Roland Agret, un simbol al erorilor judiciare de pretutindeni!
„Nu traieste decat cel care lupta” (Roland Agret)
Desemnat pe 21 aprilie 2008 membru de onoare al Organizatiei RSF (Reporters Sans Frontières, fondata de catre Robert Ménard in 1985), pe 9 noiembrie 2010, intr-o dezbatere publica pe tema injustitiei in cadrul emisiunii :"Prise directe", pe canalul national public de televiziune France 2 (ora de difuzie 20h35), Roland Agret, un veritabil simbol al erorilor judiciare in Franta (dar foarte probabil, de pretutindeni!) a descris cu lux de amanunte toate tipurile de proteste, unele dintre ele inimaginabile (care i-au pus viata in pericol), la care a recurs in timpul detentiei sale lungi (peste 6 ani), pentru revizuirea procesului sau, intr-un dosar penal in care a fost arestat in 1970 (si condamnat in 1973) la 15 ani de recluziune criminala cu capul de acuzare : "complicitate (instigare) la asasinat"!
Deosebita sa competenta de investigator am avut ocazia sa o descopar mult mai tarziu in celebrul dosar criminal Dany Leprince[1] in care am fost si eu implicat prin intermediul investigatiilor mele, avand ca scop revizuirea procesului acestuia, respectiv, achitarea si reabilitarea lui sociala. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: ˝Dosarul criminal Dany Leprince˝: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/01/thomas-csinta-dosarul-criminal-dany.html)
PREAMBUL
In general, revizuirea unui proces (intr-un dosar criminal), avand ca obiect o crima de sange (sau mai multe crime de sange), care sa aiba ca efect anularea sentintei pronuntate de catre o instanta (Curte cu Jurati-Juriu Popular, compus din 3 Magistrati si 6 Jurati alesi de pe listele electorale, in prima Instanta si 9 Jurati in Apel), este un "fenomen" juridic deosebit de rar in Franta!
Pentru ca intr-un asemenea dosar ancheta dureaza deja cativa ani (in medie 4-5 ani, timp in care cel inculpat este incarcerat in detentie provizorie intr-un Maison d’Arrêt-Centru de Arest Preventiv) si cel putin teoretic, in derularea ei este implicat direct sau indirect, sub o forma sau alta, un urias "arsenal" juridico-politienesc, fiind exploatate toate posibilitatile si toate posibilele piste, care matematic vorbind, "converg in sesns tare" catre vinovatia (sau nevinovatia!) inculpatului.
Pentru ca este o mare deosebire in termeni juridici intre o "achitare" a unui inculpat la un proces sau acordarea unui "non-lieu" (incetarea urmaririi penale, renuntare la urmarire penala) si revizuirea procesului sau !
In primul caz, probele din dosar nu sunt suficient de "convingatoare" pentru ca inculpatul sa fie condamnat.
Si acest lucru, in mare masura, este meritul avocatului apararii care reuseste sa „trezeasca" suspiciuni, datorita unor incoerente (carente), confuzii, vicii de procedura, erori, etc., care pun la indoiala derularea corecta a anchetei, precum si fiabilitatea elementelor acuzatoare din dosar. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului consacrate acestei problematici: „Condamnat la inchisoare pe viata”: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42413-condamnat-la-inchisoare-pe-viata.html; „Repararea erorilor judiciare in Jurisdictia franceza”: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41420-repararea-erorilor-judiciare-in-jurisdictia-franceza.html; „Sacalii”: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42484-sacalii.html; „Justitia romana incotro? Catre modelul inchizitorial al Justitiei franceze?!”: http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42514-justitia-romana-incotro-catre-modelul-inchizitorial-incizitoriu-al-justitiei-franceze.html)
Si acest lucru indiferent daca cel in cauza (inculpatul, condamnatul) este sau nu vinovat.
In al doilea caz, probele din dosar sunt considerate "insuficiente" pentru urmarirea penala a inculpatului !
Din contra, revizuirea unui proces penal (si in special intr-un Dosar Criminal, judecat de catre o Curte cu Jurati-Juriu Popular), este cu totul altceva, fiind vorba de o procedura juridica deosebit de complexa si birocratica, de lunga durata, care necesita multa rabdare si intelegere din partea condamnatului (a se vedea pentru detalii si articolul autorului legata de aceasta problematica: "Revizuirea Condamnarilor in Procedura Juridica Penala": http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42444-revizuirea-condamnarilor-penale-in-jurisdictia-franceza.html).
Din pacate, acesta nu poate avea loc decat in cazul in care apar „elemente noi” pe parcurs, dupa condamnarea inculpatului (presupusului vinovat), respectiv, incarcerarea lui (pentru executarea pedepsei) intr-un Centru de Detentie (CD) sau Inchisoare de Maxima Siguranta (MA-Maison Centrale), avand in vedere faptul ca intr-un dosar criminal, sanctiunile penale pronuntate de catre instantele judecatoresti sunt pedepse (foarte) lungi (peste 10 ani) sau de inchisoare pe viata (a se vedea pentru detalii si ciclul de articole al autorului consacrat MCF-Mediul Carceral Francez: „In umbra vietii”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/02/thomas-csinta-in-umbra-vietii-ziarul.html).
In principiu, aceste elemente noi trebuie sa contrazica sau sa puna la indoiala documentele "conservate" (contra condamnatului) ca probe materiale la dosar de catre Ministerul Public (reprezentat prin Procurorul General al Republicii-Avocatul general al acuzarii in Franta, Parchetul in Romania sau a unui substitut al acestuia).
Ca regula generala, revizuirea unui proces are ca scop anularea sentintei de judecata pronuntata de catre un tribunal (TGI-Tribunal de Inalta Instanta), ramasa definitiva dupa parcurgerea tuturor cailor judiciare de atac (posibile) si reabilitarea condamnatului, direct sau indirect (prin intermediul unui alt proces), acesta urmand sa fie despagubit moral si material pentru timpul petrecut pe nedrept in detentie.
In acest caz este vorba de o eroare judiciara, recunoscuta oficial de catre Ministerul Public! (A se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestei problematici: „Giscard d’Estaing si condamnatii sai la moarte”: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42733-giscard-d-estaing-si-condamnatii-sai-la-moarte.html).
