UK Bookmakers

Impreuna contra Pedepsei cu Moartea ! (Partea III) (Malaezia, Kuala Lumpur, 11-13 iunie 2015, Lucrarile Congresului)

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


Motto : "Multi  dintre cei care traiesc  ar merita sa moara, iar dintre cei morti,  ar merita sa traiasca.
Puteti sa le acordati aceasta sansa ? In acest caz, sa nu fiti prea prompti in privinta pronuntarii pedepsei capitale" (J.R.R. Tolkien, 1892-1973, scriitor, poet si filizof britanic, autor al The Lord of the Rings)   

In general, eu nu cred in nevinovatia celor condamnati la moarte pentru trafic de stupefiante in tarile Asiei de Sud-Est si in particular, al  francezului  Serge-Areski Atlaoui (Indonezia, 2007), respectiv,  al  romanului  Ionut-Alexandru Gologan (Malaezia, 2013),  dar abolitionist convins cum sunt, consider, ca nicio fiinta umana, in aceasta lume trecatoare si muritoare, pentru nicio infractiune criminala (nici macar ˝grava˝, dar cu atat mai putin pentru una delictuala-mai ˝putin grava˝ !),  nu merita sa fie condamnata la Pedeapsa Capitala.

 

Pentru ca aceasta fiinta umana, indiferent de starea sa juridica  (in libertate sau privata de liberate) este intotdeauna o sursa inepuizabila de inspiratie si de creatie, care poate contribui, intr-un fel sau altul, direct sau indirect la  progresul  si prosperietatea societatii civile.

Un exemplu de necontestat este cazul Profesorului Philippe Maurice, simbolul abolirii Pedepsei Capitale in Franta.

Condamnat la moarte in 1980 si neexcutat, astazi, el este unul dintre cei mai recunoscuti si apreciati istorici medievalisti contemporani pe plan mondial. (A se vedea pentru detalii si ciclul de articole al autorului consacrat abolirii Pedepsei Capitale in Franta: "33 de ani de la abolirea Pedepsei Capitale in Franta": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/05/thomas-csinta-33-de-ani-de-la-abolirea.html)

In sfarsit, daca Serge- Areski Atlaoui siIonut-Alexandru Gologan nu vor fi executati (iar ulterior, pedepsele lor vor fi comutate la inchisoare pe viata), acest lucru, sub nicio forma, nu se va datora interventiilor presedintilor Frantei (François Hollande) si (sau) a Romaniei (Klaus Iohannis), ci in exclusivitate, datorita interventiei organizatiilor (miscarilor) abolitioniste deosebit de influente, reconoscute pe plan mondial,  bine structurate si active in lume: ECPM (Ensemble contre la Peine de de Mort-Impreuna contra Pedepsei cu Moartea),  ADPAN (Anti-Death Penalty Asia Network-Malaezia), SUHAKAM (Comisia Drepturilor Malaeziei), Bar Council of Malaysia (Badan Peguam Malaysia-Baroul Avocatilor din Malezia), respectiv, MADPET (Malaysians Against Death Penalty & Torture).

 

Nota : ECPM (Together Against Death Penalty-Impreuna contra Pedepsei cu Moartea) este o organizatie francofona renumita  (de referinta)  de lupta contra pedesei cu moartea, cu sediul central (general)  la Paris (prezenta si in SUA la New York, respectiv, in Canada la Montral), creata in octombrie 2000 de catre francezii  Michel Taube si Jean-François Daniel, avand ca scop promovarea abolirii universale in lume a Pedepsei Capitale (Pedeapsa  cu Moartea), facand lobbying pe langa instantele internationale CDP (Comisia Drepturilor Persoanei) al l’ONU si FDP (Forumul Drepturilor Persoanei) al UE, fiind un membru activ al Comitetul de pilotaj CMPM  (Coalitia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea).

Printre membrii organizatiei il regasim pe Profesorul  Philippe Maurice, Director de Cercetari in Istorie Medievala la EHESS (Scoala Superioara de Inalte Studii in Stiinte Sociale), fost condamnat la moarte (1980), simbolul abolirii Pedepsei Capitale in Franta, precum si pe Profesorul de Drept Robert Badinter,  abolitionist convins, parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta (1981), aparator benevol in anii 1970 a zeci  de condamnati la moarte, care asteptau sa fie ghilotinati, cu celebra "masina umana si democratica a mortii" a lui  Jeseph-Ignace Guillotin, Medic, Om politic si Deputat francez, care in sedinta Adunarii Nationale din 1789, dupa succesul Revolutiei franceze si Declaratia Drepturilor Omului si al Cetateanului, propune reformarea vechiului Cod Penal francez, prin intermediul a 6 articole fundamentale, iar mai tarziu, in sedinta din 20 martie 1791,  utiulizarea unei masini: "mecanice, eficace, sigure", dar in special : “umane” si “democratice”, pentru executarea sentintelor de condamnare la moarte, caruia îi propune si numele : Louisette! (dupa numele Doctorului J. Louis, Secretar al Academiei parisiene de Chirurgie care a studiat, a pus la punct si a perfectionat masina!)

Un alt membru reputat ECPM este si Profesorul Rick Halperin (SMU-Southern Methodist University, Dallas), cunoscut pentru convingerile sale abolitioniste,  membru al CAIUSA (Chair of Amnesty International, USA).

Tristan Mendès France, reputat scriitor si jurnalist francez, fiul matematicianului si profesorului emerit de renume de la Universitatea Bordeaux, Michel Mendès France si nepotul marelui Om  politic de stanga, Pierre Mendès France, fost Prededinte al Consiliului in Franta (19 iunie 1954 - 5 februarie 1955)  in timplul Republicii a IV  (27 octombrie 1946 - 4 octombrie 1958), a fost Presedinte al ECPM  pana in 2007.

In prezent aceasta organizatie are ca Director general pe Raphaël Chenuil-Hazan si Director de Programe pe Nicolas Perron.

 

 

PREAMBUL

 

In Malaezia (Monarhie constitutionala Federala si Electiva), tara  membra a ASEAN (Asociatia Natiunilor Asiei de Sud-Est, fondata in 1967 la Bangkok de catre 5 state: Tailanda, Filipine, Indonezia, Malezia si Singapore, la care au aderat ulterior: Brunei-1984, Vietnam-1995, Laos si Birmania-1997, respectiv, Gamgodgia-1999, extins la ASEAN+3: China, Japonia si Coreea de Sud) cu o majoritate a populatiei de confesiune musulmana, numarul celor condamnati la moarte pentru infractiuni criminale si delictuale (printre care si traficul de stupefiante) este unul dintre cele mai mari in lume.

Conform Art.3, paragrful 1: „Islamul (curentul religios sunnit) este religia Federatiei Malaeziei, dar orice alte religii (crestinismul, budismul, taoismul, religia populara-traditionala chineza, etc.)  pot fi practicate in securitate, in pace, oriunde pe teritoriul Federatiei”.

Cu toate ca dupa 2013 in aceasta tara executiile au fost suspendate (intrerupte) temporar, sentintele de condamnare la Pedeapsa Capitala, sunt pronuntate in continuare de catre tribunele penale districtuale si nationale, atat in partea peninsulara (occidentala), cat si in cea orientala (la nord de Insula Borneo, a treia ca marime in lume, dupa Groenlanda si Noua Guinee). 

In aceasta tara, avandu-l din 2011 ca suveran pe Regele Abdul Halim Muadzam Shah ibni al-Marhum Sultan Badishah (n.1927), dupa un prim mandat intre 1970-1975, Sultan al Statului Kedah (din 1958), condamnarea la moarte este pronuntata „automatic” si „obligatoriu”, indiferent de circumstantele in care are loc infractiunea si (sau) de personalitatea inculpatului, in cazurile, considerate „grave” (de catre Justitia maleziana) cum sunt: traficul de stupefiante (peste 15g de heroina, 50g de metamfetamina, 200g de canabis, etc.), omucidere (asasinat) si usaj de foc de arma (cu intentia de a ucide sau de a rani pe cineva), fara ca cineva sa fi fost gratiat sub un pretext sau altul de catre acesta.

