Niciun om cu scaun la cap nu pune la îndoială existența noului virus, a suferințelor și, îndeosebi, a morților provocate de el. Da, este un virus ca atâtea alte zeci de mii de virusuri și bacterii dăunătoare, cu care fiecare muritor se luptă în timpul vieții sale (încleștare din care fie rezultă un organism mai sănătos, de regulă prin imunizare naturală, fie unul debilizat, chiar după administrarea unor vaccinuri), iar omenirea ca specie, la rândul ei s-a luptat și continuă să  se lupte cu pandemiile care i-au pus la grea încercare istoria. Firește, plătind cu milioane de vieți omenești, atât din pricina naivității și credulității membrilor/comunităților (în Evul Mediu, de pildă, aproape toți pământenii erau convinși că flagelul va fi mai lesne pus cu botul pe labe, dacă se vor aduna claie peste grămadă în biserici și se vor ruga Atotputernicului), cât și din cauza uriașelor carențe ale „sistemelor” de sănătate de-atunci: spitale impropii, medicamente ineficace, alimentație nesănătoasă, absența igienei personale și de grup.

Au trecut patru ani de când un articol exploziv din The New York Times a dezvăluit un program secret condus de armata SUA și însărcinat să îi investigheze pe cei care au întâlnit OZN-uri; articolul este însoțit de mai multe videoclipuri care arată presupusele întâlniri.
Mai mulți piloți s-au prezentat de atunci pentru a discuta despre ceea ce au văzut, caracterizând adesea obiecte cu forme ciudate, care păreau să sfideze legile fizicii în timp ce zburau, scrie Futurism.
Luis Elizondo, fost ofițer de informații la Pentagon și auto-proclamat denunțător al celor care au întâlnit OZN-uri, a vorbit public despre propriile sale experiențe, deși credibilitatea sa a fost uneori pusă sub semnul întrebării.
Într-un nou interviu, Elizondo a sugerat că piloții care au întâlnit OZN-uri au ajuns să aibă simptome fizice, deși formularea lui era ambiguă.

Pe lângă progresele în explorarea spațiului, recent am putut observa mult timp și bani investiți în tehnologii care ar putea permite utilizarea eficientă a resurselor spațiale. Și în fruntea acestor eforturi a existat  o maximă concentrare a atenției asupra găsirii celei mai bune modalități de a produce oxigen pe suprafața Lunii.
În octombrie, Agenția Spațială Australiană și NASA au semnat un acord pentru a trimite pe suprafața Lunii un rover de fabricație australiană în cadrul programului Artemis, cu scopul de a colecta roci lunare care ar putea furniza în cele din urmă oxigen respirabil pe Lună.
Deși Luna are o atmosferă, este foarte subțire și este compusă în principal din hidrogen, neon și argon. Nu este genul de amestec gazos care ar putea susține mamiferele dependente de oxigen, cum ar fi oamenii, scrie Science Alert.
Acestea fiind spuse, există de fapt mult oxigen pe Lună. Pur și simplu nu este sub formă gazoasă. În schimb, este prins în interiorul regolitului – stratul de rocă și praf fin care acoperă suprafața Lunii.

Imediat ce oamenii timpurii au înțeles cum să îmblânzească focul, pentru a găti, pentru a-și încălzi adăpostul, pentru a extinde lumina zilei și pentru a ține prădătorii la distanță, unii cercetători cred că această abilitate s-a răspândit cu repeziciune.
Dacă cercetătorii au dreptate, asta ar putea însemna că populațiile de oameni timpurii din Africa, Europa și Asia făceau schimb de cunoștințe în urmă cu cel puțin 400.000 de ani, cu mult timp înainte ca oamenii moderni să se răspândească în afara Africii și înaintea apariției primului caz de „difuziune culturală” din istorie.
„Până acum, am considerat cu toții că difuziunea culturală a început în urmă cu 70.000 de ani atunci când oamenii moderni, Homo sapiens, au început să se răspândească. Însă, dovezile în privința utilizării focului pare să arate că acest eveniment a avut loc mult mai devreme”, a explicat Katharine MacDonald, arheolog la Universitatea Leiden din Țările de Jos.

Un raport al bisericii franceze vorbeşte despre aproximativ 3.000 de „preoţi prădători”. Dezvăluirea urmează publicării raportului Comisiei privind abuzurile sexuale în Biserica franceză. Papa Francisc a fost informat.
Există 216.000 de victime ale pedofiliei din 1950 până astăzi, potrivit raportului Comisiei privind abuzurile sexuale în Biserică.
Cu două zile în urmă, Jean-Marc Sauvé, un executiv francez de rang înalt responsabil pentru raportul comandat de episcopii de peste Alpi, dezvăluise primele date dintr-o lucrare care a durat doi ani şi jumătate, oferind un prim indiciu în măsura dezvăluirilor: în ultimii 70de ani de istorie ecleziastică, ar fi între 2.900 şi 3.200 de „ preoţi prădători”.
Astăzi a fost lansat volumul complet, în total 2.500 de pagini, care va fi livrat Conferinţei episcopale din Franţa şi Conferinţei religioase a institutelor şi congregaţiilor. Episcopii Franţei sunt conştienţi de faptul că publicarea cifrelor va introduce o enormă criză de imagine publică şi internă.

