UK Bookmakers

Rascumpararea din irakianul „Uncle Tom's Cabin”!

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


„Adevarul este misterios si usor de pierdut, el trebuie recucerit mereu” ! (Albert Camus, folozof si scriitor existentialist francez, Premilul Nobel pentru Literatura-1957)

Daca Lucian Blaga, astazi, ar fi fost printre noi, legat de rapirea jurnalistilor romani in Irak, ar fi facut urmatoarea mentiune:Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc  în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i ne-nţeles se schimbă-n înţelesuri şi mai mari sub ochii mei căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

 

 

Oficial, cel de-al Doilea Razboi al Golfului Persic/20 martie 2003-18 decembrie 2011(al Treilea Razboi al Irakului, dupa cel cu Iranul/22 septembrie 1980-20 august 1988 si al Kuweitului/2 august 1990-28 februarie 1991) debuteaza cu invazia Irakului  (Operatiunea „Libertate irakiana”) de catre o coalitie internationala (Multi-National Force – Iraq/MNF-I, cca 350.000 de soldati din 48 de tari) sub comanda SUA, avand ca scop inlaturarea de la putere al Partidul Bass si al lui Saddam Hussein Abd al-Majid al-Tikriti (n.28 aprilie 1937 la Tikrit, condamnat pe 5 noiembrie 2006 la moarte prin spanzurare de catre TSI/Tribunalul Special Irakian-Bagdad-cu competenta intre 17 iulie 1968-1 mai 2003, , pentru crime contra umanitatii si executat pe 30 decembrie la baza militara al-Kāżimiyyah/Kazimain din  Bagdad).

In timpul acestui razboi „contra terorismului” (War on Terrorism/War on Terror/Global War on Terror -GWOT) declansat de catre SUA ca urmare a atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 (a se vedea pentru detalii si ciclul de articole al autorului: „Bilantul terorismului si antiterorismului american in ultimul deceniu si jumatate”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/04/bilantul-terorismului-si.html), in care sute de mii de civili nevinovati  au pierit (dupa unele surse cca 1,5 Milione), datorita unor interese mai mult politoco-economice meschine  decat justificate din punctul de vedere al securitatii internationale (a se vedea pentru detalii si articolul autorului: „O democratie care nu serveste la nimic”: http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42586-democratia-care-nu-serveste-la-nimic-in-pachetul-din-bul-malesherbes.html), trei jurnalisti farancez de reputatie internationala, specialisti in Orientul Apropiat  si Mijlociu (cu lucrari remarcabile in domeniu), Christian Chesnot (atunci, freelance in Iordania), Georges Malbrunot (corespondent al AFP-Agentia Franceza de Presa), respectiv, Florence Aubenas (corespondent al cotidianului Libération, insotita de Hussein Hanoun fixer-rul/ghidul ei) si trei jurnalisti romani necunoscuti, Marie- Jeanne Ion si cameramanul Sorin-Dumitru  Mișcoci de la Prima TV, respectiv, Eduard-Ovidiu Ohanesian de la cotidianul Romania Libera, sunt rapiti, impreuna cu „calauza” lor americano-irakiana  Munaf Mohammad, in conditii misterioase, care nu sunt elucidate complet nici astazi!

 

PREAMBUL

 

Autori al unor lucrari remarcabile(1), Christian Chesnot (n. 1966), reputat jurnalist francez („Grand reporter”) din 2005 la France Inter (membra al grupului Radio France), absolvent al scolilor superioare franceze de inalte studii („Grandes Ecoles”) Sciences Po (IEP-1987) si de Jurnalism (CFJ-1989), specialist in problemele politico-militartre ale Orientului Apropiat si Mijlociu (colaborator al cotidianului francez egiptean Le Progrés egyptien/1989-1990, corespondent freelance/freelance worker la Cairo al mai multor ziare franceze/1990-1992,  colaborator la RFI/Radio France International si La Tribune de Généve redactor sef al revistei internationale Hydroplus pana in 1999, freelance in Iordania, la Amman, pana in 2004 cand este rapit), distins pe 15 decembrie 2014 cu Marele Premiu al Presei Internationale (Radio) si Georges Malbrunot (n.1962), specialist in geopolitica si conflictele armate arabo-israeliene (in sepecial israelo-palestiniene), absolvent al IPJ (Institutul Practic de Jurnalism a Universitatii Paris -Dauphine/”Grand Etablisement”), corespondent al AFP (Agentia France Presse/Le Figaro, La Croix, Ouest France) si al posturilor de radio Europe 1 si RTL), stabilit in Orientul Mijlociu din 1994 (dupa acordul de la Oslo, respectiv, acordul Ierihon-Gaza) si la Bagdad din 2003 (dupa invazia Irak-ului), sunt rapiti pe 20 august 2004 in timpul unei deplasari la Nadjaf (capitala provinciei cu acelasi nume situata la cca 160 km sud de Bagdad), impreuna cu soferul si fixer-ul (ghid/interpret) lor sirian Mohammed Al-Joundi, de catre Armata Islamica din Irak (al-jaysh al-islāmi fī'l-`irāq ou Jaish Ahul Sunna wa Al-Jamma, creta atunci in 2004, activa si in prezent) si eliberati pe 21 decembrie 2004, dupa 124 de zile de captivitate.

Cel de-al treilea francez, Florence Aubenas (n.1961), celebru jurnalist la Nouvel Economist inainte de a integra echipa redactionala al cotidianului Libération (in timpul kidnapping-ului), iar ulterior (dupa eliberarea ei) la saptamanalul Le Nouvel Observateur (din 2006) si cotidianul Le Monde (din 2012) ), fiica lui Jacqueline Aubenas (fost jurnalist, critic de cinema si profesor la INSAS/Institutul National Superior  al Artei Spectacoleloi si a Tehnicilor de Difuzie la Bruxelles/Belgia) si sora Sylviei Aubenas (n.1959, istoric al fotografiilor, Directorul Departamentului Colectiilor Vizuale a Bibiliotecii Nationale a Frantei),  este absolventa, ca si  Chesnot,a scolii de inalte studii de Jurnalism (CFJ-1984),  si fosta corespondenta de presa in Rwanda, Kosovo, Algeria, Afganistan si Irak, iar intre 2009-2012 a ocupat si postul de Presedinte al OIP (Observatorul International al Inchisorilor/fondat in 1990 la Lyon, avad sediul la Paris, cu statut consultativ pe langa ONU/din 1995, avand ca scop promovarea respectarii in lume al drepturilor detinutilor in conformitate cu drepturile fundamentale ale omului).

Distinsa cu premiile Jean-Amila Meckert si Joseph Kessel (2010), respectiv, Globul de Cristal (2011, Literatura si Esseu) si autoarea (singura sau in colaborarea) a unor lucrari prestigioase de referinta (2) in domeniul social, politic si juridic, Aubenas a fost rapita pe 5 ianuarie 2005, impreuna cu fixer-ul sau Hussein Hanoun (n.1960, fost pilot pe avionele de lupta/vanatoare franceze Mirage F1/Dassault Aviation/1969-2014, in Primul Razboi din Golf/Irak si Iran, 1980-1988), la Universitatea din Bagdad in timpul realizarii unui reportaj asupra refugiatilor din Falloujah (Provincia Al-Anbâr, aflata incepand din 4 ianuarie 2014 sub controlul Statului Islamic/ISIS) care locuiau in Campusul universitatii.

Adica, cu numai doua saptamani dupa eliberarea celorlati doi jurnalisti, Christian Chesnot si Georges Malbrunot.

Ea si Hanoun vor fi eliberati dupa 157 de zile de captivitate, pe 12 iulie 2005.

In ceea ce îi priveste pe cei 3 jurnalisti romani necunoscuti (lipsiti de notorietate, cel putin, in comparatie cu omologii lor francezi!) Marie Jeanne Ion si cameramanul Sorin Mișcoci de la Prima TV, respectiv, Ovidiu Ohanesian de la cotidianul Romania Libera, insosti de calauza irakiana Munaf Mohammad, oficial, ar fi fost rapiti pe 28 martie 2005, iar in schimbul eliberarii lor, rapitorii, membri ai Brgazii Mouadh Ibn Jabalar fi solicitat retragerea intr-un interval de 4 zile ai celor 860 de soldați români angajati in cadrul Coalitiei multinationale din Irak.

Cei 3 vor fi eliberati dupa 55 de zile de captivitate, pe 22 mai 2005.

 

APROFUNDAREA DOSARULUI

 

Studiul aprofundat (inclusiv, statistic) al “Kidnapping”-ului (Rapire/Sechestrare de persoane) in zonele de conflict (armat), pune in evidenta o serie de elemente comune, centrale, ale acestor acte de barbarism, ale caror analiza si gestionare corecta, permite, in principiu, solutionarea lor in timp real (util).