Din pacate insa, desi toate statisticile arata ca cel condamnat in general, este vinovat, numarul erorilor judiciare nu este deloc neglijabil !
Majoritatea marilor democratii occidentale (SUA, Franta, Marea Britanie, Germania, etc.) sunt serios afectate de acest "virus" care face ravagii in randul populatiei carcerale !
Iar ulterior, daunele materiale si morale acordate de catre organismele abilitate ale Statului (sub forma de despagubiri) sunt disproportionate (nu rareori chiar neglijabile !) in raport cu cele la care ar avea dreptul victimele!
Mai ales ca in urma incarcerarii, in special cand este vorba de pedepse lungi (pana la 10 ani-detentie criminala, peste 10 ani privati de libertate-recluziune criminala, respectiv, inchisoare pe viata), in majoritatea cazurilor cel in cauza (condamnatul) se degradeaza atat fizic cat mai ales moral si isi pierde reperele sale umane specifice libertatii.
In plus, condamnat in prima instanta, iar ulterior in apel, pentru ca sentinta sa poata ramana definitiva, aceasta are ca efect (imediat!) in fata opiniei publice (a societatii civile), compromitarea acestuia pe toate planurile vietii socio-profesionale, mentionand in plus si faptul ca aproape in exclusivitate, ani lungi de detentie, distrug financiar chiar si un fost instarit (bogat) inainte de incarcerare.
Pe de o parte, datorita activitatii lucrative (din libertate) intrerupte, iar celei din mediul carceral prost remunerate, nereglementat "corect", ca in libertate, raportat la un salariu minim pe economie, salariu mediu, respectiv, median (pentru ca "solda" carcerala este mai mult simbolica si permite doar supravietuirea in conditii ceva mai decente) iar pe de alta parte, datorita "termitelor" auxiliarie ale Justitiei (avocati, detectivi privati, etc.), care profitand de starea condamnatului, se "ofera" (pe bani "adevarati") sa continue "lupta" dupa proces, pentru obtinerea unei revizuiri al procesului si evident, anularea sentintei de judecata! (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: "Procesul Outreau, cel mai mare esec al Justitiei franceze din intreaga istorie a erorilor judiciare”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/02/thomas-csinta-procesul-outreau-cel-mai.html, care a zguduit din temelii intreaga opinie publica franceza si mondiala, in care acuzatii devin acuzatorii "acuzatorilor". Umiliti, considerati "handicapati" din punct de vedere profesional, "imbecili", cei din urma fiind "tarati" in fata unei Comisii Parlamentare pentru a fi sanctionati, caz unic in istoria jurisdictiei franceze).
APROFUNDAREA DOSARULUI
In varsta de 73 de ani, Roland Agret (nascut pe 2 august 1942 la Clermont Ferrand, Capitala Departamentului Puy de Dôme si a Regiunii administrative Auvergne) este recunoscut oficial de catre Justitia franceza, ca victima, a unei grave erori judiciare, procesul lui fiind printre putinele procese penale criminale care au fost revizuite de catre CRCP/CRDP[2], Comisia de Revizuire a Condamnarilor (Deciziilor) Penale.
In 1970, la varsta de 28 de ani, Roland Agret (cel mai mic dintre 4 frati si salariat a unei companii de asigurari) este eliberat dupa 8 luni de inchisoare pentru falsificarea unor cecuri de banca si isi gaseste de lucru la un garajist (garaj auto) din regiune, André Borel.
In scurt timp insa, pe 10 noiembrie 1970, cadavrul acestuia si al ajutorului acestuia Jean Moreno sunt descoperite de catre un priten al lui Borel intr-o gariga (un tip de ecoregiune compusa din formatiuni vegetale gen stejari, tufisuri de arbusti si ierburi, caracteristic solurilor calcaroase din bazinul mediteranian) aflata in proximitatea localitatii Orthoux.
Agret este considerat primul suspect, pentru ca, pe de o parte, prietenii victimei afirmau ca acesta s-ar fi interesat „de aproape” de prietena acestuia, ceea ce ar fi avut ca efect un conflict de proportii dintre cei doi (Borel-victima si Agret-acuzatul), iar pe de alta parte, datorita faptului ca, cu ocazia perchezitiei efectuate la locuinta acestuia din urma, este identificata o arma de foc (care ulterior s-a dovedit ca n-ar fi fost arma crimei) pentru care cel in cauza n-ar fi dispus de autorizatie.
In concluzie, Agret este arestat, inculpat pentru crima (intr-o procedura criminala cu un mandat de arestare de 1 an, renuvlabil cu inca 1 an) si incarcerat la Inchisoarea „medievala” de la Nîmes (MA-Maison d’Arrêt-Centru de Arest Preventiv), Prefectura (Capitala) Departamentului Gard, ratasata TGI-Tribunalului de Inalta Instanta si Curtii de Apel Nîmes din cadrul Directiei Interregionale al Serviciilor Penitenciare Toulouse, instalata pe atunci intr-o cladire cu caracter religios data in folosinta in 1875 (astazi, un loc privat de libertate redeschis in 1974 cu o capacitate de 194 de locuri, cu celule individuale de 9 m², insa, in general, suprapopulat).
Astazi inca, cu cca 1,33m2 pentru un detinut (conform Observatorului National al Inchisorilor), pentru Judecatorul referent Mathias Guyomar, MA Nîmes, dispune de o rata de 187% de ocupare a locurilor (cca 217% in martie si 200% in luna mai), in ciuda unor masuri administrative luate de catre Ministerul Justitiei.
Fiind convins ca nu va dura mult pana cand autoritatile politienesti vor descoperi adevarul (adica, faptul ca el este nevinovat !), Agret nu se impacienteaza in mod deosebit, pana cand, peste 5 luni, Antoine Santelli, ˝apropiat˝ organizatiei SAC[3] (Serviciul de Actiune Civica), arestat pentru o infractiune delictuala (minora), afirma ca l-ar fi ucis pe acesta din urma, impreuna cu un complice, Antoine Ritter, identificand amandoi pe Agret ca, comanditarul (instigatorul) asasinatului !