Primii occidentali condamnati la Pedeapsa Capitala pentru trafic de droguri (heroina) si executati in 1986, au fost doi australieni. (A se vedea pentru detalii siarticolele autorului Impreuna contra Pedepsei cu Moartea”! (Kuala Lumpur, Malaezia, 11-13 iunie 2015), Partea I si Partea II:  http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/47708-impreuna-contra-pedepsei-cu-moartea-partea-ii-malaezia-kuala-lumpur-11-13-iunie-2015.html; http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/47574-impreuna-contra-pedepsei-cu-moartea-partea-i-malaezia-kuala-lumpur-11-13-iunie-2015.html)

APROFUNDAREA DOSARULUI

 

Acest deceniu debuteaza in Malaezia pe planul sentintelor penale capitale, cu condamnarea la moarte a lui Nazli Sahid in 2011 pentru infractiunea criminala de comercializare ilicita a unui kg de canabis, iar de atunci, in aceasta tara ar fi avut loc (oficial) 138 de condamnari la moarte, dintre care cca 2/3 pentru detinere sau trafic de droguri iar cca 1/3 dintre cei condamnati la moarte, ar fi fost de origine straina.

Printre ei se numara si compatriotul nostru roman, Ionut-Alexandru Gologan (23 de ani), condamnat la moarte pe 16 octombrie 2013 de catre Inalta Curte de Justitie din Malaezia (confirmat si de catre Curtea de Apel de la Putrajaya, pe 16 februarie 2015),  pentru trafic de droguri, fiind interpelat pe 26 iunie 2012, pe Aeroportul International din Kuala Lumpur cu 1,427 kg de metamfetamina (C10H15N) in bagaje, o infractiune considerata „grava” pentru care pronuntarea condamnarii la pedeapsa capitala este „automata„ si „obligatorie” (pronuntata si in alte situatii: crime de sange, tradare de tara, viol cu circumstante agravante, etc.).

Cu o luna mai devreme, pe 13 septembrie, Bebou Akpo Bouraima (in varsta de 40 de ani), un om de afceri german de origine togoleza, desi este aparat de catre un avocat reputat (Karpal Singh), este condamnat la moarte tot de catre Inalta Curte de Justitie din Kuala Lumour, prin spanzurare, tot pentru trafic de droguri.

Inculpatul, a fost interpelat pe Aeroportul International din Kuala Lumpur in 2011 (cu un an mai devreme decat Ionut-Alexandru Gologan), cu aceasi cantitate de metamfetamina (1,5Kg).

Acesta a declarat in fata Curtii ca stupefiantele le-ar fi adus prietenei sale pentru uzul ei personal (pentru o lunga perioada de timp).

Din contra, tot in 2013, alti doi cetateni germani dar de origine afgana, condamnati la moarte pentru ca ar fi introdus de maniera clandestina in 2012 (ca si Ionut-Alexandru Gologan) peste 10Kg de metamfetamina, au fost achitati in apel.

In cursul lunii septembrie 2013, un alt cetatean, australian, a fost interpelat pentru ca era  banuit ca ar face parte dintr-o vasta retea de trafic de droguri din Malaezia, insa, in scurt timp a fost achitat de catre Justitia Malaeziana (Curtea Suprema de Justitie).

Dupa numai o saptamana de la condamnarea la moarte a lui Ionut-Alexandru Gologon, pe 23 octombrie 2013, Vice-Ministrul iranian de externe Hassan Ghashghavi (Qashqavi), a lansat un apel catre autoritatile judiciare malaeziene, contra executiei a doua iraniene (cu varstele de 26 si 31 de ani), condamnate la moarte pentru tentativa de introducere, a unei cantitati importante de metamfetamina, in decembrie 2010.

Conform sefului politiei antidrog, Ali Moayedi, traficantii le-ar fi promis celor doua femei un voiaj gratuit (inclusiv sederea) in Malaezia, contra unui transport de saci cu produse alimentare, in care erau disimulate drogurile.

Hassan Ghashghavi, a dorit sa mentioneze in comunicatul sau ca gratierea celor doua iraniene „este absolut necesara pentru pastrarea relatiei de prietenie intre cele doua state”, cu atat mai mult cu cat, autoritatile iraniene, ar fi gratiat un malaezian condamnat la moarte pentru trafic de droguri, in contextul in care, pana la acea data (23 octombrie 2013), Iranul, care prezinta cea mai ridicata rata a executiilor, ar fi spanzurat deja 510 de condamnati la moarte!

Pe 29 ianuarie 2014, sunt interpelate, o tanara (in varsta de 30 de ani)  de nationalitate franceza (numele careia nu-l putem cita, ancheta fiind in curs, iar aceasta sustinandu-si nevinovatia), rezidenta in Malaezia de cca 1 an, impreuna cu o indoneziana si 3 malaeziene, acuzate ca ar fi cultivat canabis pentru a fi comercializat prin intermediul retelelor tentaculare ale traficului de droguri din Pacific.

Cele 5 femei, conform sefului Politiei locale, Hamza Taib, ar fi  fost arestate in doua rezidente (apartamente) de lux in cartierul Signal Hill din Kota Kinabalu (fost Jesselton, la cca 1.620 km distanta de Kuala Lumpur) capitala Statului Sabah unul dintre cele doua state ale Malaeziei, alaturi de Sarawak (cu capitala la Kuching) din nsula Borneo.

Politia ar fi sesizat la domiciliile acestora 36 de plante si ½ kg de canabis.

Cele cinci femei au fost inculpate pentru trafic de droguri, deci automat si obligatoriu, conform legislatiei in vigoare, ele risca pedeapsa cu moartea!

Ancheta este in curs de derulare.

                Pe 7 martie, un cuplu malaezian (Fong Kong Meng, in varsta de 58 de ani si Teoh Ching Yen, in varsta de 56 de ani) este condamnat la moarte prin spanzurare pentru ca ar fi lasat sa moara de foame in iunie 2011, la Kuala Lumpur, femeia lor de serviciu/menajera Isti Komariyah (in vatsa de 26 de ani), de nationalitate indoneziana (care nu cantarea decat 26 kg inainte de deces, fata de 46 kg la angajare!).

In plus, din informatiile pe care le detinem din surse sigure (conform dosarului ei de la Centrul Medical a Universitatii publice Malaya din Kuala Lumpur), pe corpul femeii ar fi fost identificate si urme de violenta fizica (inclusiv, hematoame), atat pe spate cat si pe brate.

In acest dosar criminal este vorba de un nou caz grav de  maltratare al personalului de serviciu (domestic/menajer) din casele (familiile) malaeziene, cu precadere, originare din Indonezia, Filipine si Cambodgia.

Legat de acest eveniment deosebit de grav, in 2012, un alt cuplu ar fi fost condamnat la 24 de ani de inchisoare pentru ca ar fi infometat-o pana la moarte, in 2011, dosmesticul lor (menajera lor) de origine cambodgiana.

Din acest motiv, Cambodgia, incepand din 2011 a si suspendat trimiterea de personal domestic (menajer) in Malaezia, o masura introdusa de catre Indonezia inca din 2009 (dupa evenimentul mai sus mentionat!), pana in 2011, cand Malaezia a promis ca va lua niste masuri drastice contra celor care abzueaza de aceasta categorie socio-profesionala defavorizata, dar si niste masuri administrative pentru a o proteja: un salariu minim de 700 RM (Ringgit, cca 155 Euro) si intre 4-5 zile de concediu (odihna)/luna.

Mentionam aici si faptul ca din informatiile pe care le detinem (din surse administrative necomunicate publicului), cca 2.156.890 de indonezieni ar lucra (oficial!) ca „oameni  (barbati & femei) de diferite servicii” (in menaj, intretinere a casei, de spatii verzi, pe plantatii, muncitori neclificati sau calificati, etc.) in Malaezia, dintre care cca ½ milion lucreaza in sectorul privat, in sluja „stapanilor, ca „domestici”, mai mult ca scalvi.

In sfarsit, pe 9 iulie 2014, un malaezian, Asni Omar (in varsta de 39 de ani), a fost recunoscut vinovat pentru uciderea (asasinarea) lui Stéphanie Foray, o turista de nationalitate franceza in varsta de 30 de ani (salariata municipala in orasul Menton, regiunea urbana Nisa, Coasta de Azur), disparuta in cursul lunii mai 2011.

 Sosita pe 5 mai in Malaezia (in cadrul unui lung sejur prin Asia), corpul (cadavrul) acesteia a fost descoperit cu 3 luni mai tarziu (in august 2011), intr-o prapastie din Tioman (insula turistica de origine vulcanica, acoperita intr-un procent de 99% de jungla, situata in Marea Chinei Meridionale, in partea orientala a tarii), unde s-ar fi deplasat cu ajutorul unui feribot.