Din pacate insa, intr-o mare majoritate de cazuri,  acestea nu se solutioneaza prin mijloace si metode specifice unor interventii militare (paramilitare), cum s-ar parea la prima vedere, dar prin metoda rascumpararii (plata unei sume importante de bani in schimbul eliberarii ostaticilor), in care alaturi de  Kidnapper (Rapitor/Sechestrator), un  pirat “legitim”  in zonele de conflict si  Kidnapped  (Rapit/Sechestrat), apare intotdeauna si un intermediar, un Negotiator (negociator,  sau mai multi!), numit(i), fie direct, de catre o autoritate guvernamentala, fie indirect, de catre o autoritate politica (numita de catre o autoritate guvernamentala sau chiar de diferite servicii/departamente abilitate ale acesteia).

In majoritatea cazurilor, rolul negociatorului este bine definit (care actioneaza dupa un plan algoritmizat minutios conceput si pus la punct cu sprijiunul si acordul autoritatilor implicate in proces).

Acesta are obligatia (sarcina) de a “recupera” persoana sechestrata (rapita), fara a-i pune viata in pericol, in timpul cel mai scurt posibil si in conditiile cele mai “avantajoase”, posibile (atat din punct de vedere material cat si din punct de vedre al unor eventuale revendicari politice, militare, etc, impuse de catre rapitor).

Nu sunt izolate insa nici cazurile in care rolul acestori “intermediari” este destul de ambiguu, fiind la mijloc multiple interese (mai mult sau mai putin meschine), unele chiar personale si deloc definite coerent cu precizie, cel putin, aparent.

In aceste situatii, fenomenul de “transparenta” este “eradicat” din radacini.

Din acest motiv, aparitia unor supozitii, mai mult sau mai putin fidele realitatii din partea celor implicati intr-un fel sau altul in proces, care, ulterior, “prelucrate” in fel si chip de catre mijloacele mass-media, creaza o totala confuzie si neincredere in autoritati, precum si in intreaga logistica a negocierilor, care in majoritatea cazurilor raman, din pacate, neelucidate.

Cel putin pe termen lung si chiar foarte lung!

Ca regula generala, cei rapiti in zonele de conflict sunt persoane notabile (cu o oarecare notorietate) care sunt monitorizate de catre rapitori intr-un interval (de incredere) spatio-tempral, acestia trecand la actiune, atunci cand conditiile pentru kidnapping (descris  printr-un set de parametri social, politici si economici, statici si dinamici, independenti sau in interactiune) devin optime.

Cu alte cuvinte, kidnapping-ul este o problema de cercetare operationala, de optimizare matematica, bazandu-se nu atat pe teorie cat pe rezultate (informatii) obtinute de maniera  statstica. (A se vedea pentru detalii si areticolul autorului: „Teoria generala a crizelor de ostatici in zonele de conflict”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2016/02/teoria-generala-crizeolor-de-ostatici.html)

In privinta celor doi jurnalisti reputati, Christian Chesnot si Georges Malbrunot, rapitorii au formulat o revendicare importanta.

Acestia ar fi solicitat  Guvernului francez, in schimbul eliberarii ostaticilor, anularea, in termen de 48h00, a legii „French law on secularity and conspicuous religious symbols in schools”/interzicerea, de maniera ostentativa, a tinutei cu semne sau simboluri religioase in scolile sau intitutiile publice de invatamant in virtutea principiului laicitatii (art.141-5-1 din Codul Educatiei introdus pe 15 martie 2004) ceea ce acesta a refuzat.

Totusi, dupa 124 de zile de captivitate, cei doi ar fi fost pusi in libertate pe 21 decembrie 2004 contra sumei de 15 M$US (cca 12M€) care ar fi fost varsat rapitorilor de catre autoritatile franceze, ceea ce acestea din urma ar fi negat cu vehementa.

In eliberarea lor, un rol important ar fi jucat  „negociatorii” Philippe Brett (n. 1959), un aventurier francez, fost subofiter in Marina Militara franceza, cu o serie de contacte in  Lumea Araba, responsabil cu organizarea unor calatorii (voiaje) a unor personalitati politice (si de afaceri) in Irak, insarcinat cu protectia Presedintelui Consiliului Europei (iar ulterior cu a lui Bruno Gollnisch-Flourens/n.1950, Deputat European din 15 iunie 1989), respectiv, Philippe Evanno(n.1959),  Om politic, membru al partidului de centru-dreapta UMP/Uniunea Miscarii Populare (Les Républicans din 30 mai 2015, cca 240.000 de aderenti, avand presedinte pe Nicolas Sarkozy, fostul Presedinte al Frantei/2007-2012) si fost membru al „Retelei Foccart” (creat de catre Jacques Koch-Foccart/”Monsieur Afrique”/1913-1997, fost Secretar General la Palatul Elysée al Afacerilor Africane si Malgase/1960-1974, printre altele, considerat instigatorul interventiilor militare/”Politique du Jaguar”, al conspiratiilor si loviturilor de stat in statele fostului Imperiu Colonial Francez in Africa).

Mentionam aici si faptul ca in perioada rapirii celor doi jurnalisti francezi, Malbrunot, efectua o serie de investigatii in Siria legate de ofiterul SSgerman(Schutzstaffel/Escadron de protectie) Alois Brunner (n.1912, refigiat in Siria in 1950 si decededat in 2010), clasat  criminal de razboi.

Autoritatile de la Damasc negau acest lucru si mentionau (oficial!) ca Brunner ar fi stat provizoriu in Siria si ar fi decedat in 1996.

Acesta, datorita functiilor importante detinute in cadrul SS (alaturi de Adolf Eichmann/1906-1962, ideologul „Solutiei Finale”/Holocaustul-exterminarea a cca 6 Milioane de evrei), ar fi fost responsabil de deportarea catre lagarele de exterminare naziste a 47.000 de evrei austrieci, 43.000 de evrei greci (in special din regiunea Salonic) si 25.000 evrei francezi (pe care i-ar fi deportat la Auschwitz, pe vrema cand era sef al lagarului de la Drancy/1941-1944, astazi Departamentul Seine Saint Denis/Métropole Grand Paris).

In plus, ar fi fost implicat si in deportarea a 44 de copii evrei din comuna Izieu, (Departamentul Ain, regiunea administrativa Auvergne -Rhônes Alpes, estul Frantei).

In ceea ce o priveste Florence Aubenas, se pare ca rapirea ei ar fi fost „accidentala”, iar eliberarea ei n-ar fi fost conditionata decat de varsarea unei sume importante de bani rapitorilor (10 Milioane $US, in loc de 15 Milioane $US solicitat!).

Si in cazul ei au existat intermediari.

Este vorba de Didier Julia (n.1934, Om politic si profesor universitar  francez de Litere) deputat UMP (Union pour la Majorité Présidentielle/Union pour un Nouvement Populaire/Les Républicains, 1967-2012) al Departamentul Seine et Marne/Métropole Grand Paris, care a intervenit deja (de maniera catastrofica!) in criza cuplului de ostatici  Christian Chesnot - Georges Malbrunot. (A se vedea si articolul autorului: „Rascumpararea”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/rascumpararea.html)

Opozitia, in persoana lui  Jean-Marc Ayrault  (n.1950, Om politic francez, PS/Partidul Socialist, Prim-Ministru/2012-2014), a solicitat in acest sens, crearea unei comisii parlamentare pentru anchetarea lui Didier Julia, care ca ar fi fost cunoscut de catre rapitori sau ca ar fi fost in contact (direct sau indirect) cu acestia!

“Somat” de catre Jean-Pierre Raffarain (n.1948, Om politic francez, UMP, Prim-ministru al Frantei, 2002-2005), anchetatorii de la DGSE (Directia Generala a Securitatii Exterioare/Serviciul de Documentare Externa si Contraspionaj, fondat in 1982, 5.161 de angajati, buget cca 6,5 Mil€) au stabilit in urma unei anchete “minutioase” ca Didier Julia nu dispunea de nici un fel de element concret care sa permita solutionarea crizei!

Pentru interventia sa insa, acesta ceruse autoritatilor franceze competente, ridicarea controlului judiciar, colaboratorilor sai,  Philippe Brett  (franco-tunisian, agent K) si Philippe Evanno (franco-irakian, agent J), cercetati penal din 29 decembrie 2004, pentru “colaborare cu o putere sau organizatie terorista straina” , avind in vedere rolul lor destul de "dubios" (ocult, chiar!) in cadrul afacerii, care ar fi intervenit si in eliberarea lui Chesnot si Malbrunot.

