Dinspre liberali, oricât aș încerca să descopăr un nume marcant de “king-maker”, îmi este imposibil. Că doar nu despre domnul Quintus este vorba aici. A fost dat câștig de cauză, din câte înțeleg, unui sondaj de opinie interpretat în sensul unor șanse mai mari pe care le-ar avea dl Iohannis în fața d-lui Cătălin Predoiu de a-l învinge pe Victor Ponta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Diferența mi se pare totuși mică, in zona unei margini de eroae de 3-5 la suta și, evident, recuperabilă. Nu este pentru nimeni un secret ca exicta o forta persuasiv-manipulatoare a sondajelor, mai ales atunci cand sunt fetisizate si hiperbolizate in scopuri mai mult ori mai putin personale.

Când lumea cu civilizația ei absurdă a luat-o îngrijorător la vale, iar în această lume a nesimțirii și ticăloșiei România postdecembristă cu greu își mai trage sufletul, este firesc în aceste condiții nu doar să-i luăm la întrebări pe tâlharii cățărați la putere, ci mai ales ca fiecare dintre noi să se întrebe zi de zi și ceas de ceas: Doamne, încotro ne îndreptăm?
    De-abia atunci banala întrebare adresată de circumstanță semenilor (aproape la fel de banală ca mult mai frecventa „Ce faci?”) va avea capacitatea să fecundeze conștiința și responsabilitatea fiecăruia, căci ea va activa toate acele componente care conferă farmec și vigoare unei micuțe dar profunde filosofii:

„Orice adevăr trece prin trei etape: în primul rînd este ridiculizat, în al doilea rînd este atacat cu vehemenţă şi în al treilea rînd este acceptat ca fiind de la sine înţeles” (Schopenhauer). La fel s-a întîmplat cînd în 2012 scriam în editorialele „Programul rabla pentru politicieni, bancheri şi imperii” şi „Lupul dacic, bucata de caş şi taxa pe obraz”, despre expansiunea ţărilor BRICS, privită cu mînie de corbii F.M.I. şi de cei ai Băncii Mondiale. Scepticii arătau spre mine zeflemitor cînd am consemnat că marile economii emergente ale ţărilor sub acronimul BRICS - Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - pun la cale înfiinţarea unor instituţii financiare internaţionale, menite să combată dezechilibrele economice şi volatilitatea valutară, ameninţînd poziţia Băncii Mondiale şi a F.M.I.

Lansare cu apă de ploaie

În plin sezon de cod roşu, o viitură de peste trei metri l-a dus la vale pe premier şi l-a mînat prin Novaci, Bengeşti, apoi spre Polovraci, adică taman în bazinul electoral pesedist, de unde a ieşit în mijlocul localnicilor cu pantofii de lac lustruiţi, cămaşă albă şi pantaloni la dungă, bine costumat pentru un eveniment tragic, de parcă fugise de la vreo nuntă. Nu c-ar fi fost foarte impresionat de tragediile localnicilor, doar nu e străin de ploile provocate, de sistemul geotectonic şi de control al vremii, dar s-a gîndit că prilejul este bun pentru a-şi lansa candidatura la apă.

Nu exista religie sau cult care sa fie scutita/scutit de pericolul rastalmacirii si deformarii. Inclusiv noi, ortodocsii, avem cateva grupari care se identifica drept ortodoxe, dar sufera de grave deviatii de la dreapta credinta. Printre acestea putem gasi, mai nou, simpatizanti ai Miscarii Legionare. Patriarhia Romana a luat pozitie fata de discursul legionar al monahului Teodot de la Manastirea Petru-Voda.
Acesta a gasit de cuviinta sa dea un plus de legitimitate Legionarismului, afirmand ca „Miscarea Legionara a fost de la Duhul Sfant”.

Suntem în 1959, în decembrie. În câteva zile va fi Anul Nou. Toți membrii lotului Noica – Pillat au fost arestați. Doar unul e încă afară: N. Steinhardt. Securitatea l-a distribuit în alt rol. Va fi martorul acuzării. I se cere să depună mărturie împotriva prietenilor săi, unii dintre ei foști simpatizanți legionari. Se merge, așadar, la sigur. Evreul nu va alege, prostește, să intre în boxa acuzaților alături de cei deja inculpați. Mai mult ca sigur că se va alătura acuzatorului, înfundându-i.

Povestea tatălui

Când citești în Jurnalul fericirii[1] cum s-au petrecut lucrurile, îți vine să spui că personajul principal al cărții este nu Nicu Steinhardt, ci tatăl lui.

“Liturghia este atât de plictisitoare...” De câte ori voi părinţii aţi auzit de la copiii voştrii spunând acest lucru duminică dimineaţa? De câte ori profesorii şi cateheţii au auzit aceasta în timp ce pregăteau copiii pentru Sfânta Liturghie? Şi, să recunoaştem, de câte ori şi noi am spus aceasta?
Ce se poate spune în faţa unei astfel de fraze atât de nefericită şi aproape profanatoare? Ei bine, în primul rând: “Nu, nu este aşa. Cineva poate spune că Sfânta Liturghie este plictisitoare, dar aceasta înseamnă că persoana are o problemă, nu Liturghia”.

O romanca de 29 de ani, pe numele sau Luminita Daniela Saviuc, a cucerit lumea prin articolul intitulat “15 lucruri la care trebuie sa renunti pentru a fi fericit”. Articolul a fost publicat pe Huffington Post si a devenit cel mai citit material de dezvoltare personala, avand peste 1,2 milioane de distribuiri.

Sa aflam si noi cum poti sa fii mai fericit!

Intelege ca gresesti

Foarte multe persoane nu suporta faptul ca nu au intotdeauna dreptate si cu atat mai mult nu vor accepta ideea ca gresesc.

Abia scăpaţi din băncile şcolare şi din sălile de examene, absolvenţii de liceu, care vor să-şi continue studiile la vreo universitate, în aceste zile stau din nou cu sufletul la gură: în 24 iulie se vor face publice punctajele necesare pentru studiile superioare în Ungaria, iar tinerii noştri care vor să-şi continue studiile din toamnă în România, s-au întâlnit cu comisia de examinare sosită din Bucureşti în cursul acestei săptămâni. Zile fierbinţi, deci, şi pline de emoţii.
Studenţia de azi nici nu se poate compara cu cea de acum 20–30 de ani.

Rugaciunea curata sau rugaciunea inimii si piedicile in calea ei

Ceea ce voi spune mai jos sunt, pe de o parte, informatii pe care le-am primit de la un calugar din Romania care practica aceas­ta rugaciune intemeiata din plin pe traditia Parintilor rasariteni, iar, pe de alta parte, sunt cateva reflectii pe marginea acestor in­formatii.
In rugaciunea curata este vorba de unirea mintii cu inima. Nu trebuie ca mintea sa ramana singura, nici ca inima sa ramana singura. O rugaciune care se face numai cu mintea este o rugaciune rece;