Sir Arthur C. Clarke, celebrul autor al romanului științifico-fantastic „2001: Odiseea spațială”, a avut o mulțime de idei despre cum ar arăta viitorul tehnologiei.
În ciuda faptului că a trăit într-o perioadă în care computerele reprezentau o tehnologie ciudată, tehnologia epocii spațiale și dischetele abia erau la început, scriitorul revoluționar era încrezător într-o multitudine de aspecte ale vieții noastre de astăzi, precum rețelele de socializare, mesageria instant sau cumpărăturile online.
Într-un interviu din 1976, în cadrul conferinței AT&T și MIT despre tehnologie și futurism, la care au participat oameni de știință și teoreticieni de marcă, Arthur C. Clarke a vorbit deschis despre viitorul comunicațiilor.

Castelul Bran din județul Brașov a ajuns, de-a lungul timpului, să fie asociat în mod eronat cu personajul fictiv Dracula și castelul acestuia. Castelul Bran este, fără îndoială, una dintre principalele atracții ale României.
Prima fortăreață cunoscută în apropiere de Pasul Rucăr-Bran, un culoar pentru comerț care traversa Munții Carpați, a fost ridicată după 1211 de către Cavalerii Teutoni, însă a rămas în posesia acestora pentru scurtă vreme. În 1377, regele Ludovic I al Ungariei le-a dat voie sașilor transilvăneni din regiunea Brașov să construiască un castel pentru a se împotrivi expansiunii Imperiului Otoman. Castelul a fost finalizat până în 1388.
Castelul Bran a fost folosit, de asemenea, ca vamă pentru Transilvania, iar mai apoi pentru un voievodat al Ungariei. La începutul secolului XV, regele Sigismund de Luxemburg a oferit temporar castelul lui Mircea cel Bătrân. În 1441, Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, a învins armata otomană la Castelul Bran.

Am depus, în 8 septembrie 2021, de Ziua Nașterii Micii Domnului, completarea – partea a doua – a Motivelor de apel în procesul penal în care m-au tîrît cu înverșunarea tipică neamului lor liderii organizațiilor mai importante ale iudeilor-așkenazi din România. După cum am spus în primul episod, am declarat apel, la care am primit termen pentru 16 septembrie 2021. Pe 10 august a.c. am depus la Curtea de Apel București prima pare a apelului; l-am împărțit în două, ca să nu pară prea mare. Apelul a ieșit cam de-o broșurică. După cum veți constata, am fost cît mai detaliat în explicații, pentru ca magistrații Curții de Apel să nu mai aibă cum să le ia apărarea – prin eventualele lor obiecții – celor care au instrumentat dosarul, care, astfel, au devenit ei înșiși condamnabili în cel mai mare grad, chiar dacă au fost învestiți – „în mod pripit“, cum spunea, acum vreo 15 ani, o președintă a Asociației Magistraților din România – cu calitatea de „inamovibili“.  Deoarece, într-adevăr, unii dintre magistrați nu pot fi scoși din postul lor decît dacă sunt trimiși în pușcărie.
Vă rog, dragi români care mă sprijiniți, să citiți continuarea apelului declarat, să judecați singuri și să îl dați mai departe!

Am publicat cîteva articole despre procesul penal în care m-au tîrît cu înverșunarea tipică neamului lor liderii organizațiilor mai importante ale așkenazilor din România. Începusem chiar să pregătesc un serial intitulat „Anatomia anchetării mele penale“, dar l-am amînat pentru mai tîrziu, deoarece am ajuns în faza de judecată, am fost condamnat la 13 luni închisoare cu amînare și, după cum am spus, am declarat la apel, la care am primit termen pentru 16 septembrie 2021. Pe 10 august a.c. am depus la Curtea de Apel București prima pare a apelului, urmînd ca, în zilele următoare s-o depun pe a doua; l-am împărțit în două, așa cum am fost sfătuit de avocații mei, fiindcă magistrații nu vor sau nu au timp să citească materiale lungi, ci doar le răsfoiesc și, apoi, își pun în funcție „gîndirea lor suverană și infailibilă“.

Vă rog, dragi români care mă sprijiniți, să citiți și să judecați singuri.

„Mumia Persană” sau „Prințesa Persană” a fost o mumie despre care s-a crezut că era trupul conservat al unei prințese persane antice. În cele din urmă s-a dovedit că era vorba nu doar de un fals arheologic, ci și de posibila victimă a unei crime.
Totul a început în anul 2000, în Pakistan, când poliția a descoperit un bărbat din Karachi care încerca să vândă, pe piața neagră a antichităților, o mumie veche în sarcofag pentru o sumă uriașă, echivalentul a 11 milioane de dolari.
După urmărirea, arestarea și interogarea presupusului delincvent, bărbatul a mărturisit poliției că a primit mumia de la un bărbat iranian care a susținut că a descoperit-o în urma unui cutremur și că el și complicele său au căzut de acord să împartă pe jumătate cei 11 milioane de dolari pe care sperau să îi obțină din vânzarea mumiei.