Din punct de vedere cronologic, “oamenii” lui Didier Julia, care ar fi insotit un om de afaceri sirian in cadrul misiunii lor in Irak, erau de mult timp, deja “instalati” la Amman, in Iordania, de unde ei promiteau jurnalistilor francezi documente care sa probeze contactele lor cu Florence Aubenas si fixer-ul ei, Hussein Hanoun.

Intermediarii lui Didier Julia “J & K“  au declarat (pe atunci) chiar si cotidianului francez “Libération” (pentru care lucra jurnalista Florence Aubenas), ca numarul lor de mobil l-au comunicat “piratilor” si ca ar fi cheltuit deja 50.000 de $US pentru obtinerea unei “faimoase” casete “Julia”, in care jurnalista preciza, sub amenintare, cu detalii, conditiile piratiilor in numele “l’Imprécateur”-ului (n.a. Boss al raului, care blestema, injura si profita de raul facut cuiva!) care isi facuse aparitia in “adapostul” ostaticilor in cursul lunii martie 2005, cu scopul de a preciza conditiile lui, pentru  eliberarea ostaticilor.

Contactul dintre autoritatile franceze si rapitori ar fi fost realizat prin intermediul  lui Khaled Jasim  (menbru irakian al grupului Julia, fratele Ministrului Apararii irakiene, in guvernul instaurat din 2006) pe 25 martie si restabilit, ulterior, de catre  Karim Guellaty pe 29 mai.

Modul operator in cazul lui Aubenas (algoritmizat de catre Julia), il regasim si la cei 3 jurnalisti romani Marie-Janne Ion, Ovidiu-Eduard Ohanesian si Sorin-Dumitru Miscoci,  rapiti impreuna cu „calauza” lor americano-irakiana Mohammad Munaf, pe 28 aprilie 2005 la Bagdad (dupa o saptamana de sedere si prezentati publicului pentru prima data pe 30 aprilie prin intermediul canalului panarab de televiziune Al Jazeera din Qatar) unde rolul de intermediar ar fi fost jucat de catre Omar Hayssam (n.1963, la Mrej el Dur/Siria, venit la studii la Universitatea/Institutul de Constructii Bucuresti in 1980, casatorit si naturalizat dupa Revolutia din 1989), om politic (ex membru PSD/Partidul Social Democrat) si de afaceri româno-sirian (seful grupului de societati comerciale bucurestene „Manhattanni) ca spre deosebire de acesta, care este arestat preventiv pe 5 aprilie 2005 (de catre procurorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru frauda fiscala in dosarele “Foresta Nehoiu” si “Volvo Track”) si condamnat (pentru „terorism”!) pe 13 iunie 2007 de catre Curtea de Apel Bucuresti la 20 de ani de recluziune criminala (legat de implicarea sa in rapirea jurnalistilor romani), cei 3 intermediari francezi Julia, Brett si Evanno (inculpati cu capul de acuzare „inteligenta/colaborare cu o putere straina”) au fost disculpati (in privinta implicarii lor in rapirea jurnalistilor francezi), dupa 4 ani de ancheta, pe 30 aprilie 2009 de catre Judecatorii de Instrctie Marie-Antoinette Houyvet si Marc Trévidic insarcinati cu instrumentarea dosarului la TGI Paris (Tribunalul de Inalta Instanta).

Ca sanctiune suplimentara, Hayssam este obigat si la plata 2 Mil.€ fiecarui jurnalist rapit, reprezentant daune morale si materiale.

In ceea ce il priveste pe Mohammad Munaf, cetatean american de origine irakiana, stabilit din 2001 in Romana, „calauza” jurnalistilor din Irak, „adjunctul” lui Omar Hayssam la Mahattan,  ar fi autorii „morali” al celor 3 jurnalisti!

Pus in libertate (sub control judiciar la domiciliu) pentru o operatie si tratament contra cancerului de colon, acesta dispare din tara (via Midia pe 12 iulie 2006), la bordul unui vas care comercial cu destinatia Orientul Mijlociu, fiind predat autoritatilor romane pentru executarea pedepsei, pe 19 iulie 2013, pe baza unui mandat international de arestare.

Referitor la acest „amanunt” exista controverse: Omar Hayssam a fost rapit de pe teritoriul unui stat strain de catre fortele secrete romanesti si adus in tara. (...). Aducerea sub autoritatea institutiilor statului roman (...) este rezultatul unor activitati complexe desfasurate timp indelungat de institutiile de siguranta nationala ale statului roman." (...) "Nu confirm ca a fost adus din Siria, nu confirm ca a fost adus cu o aeronava a ArmateiRomaniei, nu confirm ca s-a facut in baza unui tratat de extradare cu Siria". (Traian Basescu). (...). „In afara faptului ca il contrazice flagrant pe Victor Ponta, declaratia lui Traian Basescu a socat opinia publica. Omar Hayssam a fost extras dintr-o zona din lume si adus la Bucuresti: "A fost o operatiune neautorizata, pe teritoriul altui stat”. "Omar Hayssam e o problema poltica, economica si penala, mai ales. Este, din acest moment, sarcina justitei sa afle tot ce este de aflat. Din punct de vedere al Presedintelui, consider misiunea incheiata". (...)."Avand in vedere varsta lui Omar Hayssam si faptul ca are trei condamnari, una de 20 de ani, una de 16 ani si alta de 2 ani - nu cred ca la cumularea pedepselor va ramane doar cu 20 de ani. (...).” Odata adus in Romania, Omar Hayssam poate cere rejudecarea in absolut toate dosarele in care a fost condamnat, mai ales in cel al rapirii celor trei jurnalisti, in care a fost condamnat definitiv la 20 de ani de inchisoare”

Pe 29 martie, Omar Hayssam „dezvaluie ca a sponsorizat plecarea in Irak a celor trei si ca a fost contactat de rapitori, care i-ar fi cerut cate un milion de dolari pentru fiecare, in schimbul eliberarii”.

„În octombrie 2005, Hayssam şi Munaf au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de iniţiere, constituire şi sprijinire a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism şi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de act de terorism. (....). Rechizitoriul din dosarul celor doi menţionează faptul că Omar Hayssam a intenţionat, iniţial, să organizeze răpirea unor senatori şi deputaţi români - printre care senatorul Ion Vasile (tatăl jurnalistei Marie-Jeanne Ion şi fost prefect de Buzău, judeţ în care Hayssam avea afaceri), cu care era în relaţii destul de apropiate. Eliberarea acestora ar fi urmat să fie condiţionată de deplasarea lui Hayssam la Bagdad. Acesta plănuia să scoată din ţară patru milioane de dolari - recompensa pentru răpitori. (Adevarul.ro). „Mohammad Munaf este închis în Irak, dar a scăpat suspect de o condamnare la moarte, după ce probe din dosarul răpirii românilor au dispărut fără urmă. Traian Băsescu a declarat în 2005 că peste 50 de ani se va afla adevărul despre operaţiunea de eliberare a jurnaliştilor români. Între timp, aceştia sunt milionari în euro. Doar pe hârtie. Instanţele din România au finalizat dosarul lui Omar Hayssam şi Mohammad Munaf. Arabii s-au ales cu câte 20, respectiv 10 ani de închisoare şi despăgubiri pentru cei trei jurnalişti în valoare totală de 12 milioane de euro (câte patru de persoană). Niciunul dintre cei trei ziarişti nu speră să intre vreodată în posesia acestor bani.” (...). „Mohammad Munaf i-a prezentat jurnalistei (n.a. Marie-Jeanne Ion) deplasarea în cuvinte mari: „Vreau ca lumea să cunoască faptul că irakienii nu sunt nişte animale. Mă doare sufletul când văd că poporul meu este terfelit de toată presa internaţională". Marie-Jeanne a crezut. „Mi s-a părut un punct de vedere corect. Cu atât mai mult cu cât, în România, Munaf nu era deloc privit rău. Nici Hayssam nu era privit rău. Foarte mulţi jurnalişti îi cunoşteau pe oamenii ăştia. Ei dădeau declaraţii în numele comunităţii oamenilor de afaceri arabi, mergeau în delegaţii oficiale. I-am văzut ca pe nişte oameni curaţi. În 2004, Hayssam eliberase un grup de marinari români arestaţi în Yemen, sub acuzaţia de crimă. A fost un soi de erou naţional şi toată presa l-a prezentat pozitiv", spune Marie-Jeanne. (...). Munaf nu a putut fi extrădat întrucât nu nu se află nici pe teritoriul SUA, şi nici pe un teritoriu ocupat sau controlat de Statele Unite. În 2007, Mohammad Munaf a fost condamnat în Irak la moarte prin spânzurare, decizie anulată în 2008 de către ­Curtea Federală de Casaţie irakiană. Motivarea magistraţilor privind anularea condamnării la moarte a lui Mohamad Munaf a scos la iveală că eliberarea jurnaliştilor români s-a făcut în schimbul unei sume consistente de bani.” (...). „În vara lui 2010, un avocat american declara că Mohamad Munaf a fost transferat în custodia irakienilor. Irakul a preluat responsabilitatea a aproximativ 1.300 de deţinuţi de la Camp Bucca, unde sute de cetăţeni irakieni îşi ispăşesc pedepsele după ce au fost arestaţi de armata americană în cei nouă ani de război.” (Evz.ro). "După ce au negociat cu autorităţile române şi au primit o răscumpărare, răpitorii au eliberat victimele", se arăta în documentele judecătorilor care au anulat condamnarea la moarte a lui Munaf. Autorităţile române au negat însă vehement orice răscumpărare.” (...). „Plata unei răscumpărări pentru eliberarea celor trei jurnalişti este confirmată într-o carte care urmează să fie publicată curând. Jurnaliştii susţin că fostul procuror de caz Ciprian Nastasiu îi mărturiseşte autorului că Executivul de la Bucureşti a trimis la Bagdad, prin intermediul serviciilor secrete şi cu ştiinţa preşedintelui Traian Băsescu aproximativ 12-13 milioane de dolari, drept răscumpărare pentru cei trei jurnaliştii. (...) Din toată suma, însă, conform fostului director adjunct al DIICOT, ar fi fost extrase aproximativ patru milioane de dolari.” (...). pentru ca ”Doar 8 milioane au ajuns la răpitori, restul banilor au avut o altă destinaţie (Jurnalul.ro) 

