
Se spune, și pe bună dreptate, că politica este acea îndeletnicire eminamente umană, care dobândește incontestabile virtuți artistice atunci când în vremuri de pace contribuie decisiv la prosperitatea poporului și la necontenita sporire a prestigiului țării în slujba căreia se află, iar în vremuri de cumpănă (crize, războaie) ea se face luntre și punte ca să găsească și apoi să urmeze calea cea mai scurtă și mai sigură pentru scoaterea nației la liman.
Când toate îți merg din plin după două războaie mondiale pustiitoare, după lungul război rece și după suita de crize (economice, financiare, politice) care cu vârf și îndesat și-au făcut mendrele doar pe alte meleaguri (îndeosebi în țările sărace), după ce cu bună știință le-ai dat slobozenie, firește că în aceste condiții americanii nu pot fi decât arhimulțumiți de poruncitorul lor americanism planetar, nemții de inflexibilul lor germanism paneuropean, iar japonezii de niponismul lor imperial din Orientul Îndepărtat.