In concluzie, infractiunea criminala a lui Agret este recalificata in instigare (deci complicitate) la asasinat (mai putin grav decat la arestarea lui) si trimis in judecata (impreuna cu cei lalti doi, Santelli si Ritter) in fata Juriului Popular (Curte cu Jurati) al Departamentului Gard care se va deschide pe 26 februarie 1973 (adica, dupa 2 ani si 3 luni de detentie provizorie a lui Roland Agret).
Toti 3 sunt sever sanctionati de catre Juriul Popular: Santelli, condamnat la moarte (dar gratiat ulterior probabil datorita interventiei SAC-ului !), Ritter, la inchisoare pe viata, iar Agret, condamnat la 15 ani de recluziune criminala.
Numai ca Agret, a sustinut atat cu ocazia arestarii sale, cat si ulterior (in detentie, respectiv, la proces) ca este nevinovat si nu are nimic de-a face cu asasinatul lui Borel.
Mentionam insa aici faptul (deosebit de important) ca Albert Borel, era pe atunci si el un membru al SAC-ului (Serviciul de Actiune Civica) o miscare gaulle-ista, care il sustinea pe Charles de Gaulle (1890-1970), in actiunile sale anticomuniste.
Mai exact, Seviciul de Actiune Civica (SAC), era un organism independent de Partidul Gaulle-ist (aparent, oficial), in legalitate intre 1960-1981, creat dupa intoarcerea lui De Gaulle la putere in 1958, de catre o ″garda de fideli″ si ″devotati inconditional″ (sine qua non) gaulle-ismului, (sub forma unei asociatii conform legii specifice ONG-urilor din 1901) in serviciul Generalului Charles de Gaulle (primul Presedinte francez al Republicii a V-a) si apoi in serviciul ″succesiunilor″ gaulle-iste, considerat si ca o ″Politie paralela″!
Conceput si organizat conform ideologiei acestuia, SAC-ul avea ca ″obiect de activitate″ (principalul scop!) mobilizarea poporului francez in lupta contra comunismumlui.
Insa, datorita epuratiilor efectuate in timpul existentei sale, numerosi membri ai SAC-ului (conform unor informatii furnizate de catre François Audigier), au fost tarati in fata tribunalelor, acuzati si condamnati pentru: vatamari voluntare corporale grave, port ilegal de arma, agresiuni (jafuri) armate, escrocherii, viol, fals si uz de fals, falsificare de bani, proxenetism, santaj, incendii voluntare, racket, trafic de droguri, hold-upuri, abus de incredere, atentate, furturi si comercializare de obiecte furate, asociere de raufacatori in banda organizata, degradare de bunuri materiale si vehicule, utilizare de cecuri falsificate, ultraj si tot felul de talharii!
Multi dintre membri sai, spre sfarsitul existentei sale, figureaza chiar si in fisierele talhariei la "drumul mare" ("Le grand banditism"), precum si in cele ale organizatiilor de exrema dreapta.
Cu certitudine, André Borel (dar foarte probabil si ajutorul sau Jean Moreno), ca de altfel si Jacques Massié,a fost o victima (politica) a organizatiei SAC careia apartinea, iar moartea acestuia nu avea absolut nimic de-a face cu Roland Agret. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestuia din urma-Jacques Massié: ˝Drama de la Douronne. In cautarea adevarului istortic˝: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42719-drama-de-la-douronne-in-cautarea-adevarului-istoric.html.
Dupa ce condamnarea lui Agret ramane definitiva, acesta se revolta contra sanctiunii penale pronuntate (15 ani de recluziune criminala) prin mutilarea propriului sau corp, fenomen rar intalnit in mediul carceral.
El este eliberat in martie 1977 (dupa 6 ani si 4 luni de detentie) in urma unei gratieri prezidentiale (a lui Valéry Giscard d’Estaing, 1974-1981, a se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestuia: ˝Giscrad d’Estaing si condamnatii sai la moarte˝: http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42733-giscard-d-estaing-si-condamnatii-sai-la-moarte.html) din motive medicale (dupa o greva a foamei timp de 1 an si 28 de zile, in care a supravietuit numai datorita perfuziilor, scazand in greutate la numai 47kg), fiind salvat numai datorita interventiei unor medici-experti judiciari renumiti ca Bernard Granjon (fost Presedinte al Organizatiei MDM-Médecins du Monde), Louis Tosti (fost Medicul sef al celebreri inchisori La Baumettes din Marsilia), respectiv, profesorul Solange Troisier (fost Medic general al inchisorilor), care l-au alertat pe Giscard d’Estaing, pe atunci Presedintele Republicii Franceze.
Atragem aici atentia asupra faptului ca aceasta gratiere a lui Agret (care de altfel coincide cu posibilitatea eliberarii sale conditionate sub control judiciar - dupa efectuarea primei jumatati a pedepsei – care ar fi putut solicitata, pentru ca celor peste 6 ani de detentie se adaugau gratiile inchisorii, si pe care a refuzat-o), nu-l satiface pe acesta, care, va continua batalia sa juridica si in libertate pentru revizuirea procesului sau, pentru achitarea sa si recunoasterea erorii judiciare in dosarul sau.
Acesta s-a zbatat nu mai putin de 35 de ani, ducand o lupta "turbata", cu Justitia franceza, cu totul iesita din comun, pentru, a putea "rupe" definitiv, cu trecutul sau de criminal.
Pentru a atrage atentia Justitiei si a opiniei publice asupra nevinovatiei sale, Agret, nu a fost un detinut "model" in inchisoare si nici o "leguma" care sa vegeteze, ulterior, dupa eliberarea sa.
Inca in perioada incarcerarii sale, dupa ce constata ca nu are nicio sansa sa mai fie ascultat (deci nici eliberat!), incepe prin a inghitii, ca semn de protest, lame de ras si ulterior furculite!
Cu putin timp dupa interventia chirurgicala (care i-a salvat viata), in urma inghitirii unei furculite, el recidiveaza, dar este salvat din nou.
Pentru a fi mai usor supravegheat (tinut sub observatie), AP (Administratia Penitenciarelor) ia masuri severe contra lui si il muta, regulat, la intervale de timp determinate, din inchisoare in inchisoare.