Din contra, dupa o cariera de profesor/agregatie in filozofie in 1956 si doctorat in 1964 cu studii in Egipt/1953-1954 si SUA/1955 (mai intai in invatamatul preuniversitar si ulterior in cel universitar: lector la Paris-Sorbonne si  profesor la universitatea de la Rouen/din 1966), Didier Julia se lanseaza in politica ca membru RPR (Rassemblement pour la République/1976-2002), iar ulterior membru UMP (2002-2015, Les Républicans incepand din 30 mai 2015), devenind deputat de Seine et Marne  (1967-2012).

Acesta va intretine legaturi stranse cu Tarek Aziz (1936-2015, membru al Comandamentului revolutionar irakian/1979-2003 si Ministrul irakian al Afacerilor Externe/1983-1991, in timpul presedintiei lui Saddam Hussein/1937-2006) si va vizita Irakul in repetate randuri inainte de declansarea razboilui in 2003, ceea ce ar fi convins autoritatile franceze ca ar putea fi un bun negociator cu rapitori, pentru eliberarea jurnalistilor francezi.

Dupa cum stim, acest lucru ar fi fost infirmat!

In sfarsit, se pare insa ca ar fi existat si unele deosebiri fundamentale si de mare anvergura in ceea ce priveste rapirea jurnalistilor francezi si romani in Irak, cu totate ca nici roul lui Julia si nici cel al lui Hayssam nu ar fi fost complet elucidate!

Mai ales, pentru ca o serie de contradictii, “gem” in declaratiile facute de catre jurnalistii implicati in fosta criza.

Marie-Jeanne Ion, declara corespondentului cotidianului francez “Libération” la Bucuresti, Luca Niculescu, ca ea si ceilalti doi compatrioti ai sai  Miscoci si  Ohanesian ar fi fost “cazati (gazduiti)”, cu ochii bandajati, in acelasi “lacas (spatiu)” de cca 12 m3 , in subsolul unei cladiri, undeva (!?) (n.a: pe langa Bakouba, la cca 70-80 de km nord de Bagdad), cu Florence Aubenas si Hussein Hanoun (a se vedea imaginea alaturata).

Este vorba de cea de-a doua „locatie”!

„Prima temniţă „Camera în care ne-au închis era spaţioasă. (…) Pe jos ne aşteptau câteva saltele subţiri. Din când în când, irakienii băgau capul pe uşă şi se zgâiau la noi ca la maimuţe. Prima locaţie, în care am stat vreo patru zile, se afla în apropierea Bagdadului sau în suburbie. (…) Am beneficiat de mâncare din belşug, duşuri cu apă caldă, ţigări, apă minerală”, povesteşte jurnalistul despre prima locaţie în care au fost duşi după răpire. („Amintiri din portbagaj”, Editura Minerva, 2008, ISBN: 978-973-21-0957-1,  304 pag.)”

Desi la inceput i-ar fi fost frica sa comunice cu Florence, ulterior se adresa acesteia, "susotind", in engleza, apoi in franceza. 

Ca Florence isi dorea un steack, pe cand ea, Marie-Jeanne, o cafea, dupa ce, vor fi eliberati, evident!

Ca Florence ar fi fost pentru ei ca o sora mai mare, care i-ar fi incurajat atat pe ei, romanii, cat si pe Houssein!

Ca ulterior ar fi vorbit si de schimbarile care au avut loc in Romania dupa Revolutie, cu atat mai mult cu cat Florence care a facut in trecut reportaje in Rwanda si Kosovo, „trecuse” (in fuga!) si prinTimisoara in ‘89.

In sfarsit, dupa sfarsitul “cosmarului” pe care il traiau si de care erau sigur ca vor scapa! (n.a: Cum ? De de?) ea ar fi invitat-o, pe Florence in Romania, la Buzau, la parintii ei! 

In plus, ea ar fi vorbit cu Sylvie Aubenas, mama lui Florence si regreta ca nu i-a putut spune adevarul despre  aceasta din urma, „datorita exigentelor, rapitorilor”.

Ceea ce insa declara Florence Aubenas cotidianului ei (Libération) din pacate pentru unii, este cu totul, altceva!

Contradictie totala cu declaratiile lui Marie-Jeanne Ion.

In primul rand, Florence descrie DGSE-ului cu o precizie uluitoare incaperea in care ea si Hussein au fost retinuti timp de 157 de zile! 

Si asta in ciuda faptului ca in timpul sechestrarii lor, fara exceptie, ea si fixer-ul ei aveau in permanenta ochii bandajati.

Ea precizeaza, deasemenea ca “rezidenta” lor a fost un beci de 4 m lungime, 2 m latime si 1,5 m inaltime! 

Ca atat ea cat si Hussein ar fi fost numerotati!

Ea ar fi avut numarul 6 si ca niciodata in perioada sechestrarii lor (timp de 157 de zilz!) nu ar fi schimbat un cuvant cu Hussein.

Cu atat mai putin cu jurnalistii romani, pe care nici macar nu-i cunoaste!
Unde dai si unde crapa!

In schimb, vorbeste de celebra caseta ”Julia” pe care erau inregistrate la cererea rapitorilor 12 mesaje, printre care si cea adresata deputatului Didier Julia, in care “l’Imprécateur” precizeaza ca vrea sa-si ia revansa fata de “domnia” sa!

In concluzie, fara sa intram in detalii, fara sa ne legam de lucruri marunte deja cunoscute si dezbatute, analizate si reanalizate, fara sa acuzam, totusi, studiind atent documentele de care dispunem, cred ca ne permitem cel putin, cateva intrebari foarte “pertinente”.

Adica grave, la care am putea evita, eventual (la nevoie!) si raspunsurile.

In primul rand, cum putea Florence Aubenas sa faca o descriere atat de detaliata, exacta si completa a incaperii, daca in timpul captivitatii lor, a avut tot timpul, ochii bandajati?

In al doilea rand, cum este posibil sa nu sa fi adresat colegului sau de captivitate, Hussein, nici macar susotind, timp de 157 de zile, de care se afla la numai catva centimetri, avand in vedere dimensiunile minuscule ale incaperii, precum si “configuratia” acesteia?

Cu atat mai mult, cu cat Marie-Jeanne a declarat ca s-a “intretinut” cu Florence pe toata perioada “sejurului” ei.

Chiar daca din punct de vedere matematic pare posibil, in termeni probabilistici este putin probabil si de ce nu, incredibil, ca intr-o piesa (camaruta de beci) cu o sprafata de numai 8 m2 (mai mica decat o celula standard pentru un detinut din mediul carceral) si 1,5 m inaltime, sa fi putut coabita cele doua grupuri de jurnalisti, francez si roman, atatea zile, inchisi, 24/24!