In acest context (destul de ambigu, conform probelor materiale din dosar!), Tribunalul din Kuantan (capitala provinciei Pahang), prezidat de catre Judecatorul Mariana Yahya, il condamna la moarte prin spanzurare pe inculpatul Asni Omar (vanzator de produse balneare pe plaja din Tioman), pentru asasinarea lui  Stéphanie Foray, pe care acesta din urma ar fi incercat sa o seduca (sa o agreseze sexual), dar care nu ar fi acceptat avansurile acestuia.

Mentionam aici faptul, ca la pronuntarea sentintei, parintii victimei (Joël Foray si Irène Mortel), s-au aratat „foarte satisfacuti” de sentinta pronuntata de catre Curte, in schimb, condamnatul la moarte si-a strans in brate rudele cu lacrimi in ochi, pentru ca acesta se considera nevinovat si condamnat pe nedrept!

Conform informatiilor noastre, Stéphanie Foray, ar fi solicitat Pramariei din Menton (Departamentul Alpes Maritimes, Regiunea administrativa PACA-Provence-Alpes-Cote d’Azur, aproape de frontiera franco-italiana), o disponibilizare timp de doi ani pentru o calatorie de lunga durata in Asia (India, Sri Lanka, Malaezia, Indonezia, etc.).

Mentionam aici si faptul ca, conform probelor din dosar (nu neaparat fiabile!), inculpatul, condamnat la moarte (care a facut recurs), ar fi ucis-o pe tanara femeie, intre 10-12 mai 2011, intr-o casa la Kampung Telek (principalul oras in Tioman).

Un caz asemanator, este si cel al unui turist britanic in varsta de 34 de ani, Gareth Huntley (originar din Hackney, la est de Londra, la frontiera Leeds-Bradford), disparut si el in regiune (prin jungla), pe 27 mai 2014, in urma unei confruntari violente cu cativa indivizi din Insula Tioman.

Acesta este gasit mort,  pe 9 iunie,  nu departe de o crescatorie de broaste testoase din insula, unde lucra ca benevol.

Desi initial presa malaeziana sustinea ca britanicul ar fi fost asasinat (avand gatul taiat), conform informatiilor noastre, aceasta ipoteza este contrazisa ulterior, in urma anchetei efectuate (la fata locului)  de catre Datuk Mohd Zakaria Ahmad, Comisar principal adjunct isarcinat cu investigatiile.

Nici circumstantele disparitiei si nici motivul decesului nu sunt cunoscute. 

Amintim aici si faptul ca tot in 2011,  pe 11 noiembrie, un alt francez (numele caruia nu-l putem cita, ancheta fiind inca in curs) a fost arestat in Statul Kedah (in nord-vestul Malaeziei, cu capitala la Alor Star), impreuna cu un grup de alte 10 persoane (un olandez, doi britanici si 7 asiatici: doi singaporezi si cinci malaezieni), in posesia a 3,45 kg de metamfetamina, implicat  intr-un vast trafic de droguri.

Conform sefului serviciului de antigrog, Noor Rashid Ibrahim, acestia ar fi fost inculpati pentru ca ar fi lucrat intr-o uzina care ar fi produs metamfetamina pentru retelele de traficanti de stupefiante din regiune.

In urma unei perchezitii la aceasta uzina ar fi fost gasiti cantitati mari de ecstasy si cca 34 kg de metamfetamina.

In ceea ce priveste arestarea pe 11 noiembrie al celor 4 europeni (francezul,  olandezul si cei doi britanici), este un eveniment deosebit in Malaezia, pentru ca acest lucru se intampla pentru prima oara dupa foarte multi ani de intrerupere.

Acest eveniment succede de fapt altuia de acest gen (legat de traficul de droguri), avut loc numai cu o luna mai devreme (octombrie 2011), cand o japoneza, fosta infirmiera, este condamnata la moarte pentru ca ar fi introdus in Malaezia, o cantitate importanta de metamfetamina si precede arestarea a inca doi europeni pe Aeroportul International din Kuala Lumpur, sositi cu o cursa de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), la sfarsitul lunii, cu 4,25 kg de metamfetamina in bagaje.

In sfarsit, cel putin aparent, daca putem avea incredere in Presedintele Nazri Aziz, ar exista toate premizele ca in aceasta tara, cel putin in materie de stupefiante, pedeapsa capitala sa fie abolita si inlocuita cu inchisoarea pe viata, dar acest lucru nu a impiedicat Justitia, ca pe 22 decembrie 2014, pe Duangchit Khonthokhonbari, o tailandeza, femeie de serviciu in varsta de 33 de ani, Inalta Curte de Justitie sa o condamne la pedeapsa cu moartea pentru ca a fost interpelata cu 2,81 kg de metamfetamina, adica dublul cantitatii cu care a fost interpelat cu doi ani in urma, Ionut-Alexandu Gologan, pe acelasi aeroport!

Fara sa mai adaugam si faptul ca, cu o saptamana in urma, o cetateana australiana, mama a 4 copii a fost inculpata si ea, pentru trafic de stupefiante, tot pe acelasi aeroprt, tot cu metamfetamina si tot cu o cantitate de 1,5 kg (ca de altfel si Ionut-Alexandru Gologan).

Si totusi, Baroul avocatilor din Malaezia (Bar Council of Malaysia) adopta in martie 2012, cu unanimitate de voturi, abolirea pedepsei cu moartea si inlocuirea acesteia cu inchisoare pe viata, iar MADPET(Malaysians Against Death Penalty & Torture) a lansat inca la sfarsitul anului  2012 (in luna noiembrie) un apel pentru un moratoriu imediat si sustine abolirea pedepsei cu moartea.

Din contra, Guvernul malaezian, desi ar fi acceptat aceasta reforma, a dorit sa mentioneze faptul ca cca 250 de malaezieni sunt condamnati la moarte in strainatate, iar abolirea pedepsei cu maoartea in Malaezia, le-ar reduce considerabil sansele lor de supravietuire.

In orice caz, pe 24 octombrie 2013, in cadrul unei examinari periodice privind sanctiunile penale in Malaezia, Consiliul Drepturilor Omului al ONU, i-a facut acestei tari doua recomandari:

1. Abrogarea pedepsei cu moartea, in cazurile de infractiuni criminale in care aceasta este obligatoare si se aplica automat.

2. Suprimarea aplicarii pedepsei cu moartea pentru infractiunile legate de legislatia stupefiantelor.

Conform unor documente oficiale aflate in custodia diferitelor organizatii abolitioniste, in 2014, numarul malezienilor condamnati la moarte ar fi scazut la cca 42 (dintre care 20 pentru trafic de droguri), dar in total, incepand din 1960, cca 457 de condamnati la moarte ar fi fost executati, pentru ca alti 975 de condamnati la moarte sa fie inghesuiti in culoarele mortii!

In sfarsit, situatia in Indonezia, fosta colonie Olandeza, este si mai dramatica, nu atat din punctul de vedere al numarului de condamnari la moarte, cat mai ales, al numarului mare executii!

Daca in Malaezia, condamnarile la moarte sunt numeroase (si fac parte din „peisajul juridic”), dar executiile sunt mult mai rare, din contra, in Indonezia, condamnarile la moarte sunt mai putin numeroase, insa executiile sunt practicate cu regularitate.

Dupa un moratoriu intre 2009-2012, in 2013, ea a inceput sa le practice din nou executiile iar incepand cu acest an, 2015, numarul acestora explodeaza.

Daca in Malaezia, condamnatii la moarte sunt spanzurati, conform unui ritual clasic, inIndonezia, toate executiile, sunt „duse la bun sfarsit” cu arma de foc (de catre un pluton de executie, format din 12 militari-tragatori de elita) fara nicio exceptie, cu precadere pentru trafic de droguri si crima de sange, omucidere cu premeditare sau asasinate (de regula, multiple), executate cu barbarie si sange rece, iar cei care urmeaza a fi executati (la miezul noptii) sunt anuntati de acest eveniment dramatic cu 72h00 mai devreme.

In plus, ca si in Japonia, condamnatii la moarte indonezieni sunt alesi pentru executia lor, nu atat dupa vechimea lor in(pe) culoarul mortii, cat dupa gravitatea faptelor comise.