Detinut incomod (fanfaron, impostor, inselator, etc.), violent, macio, etc., acesta pune stapanire, cu usurinta si rapiditate, pe viata din mediul carceral si (legile acesteia) comitand o serie de acte de agresiune asupra codetinutilor sai in semn de revolta contra Justitiei franceze.
In inchisoare se casatoreste cu sotia sa, Marie-Jo (pe atunci in varsta de 21 de ani), care l-a sustinut permanent in demersul sau juridic si care a creat un comitet de sprijin pentru a face cunoscut lumii injustitia caruia este supus Agret.
Pe 12 ianuarie 1976, acesta incepe o greva a foamei care va dura 1 an si 28 de zile, ocazie cu care pierde 41 de kg in greutate, precum si majoritatea dintilor sai.
In paralel, sotia sa, face acelasi lucru.
In sfarsit, dupa eliberarea acestuia, pentru a atrage atentia autoritatilor judiciare asupra nevinovatiei lui, Agret, incepe sa-si mutileze propriul sau corp!
In 1981, in Piata Vendôme (la Paris), in fata unui grup de jurnalisti convocati de catre comitetul sau de sprijin, Agret isi deschide venele si injecteaza in ele diferite mixturi (amestec de substante lichide gazoase-pe baza de soda).
Risca septicemia, dar este salvat la timp.
In 1983, tot in fata unui grup de jurnalisti, sparge o sticla de whisky si cu cioburile sale isi decupeaza (taie) doua falange (ultimele doua) ale mainii stangi, pe care le depune intr-un borcan pe biroul Ministrului de Justitie, Jean Lecanuet, respectiv, al Directorului Afacerilor Criminale si Gratiilor.
Tot in acelasi an, tot in fata jurnalistilor, inghite mai multe furculite cu manere si isi coasa buzele pentru a protesta in favoarea revizuirii procesului sau, cand Santelli este condamnat (de catre TGI-Tribunalul de Inalta Instanta Nîmes) pentru marturie mincinoasa si manipularea martorului (Ritter) legata de acuzatia care i-a fost adusa, un „element nou” in dosarul sau, care permite revizuirea procesului sau.
Un an mai tarziu isi mai taie un deget „pentru ca oamenii sa-si puna intrebarea: fie ca este nebun, fie ca este nevionovat”.
In sfarsit, ca urmare a acestor evenimente, in 1984, sentinta de condamnare in dosarul lui pronuntata de catre Juriul Popular Gard in 1973 este anulata de catre Curtea de Revizuire a Condamnarilor Penale, statuand ca o Curte de Casatie, iar in cadrul unui nou proces la Lyon, pe 25 aprilie 1985, Roland Agret este achitat!
Venit la Paris si gazduit la unul dintre prietenii sai, Jean Claude Lézier (Presedintele Postului de Radio 20/20, in sectorul 20), acesta incepe o noua greva a foamei pentru indemnizarea lui (corecta) corespunzatoare celor 6 ani 4 luni de detentie pe nedrept, pentru ca, la inceput Comisia de Indemnizare nu i-a acordat decat 250.000 FF (ceva mai putin de 40.000€ in paritate pivot €/FF, cca 100.000€ in PPA/paritate-putere de cumparare) pentru cei 2 ani si 3 luni petrecuti in detentie provizorie (preventiva) pana la procesul din 28 februarie 1973.
Pe 10 noiembrie 2005 (cand inca problema indemnizarii sale integrale-pe toata perioada detentiei, este nesolutionata de catre Comisia de Indemnizare a Curtii de Apel), Agret isi trage, ca semn de protest, un glont in piciorul drept, in prezenta unor jurnalisti, oameni de presa, radio si televiziune, pentru ca in sfarsit sa i se faca dreptate, ramanand infirm pe viata, fiind obligat sa poarte pantof ortopedic.
Peste 8 zile, dosarul acestuia este revazut de catre Pascal Clément, Ministrul Justitiei si conform spuselor acestuia, in final, pe 23 decembrie 2005, un protocol privind indemnizarea familiei lui Agret pentru anii de detentie-dupa condamnarea si pana la eliberarea lui, este semnat de catre acesta, sotia sa, Marie-Jo si fiul sau Julien, iar pe 6 ianuarie 2006, toti 3 vor fi indemnizati: Roland Agret, cu 405.000€, Marie-Jo, cu 80.000€, iar Julien, cu 15.000€, sume de bani considerate de catre Agret, totusi net inferioare, in raport cu indemnizatiile acordate achitatilor procesului Outreau, care au fost despagubiti (simultan in acealsi dosar de daune materiale si morale, pe acelasi buget) cu sume de bani cuprinse intre 650.000-1.000.000€, desi au fost incarcerati (in detentie provizorie), mult mai putin timp ca Agret (in medie 3-3,5 ani) si fara sa fi recurs la mutilare corporala (si o batalie juridica care a durat trei decenii si jumatate !) pentru repararea erorilor comise de catre Justitie.
Sarbatorindu-si victoria pe 30 iunie 2006, in prezenta presei (peste 40 de ziaristi) si prieteni (eveniment la care am avut ocazia sa particip si eu), el si-a ars (imbibat cu whisky), in fata Hanului Preotului Monnet (dupa ce s-a mutat intr-o casa recent cumparata la La Roche-de-Glun, Departamentul Drôme), dosarul sau penal, continand peste 10 kilograme de hartie "fara valoare" in care zeci de ani si-a investit o munca titanica, "inutila", pentru a rupe, definitiv, cu trecutul sau criminal.
Cu aceasta ocazia a spart si incarcatorul pistolului sau si l-a aruncat in Rhône.
Atunci, Roland Agret (care vorbea si radea tare, injura ca un nemernic, bea fara masura si fuma ca un pompier) avea 65 de ani si 35 de ani de batalie juridica contra autoritatile judiciare franceze.