Fara sa mai adaugam si faptul ca, incaperea nu dispunea decat de o mica “gura” de aerisire, in loc de fereastra, iar Ohanesian in cartea scrisa despre eveniment relata: Beciul a fost un adevărat coşmar. La momentul sosirii noastre, erau şapte persoane depozitate sub pământ. Americanul Roy Hallums, filipinezul Robert Tarangoy, franţuzoaica Florence Aubenas, traducătorul ei, un pilot irakian, împreună cu fiul său şi un individ misterios pe care l-am poreclit «Spionul»“, îşi aminteşte Ohanesian despre transferul în locaţia de unde au fost eliberaţi. Într-una din zile, puteau muri în urma unui incendiu. “În timp ce dormeam, cablurile electrice prost izolate au luat foc. (…). Marie Jeanne şi Florence au avut prezenţă de spirit, au smuls buretele care etanşa intrarea şi au strigat după ajutor”.

In al treilea rand, care este scopul declaratiilor contradictorii ale lui Florence si Marie-Jeanne?

Raspunsul la aceste intrebari, care desigur exista, sa fie oare cele mentionate de cei in cauza?

Adica, protectia celor care se aflau inca in captivitate?

In fond, daca aceste persoane “existau” cu adevarat, cine erau ei, oameni de care nimeni nu a auzit niciodata?

De ce recunoasterea unei captivitati de ”coalitie” franco-romana trebuie sa fie un tabu si putea periclita vietile altor ostatici?

Fara a nega misterul adevarului in aceasta problema, dificultatea noastra insa, consta in faptul ca a recuceri ceva, ceea ce nu l-am pierdut, pentru ca nu l-am cunoscut niciodata, din pacate, conform principiului Camusian, este imposibil.

In sfarsit, exista surse mai mult sau mai putin fiabile, mai mult sau mai putin demne de incredere.

Totusi, conform unor documente demne de incredere, atentatele de la 11 septembrie 2001 ar fi fost duse la “bun” sfarsit cu sprijinul serviciilor secrete americane.

Ca sub “indrumarea” lor s-ar deasfasura si “fenomenele” de kidnapping in Irak.

Cu scopul de a face presiuni politice asupra celor care le sunt deja aliati, dar si asupra celor care din diverse motive s-ar fi opus trimiterii de trupe in zonele de “asediu” (de conflict).

Ca “invazia SUA” in Afganistan si Irak, a fost o “necesitate” economica si militara si ca ea a functionat “conform” planului ca si asasinarea lui JFK  (John F. Kennedy) pe 22 noiembrie  1963 in Piața Dealey din Dallas (Statul Texas).

Numai ca in 1963 “calculele” au fost "bune".

Si Lee Harvey Oswald a fost identificat “corect” in pielea tapului ispasitor de catre Comisia Warren,  cu toate ca de-a lungul timpului, o serie de teorii conspirative, mai mult sau mai putin fiabile (in care ar putea sa fi fost implicate, Vicepresedintele Lyndon B. Johnnson, CIA,  FBI, Mafia, Petrolistii, Federal Rerve,  Presedintele Republicii Cuba/Fidel Castro,  ex-URSS , Jacqueline Kennedy/sotia presedintelui, etc.)  au fost elaborate minutios.

In schimb, drama din 11 septembrie 2001, a fost imprevizibila!

Iar caderea “gemenilor” a fost un adevarat dezastru, de neimaginat chiar si in cele mai sumbre cosmaruri!

In concluzie, s-ar parea ca solutionarea crizelor de ostatici in Irak ar consta de fapt, in rascumpararea ostaticilor (prin intermediul serviciilor secrete americane si sub protectia, respectiv, controlul acestora!) contra unor sume uriase de bani, care ar fi “calculat” si “fixat” dinainte, tot de catre serviciile secrete americane.

Ca cei care executa “misiunile” ar avea dreptul la un “adaos comercial” (sub forma de TVA) si un “avantaj in natura”, evident, in functie de dificultati (complexitatea problemei) si imprejurari! 

Ca toate masurile sa fie luate pentru ca adevarul sa nu fie niciodata cunoscut si sa ramana cat se poate de  misterios! 

Pentru ca niciodata sa nu poata fi pierdut!

In concluzie, pentru ca recastigarea lui sa nu fie niciodata necesara (conform Principiului Camus).

 (A se vedea pentru detalii si ciclul de articole al autorului: "Un deceniu de terorism si antiterorism american/Corespondenta de la New York”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/04/bilantul-terorismului-si.html

„Viaţa după Bagdad. Marie-Jeanne Ion a renunţat la meseria de jurnalist şi are o firmă de relaţii publice, Sorin Mişcoci lucrează la Cotroceni, unde este cameramanul preşedintelui, iar Ovidiu Ohanesian a rămas şomer şi lucrează la cea de-a treia carte despre răpirea din Irak. (Adevarul.ro). (...). Astazi (n.a. 26 martie 2006), Ohanesian isi continua cariera de reporter la "Romania libera". "Incerc sa fac in continuare ce am facut si pana acum. Adica sa ma ocup de investigatii si sa deranjez. Din pacate, am fost foarte ocupat si nu m-am mai vazut cu Marie-Jeanne si Sorin."Sorin Miscoci a simtit ca anul care s-a incheiat a fost unul al schimbarilor. Pe 18 septembrie 2005, Sorin s-a casatorit cu Andreea, cea care a asteptat cu sufletul la gura sa se intoarca nevatamat. La ceremonie au participat Marie-Jeanne, ziarista franceza Florence Aubenas, tinuta ostatica in acelasi beci cu romanii, dar si familia prezidentiala. Sorin si-a continuat munca de cameraman la televiziunea Prima. Insa, de maine va lucra pentru Antena 1. "Ma bucur mult ca am facut pasul asta. Este o provocare si sper sa nu dezamagesc. Sper sa fie bine",  mai spune Miscoci.  Marie-Jeanne Ion, sefa: Faptul ca ea este cea care a anuntat rapirea si ca tatal sau, senatorul PSD Vasile Ion, era coleg de partid cu Hayssam au dat nastere, anul trecut, mai multor scenarii care sustineau ca Marie-Jeanne Ion si-a inscenat rapirea. Astfel, ea a atras mai mult atentia mass-mediei. (...). Este multumita de cariera ei, dar isi doreste mai mult. "M-am gandit ca ar fi bine sa fac ceva cu viata mea acum cat mai am inca timp. Nimic nu s-a imbunatatit, nimic nu s-a inrautatit", declara Marie-Jeanne. De curand a acordat un interviu pentru revista "Tabu" in care vorbeste despre rapire: "Am facut o mare greseala pentru ca am avut incredere in niste oameni. Nu mi-am putut inchipui ca  ar fi putut avea cineva o minte atat de diabolica".  Ca si Sorin, Marie-Jeanne vrea sa-si intemeieze o familie. "Incerc sa pun lucrurile in ordine si sa-mi fac o familie. Inainte nu ma gandeam la asta, dar, dupa o asemenea experienta, chiar vreau o familie."implineste un an de la evenimentul care a socat Romania. Jurnalistii nu au aflat inca cine se face vinovat pentru rapirea lor. Viata merge inainte. In prezent, Marie-Jeanne este redactor-sef la Departamentul de stiri al  Prima TV. A lasat munca de teren deoparte. De cand s-au intors in tara, Marie-Jeanne si Sorin au mai facut o singura data echipa. "Am fost impreuna cu Sorin cand a venit Steven Seagal in tara. Amandoi doream sa-l vedem si am participat la o actiune in poligon. Tin minte ca era cald afara cand am iesit ultima oara", isi aminteste ziarista. Ea spune ca nu regreta plecarea lui Sorin din Prima. "Ma bucur din tot sufletul daca si-a gasit un loc unde sa se simta bine si sa faca ce-i place". (evz.ro)

 „Senatorul PSD de Buzău Ion Vasile, tatăl jurnalistei Marie Jeanne Ion, care a fost răpită în Irak, a anunţat astăzi că  demisionează din partid, al cărui membru este de la înfiinţare. Ion Vasile şi-a motivat demisia prin faptul că a fost revocat "în mod stalinist" de la conducerea filialei PSD Buzău, adăugând că rămâne parlamentar independent şi nu se va afilia UNPR. "Am fost revocat în mod stalinist. Voi demisiona din PSD", a declarat senatorul, la ieşirea din sediul central al partidului, unde a avut loc şedinţa BPN în care s-a decis revocarea sa din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Buzău. Preşedintele Organizaţiei judeţene a PSD Buzău, senatorul Ion Vasile, a fost revocat din această funcţie, prin decizia de astăzi a BPN, vicepreşedintele partidului Valeriu Zgonea urmând să coordoneze interimar filiala, până la convocarea Conferinţei judeţene (Mediafax.ro)

 De profesie medic, Ion Vasile, în vârstă de 60 de ani, era membru al partidului încă de la înfiinţare. El a fost senator în perioada 1990-2000, apoi, timp de patru ani, a deţinut funcţia de prefect al judeţului Buzău. Din 2004, este senator din partea PSD. Ion Vasile este preşedintele Comisiei de sănătate din Senat.” (Adevarul.ro).