Ca exemplu, Fabianus Tibo, Dominggus da Silva si Marinus Riwu, condamnati la moarte in 2001, pentru revolta sangeroasa din 2000 la Poso (oras aflat in Insula  Sulawesi, la cca 300 km est de Insula Borneo), in care isi pierd viata cca 200 de persoane, sunt executati pe 22 septembrie 2006 (la ora locala 01h20), in timp ce Nyonya Sumiarsih si fiul sau Sugeng, condamnati la pedeapsa cu moartea in 1989 pentru masacrarea (cu premeditare), din razbunare, a unei familii cu 5 membri in orasul Surabaya (al doilea oras ca marime al Indoneziei in Java Orientala) sunt executati in vara lui 2008, adica dupa doua decenii de la comiterea crimelor.

Mentionam aici insa faptul ca cei trei rebeli Tibo, Da Silva si Riwu care ar fi  organizat revolta de la Poso (ceea ce de altfel atat ei cat si militanti ai diferitelor organizatii ale drepurilor omului au contestat tot timpul!) au fost toti crestini (catolici), ori, intr-un asemenea context, niciodata, un musulman n-ar fi fost condamnat la moarte!

Nici macar la o pedeapsa mai mare de 15 ani de recluziune criminala!

Atat fostul Presedinte al Indoneziei, Susilo Bambang Yudhoyono (n. 1949, 2004-2014) actualul sef al NU (Nahdatul Ulama, cea mai mare organizatie musulmana, reprezentat al Islamului traditional indonezian care se opune oricarei inovatii, cu cca 30 milioane de membri) cat si Papa Benedict al XVI-lea (n. 1927, 2005-2013) s-au opus acestor executii, pe care le-au considerat nedrepte si lipsite de impartialitate.

In 2013, inainte de reluarea executiilor, 87 de condamnati la moarte asteptau sa fie impuscati.

Ultimele executii inainte de suspendarea temporara a acestora (moratoriul semnat in 2009), au loc la miezul noptii din 26 iunie 2008, la Inchisoarea din Insula Nusakambangan (dupa 2 ani de intrerupere, dupa executiile lui Tibo, Da Silva si Riwu, respectiv, dupa alti 2 ani de intrerupere, in 2004, dupa executille a doi tailandezi) unde doi nigerieni, Samuel Iwachekawu Okoye si Hansen Anthony Nwaoysa, sunt executati (prin impuscare) pentru infractiuni criminale legate de stupefiante (trafic de droguri), in ciuda protestului autoritatilor nigeriene, chiar de ziua internationala a luptei contra drogurilor a Natiunilor Unite.

Justitia Indoneziana este ferma pe pozitia sa in privinta mentinerii pedepsei cu moartea si considera ca aceasta este o masura necesara (si eficace!) pentru descurajarea comiterii infractiunilor criminale si in special ale celor legate de violarea legislatiei relativ la stupefiante.

Acestea continua cu executia lui Ahmad Suraji, pe 11 iulie 2008, condamnat la moarte in 1998 pentru asasinarea a 42 de femei in cadrul unor ritualuri de magie neagra; cu executia lui Tubagus Yusuf Maulana pe 18 iulie 2008, condamnat la moarte, pentru jefuirea a mii de dolari de la niste sateni, in cadul unei escrocherii, in care vor muri opt persoane; executiile lui Nyonya Sumiarsih si fiul sau Sugeng, pe 19 iulie 2008, condamnati la moarte in 1989, pentru masacrarea (cu premeditare) a unei familii cu 5 membri in orasul Surabaya si cu executia lui Alex Bulo, pe 8 august 2008, condamnat la moarte pentru asasinarea unui avocat si a 3 soferi de taxi intre 1997-2001, iar ulterior, pentru uciderea unui codetinut.

Tot in 2008, pe 9 noiembrie, au loc si executiile teroristilor implicati in cel mai sangeros atentat conoscut in Indonezia, cele doua atacuri teroriste din Bali (din orasul Kuta),  comise  pe 12 octombrie 2002, in care isi pierd viata 202 persoane si alte 209 sunt ranite, majoritatea turisti straini (dintre care 88 australieni).

Ca si in cazul lui Tibo, Da Silva si Riwu, constatam timpul scurt dintre comiterea actelor criminale si executia celor inculpati: Ali Ghufron (Mukla, 48 ani), fratele sau Amrozi (47 de ani) si Imam Samudra (38 de ani), ultimii executati inainte de moratoriul din 2009.

Alaturi de cei trei militanti islamisti condamnati la moarte si executati la Djakarta, alti 30 de persoane au fost inculpate in acest dosar.

Conform unor martori prezenti la inmormantarea lor, ceremonia ar fi avut loc in prezenta predicatorului  musulman Abou Bakar Bachir (Ba’asyir), descris ca inspiratorul (mentorul) miscarii teroriste Jemaah Islamiyah (apropiat lui Al Qaeda, care a revendicat cele doua atacuri teroriste), care este interpelat si incarcerat pana in 14 iulie 2006, cand este eliberat, fara sa fi fost condamnat.

Unul dintre cei care ar fi planificat atentatele, Omar Al-Farouq, a fost ucis pe 25 septembrie 2006 de catre Armata britanica la Bassorah/Basra (al doilea oras ca importanta si marime in Irak, dupa Bagdad) in timpul unui raid aerian.

Dulmatin (Joko Pitoyo, Amar Usmanan, Genius, Pitono), un alt planificator al atentatelor, pentru prinderea caruia (viu sau mort), Departamentul de Stat American oferea o recompensa de 10 milioane de $US, a fost ucis in timpul unui raid al U88 (Unitatea 88) al Politiei Indoneziene, pe 9 martie 2010.

Derularea atacurilor teroriste difera de sursa, insa conform versiunii oficiale al Imamului  Samudera (recunoscut oficial ca mentor al teroristilor din Bali), pe 12 octombrie 2012 la ora locala 23h05 un kamikaze (identificat ulterior ca Iqbal dupa ADN-ul sau)  echipat cu un rucsac umplut cu explozibil, intra in Paddy’s Bar unde isi detoneaza incarcatura, ucigand 8 persoane, creand panica in jurul lui.

In momentul evacuarii Barului, o camioneta (alba) marca Mitsubishi, incarcata cu o mare cantitate de explozibil deosebit de agresiv (o tona de nitrat de amonium si C4, RDX, Semtex), explodeaza, pe Legian Street, in fata Sari Club-ului (un club de noapte frecventat numai de traini, in special, australieni, americani si britanici sau indonezieni, insa, insotiti de straini) care ucide pe loc alte 180 de persoane si raneste grav alte cateva zeci de persoane (dintre care 14 vor muri in spital) si mai putin grav, peste 200.

In acest secol, oficial in Indonezia ar fi avut loc 40 de executii: 11 intre 2001-2007; 10 in 2008; 5 in 2013 si 14 (deja!) in 2015.

Insa, de la instaurarea pedepsei cu moartea in anii 1970, numarul total ar fi de 160 (142, conform unor documente oficiale).

Dintre acestea, 21 ar fi fost pentru trafic de droguri, 10 pentru uciderea a 3-8 persoane, 7 pentru uciderea a 42-202 persoane si 2 pentru uciderea unei singure persoane.

Dintre cei executati, 5 au fost femei.

Astfel, pe 19 mai 2001 sunt executati Gerson Pandie si Fredik Soru pentru uciderea unui cuplu cu copii lor (primele executii dupa democratizarea tarii in 1995, cand este executat un malaezian pentru trafic de droguri); pe 5 august 2004 este executat al doilea condamnat la moarte pentru trafic de droguri, indianul Ayodhya Prasad Chaubey; pe 1 octombrie 2004, sunt executati tailandeziii  Hamsong Sirilak  si Saelow Prasert, care sunt condamnati la moarte pentru tentativa de introducere a cca 12 kg de heroina; pe 20 martie 2005, este executat Astini, condamnat la moarte in 1996 pentru uciderea si dezmembrarea a trei femei  in perioada august 1993-ianuarie 1996. In ciuda unei conduite model in inchisoare, precum si participarii ei la o serie de programe de reinsertiune sociala in inchisoarea pentru femei din Malang, gartierea ei este refuzata in 2004 de catre fostul presedinte in exercitiu (pe atunci) Megawati Sukarnoputri; pe 13 mai 2005 este executat Turmudi bin Kasturi, condamnat la moarte pentru uciderea (asasinarea) in 1997 a prietenei sale in varsta de 16 ani, fratele si mama ei, respectiv, a nepoatei sale, dupa ce a descoperit ca ar fi fost inselat; pe 22 septembrie 2006 sunt executati Marinus Riwu, Dominggus da Silva si Fabianus Tibo, condamnati la moarte in 2001 pentru ca ar fi dirijat o revolta anti-musulmana in 2000; pe 27 aprilie 2007 este executat Ayub Bulubili, condamnat la moarte pentru uciderea unei familii (cu patru copii intre 4-13 ani).