Ulterior, in septembrie 2014, Agret intampina serioase probleme de sanatate (un AVC-Accident Vascular Cerebral), care s-ar putea datora vietii carcerarale dificile in cei aproape 7 ani de detentie (pe nedrept), respectiv, stressului psihologic suspus de-a lungul celor 35 de ani de batalie juridica cu autoritatile, motiv pentru care isi reia protestul sau legat de injustitia careia a fost supus cu cca un deceniu in urma, in raport cu achitatii din dosarul Outreau, dar din pacate, in protocolul semnat in 2005 (inainte de indemnizarea celor de la Outreau), acesta a facut mentiunea (obligatorie!) ca nu va avea alte pretentii materiale din partea Statului francez.
Insa, pe 7 mai 2015, acesta realizeaza un set de analize medicale (complexe) prin intermediul medicului-expert S. Benayoun, iar pe 14 octombrie 2015, adreseaza o scrisoare deschisa lui Christiane Taubira, Ministrul Justitiei, in care solicita, din nou reparare judiciara.
In caz contrar, ameninta din nou cu greva foamei, incetarea tratamentului caruia este supus, etc.
Procesul de protest al acestuia este in derulare….
Intre timp, cu putin timp dupa eliberarea sa, acesta isi creaza o organizatie de lupta contra injustitiei (asociatie lege 1901) cunoscuta sub numele de „Action Justice”, care are la baza „Comitetul de sprijin Roland Agret-1970”, sustinator a nevinovatiei lui Agret, creat de catre apropiatii lui cu scopul eliberarii si achitarii acestuia.
Prin intermediul organizatiei sale, Agret a participat (cu succes) la indreptarea unui numar considerabil de erori (judiciare) comise de catre Justitia franceza finalizate cu 4 gratii prezidentiale, 2 anulari de sentinte, 18 achitari si 1 revizuire de proces, printre care cele mai mediatizate (cunoscute) dosare ar fi: Taïbi Dakia, Laurent Garrouste, Charles Cretello, Pasal Labarre, Armelle Ogier, Mireille Laffite, Pierre Argenti si in sfarsit (dar nu in ultimul rand), Dany Leprince, despre care scrie si doua carti cu Jurnalistul de Investigatie Nicolas Poincaré (Grand Reporter, pe TF1, France Inter, France Info, RTL, stranepot al marelui matematician si fizician francez Henri Poincaré si al fostul presedinte al Frantei, Raymond Poincaré,1913-1920): Condamné à tort, Michel Lafon-2008 ; Affaire Dany Leprince. Révélations et indigestion judiciaire, Anne Carrière-2011.
Agret este autorul unui numar important de publicatii singur sau in coolaborare printre care mentionam : Nicolas Kalamouka si Roland Agret, Justice soit fête-1981; Coupable d'innocence, Ramsay-1984; Le Shbeb, Fleuve noir-1986; La Justice à deux doigts près, Carrière-1986; Pendaresse, Fleuve noir-1987; Et si vous saviez, Plon-1991; La Justice à marée basse, Austral-1997; La Vouyoucratie, Philipacchi-1997; Mon combat est le vôtre, Grasset-1997; L'Amour enchristé, Blanche-1998; La Justice me fait peur, JM Laffont-2004; Mon corps en otage, Hugo-2007, Premiul Monte Cristo; Roland Agret si Philippe Bilger, Et si on jugeait les juges ?, Mordicus-2009.
In 2005, a sustinut prelegeri la Universitatea Paris V (Descartes) la sectia de Victimologie si din 2008, a colaborat, dupa creatia Saptamanalului Siné Hebdo, cu serie de publicatii in rubrica judiciara al acestuia, pentru ca in perioada 2011-2012 sa prezinte emisiunea Quand la justice s'égare pe Planète Justice si sa intervina deasemenea cu cronici pe Boulevard Voltaire initiat de catre Dominique Jamet si Robert Ménard.
In sfarsit, pe 10 octombrie 2013 a fost auditionat la Adunarea Nationala de catre Georges Fenech si Alain Tourret, Deputati-raportori al Comisiei de Legi, legat de reforma revizuirii proceselor penale.
COMENTARIUL AUTORULUI
Nu este rar cand in semn de protest, cei incarcerati isi manifesta cu mai multa sau mai putina "brutalitate" nemultumirile lor impotriva sentintei pronuntate de catre Justitie.
Cei "fragili" cedeaza nervos si isi pun capat zilelor !
Majoritatea dintre ei se spanzura.
Altii isi deschid venele. (A se vedea si articolul autorului: ˝Evadare in Infern˝: http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42513-evadare-in-infern.html)
Printre cele mai sinistre moduri de a se sinucide (pe care eu personal le-am studiat), sunt cele in care detinutul isi da foc sau se autoasfixiaza, cu un sac din plastic. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: "Jocul cu Moartea": http://www.necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42920-jocul-cu-moartea.html).
In timpul anchetelor mele am avut nefericita sansa de a participa (indirect) si la asemenea evenimente.
Ne putem imagina suferinta unui condamnat (sau inculpat) care poate recurge la asa ceva.
Indiferent daca este vinovat sau nu.
Indiferent de fapta pe care el a comis-o.
Dosarele medicale ai acestor detinuti pe cat sunt de "interesante" cu atat mai mult sunt contradictorii !
In general, cei capabil de asemenea acte sunt total imprevizibili.
Iar actele lor si mai mult.
In ceea ce îi priveste pe "luptatori", care se zbat de-a lungul timpului (punandu-si viata in pericol) pentru reabilitarea lor sociala, pentru recastigarea demnitatii lor umane (din cauza nevinovatiei lor), sunt cu adevarat de admirat!
Ei nu sunt multi, dar exista.
Sunt cei care contribuie prin suferinta si lupta lor, la restabilirea adevarului istoric, precum si a dreptatii in societate!
Este la fel de rar ca un indeminzat dupa revizuirea procesului sau de reabilitare sa fie "satisfacut. ".
Pentru ca, in principiu, o detentie sau recluziune criminala, nu poate fi reparata prin daune marteriale si morale! (A se vedea pentru detalii si articolele autorului consacrate acestor problematici: "Repararea detentiei provizorii in Jurisdictia franceza": http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42451-repararea-detentiei-provizorii-in-jurisdictia-franceza.html; respectiv, "Revizuirea condamnarilor penale in Jurisdictia franceza": http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42444-revizuirea-condamnarilor-penale-in-jurisdictia-franceza.html si „Repararea erorilor judiciare in Jurisdictia franceza”: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41420-repararea-erorilor-judiciare-in-jurisdictia-franceza.html
Roland Agret este unul (dintre cei foarte putin), care face parte din aceasta categorie "privilegiata" !
