Khan, pentru uciderea unui tanar avocat.

Ceilalti doi, Talha si Muhammad Saeed Awan (membru al organizatiei Lashkar-e-Jhangvi), condamnati pentru crime sectare, vor fi executati pe 15 ianuarie, la Inchisoarea din Karachi.

Iar, ulterior, la Lahore autoritatile pakistaneze il spanzura pe Zahid Hussain, tecunoscut vinovat pentru uciderea a 4 persoane.

Datorita insistentelor organizatiilor internationale, de apararea a drepturilor omului, al copilului, etc, care au sesizat Ministrul de Interne, Chaudhry Nisar, acesta, a suspendat pe 6 ianuarie executia lui Shafqat Hussain si a ordonat o noua ancheta in dosarul acestuia, in special in privinta varstei reale a acestuia, in momentul comiterii infractiunilor criminale.

 Pe 7 ianuarie alti doi condamnati la moarte in 2002, de catre un tribunal civil antoterorist sunt executati la Inchisoarea din Multan (sudul provinciei centrale Pendjab).

Este vorba de Ghulam Shabbir, recunoscut vinovat pentru uciderea unui cadru de politie, precum si al soferului acestuia, respectiv, de Ahmed Ali alias „Sheesh Naag (Marele Sarpe), condamnat pentru uciderea a trei persoane.

Conform directorului inchisorii, Saeedullah Gondal, „corpurile neinsufletite ale celor doi” au fost transmise familiilor acestora!

Investigatii suplimentare, ne-au permis sa deducem ca cei doi ar fi fost membri al organizatiei armate interzise Lashkar-e-Jhangvi (LeJ).

Pe 3 februarie 2015, are loc o manifestatie politico-religiasa (care a manifestat si contra Charlie Hebdo), pacifista, de mare anvergura (mediatizata  in intreaga lume), in favoarea lui Malik Mumtaz Hussain Qadri  in fata cladirii Inaltei Curti de la Islamabad (unde se dasfasura procesul acestuia in apel), condamnat la moarte pentru asasinarea pe 4 ianuarie 2011 (cu 29 focuri de arma!), a lui Salman Taseer (1944—2011), Guvernatorul Provinciei Pendjab (al carui politist-bodyguard era) pe care il acuza de blasfemie, avand in vedere faptul ca acesta o sustinea pe Asia Bibi, o crestina acuzata de blasfemie, in mod oficial si condamnat la moarte, din acest motiv, pe 8 noiembrie 2010 de catre Tribunalul Nankana Sahib (Capitala districtului cu acealasi nume), in Provincia Pendjab (aproape de Lahore), sanctiune penala confirmata si in apel de catre Inalta Curte de la Lahore pe 16 octombrie 2014, actuelmente, recursul la acesta, aflandu-se la Curtea Suprema din Pakistan.

Om politic de stanga, membru al PPP (Partidul Poporului Pakistanez, liberal, centru-stanga), Salman Taseer, mare amator de arta si lucrari marxiste, era cunoscut pentru ideile sale progresiste, iar asasinarea acestuia a fost condamnata de aproape toate formatiunile politice din Pakistan.

Hussain Qadri,care, imediat dupa ce a comis asasinatul (pentru ca Tasser moare in drum spe spital) se preda autoritatilor si afirma ca l-ar fi pedepsit pe Guvernator din proprie initiativa, conform legii din 1986 in privinra blasfemiei (promulgata in 1986 sub dicatura Generalului Zia-ul-Haq, 1924-1988,  , conform careia, sectiunea 295.c din Codul Penal, orice persoana care face remarci derogatoare, in scris sau in oral, la adresa Profetului Mahomet, poate fi snactionat penal, cu condamnare la moarte, inchisoare pe viata sau cu amenda).

Pe 5 ianuarie, Hussain Qadri (antrenat in perioada 2006-2007 pentru fortele de elita din Pendjab, o bransa a Politiei Provinciale specializata in antiterorism, care, in 2008, a fost insarcinat si cu protectia Ptimului Ministru Youssouf Raza Gilani, n.1952, 2008-2012) este inculpat pentru „crima, violenta si terorism” si ulterior, condamnat la moarte, respeciv, o amenda de 200.000 de rupii (cca 1.700 €).

Pe 2 martie 2011, Shahbaz Bhatti (1968-2011), Ministrul federal al minoritatilor religioase, care si el, a sustinut-o pe Asia Bibi, a fost asasinat de catre membri ai  miscariilor islamiste.

Toti trei,Asia Bibi,  Salman Taseer, precum si Shahbaz, erau favorabili, abolirii legii blasfemiei.

Pe 17 martie 2015, 12 condamnati la moarte sunt executati, printre care si minorul Muhammad Afzal, in varsta de numai 16 ani la data condamnarii sale,  simultan, in mai multe inchisori pakistaneze (cel  mai mare numar dupa 2008, cand pedeapsa cu moartea pentru crime de drept comun a fost suspendata).

Doi condamnati au fost spanzurati la Karachi (sudul tarii), doi la Rawalpindi (nordul tarii), oras apropiat de Islamabad (Capitala tarii) si opt in Provincia Pendjab (estul tarii).

Acestia au fost condamnati la moarte pentru infractiuni criminale de tip crime de sange, violuri si jafuri, comise in majoritatea cazurilor in anii 1990.

Pe 18 martie, autoritatile pakistaneze amana din nou executia lui Shafqat Hussain, case trebuia sa fie spanzurat la ora 05h30 (ora locala) la Inchisoarea din Karachi, sub presiunea organizatiilor de apararea a drepturilor omului, motiv pentru care Presedintele Mamnoon Hussain, singurul care l-ar fi putut gratia pe condamnat, i-a amanat cu inca cel putin o luna executia.

Noi executii vor avea loc pe 24-25, respectiv, 31 martie, ocazie cu care 11  condamnati la moarte, vor fi spanzurati in inchisorile din Rawalpindi, Attock, Mianwali si Sargodha, toate situate in Provincia Penjab. printre care si Muhammad Nasrullah, spanzurat la Inchisoarea Multan (centrul tarii), pe 24 martie, dupa 2 decenii petrecute in culoarul mortii, pentru o crima de sange cu ocazia unei dispute familiale din 1994.

In zilele de 21, 22 aprilie, cu ocazia vizitei Presedintelui chinez Xi Jinping la Islamabad, autoritatile carcerale au spanzurat 19 condamnati la moarte in Provinciile Pendjab (estul tarii) si Baloutchistan (sud-vestul tarii), iar pe 28 aprilie 2015, pe Munir Hussain, la Inchisoarea Vehari (la cca 400km sud de la Islamabad) in Provincia Pendjab, condamnat la moarte pentru uciderea nepotului si nepoatei sale in contextul unei drame familiale in 2000.

Acesta este cel de-al 100-lea exacutat de catre Justitia pakistaneza incepand din 17 decembrie 2014, in numai, 4 luni si jumatate!

Ceea ce este inadmisibil si inacceptabil, conforn CMPM, respectiv, ECPM.

Mentionam aici faptul ca spre deosebire de alte tari, in Pakistan, atunci cand toate caile judiciare, pentru gratierea unui condamnat la moarte sunt expirate (inclusiv, cea prezidentiala), acesta, poate fi gratiat de catre familia victimei, ceea ce implica automat comutarea pedepsei acestuia, la pedeapsa cu inchisoare pe viata!

 

Articolul pe Investigatie Jurnalistica

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2015/05/impreuna-contra-pedepsei-cu-moartea.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019