COMENTARIUL AUTORULUI

 

Desigur, asa cum rezulta din volumul mare de informatii contradictorii pe care le vehiculeaza presa romana, cred ca este dificil sa-ti faci o idee clara si reala despre rapirea jurnalistilor romani in Irak, spre deosebire de rapirea jurnalistilor francezi!

In cazul acestora chiar daca rolurile  jucate de catre Julia, Brett si Evanno au ramas oarecum neclare, toti 3 erau notabili, jurnalisti reputati (cu stdudii in institute superioare de invatamant elitiste/Grandes Ecoles) si consacrati (cu colaborari la institutii de presa de renume si publicatii remarcabile),  specialisti in Orientul Mijlociu si conflictele armate arabo-iraeliene, stabiliti cu mult timp in urma si bine „integrati” in zonele de conflict (armate) ale Lumii Arabe, ceea ce de altfel,  a si atras asupra lor, atentia rapitorilor.

Acestia isi vor continua activitatile lor  de jurnalisti de investigatie si de publicistica si dupa punerea lor in libertate.

Din contra, cei 3 jurnalisti romani, naivi, erau niste diletanti (invataceli), necunoscuti (lipsiti de notoritate, cel putin in comparatie cu omologii lor francezi!) care n-aveau absolut nimic de a face nici cu Lumea Araba si nici cu problemele cu care aceasta se confrunta.

In plus, erau complet nepregatiti pentru a face fata evenimentelor complexe specifice zonelor de conflict (armate).

Deci, n-aveau ce cauta in Irak, chiar daca Ghazi Mashal Ajil al-Yawer (n.1958), primul presedinte interimar al Irakului (28 iunie 2004-7 aprilie 2005) dupa inlaturarea lui Saddam  Hussein de la putere (9 aprilie 2003), ar fi acceptat sa le acorde un interviu, pentru ca in acesta n-am fi descoperit nimic interesant, decat „Vocea Americii” facuta deja cunoscuta in perioada imediat post-Saddam (12 mai 2003-28 iunie 2004) de catre administratorii (Irakului), Militarul Jay Montgomery Garner (n.1938) si Civilul  Lewis Paul Bremer  (Jerry Bremer, n.1941), la baza careia statea justificarea operatiunii „Libertate irakiana” elaborata de catre Administratia Bush in cadrul GWOT (War on Terrorism/War on Terror/Global War on Terror ) pentru invadarea oficiala si legala a Irakului.

Motivati de dorinta „childlike” de a face senzatie, de a ajunge celebri rapid, printr-o „lovitura de gratie” infantila (sortita esecului inca in faza sa de proiect!), inconjurati si sponsorizati de catre oameni de afaceri corupti angajati in politica cu interese meschine, n-ar fi exclus ca rapirea lor sa fi fost pusa la cale de catre cei care ar fi trebuit sa-i ajute in misiunea lor, „imposibila”.

Conform informatiilor din presa, rolurile jucate de catre Hayssam si Munaf in aceasta misiune „suicidara” si nu in ultimul rand  de catre Vasile Ion, tatal lui Marie-Jeanne, sunt neclare si este foarte probabil ca sponsorizarea ei sa fi fost legata de o „relatie de recurenta” dintre acestia si partidul caruia apartineau, respectiv, de anturajul noului Presedinte al Republicii proaspat ales, Traian Basescu (invingatorul glorios care i-a salvat pe jurnalistii obsedati de infantilism)  pentru ca Hayssam, sub nicio forma, nu cred ca ar fi fost un „copil de suflet” sau sa fi  simtit solidar  cu Maica Tereza si Abbé Pierre!

 Sirianul (n.a. Omar Hayssam) a devenit membru PSD in 1994 si a incercat sa se tina aproape de nume grele din partid pentru a beneficia de o puternica influenta. A ajuns chiar sa faca parte din delegatiile care il insoteau pe fostul presedinte Ion Iliescu in turneele din strainatate... (...). Top 300 Capital din 2003  ii estima averea la 100 milioane de dolari din afaceri derulate in domeniile apelor minerale, bauturilor racoritoare, exploatarilor forestiere, comertului si exportului.Omar Hayssam este casatorit cu Adela Omar si au impreuna 7 copii. Femeia si copiii au incercat in 2006 sa paraseasca tara, spre Istanbul, dar nu au fost lasati de autoritati, pe motiv ca actele lor nu erau complete. In 2007 sotia lui Haysam reuseste sa plece cu toti cei 7 copii spre Siria. In prezent Adela Omar solicita in instanta custodia exclusiva asupra fiilor sai. In Romania se afla inca doi dintre cei 3 frati ai sirianului, Mucles si Mahmud Omar. Omar Hayssam a locuit (intr-o vila) impreuna cu familia in cartierul Baneasa din Capitala.” (...). "El, de altfel, si-a predat toate firmele, toata averea, catre Munaf, pentru Munaf era extrem de important sa revina, de aceea a şi suportat statul la beci, pentru ca miza lui era infinit mai mare, aceea de a se intoarce credibil in tara, pentru că este cel pe numele caruia s-a transferat averea, cea mai mare parte a averii lui Omar Hayssam - el, sotia dansului si, de asemenea, doctorul Yassin, un alt beneficiar, dar un beneficiar cinstit al transferurilor de avere", spunea presedintele Traian Basescu in 2005. (stirileprotv.ro)

„În declaraţiile din 2007, Munaf făcea referire directă la Mohamad Yassin, omul de legătură între preşedintele Băsescu şi Omar Hayssam, ca fiind la curent cu ceea ce urma să se întâmple în Irak. "Declar că Mohamad Yassin ştia în mod sigur că vom desfăşura în Irak împreună cu jurnaliştii şi a participat la discuţiile care au avut loc la biroul acestuia cu Mari Jean Ion şi Hayssam Omar, şi că el este prieten apropiat al lui Traian Băsescu. (...). Imi amintesc că atunci în luna noiembrie 2004, când Hayssam a avut probleme, s-a prezentat Mohamad Yassin la biroul lui Hayssam Omar şi s-a oferit să-l ajute la rezolvarea acestor probleme cerându-i lui Hayssam să ofere asistenţă financiară campaniei declarate a lui Traian Băsescu", se arată în declaraţia lui Mohamad Munaf. "Imi amintesc că anterior deplasării mele în Irak am adus eu de la Hayssam suma de 20.000 dolari şi i-am înmânat lui Mohamad Yassin la biroul acestuia ca să o dea Ministrului de Interne, în prezenţa lui Hayssam. În acel moment a spus Yassin că problema a fost rezolvată dar trebuie să aştepte ceva timp", a mai declarat, în 2007, Mohamad Munaf. (antena3.ro)

„Mohammad Munaf, condamnat la zece ani de închisoare, a fost predat autorităţilor române joi (n.a. 27 august 2015), după un deceniu de la răpirea celor trei jurnalişti români în Irak, scenariul aducerii în ţară a cetăţeanului irakian şi american fiind asemănător cu cel în cazul omului de afaceri Omar Hayssam. Scenariul aducerii în ţară a omului de afaceri Omar Hayssam, condamnat printre altele şi pentru răpirea celor trei jurnalişti români în Irak, s-a repetat astăzi, în cazul cetăţeanului irakian şi american Mohammad Munaf.”(mediafax.ro)

"Bine ai venit, Mohammad Munaf! In sfarsit, epopeea rapirii ziaristilor din 2005 in Irak pare, repet, pare sa se fi terminat. Omar Hayssam, cu cetatenie romana si siriana, principalul organizator al rapirii, a fost recuperat in 2013 si adus in tara pentru a-si ispasi condamnarea de 20 ani de inchisoare pentru terorism data in 2007 de ICCJ. Astazi si cetateanul american si irakian Mohammad Munaf, complicele lui Omar Haysam, a fost adus in tara pentru a ispasi condamnarea la 10 ani de inchisoare data de Curtea de Apel Bucuresti in 2007 (baga mare, Abraham). Mi-am dorit mult sa se intample asa, pentru ca am tratat rapirea celor treijurnalisti ca pe un atentat la siguranta nationala." (Traian Basescu pe Facebook).

Pana si pretextul retragerii celor 860 de militari angajati in razboiul din Irak era unul  infantil!

Acesti soldati, atat in efectiv cat si din punctul de vedere al activitatilor pe care le desfasurau, nici nu contau pentru Coalitie in raport cu fortele armate ofensive (active) in care SUA  avea angajati cca 250.000 de militari-luptatori, iar Marea Britanie, cca 40.000.