Ce inseamna despagubirea acordata acestuia de catre Comisia Nationala de Indemnizare a Victimelor, avand in vedere faptul ca el a fost incarcerat nevinovat timp de 6 ani si 4 luni, perioada in care (dar si ulteriror !) a fost obligat sa se automutileze pentru revizuirea procesului sau si recunoasterea oficiala a nevinovatiei sale ?
NOTA AUTORULUI
Roland Agret a fost totusi un "norocos", privind revizuirea procesului sau, pentru ca acest lucru a fost facut de catre CRCP/CRDP de la mijlocul secolului XX (incepand din 1945, cand a fost ea instaurata!), numai in cazul a sase procese penale (pana la el), recunoscute oficial ca erori judiciare, ultimul fiind cel a lui Patrick Dils, condamnat in 1989 si reabilitat in 2002, un alt caz fericit !
In varsta de 16 ani, inculpat pe 30 aprilie 1987 pentru uciderea a doi minori (Alexandre Beckrich si Cyril Beining in varsta de 7, respectiv, 8 ani), la Montigny-lès-Metz (Moselle) pe 28 septembrie 1986, marturisind fapta, (ulterior negand-o !), el a fost condamnat pe 27 ianuarie 1989, la inchisoare pe viata.
Condamnarea lui este anulata pe 3 aprilie 2001 avand in vedere faptul ca la fata crimei a fost ulterior ˝descoperit˝ un criminal in serie (azi condamnat), Françis Heaulme.
Rejudecat pe 29 iunie 2001, Curtea Populara cu Jurati pentru minori (Marne) il gaseste vinovat si il condamna din nou, dar "numai" la 25 de ani de recluziune criminala.
Probabil pentru ca el efectuase deja peste jumatate din pedeapsa si cel putin teoretic (dar si practic, avand in vedere dosarul lui fara falie, in "beton", in inchisoare !), era liberabil, conditionat, sub control judiciar !
Facand apel, este rejudecat pe 9 aprilie 2002 si eliberat din inchisoare pe 24 aprilie.
Pe 26 iunie 2003 obtine (la amiabil!) de la Comisia Nationala de Indemnizare a Victimelor, ca suma de 1.000.000€ ca despagubiri materiale si morale pentru cei 15 ani petrecuti in inchisoare.
Este cea mai mare suma acordata vreodata de catre justitia franceza ca reparatie morala si materiala din intreaga sa istorie!
Pe 22 aprilie 2004 este achitat de catre Curtea Populara (Curte cu Jurati) de la Lyon. (A se vedea si articolele autorului consacrate acestuia: „Giscard d’Estaing si condamnatii sai la moarte”: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42733-giscard-d-estaing-si-condamnatii-sai-la-moarte.html, respectiv, „Affaire Dils”: http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2011/01/affaire-dils.html).
In urma publicarii cartii sale autobiografice "Je voulais juste rentrer chez moi" (Nu vroiam decat sa ma intorc acasa) este urmarit in justitie pentru difamatie de catre 80 de gardieni din Inchisoarea Toul, pe care îi descrie in carte cu lux de amanunte, calificandu-i „niste pervesi violenti si descreierati” !
Insa, exista si dosare celebre in care urmasii celor decedati s-au zbatut si lupta inca cu "morile de vant" pentru reabilitarea sociala a lor !
Christian Ranucci, condamnat la moarte pe 10 martie 1976 pentru asasinarea pe 3 iunie 1974 a fetitei de 8 ani Maria Dolorès Rambla si negratiat de catre Giscard d’Estaing (pe atunci Presedintele Frantei), este executat pe 28 iulie 1976. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului consacrate acestuia: „Giscard d’Estaing si condamnatii sai la moarte”: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42733-giscard-d-estaing-si-condamnatii-sai-la-moarte.html,respectiv, „Affaire Ranucci”: http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2010/12/affaire-ranucci.html).
Pe 9 martie 1976 incepe procesul lui Ranucci in fata Curtii Populare cu Jurati la Aix en Provence (Marsilia), intr-un climat politico-social care îi este foarte "nefavorabil", avand in vedere ca pe 17 februarie a fost arestat Patrick Henry, pentru o fapta asemanatoare, pentru asasinarea copilului Philippe Bertrand.
In ciuda unor elemente confuze in acest dosar care puneau la indoiala culpabilitatea sa, datorita comportamentului sau agresiv si aberant, Curtea il condamna la Pedeapsa Capitala.
Pe 17 iulie 1976, Curtea de Casatie respinge cererea lui de revizuire al procesului sau !
Pe 27 iulie 1976, Presedintele Republicii franceze, Valéry Giscard d’Estaing refuza gratierea lui, iarin zorii zilei de 28 iulie, Ranucci este ghilotinat !
Inainte de a muri Ranucci striga catre asistenta : "Rreabilitati-ma"!
Ranucci este primul condamnat la moarte, ghilotinat in timpul presedentiei lui Giscard d’Estaing si antepenultimul condamnat la moarte si executat in Franta si nu ultimul asa cum se mentioneaza in general in presa !
In 1978, Jurnalistul de Investigatie Gilles Perrault, in cartea sa "Le Pull-over rouge" aduce serioase dovezi in ceea ce priveste nevinovatia lui Ranucci.
Ulterior, documentul utilizat de catre "partizanii" lui Ranucci solicita revizuirea procesului sau si reabilitarea lui !
Trei cereri de revizuire au fost respinse, in 1979, 1987, respectiv, in 1991.
Astazi, credem ca, Christian Ranucci ar fi fost intr-adevar nevinovat si ca cel care ar fi comis crima ar fi fost Michel Fourniret, condamnat intre timp la inchisoare pe viata (incompresibila) intr-un alt dosar criminal (a se vedea pentru detalii articolul autorului "Padurarul din Ardennes": http://www.necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42265-padurarul-din-ardennes.html), desi Procurorul Republicii de Charleville-Mézières Francis Nachbar este convins ca in momentul comiterii crimei, Fourniret s-ar fi putut afla la Marsilia, deci el nu ar fi vinovat de acest asasinat.