Dupa valul de executii din 2008 (mentionat mai sus), care se termina cu executia teroristilor implicat in atentatele de la Bali si reluarea lor in 2013, primul executat este malaezianul Adami Wilson (pe 15 martie), condamnat la moarte pentru importul unui kg de heroina, urmat pe 17 mai, de catre Suryadi Swabhuana, condamnat la moarte pentru asasinarea unei familii, impreuna cu Jurit si Ibrahim, condamnati la moarte pentru uciderea victimei prin mutilare; pe 17 noiembrie, este executat Muhammad Abdul Hafeez, condamnat la moarte pentru trafic de droguri, iar in acest an, in 2015, pe 18 ianuarie (pe 17 ianuarie dupa miezul noptii) sunt executati 6 persoane dintre care 5 sunt straini, toti condamnati la moarte pentru trafic de droguri: Ang Kiem Soei (Olanda), Marco Archer Cardoso Moreira (Brazilia), Daniel Enemuo (Nigeria), Namaona Denis (Malawi), precum si femeile Rani Andriani (Indonezia), respectiv, Tran Bich Hanh (Vietnam),

Conform purtatorului de cuvant al Procurorului general  Tony Spontana, executiile au avut loc in Provincia Java.

Primele 5 la Inchisoarea „Pasir Putih” (Nisip Alb) din Insula Nusakambangan, iar ultima (vietnameza), la Boyolali.

Intr-o situatie asemanatoare se afla si o britanica in varsta de 56 de ani, care a fost interpelata in 2013 cu 5 kg de cocaina in bagaje, precum si alti doi australieni.

Pe 29 aprilie, sunt executati la Inchisoarea din Insula Nusakambangan, alti 8 condamnati la moarte (7 straini de confesiune crestina si un indonezian musulman), tot pentru trafic de droguri.

Conform informatiilor din partea lui Tony Spontana, este vorba de un brazilian, schizofrenic si paranoiac, Rodrigo Gularte, 42 ani, originar din Statul Parana (sudul Braziliei), arestat in 2004, dupa ce ar fi  introdus in Indonezia 6 kg de cocaina ascunsa intr-un schi nautic si condamnat la moarte in 2005.

Acesta este al doilea brazilian executat in acest an, dupa Marco Archer Cardoso Moreira (originar din rio de Janeiro), executat pe 18 ianuarie 2015.

Australienii, Myuran Sukumaran, in varsta de 33 de ani si Andrew Chan, in varsta de 31 de ani, sefii retelei de traficanti de droguri „Cei Noua (9) din Bali”, arestati pe Aeroportul din Bali in 2005, in tentatativa lor de a trece 8,3 kg de heroina din Bali in Australia, sunt condamnati la moarte in 2006.

Mentionam aici faptul ca „Grupul celor 9 din Bali” este numele dat unui grup de 9 australieni arestati pe 17 aprilie 2005, pe Aeroportul din Denpasar (Bali, Indonezia) pentru planificarea unei contrabande de heroina din Indonezia catre Australia.

Dintre acestia, 7 traficanti Si-Yi Chen, Michael Czugaj, Renae Lawrence, Tan Duc Thanh Nguyen, Matthew Norman, Scott Rush si Martin Stephens, sunt condamnati la inchisoare pe viata, iar sefii lor Myuran Sukumaran, respectiv, Andrew Chan, sunt condamnati la moarte si executati pe 29 aprilie 2015.

Nigerienii Okwudili Oyatanze, in varsta de 45 de ani, respectiv, Sylvester Obiekwe Nwolise, in varsta de 49 de ani, sunt arestati in 2002 pe Aeroportul din Djakarta cu 1,2 kg de heroina in bagajele lor, iar Raheem Agbaje Salami, in varsta de 42 de ani, este arestat in 1998 pe Aeroportul din Surabaya, cu 5 kg de heroina in valiza sa.

Martin Anderson, in varsta de 50 ani (nationalitatea caruia nu a fost exact determinata: nigerian sau ganez!), a fost condamnat la moarte in 2003  pentru trafic de droguri.

Indonezianul Sumatra, Zainal Abidin (originar din Palembang, in sudul Indoneziei), este arestat cu 58,7 kg de marijuana intre Aceh si Java in 2001.

Condamnat in prima instanta la inchisoare pe viata, el a facut recus, in urma caruia a fost condamnat la moarte.

Executia unei filipineze, o femeie de serviciu in varsta de 30 de ani, Mary Jane Veloso, mama a doi copii, arestata in 2009, in posesia a 2,6 kg de heroina disimulata in bagajele sale si condamnata la moarte in 2010, a fost amanata in ultimul minut, datorita interventiei Presedintelui filipinez, avand in vedere faptul ca in Filipine ar exista pe rol un dosar de trafic de fiinte umane, in care condamnata la moarte ar putea fi citata ca martora.

Sub presedintia lui Joko Widodo (Jokowi, n.1961, in functie din 20 octombrie 2014), numarul executiilor in Indonezia devine intolerabil (15, in prima jumatate a anului), conform organizatiilor de apararea ale Drepturilor Omului.

Acesta, ar fi promis ca nu va gratia pe nimeni, condamnat la moarte pentru trafic de droguri, ceea ce a acceptat sa faca in schimb in cazul unei crime de sange comisa de catre un indonezian, condamnat la moarte, caruia i-a comutat pedepasa cu moartea la inchisoare pe viata.

Sustinut si de catre Procurorul general Muhammad Prasetyo, acesta considera ca batalia cu drogurile (inclusiv, condamnarile la moarte si executiile pentru traficul de droguri, sustinuta intr-un procent de 85% din populatie), pentru care nu exista gratiere, nu poate fi castigata, fara aplicarea legii celor care se fac vinovati de incalcarea ei, avand in vedere faptul ca in Indonezia ar muri zilnic cca 50 de toxicomani, iar tara ar dispune de cca 4,5 milioane de drogati dintre care peste 2 milioane ar fi heroino dependenti.

Oficial, asa cum am mai mentionat, cca 142 de persoane ar fi condamnate la moarte in Indonezia (pana in prezent), printre care 58 pentru trafic de droguri, iar jumatate dintre ei ar fi de nationalitate straina.

Printre ei se afla si compatriotul nostru, francezul Serge-Areski Atlaoui, de origine algeriana, in varsta de 51 de ani (n. pe 16 decembrie 1963), sudor de profesie, tatal a 4 copii (cu varstele de 24, respectiv, de 22, doi copii, dintr-o casatorie anterioara si unul de 3 ani cu sotia sa actuala, Sabine), arestat in 2005 si condamnat la moarte in 2007 (impreuna ca un cetatean american din Louisiana naturalizat francez in inchisoare, dupa condamnarea acestuia la moarte), care urma sa fie executat cu cei 8 impuscati si filipineza Mary Jane Veloso, pe 29 aprilie 2015.

Dupa aproape un deceniu de incarcerare la Inchisoarea de maxima siguranta „Pasir Putih” (Nisip Alb, Alcatrazul Indonezian) in Insula Nusakambangan (in sud-estul Statului Java), ca si acesteia din urma, executia lui Serge Atlaoui a fost amanata, in urma unei  contestari a deciziei de respingere a gratierii prezidentiale la Curtea Administrativa din Djakarta (dar si a unei cereri de revizuire al procesului sau de catre Curtea Constitutionala din Djakarta), care in caz de refuz, conform Procurorului general Muhammad Prasetyo, va avea ca efect executia lui separat.