Prezenta Romaniei in Coalitie, ca si a altor natiuni „pasive” (europene, asiatice, africane sau sud-americane), nu era decat simbolica.

Si numai pentru „validarea” (confirmarea) ideilor si valorilor americane in razboiul antiterorist din Irak!

In sfarsit, asa cum rezulta din documente mai mult sau mai putin oficiale (mai mult sau mai putin secrete), in ciuda negarii de catre autoritatile de stat implicate in gestionarea dosarelor persoanelor sechestrate (de criza), nu numai Romania si Frantia si-au rascumparat ostaticii lor.

Germania, respectiv, Italia, au platit si ele in mod secret 45 de Milioane de $US dolari (cca 40 Milioane €) pentru eliberarea celor noua ostatici detinuti in captivitate in Irak !

Din documentele in posesia carora ne aflam (mai mult decat fiabile!),  ar rezulta ca tarile ale caror ostatici se aflau in captivitate in Irak, ar fi platit pe "cap de ostatic" intre 2,5 Milioane $US (peste 2 Milioane €) si 10 Milioane $US (cca 8 Milioane €) in decursul a 21 de luni (in perioada sechestrarii jurnalistilor francezi si romani), suma care ar fi fost platita si de Paris, pentru eliberarea jurnalistei franceze de la "Liberation", Florence Aubenas.

Cat îi priveste pe ceilalti doi "indisciplinati" si "naufragiati" prin zonele mai putin „verzi” ale Irakului, Christian Chesnot si Georges Malbrunot, guvernul francez prin intermediul "negociatorilor" sai, ar fi platit 15 Milioane $US, pentru ca acestia sa fie eliberati si sa petreaca "Sfintele Pasti" ,  alaturi de cei dragi, in familie.

In schimb, Italia mai "norocoasa", desi avea trupe "desfassurate" in Irak (sau tocmai din acest motiv !) a platit "numai" 11 Milioane $US pentru eliberarea jurnalistei Giuliana Sgrena in martie 2005 si a celor doi lucratori umanitari Simona Pari si Simona Torreta, rapiti in septembrie 2004 si eliberati dupa 20 de zile !

In ceea ce priveste pe nemti, ei n-ar fi platit "decat" 8 milioane $US (cca 6,3 Milioane €), in total. 

Numai 3 Milioane $US (cca 2,35 Milioane €) pentru eliberarea lui Susanne Ostloff, rapita pe 25 noiembrie 2005 si eliberata trei saptamani mai tarziu.

Eliberarea celorlalti doi compatioti al ei, Rene Braunclich si Thomas Nitzschke, rapiti pe 24 ianuarie 2006 si eliberati pe 2 mai, fi costat guvernul german si mai putin pe "cap de rapit", cum in total "factura"  se ridica la 5 milioane $US (cca 3,92 Milioane €) !

Imediat dupa ce documentul a fost pus in "circulatie", Ministrul Afacerilor Externe Francez, Jean-Baptiste Mattei, s-a si "grabit" sa dezminta informatia legata de rascumpararea jurnalistilor francezi in interviul pe care l-a acordat ziaului american "Associated Press (AP)", spre deosebire de Germania si Italia care n-au reactionat in nici un fel.

Cu toate ca Secretarul General al Organizatiei de Aparare al Presei "Reporters sans Frontières"Robert Menard, ar fi  estimat ca declaratiile facute de catre autoritatile franceze prin "vocea" Ministrului francez de Externe nu ar fi fost  adevarate si ca oricat de  jenanta ar fi situatia, in realitate, in asemenea situatii, altfel nu exista, nicio  solutie de iesire din criza!

 Poate in anumite situatii, foarte rare, exista si alte solutii, de compromis, dar nu era cazul ostaticilor francezi detinuti in Irak!

Este chiar el care in 2005 avea sa semnaleze in mijloacele mass-media ca o suma de 15 Milioane $US (cca 12 Milioane de euro) a fost reclamata de catre rapitori pentru eliberarea lui Florence Aubenas si al fixer-ului sau Hussein Hanoun.

In afara de Irak, jurnalisti francezi au mai fost rapiti si in alte zone de conflict (armat).

Stéphane Taponier (n.1962) si Hervé Ghesquière (n.1963), jurnalisti de televiziune, al canalului national public France 3 originari din sudul, respectiv, nordul Frantei (zone geografice diametral opuse), sunt rapiti pe 29 decembrie 2009 in Afganistan (de catre un grup armat de talibani la ordinul comandanatului Provinciei Kâpîssâ) impreuna cu 3 insotitori ai lor si sunt pusi in libertate pe 29 iunie 2011, dupa 547 de zile de captivitate.

Evenimentul are loc in timpul unui reportaj pe care cei doi il pregateau pentru Magazinul de Investigatie „Pièces à conviction”, difuzat incepand cu 2000 pe Canalul France 3 de catre jurnalista (de investigatie) tv Elyse Lucet (n.1963, distinsa cu Legiunea de Onoare in grad de Cavaler in 2008 si cu Marele Premiu al Presei Internationale/Televiziune in 2014, pentru intreaga sa cariera in cadrul emisiunilor „Pièces à conviction/2002-2011 pe France 3  si „Cash investigation/incepand din 2012 pe France 2”).

Ei au mai participat la o serie de actiuni de investigatie jurnalistica si in  Croatia, Bosnia si Rwanda.

In urma unor investigatii aprofundate, s-ar parea ca rapitorii ar fi participat la Ambuscada din Uzbin (Uzbeen, Surobi, Saurobi, la cca 50 km, la est de Kabul, capitala tarii) pe 18-19 naugust 2008 in cadrul Razboiului din Afganistan (7 octombrie 2001-31 decembrie 2014), in care ar fi fost implicate, pe de o parte FIAS (Fortele Internationale de Asistenta si de securitate (compusa din soldati francezi, americani si afgani), iar pe de alta parte, talibanii insurgenti si membri al partidului Hezb-e-Islami Gulbuddin (fondat in 1977 de catre Gulbuddin Hekmatyar/n.1947, Om politic si militar, fost Prim-Ministru si sef al Partidului Hezeb-e- Islami Gulbuddin), clasata ca organizatie terorista de catre FIAS, SUA, Marea Britanie si Canada.

In aceasta ambuscada (la care au participat initial 60 de soldati francezi, 30 de soldati afgani si 12 americani, iar ulterior inca 300 de soldati francezi, sub comanda Generalului de Corp de Armata Michel Stollsteiner /n.1956, activ intre 1975-2014) au fost ucisi 40 de talibani (si din pacate, intre 30-40 de civili), 10 soldati francezi si raniti grav alti 21, alaturi de 2 soldati afgani raniti si unul decedat datorita ranilor sale incompatibile cu viata.

In 2013, alti doi jurnalisti francezi (pasionati de continentul african dar si de cultura si civilizatia africana) de la RFI (Radio France Internationale), trimisi special in Mali sunt rapiti de catre un grup armat pe 2 noiembrie 2013 la Kidal (in jurul orei 13h00), in fata domiciliului lui Ambéry Ag Rhissa membru al MNLA (Mouvement national de libération de l'Azawad), pe care l-au intervievat.

Este vorba de reputata jurnalista Ghislaine Dupont (n.1956, Grand Reporter specialist in probleme africane) si jurnalistul-inginer de sunet Claude Verlon (n.1958,  absolvent al Scolii Nationale Superioare de Cinema si Sunet Louis Lumière, specialist in reportaje radio) care incepand din 1982 au lucrat aproape toate in regiunile sensibile (de conflicte armate) din Africa: Gabon, Angola, Sierra Leona, Djibouti, Etipia, Eritreea, Sudan, Rwuanda, Algeria, RDC (Republica Democratica Congo), Coasta de Fildes, etc.   

Din nefericire insa, sansa nu a fost de partea lor.

Cei doi sunt descoperiti de catre o patrula al fortelor de securitate, fara viata (ucisi), in jurul orei 14h50, la cca 10-11 km de Kidal.

Aceste executii intervin la putin timp dupa eliberarea a alti 4 ostatici francezi (pe 29 octombrie 2013) rapiti cu 3 ani in urma la Sahel (Nigeria) de catre organizatia clasata terorista AQMI (Al Qaeda in Magrebul Islamic).