El se bazeaza pe analiza detaliata, cu aparatura de ultima generatie, de inalta fidelitate, a unor fotografii care ar reprezenta pe "necunoscutul" care ar fi comis asasinatul dar care nu ar seamana cu Fourniret.
Guillaume Seznec, nascut pe 1 mai 1878, acuzat de asasinarea negustorului de lemne Pierre Quémeneur, Consilier general al departamentului Finistère, disparut in noaptea de 25 catre 26 mai 1923 in tmpul unei calatorii impreuna cu inculpatul, este arestat pe pe 1 iulie 1923 si condamnat pe 4 noiembrie 1924 la munca silnica pe viata.
Gratiat pe 2 februarie 1946, revine in Franta pe 1 iulie 1947 din Guyana Franceza, unde a fost expatriat la munca pe 7 aprilie 1927 si moare pe 13 februarie 1954 in urma unui accident de masina, fiind lovit pe data de 14 noiembrie 1953 de catre o camioneta. (a se vedea pentru detalii si articolul-anchetaal autorului: "Reabilitarea respinsa lui Seznec": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/reabilitarea-respinsa-lui-seznec.html)
In ciuda unei erori judiciare admise de catre jurisdictie si unanim acceptata de catre societatea civila, procesul lui Seznec nu a fost revizuit desi inca de atunci descendentii lui se zbat pentru reabilitarea lui.
Curtea de Casatie respinge cererea de revizuire din 28 iunie 1996 (prin 2 voturi pentru si 3 contra).
Pe 30 martie 2001, o noua cerere de revizuire este adresata CRCP/CRDP de catre M.-L. Lebranchu.
Pe 11 aprilie 2005 ea a sesizat Curtea de Casatie statuand in calitate de Curte de Revizuire a Condamnarilor Penale. (A se vedea si articolul autorului: "Renasterea lui Seznec": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/08/renasterea-lui-seznec.html).
Celelalte cazuri in care au avut loc revizuiri ale proceselor in afara de cel al lui Roland Agret (in 1985) sunt: Jean Deshays in 1955, Jean-Marie Deveaux in 1969, Guy Mauvillain tot in 1985, Rida Daalouche in 1999, Patrick Dils in 2002, Löic Sécher in 2011, Marc Machin in 2012,Abdelkader Azzimani si Abderrahim El-Jabri, in 2014. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului consacrate acestei problematici: "Revizuirea condamnarilor penale in Jurisdictia franceza": http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42444-revizuirea-condamnarilor-penale-in-jurisdictia-franceza.html; „Repararea erorilor judiciare in Jurisdictia franceza”: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41420-repararea-erorilor-judiciare-in-jurisdictia-franceza.html; „Podul Blestemat”: http://www.necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/43004-podul-blestemat.html si „Lunel”: http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42791-lunel.html).
In sfarsit, cel mai recent si ultimul este cazul lui Christian Iacono, pe 25 martie 2015.
Fost Primar al localitatii Vence (Departamentul Alpes Maritimes, Regiunea administrativa PACA-Provence-Alpes-Cote d’Azur, sudul Frantei), Christian Ionco, de formatie medic-radiolog, in varsta de 74 de ani, este condamnat in noaptea de 11-12 aprilie 2009, la 9 ani de detentie criminala, de catre Juriul Popular (Curte cu Jurati) Alpes Maritimes, pentru violul comis intre 1996-1998 in vila sa din Vence, asupra lui Gabriel, nepotul sau (pe atunci in varsta de 5-8 ani), astazi, in varsta de 24 de ani, agent de securitate, care l-a si denuntat autoritatilor politienesti.
Din contra, acesta revine asupra acuzatiilor contra bunicului sau (intr-un curier adresat Parchetului Grasse) la inceputul lunii mai in 2011 (imediat, dupa ce sentinta ramane definitiva in Apel) si recunoaste ca ar fi mintit ˝inconstient˝, fiind influentat de catre conflictul dintre tatal sau Philippe si bunicul sau Christian (care nu mai vorbesc din 1996) si manipulat de catre medicii-experti implicati in dosar.
Astfel, pe 18 februarie 2014, Curtea de revizuire a Condamnarilor Penale, anuleaza condamnarea fostului Primar Christian Ionco, care este achitat in cadrul unui nou proces, pe 25 martie 2015, in ciuda insistentelor lui Jean-Paul Gandolière, Avocatul general al acuzarii (reprezentand Ministerul Public).
Probabil si pentru faptul ca Philippe Ianco, tatal lui Gabriel, afirma intr-un interviu pe RTL ca el ˝este sigur ca baiatul lui a fost violat si abuzat sexual. Daca este vorba de tatal sau Christian sau altcineva, este singura incertitudine in acest dosar˝.