Acesta a fost condamnat la moarte pentru ca ar fi lucrat la intretinerea unor masini industriale (conform veriunii lui) intr-o uzina pentru fabricarea de fibre acrilice (CH2=CH-CN), obtinute printr-un proces de polimerizare, utilizate in indudtria textila, in combinatie cu alte fibre sintetice sau lana si bumbac  (dupa achetatori, un laborator clandestin de fabricare a drogurilor, in special de pilule de ecsatasy, C11H15NO2) in regiunea urbana Djakarta, si ar fi primul francez executat dupa Hamida Djandoubi  (de origine tunisiana), ultimul condamnat la moarte in Franta si ultimul ghilotinat in lume, pe 10 septembrie 1977, la celebra inchisoare de maxima siguranta Baumettes din Marsilia, pentru torturarea si uciderea amantei sale, Elisabeth Bousquet, pe 3 iulie 1974. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului:” Giscard d’Estaing si condamnatii sai la moarte”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/11/thomas-csinta-giscard-destaing-si.html)

Din informatiile pe care le detinem, cu putin timp inainte de a ajunge in Indonezia, Serge Areski Atlaoui (originar din regiunea urbanaMetz, Capitala Departamentului Moselle si a Regiunii adninistrative Lorraine, in estul Frantei)se stabileste in Olanda, unde veniturile sale, cca 1.600€ (din diferite activitati lucrative in domeniul constructiilor metalice), respectiv, ale sotiei sale Sabine Atlaoui (femeie de serviciu) nu sunt suficiente pentru rambursarea imprumutului imobiliar pe care il face dupa expatrierea in noua sa tara „adoptiva”.

In acest context, acesta accepta oferta unui olandez sa plece in Indonezia (fosta colonie Olandeza) si sa lucreze timp de 6 saptamani „la negru”, (platit cu 2.000€ pe saptamana!), la instalarea unor mixeruri, a unor pompe, respectiv, a unor masini de distilare intr-o uzina pentru fabricarea de „fibre acrilice”, aflata la Tangerang (un centru industrial in Provincia Banten, aflat in regiunea urbana a Djakartei,  parte a megalopolului-sistemului urban indonezian „Jabotabek”: Djakarta-Bogor-Tangerank-Bekasi), ceea ce condamnatul la moarte ar fi si facut.

Insa, cu ocazia celei de-a deplasari la fata locului,  pentru intretinerea echipamentelor (numai doua „dimineti”), pe 11 noiembrie 2005, acesta constata o schimbare radicala in cadrul „uzinei”, dandu-si seama ca ar fi vorba de un laborator clandestin pentru fabricare de droguri (pilule de ecstasy), dar este tardiv, pentru ca in urma unui raid al fortelor speciale din Provincia Banten in acea zi, acesta este arestat impreuna cu alte 16 persoane aflate in laborator.

El a fost acuzat de posedarea (detinerea) a 138kg de metamfetamina, a 290 kg de ketamina (clorhidat, C13H16CINO, un inhibitor  al acizilor proteinogeni, C5H9NO4 la nivelul receptorilor ionotropici utilizata in medicina umana si veterinara ca anestezic), precum si a 316 tuburi (cilindri) in care erau stocate substante care intra in compozitia drogurilor sintetice.

Serge Atlaoui, sustine ca era ferm convins ca laboratul ar fi servit, nu atat pentru fabricare de ecstasy, cat, mai mult pentru efectuarea de teste in fabricarea MDMA (ecstasy, C11H15NO2 - 3,4 metilendioximetamfetamina, o amfetamina care stimuleaza sistemul nervos central).

Dintre cei arestati, proprietarii terenului si al laboratorului (doi indonezieni) sunt condamnati la moarte, 5 chinezi sunt condamnati la 20 de ani de recluziune criminala in prima instanta si in apel, iar ulterior, la pedeapsa cu moartea de catre Curtea Suprema de Justitie.

Celalat european, un olandez, care l-a recrutat pe Serge Atlaoui, condamnat si el la moarte, a decedat in detentie.

Alti 4 indonezieni sunt lasati liber si 4 inculpati.

Cu ajutorul lor, europenii ar fi produs ecstasy, iar chinezii, crack.

Detaliat, dintre cei 13 inculpati in acest dosar, 6 indonezieni, cei 2  patroni, considerati sefii organizatiei criminale Benny Sudrajat si Budi Cipto sunt condamnati la moarte inca in prima instanta si pedepsele lor sun confirmate in apel, iar alti 3 (printre care si chimistul, respectiv, baiatul lui Benny Sudrajat) sunt condamnati la cate 20 de ani de recluziune criminala.

Al 6-lea indonezian, „om de serveciu” (atat agent de securitate ca si responsabil cu intretinerea laboratorului), a fost condamnat la 10 ani de detentie criminala.

Cei 5 chinezi, asa cum am maentionat, au avut pedepsele agravate din prima instanta, (20 de ani de recluziune criminala) la sanctiunea penala de condamnare la moarte, de catre Curtea Suprema de Justitie (cea mai inalta jurisdictie indoneziana).

Celalat european, olandezul, Nicolaas Garnick „asociatul” si „angajatorul”  lui Serge Atlaoui, este condamnat, in prima instanta la inchisoare pe viata, confirmat si in apel, pentru ca ulterior, Curtea Suprema sa-l condamne la moarte.

Acesta moare in detentie.

In ceea ce il priveste pe Serge Atlaoui, dupa doua condamnari (in prima instanta pe 6 noiembrie 2006 si in apel), la inchisoare pe viata (ca si olandezul), este condamnat si el la moarte, de catre Curtea Suprema de Justitie pe 29 mai 2007 (ultima procedura juridica, inainte de gratierea prezidentiala).

Insa, in acest an, pe 28 ianuarie cererea sa de gratiere a fost refuzata de catre Presedintele Joko Widodo, iar pe 10 februarie, acesta a depus o cerere de revizuire al procesului sau la Curtea Constituionala, respinsa si ea pe 21 aprilie.

Pe 28 aprilie este respinsa si contestatia sa relativ la refuzul gratierii prezidentiale din 28 ianuarie.

Un ultim demers juridic consta intr-o cerere a acestuia depusa pe 13 mai la Curtea Administrativa, pentru verificarea (examinarea), de catre un expert, a regularitatii procedurilor judiciare in cadrul unei sedinte care a avut loc pe 28 mai 2015 si care nu i-a fost favorabila.

                André, fratele mai mic al lui Serge, si sotia acestuia Sabine, militeaza (impreuna cu diverse organizatii nationale, respectiv, internationale abolitioniste si de Aparare a Drepturilor Omului)  pentru gratierea acestuia, care in momentul arestarii, in 2005, era tatal a 3 copii, iar in urma casatoriei cu Sabine (in detentie) pe 10 ianuarie 2007, devine tatal din nou, al unui baietel, astazi in varsta de 4 ani.

Mentionam aici si faptul ca exista si alti francezi condamnati pentru trafic de doguri in Indonezia si Malaezia, dar situatia lor este mai putin „dramatica” (cel putin pentru moment!) in comparatie cu cea a lui Serge Atlaoui, care poate fi executat (in orice moment!), avand in vedere epuizarea tuturor procedurilor juridice.

Ceea ce ar fi o mare infrangere, atat pentru ECMP (Impreuna Contra Pedepsei cu Moartea) cat si pentru CMPM (Coalitia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea), dar si pentru alte organizatii neguvernamentale care lupta pentru abolirea Pedepsei Capitale in lume, printre care, desigur si pentru AI (Amnesty International), in primul rand.

Printre acestia se afla si Vincent Roger Petrone (in varsta de 43 de ani), un toxicoman, originar din Dijon (Capitala Departamentului Côte d’Or si a Regiunii administrative Bourgone, estul Frantei) si domicilitat (rezident) in Nouéma (Noua Caledonie, colectivitate locala-teritoriu autonom francez –TOM in Oceanul Pacific).

Arestat pe 29 ianuarie 2013 pe Aeroportul din Bali-Denpasar (in provenienta de pe Aeroportul Kuala Lumpur din Malaezia), in posesia a 69g de hasis (cumparat in Tailanda, la Bangkok) ascuns intr-un saculeti de plastic in stomac (cu o valoare comerciala de 3.300€), pentru uzul sau personal, acesta a fost incarcerat la inchisoarea Kerobokan din Bali si risca pedeapsa capitala.

Si totusi, judecat de catre o Curte al Tribunalului din Denpasar, prezidat de catre Parulian Saragih, el este condamnat pe 15 iulie 2013, la „numai” 6 ani de inchisoare (cu un an mai mult decat solicita acuzarea, I Gusti Putu Atmaja, reprezentand Ministerul Public!), respectiv,  la o amenda de 76.500€.