Este vorba de Thierry Dol, Marc Féret, Daniel Larribe si Pierre Legrand, specialisti lucrand pentru concernele AREVA (grup francez multinational leader in domeniul energiei, in special a energiei nucleare si a prelucrarii deseurilornucleare) si Sogea-Satom (VINCI Construction, leader in domeniul constructiilor civile si industriale, aeroportuare si feroviare)

Pentru ei calvarul incepe in noaptea de 15-16 septembrie 2010, cand un grup armat (tip comando) rapeste la Arlit (oras minier in nordul Nigeriei) 7 persoane de la domiciliul lor.

Operatiunea este dirijata de catre algerianul Abdelhamid Abou Zeid, emirul AQMI, seful katibei (batalion, companie)Tariq Ibn Ziyad.

In sfarsit, pe 19 aprilie 2014, sunt eliberati alti 4 jurnalisti francez (retinuti ostatici in Siria): Didier François (53 de ani, Grand Reporter Europe 1), Edouard Elias (22 de ani, jurnalist-fotograf independent colaborator mai multor posturi de radio), arestati la un post de control catre Alep pe 6 iunie 2013, respectiv, Nicolas Hénin (37 de ani reporter) si Pierre Torres (29 de ani, fotograf profesionist), sunt rapiti la Raqqa  (Rakkai, Al/Ar-Raqqah, capitala oficiala a Statului Islamic  din 2014) pe 22 iunie 2013.

Dupa eliberarea acestora,  oficial, ar mai exista inca doi ostatici francezi retinuti in lume (in Mali): Serge Lazarevic (rapit pe 24 noiembrie 2011, cu ocazia unei calatorii de afaceri, dintr-un hotel la Hombori de catre AQMI) si Gilberto Rodriguez Leal (rapit pe 20 noiembrie 2012 din rulota sa/venind din Mauritania, in proximitatea la Kayes de catre un grup armat apartinand gruparaii MUJAHO/ Mouvement pour l'Unicité et le Djihad en Afrique de l'Ouest)

In incheiere, mentionam ca informatie generala ca 250 de straini au fost rapiti dupa "Invazia SUA" in Irak in martie 2003, din care 44 au fost ucisi, 135 "eliberati"-rascumparati (?!), 3 ar fi reusit sa scape (sa fuga!) si 6 ar fi fost "eliberati" pe "bune"!  

(De catre cine, cum ?) 

Despre restul nu avem nici o informatie!

 p { margin-bottom: 0.1in; direction: ltr; color: rgb(0, 0, 0); line-height: 120%; }p.western { font-family: "Times New Roman",serif; font-size: 12pt; }p.cjk { font-family: "Times New Roman",serif; font-size: 12pt; }p.ctl { font-family: "Times New Roman",serif; font-size: 12pt; }a:link { color: rgb(0, 0, 255); }

Concluzie : Conjectura Pseudo !

 

Spre deosebire de dosarul de rapire ai reputatilor jurnalisti francezi (Christian ChesnotGeorges Malbrunot si Florence Aubenas), eu nu cunosc pe cel al pseudo-jurnalistilor români (Marie-Jeanne Ion, Sorin-Dumitru Mișcoci si Eduard-Ovidiu Ohanesian), insa conform vastului material pus in circulatie de catre presa românesasca (care de altfel, poate fi pusa la indoiala !), aceasta ar fi fost minutios conceput si organizat in România de catre senatorul PSD Ion Vsasile, cu complicitatea oamenilor de afaceri Omar Hayssam (de origine siriana si el membru PSD) si Munaf Mohammad („calauza”, de origine irakiana, asociatul in afaceri al lui Hayssam), probabil, cu care Marie-Jeanne Ion ar fi fost la curent.

In principiu, toti protagonistii ar fi trebuit sa profite de acest „pseudo-eveniment” mai mult decat artizanal, lipsit de notabilitate!

Pseudo-jurnalistii, de celebritate (si eventual de pseudo-notorietate), Senatorul PSD, Ion Vasile, de pseudo-publicitate, de care avea nevoie (ca leader al Organizatiei Judetului Bueau), Omar Hayssan (ca sponsor al pseudo-rapirii) de afaceri prospere (cu statul, in Judetul Buzau) si presedintia româna de pseudo-interes si pseudo-sacrificii, privind soarta pseudo-rapitilor.

Si foarte probabil, toti, de diferenta de bani (cateva Milioane de $US) dintre suma deblocata de catre Guvern si cea care trebuia sa ajunga la rapitori!

Numai ca, cum de regula, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg, serviciile secrete roamanesti ar fi aflat de pretentiile reale ale rapitorilor, iar autoritatile Statului român, „de drept” (pe atunci!) s-ar fi angajat (oficial si „dezinteresat”!) ca sa intermedieze acest eveniment pseudo-notabil, ceea ce ar fi explicat si mutarea tripletului de pseudo-jurnalisti din prima lor locatie (confortabila), in ceea de a doua, lamentabila (nu in Coliba unchiului Tom de langa Bakouba, cum sustin ei si in care erau „cazati” jurnalistii francezi-numai pentru pseudo-publicitate politica antiterorista, de solidaritate, proamericana, dar in alta, aflata in proximitatea ei), probabil, din motive de securitate, pentru ca atat ei cat si francezii, faceau „parale” multe si plata rascumpararii lor, in ciuda non-valorii lor, era o certitudine, conform planului diabolic pus la punct pana in România, in cele mai mici detalii, inca de la inceput, inainte de „excursia” catre Bagdad (ale carei origini dateaza inca din secolul VIII, din perioada preislamica al Imperiului Abbassides/Califat Abbassides, 750-1258, fondat de catre As-Saffâh/7222-754, unchiul Profetului Mahomet/570-632, fondatorul Islamului).

 

NOTA

 

Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2016/02/rascumpararea-din-irakianul-uncle-toms.html

 

 

 

 

 

__________________

(1)   Lucrari remarcabile ale lui Christian Chesnot (CC)  si Georges Malbrunot (GM)

-      CC/La Bataille de l'eau au Proche-Orient, Paris, Ed. Harttman, 1993, 222 pag.

(ISBN 2-7384-2242-X)

-      CC & Joséphine Lama, Palestiniens 1948-1998. Génération fedayin/De la lutte armée à l'autonomie, Paris, Ed. Autrement, 1998, 256 pag. 

(ISBN 978-2862608259)

-          GM, Des pierres aux fusils : les secrets de l'Intifada, Ed. Flammarion, 2002

(ISBN 2-08-068330-6

-          CC &  GM,  L'Irak de Saddam Hussein. Portrait total, Paris, Ed n°1, 2003, 272 p.

 (ISBN 2-84612-108-7)

-      CC & GM,  Les années Saddam. Révélations exclusives, Paris, Fayard 2003, 282 pag.  

 (ISBN 2-213-61751-1)

-          CC & GM, Mémoires d'otages. Notre contre-enquête, Paris, Ed. J’ai Lu, 2005 252 pag. (ISBN 2290350052)

-          GM & Georges Habache. Les révolutionnaires ne meurent jamais. Ed. Fayard, 2008 

(ISBN 978-2-213-63091-5

-          CC & Antoine Sfeir, Orient-Occident, le choc ?, Paris, Calmann Lévy, 2009, 304 pag. (ISBN 978-2-7021-3970-7)

-          GM, Le nouvel Irak.  Un pays sans État, Ed. Le Cygne 2009

(ISBN 978-2-84924-111-0

-          CC & GM, Qatar. Lles secrets du coffre-fort, Paris, Ed. Lafon 2013 

        (ISBN 978-2-7499-1919-5)

-          CC & GM, Les Chemins de Damas, le dossier noir de la relation franco-syrienne, Ed. Robert Laffont, 2014

 

(2)  Lucrari remarcabile ale lui Florence Aubenas (FA)

-      FA & Miguel Benasayag, La fabrication de l’Information. Les Journalistes et l’idéologie de la communication,  Ed. La Découverte,  Paris, 1999

(ISBN 978-2-7071-3112-6)

-          FA & Miguel Benasayag, Résister, c'est créer, Ed. La Découverte, 2002

(ISBN 978-2-7071-5609-9)

FA, La Méprise. L'affaire d'Outreau, Paris, Ed. Seuil, 2005, 252 pag.   

 (ISBN 978-2-02-078951-6)

FA, Grand reporter, Ed. Bayard 2009

(ISBN 978-2-2274-7868-8)

FA &  collectif (Julien Bach, Virginie Bianchi, Caroline Mécary, Patrick Marrest, Willy Pelletier si Evelyne Sire-Marin), Ed. Syllepse, 2010   Les détenus sont-ils des citoyens ?

(ISBN 978-2-84950-261-7)

FA, Le Quai de Ouistreham, Ed. l'Olivier, 2010 

(ISBN 978-2-87929-677-7)

FA, En France, Ed. L’Olivier, 2014, 240 pag.

(ISBN 978-2823607758)

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019