_________________
[1]Dosarul "Dany Leprince" este unul de mare complexitate consacrat masacrului de la Thorigné (Departamentul Sarthe, Regiunea Pay de la Loire) care a bulversat societatea civila franceza in anii ’90 si in care, am fost implicat, indirect (alaturi de alti reprezentanti ai societatii civile), prin intermediul investigatiilor mele. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: ˝Scrisoare deschisa adresata candidatului François Hollande la alegerile prezidentiale din mai 2012˝ : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/04/lettre-ouverte-monsieur-francois.html). Pe 5 septembrie 1994, Politia Judiciara Le Mans descopera la domiciliul lor Thorigné-sur-Dué pe Christian Leprince, sotia sa Brigitte si cele doua fetite ale lor Sandra in varsta de 10 si Audrey in varsta de 6 ani, asasinati in mod bestial. In schimb, cea mai mica fetita a lor, atunci in varsta de numai doi ani este gasita in viata in camera ei, neatinsa. Dany Leprince, fratele lui Christian si vecinul lui, este acuzat de catre sotia si fiica sa mai mare ca el l-ar fi ucis pe acesta din urma. Contextul familial ar fi dat nastere mobilului. Dupa 46 de ore (din cele 48 legale !) de "Garde à vue" (de arest) in sediul Brigazii de Jandarmerie (Le Mans), el recunoaste uciderea fratelui sau (si numai a lui !), dupa care inainte de expirarea termenului, va nega totul in bloc, afirmand ca este sotia sa cu un complice care au comis crimele in mod babar. Recunoscut vinovat pentru uciderea celor patru, el este condamnat in decembrie 1997 la inchisoare pe viata cu 22 de ani de ˝Perioada de Siguranata˝ (durata inainte de care eliberarea conditionata de un control judiciar nu poate fi solicitata !). Dupa incarcerarea sa Dany Leprince isi clama nevinovatia prin toate mijloacele posibile. Atunci, apropiatii acestuia (si in special mama lui, Renée care creaza un Comitet de sprijin pentru sustinerea lui Dany) fac appel la Roland Agret si institutia pe care acesta o conduce "Action Justice". In 2006, justitia ordona un complement de ancheta pentru o eventuala revizuire al procesului sau. Incepand din martie 2007, ca semn de protest, el sta complet dezbracat, intr-o izolare totala in celula sa, refuzand orice fel de contact cu exteriorul. Dupa 10 de conflict si de lupta cu autoritatile judiciare, Renée Leprince, mama lui Dany se sinucide pe 24 iunie 2007, JAP-ul (Judecatorul responabil cu executia pedepselor) permitandu-i lui Dany intr-o mare discretie (insotit de catre doi brigadieri si un sofer, in civil) sa se deplaseze la mormantul mamei sale. In februarie 2008, Dany se recasatoreste in inchisoare cu Béatrice, medic anestezist la Marmande (regiunea urbana Bordeaux), care l-a anuntat de moartea mamei sale si care este alaturi de el in lupta sa pentru revizuirea procesului sau. Ca ironie a sortii, el este aparat de aceasi avocati care au incercat sa revizuiasca si celebrul proces "Seznec" la insistentele lui Denis Seznec, nepotul lui Guillaume Seznec, condamnat in 1924 la inchisoare pe viata pentru asasinarea prietenului sau Pierre Quémeneur (in cadrul unui dosar considerat unul dintre cele mai celebre ale secolului XX), gratiat de catre Generalul de Gaulle in 1946, dupa 24 de ani de detentie, si mort la Paris pe 13 februarie 1954, la varsta de 75 de ani, fiind lovit de o camioneta in noiembrie 1953, soferul careia a parasit locul accidentului! In 2010 Curtea de Revizuire este sesizata si decide suspendarea pedepsei lui Leprince, care este pus in libertate provizorie pe 8 iulie 2010, la orele 09h50, dupa un deceniu si jumatate de detentie. Din pacate insa, ulterior, aceasta in sedinta sa, considera ca n-ar exista elemente noi pentru revizuirea procesului acestuia, motiv pentru care, Leprince este reincarcerat pentru executarea in continuare a pedepsei la care a fost condamnat (ramasa definitiva). El va fi eliberat in toamna anului 2012 (dupa ce va executa 18 ani de recluziune criminala, minimum necesar in cazul sanctiunii penale de inchisoare pe viata), avand in vedere faptul ca la insistentele unor reprezentanti ai societatii civile care sustin justificat nevinovatia acestuia (printre care si subsemnatul) autoritatile judiciare competente vor anula perioada de siguranta de 22 de ani. (A se vedea si ciclul de articole al autorului consacrat acestui dosar: ˝Dosarul criminal Dany Leprince˝ :http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/01/thomas-csinta-dosarul-criminal-dany.html
[2]Noua CRCP (Comisia de Revizuire a Condamnarilor Penale) a fost instituita in Franta printr-o lege pe 23 iunie 1989 si ea este insarcinata sa organizeze revizuirea sentintelor judecatoresti atat in proceduri juridice corectionale (agresiune sexuala, talharie, furt calificat, trafic de stupefiante, escrocherie, prostitutie, etc.), cat mai ales in cele criminale (viol, omucidere, asasinat/crima premeditata, trafic de stupefiante cu drog dur, jaf armat, kidnapping, atentate, terorism, spionaj, etc.). Cunoscuta si sub numele de CRDP (Comisia de Revizuire a Deciziilor Penale), conform articolului L.451-1 din Codul Organizatiei Judiciare franceze, (text de referinta : articolele 622-626 din CPP-Codul de Procedura Penala), este compusa din cinci magistrati ai Curtii de Casatie (membri titulari) desemnati de catre Adunarea Generala a acestei jurisdictii, asistati de catre cinci membri suplinitori desemnati prin acelasi procedeu, avand ca presedinte unul dintre cei cinci membri titulari, ales dintre magistratii CPJC (Camera de Procedura Juridica Criminala). Ea are obligatia sa instruiasca toate cererile care au fost depuse spre revizuire, dupa care, ea este abilitata sa efectueze direct sau indirect (prin comisii rogatorii) toate investigatiile pe care le estimeaza ca importante si necesare in respectivul dosar penal, pentru cunoasterea realitatii, respectiv, restabilirea adevarului (istoric). Ulterior, ea organizeaza o audienta in cursul careia, pe de o parte, Avocatul General (al acuzarii) reprezentand Ministerul Public, iar pe de alta parte, condamnatul cu avocatul lui sunt audiati (in scris si oral !) in privinta capetelor de acuzare, care la randul lor pot solicita ca decizia comisiei sa fie facuta intr-o sedinta publica. In urma acesteia, ea statueaza printr-o decizie motivata (argumentata), incontestabila prin recurs. Admiterea unei cereri de revizuire de catre CRCP/CRDP presupune in mod obligatoriu, pe de o parte, ramanerea definitiva a sentintei judecatoresti (in procedura corectionala sau criminala) prounutata de catre un TGI (Tribunalul de Inalta Instanta), eventual, in urma unei contestatii la Curtea de Apel, iar pe de alta parte, existenta unui element nou, necunoscut jurisdictiei (Completului de judecata, Curte cu Jurati) pana in momentul procesului, respectiv, al pronuntarii sentintei, de natura sa puna la indoiala culpabilitatea celui condamnat !
[3]SAC : http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2014/01/sac-serviciul-de-actiune-civica.html
NOTA
Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/11/roland-agret-un-simbol-al-erorilor.html