Acuzarea a fost foarte „sensibila” la faptul ca inculpatul si-a recunoscut fapta (spunand adevarul!), o regreta si nu avea cazier judiciar, in ciuda dependentei sale (indelungate) de stupefiante si a condamnarii obligatorii si automate la moarte, al celor care sunt interpelati cu cantitati de droguri care depasesc limita legala prevazuta de lege (import cu scop comercial a peste 5g de stupefiante).

La inceputul anului trecut si la aproape un an de la arestarea lui  Vincent Roger Petrone, pe 9 ianuarie 2014, este arestat (cu ocazia unui raid al Politiei), tot in  Bali (intr-o locuinta banuita ca ar servi pentru trafic de stupefiante) si un alt francez Thierry-Claude-Joseph Verchere (in varsta de 48 de ani, originar din Departamentul Haute Garonne, Regiunea administrativa Midi-Pyrénées, sudul Frantei), in posesia a 111,92g de cocaina (cu o valoare comerciala de 34.700€), pentru care acesta risca o pedeapsa maxima de 20 de ani de recluziune criminala.

Conform sefului Politiei locale, Djoko Hariutomo, drogurile s-ar fi aflat in geanta francezului, rezident din 2013 in insula si conform afirmatiilor acestuia din urma, ele ar fi fost cumparate de la un iranian, pentru uzul sau personal!

Apreciind faptul ca inculpatul si-a recnoscut vina, ca acesta nu avea cazier judiciar si oarecum, era dependent de droguri, acelasi tribunal din Bali care l-a condamnat si pe Vincent Roger Petrone la 6 ani de inchisoare, solicita contra lui Verchere pe 28 aprilie 2014, o pedeapsa numai de 1 an de inchisoare, pe care Curtea (avand in vedere circumstantele atenuante!) o „redreseaza” la numai 10 luni (o adevarata victorie pentru inculpat!),  acesta fiind eliberat din penitenciarul Kerobokan, inca la inceputul acestui an.

Dupa numai 10 zile de la arestarea lui Verchere la Bali, si dupa un an de la aerstarea lui Petrone (pe 29 ianuarie 2013), tot pe Aeroportul din Bali, pe 19 ianuarie 2014, este arestat un alt francez, François Giuily (48 ani, originar din Ternay, Regiunea urbana Lyon, Departamentul Rhône, Regiunea addministrativa Rhône-Alpes, estul Frantei), considerat „retardat mintal” de catre avocatul sau (in fata Curtii!), in posesia a 3 kg de metamfetamina (valoare comerciala cca 385.000€), dismulata in doua pungi de plastic, in dublura valizei sale.

El este inculpat oficial de catre autoritatile judiciare indoneziene pentru trafic de droguri, pe 10 aprilie 2014.

Desi, conform legislatiei privind infracrtiunile relativ la stupefiante in Indonezia, acesta, risca si el pedeapsa capitala, avand in vederea „starea” lui psihica de „debil mintal”, pe 23 iulie 2014, el condamnat de catre o Curte al Tribunalului din Denpasar (Bali) prezidata de catre Gede Ketut, la „numai” 15 ani de recluziune criminala si la o amenda penala de cca 520.000€.

In acest dosar, desi traficul a fost „mentinut”, de catre instanta, aceasta a apreciat ca inculpatul, avand probleme psihice (instabilitate importanta), partial, ar fi fost responsabil din punct de vedere penal.

In realitate (conform surselor noastre apropiate de dosarul medical al lui Giuily), acesta era un oligofren de gradul 3 (varsta mentala de cca 12-14 ani) si ar fi fost victima unei manipulari, acceptand contra unui comision de 4.000$US sa transporte in Insula Bali, valiza unui „amic” (cunoscut in Senegal), unde aceasta urma sa fie „receptionat” la Aeroport, pentru a-si ajuta mama, o femeie in varsta (89 de ani), care sufera de mai multe boli (evident, datorita si varstei inaintate).

Intocmai, comportamentul sau „ciudat” (iesit din comun!) ar fi atras atentia vamesilor din Aeroport.

Desi, acuzarea (Ministerul Public) solicita contra acestuia 17 ani de recluziune criminala, in urma pledoariei lui Raja Nasution, avocatul acestuia (care si-a contruit pledoaria pe iresponsabilitatea penala al clientului sau!),  Curtea l-a condamnat pe Giuily la 15 ani de detentie.

Sanctiunile penale ale lui François Giuily, Thierry-Claude-Joseph Verchere, respectiv, Vincent Roger Petrone, sunt cu atat mai „suportabile” cu cat, conform legislatiei Indoneziene, condamnatii la inchisoare cu executare (ca si in Romania), in caz de „buna purtare” sunt conditionabili (sub control judiciar) dupa efectuarea a 2/3 din pedeapsa  (1/2 din pedeapsa in Franta).

Singura problema a strainilor este ca fiind obligati sa-si execute pedepsele lor pe teritoriul  indonezian, ei au nevoie de „suficiente” garantii de reinsertiune sociala pentru a putea beneficia de o viza de sedere (de regula, de lunga durata).

Din contra, pe strainii eliberati conditionat (sub control judiciar), Justitia franceza îi expulzeaza automat in tarile lor de origine, cu o interdictie de a reveni pe teritoriul francez, fie limitat (5-10 ani), fie definitiv.

In felul acesta, daca Justitia indoneziana are posibilitatea sa-si supravegheze condamnatii sai, inclusiv in libertate (conditionata) pana la ispasirea integrala a pedepsei, Justitia franceza nu se mai intereseaza de soarta lor dupa expulzarea acestora de pe teritoriul national (francez).

In sfarsit, exista si un francez in Indonezia, condamnat la inchisoare pe viata.

Este vorba de Gérard Debetz (56 de ani, originar din Limoges, Capitala Departamentului Haute Vienne si a Regiunii administrative Limousin), cunoscut in cluburile de noapte din oras (sub numele de Garelli),  arestat pe 11 ianuarie 2011, pe Aeroportul Soekarno Hatta (Djakarta),  cu 5,1kg de metamfetamina in dublura unei valize (valoare comerciala 650.000€), care nu i-ar fi apartinut, conform purtatorului de cauvant al Aeroportului, Evy Suhartantyo.

Insa, verificari minutios efectuate (si cu rapiditate) de catre sectia Antidrog a Politiei Indoneziene, il conving pe Debtez sa-si recunoasca fapta si sa colaboreze cu autoritati, pentru ca astfel ar putea scapa de Pedeasa Capitala, ceea ce, de altfel,  s-a si intamplat.

Sosit cu o cursa EAU (Emiratele Arabe Unite) din Istanbul (Turcia), via Dubai (EAU), acesta a recunoscut ca urma sa livreze „marfa” intr-un hotel din centrul orasului, complicilor sai (pentru alimentarea a 20 de toxicomani): Abbas Bidmal Gharibali (un iranian in varsta de 41 de ani) si Decywarti Wirahardja (un indonezian in varsta de 42 de ani), care sunt arestati de catre politisti in momentul „tranzactiei”, iar ulterior cagulati (mascati) prezentati publicului (pe 24 ianuarie), pentru „intimidarea” (descurajarea) infractiunilor legate de legislatia stupefiantelor.

Pe 4 octombrie 2011, o Curte al Tribunalului din Djakarta, in ciuda retinerii contra lui Debtez al capului de acuzare de „trafic de droguri”, avand in vedere colaborarea acestuia cu autoritatile politienesti, il condamna pe acesta „numai” la inchisoare pe viata!

Mai exista un francez care a fost condamnat la inchisoare pe viata in Indonezia (ca si Gérard Debetz), dar eliberat conditionat (dupa 14 ani de recluziune criminala)  pe 20 ianuarie 2014 (a doua zi dupa arestarea lui François Giuily).

Este vorba de Michaël Blanc  (de formatie bucatar, originar din Bonneville, departamentul Haute Savoie, Regiunea administrativa Rhône-Alpes, frontiera franco-elvetiana), arestat pe 26 decembrie 1999, pe Aeroportul Bali-Denpasar  (ca si Giuily) in posesia a 3,9 kg de hasis ascuns in doua butelii (de oxigen) ale unui echipament de scafandru.

Ca si François Giuily, acesta afirma autoritatilor vamale, ca buteliile ar fi apartinut unui prieten, care l-ar fi rugat sa le aduca in Indoezia.

In decembrie 1999, Blanc (pe atunci, in varsta de 26 de ani), soseste in Indonezia via Bombay (India) si Bangkok (Tailanda), cu scopul de a se stabili in aceasta tara pentru a se consacra scufundarilor subacvatice.

Aparat de catre Sphie Bottai, un avocat (reputat) francez, pe 17 noiembrie 2000, Michaël Blanc, scapa de plutonul de executie (compus din 12 tragatori de elita), dar ca si Debetz, el este condamnat la inchisoare pe viata, pedeapsa confirmata si in apel, de catre Inalta Curte de Justitie, pe 26 iunie 2001.

Exact ca si in 2006, in cazul lui Serge  Atlaoui.

Spre deosebire de Atlaoui, Blanc nu face recurs in fata Curtii Supreme Indoneziene de Justitie, iar pedepasa lui de inchisoare pe viata ramane definitiva.

Din contra, Curtea Suprema, îi agraveaza sanctiunea penala lui Atlaoui pe 29 mai 2007 (in urma recursului), comutand-o de la inchisoare pe viata, la pdeapsa cu moartea, contrar asteptarilor acestuia, care spera sa scapa, ca si Giuily, cu „numai” 15 ani de recluziune criminala.

Insa, intre Franta si Indonezia neexistand niciun acord de transfer al detinutilor (in timpul executarii pedepsei, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Esta libre pero no es inocente”: http://www.necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42536-esta-libre-pero-no-es-inocente.html), iar cum Indonezia nici nu este semnatarul Conventiei de transfer al detinutilor de la Strasbourg, elaborat de catre Consiliul Europei in 1983 sub autoritatea CEPC (Comitetul European pentru Probleme Criminale), Blanc ramane in Indonezia si este transferat de la Inchisoarea Kerobokan la cea din Java.

Dupa esuarea unei incercari de interventie din partea lui Saïf al-Islam Kadhafi (cel de-al doilea fiu a lui Mouammar Kadhafi), pe atunci Presedintele Fundatiei Internationale Kadhafi (Gaddafi International Foundation for Charity Associations, creata in 1998 si inregistrata la Geneva in 2003), in decembrie 2008, Presedintele Indonezian (pe atunci) Susilo Bambang Yudhoyono (20 octombrie 2004-20 octombrie 2014), il gratiaza partial pe Blanc (pentru „buna conduita” si pentru „recomandarea” Ministerului Justitiei!), comutandu-i pedeapsa la 20 de ani de recluziune criminala.

Conform legislatiei indoneziene, efectuandu-si 2/3 din pedeapsa, Michaël Blanc este eliberat conditionat pe 20 ianuarie 2014 (exact in ziua urmatoare a arestarii lui François Giuily, pe acelasi aeroport si dupa obtinrea unei sederi de lunga durata pe teritoriul indonezian!), cu obligativitatea de a ramane in tara pana la executarea integrala a pedepsei, adica, pana pe 21 iulie 2017.

Mentionam aici faptul ca un rol important in eliberarea lui Michaël Blanc a jucat mama acestuia, Hélène Le Touzey, care mediatizand cazul (in presa, televiziune, etc.), a fost sprijinit, pe de o parte, atat de catre autoritatile franceze, cat pe de alta parte si de catre mass-media franceza care a ajutat-o pe aceasta sa-si finanteze deplasarile in Indonezia, precum si (re)insertiunea socio-profesionala post-carcerala al baiatului sau, de care depindea viza de sedere a acestuia, deci si eliberarea lui condionata sub control judiciar.

Dintre oamenii de televiziune, nu putem sa nu mentionam sprijinul important acordat familiei Blanc de catre Thierry Ardisson, realizatorul emisiunii "Tout le mond en parle"-Toata lumea vorbeste (saptamanal), care in cadrul acestora  a reusit sa stranga 153.000€.

Sub presiunea lui Philippe Douste-Blazy, Ministerul Afacerilor Externe (2 iunie 2005-15 mai 2007), dar si al lui Catherine Colonna, Ministrul delegat al Afacerilor Europene (2 iunie 2005-15 mai 2007), Ardisson, renunta sa-l sprijine public pe Blanc, pentru a nu "agasa"  autoritatile indoneziene !

Din partea clasei politice, Presedintele Frantei, Jacques Chirac (17 mai 1995-17 mai 2007) ar fi "recomandat" intr-o scrisoare (fara raspuns !) omologului sau indonezian reducerea pedepsei la 15-20 de ani de recluziune criminala, iar in urma unei scrisori, a mamei lui Michaël Blanc, adresata Presedintelui Nicolas Sarkozy (16 mai 2007-15 mai 2012), in cadrul unei vizite oficiale in Indonezia in 2011, Primul Ministru François Fillon (17 mai 2007-10 mai 2012) o intalneste pe Hélène Le Touzey si o asigura pe aceasta ca dosarul baiatului ei "este pe drumul cel bun", fiind urmarit de aproape de catre Ambasada Frantei in Indonezia.

In sfarsit, putem mentiona si faptul ca 227 de indonezieni sunt condamnati la moarte in lume (dintre care 168 in Malaezia!), iar presedintia indoneziana (Jokowi) reclama lor clementa !

Din informatiile pe care le detinem, cca 2.231 de cetateni francezi ar fi detinuti in strainatate, cu precadere in Europa si in Asia Centrala (cca 1.473), alti 297 in Africa de Nord (Magreb), 116 in Asia-Oceania, 112 in America Latina, 106 in Africa Subsahariana, 99 in America de Nord si 29 in Orientul Apropiat si Mijlociu, iar restul in alta parte a lumii.

Dintre acestia, cca 41% ar fi incarcerati pentu incalcarea legislatiei relativ la stupefiante, cca 36% pentru infractiuni de drept comun, cca 3,5% pentru infractiuni sexuale, iar restul pentru alte infractiuni criminale sau delicte.

In afara de Serge Atlaoui, alti francezi condamnati la moarte in lume (ale caror dosare criminale le-am urmarit "de aproape") ar fi : Jean-Marc Thivind (originar din Strasbourg, acuzat de asasinarea unui cetatean german, condamnat la moarte in Tailanda, in 2007; in faza de achitare, acesta este in asteptarea noului sau proces);  Chan Thao Phoumy (condamnat la moarte in China, in 2010 pentru fabricare si trafic de metamfetamina); .Adil Al-Atmani si Hakim Dah (principalii instigatori al atentelor de la Marrakech din 2011, in care au murit 17 persoane, condamnati la moarte in 2012 de catre un  Tribunal antiterorist in Maroc, care nu a mai practicat executii din 1993).

Cel mai cunoscut insa este Michaël Legrand, condamnat la moarte in 2001 in Statul Louisiana-SUA, pentru ca ar fi injunghiat de 40 de ori cu obiecte diverse: cutit, surubelnita, creion, etc., unul dintre prieteni sai, pe Rafael Santos, un imigrant cubanez, pentru a-l jefui pe acesta de colectia sa de CD-uri!

Acesta isi obtine cetatenia franceza in detentie (datorita parintilor sai adoptivi, francezi), fiind astazi sustinut de catre Franta si organizatiile abolitioniste franceze (in special ECPM) care spera gratierea acestuia si comutarea pedepsei lui la inchisoarea pe viata, avand in vedere „legaturile istorice intre Louisiana si Franta”.

Nascut in 1973 sub numele de Clarence Myers, cand parintii sai sunt in inchisoare, el este incredintat dupa nastere (in penitenciar), sorei mamei sale, Donna Legrand, casatorita cu un francez, Paul Legrand, stabilit in SUA dupa al Doilea Razboi Mondial, care moare in 2001, ca urmare a unui stop cardio-respirator.

Eliberat din inchisoare in 1977, Judith Myers, mama lui Michael, isi „recupereaza” copilul, insa in 1980 divoreteaza si se casatoreste cu un alt fost detinut José Raiford, care se poarta brutal cu copilul si il agreseaza sexual in repetate randuri, motiv pentru care mama lui, il lasa pe acesta in custodia serviciilor sociale.

Crescut de catre Paul si Donna Legrand, impreuna ca cele doua fiice ale lor pana in 1977, cuplul incearca sa recupereze copilul (dupa o serie de obstacole socio-judiciare) si reuseste sa-l infieze, in sfarsit, oficial, in 1986, cand acesta sufera deja de grave probleme psihologice.

Michaël Legrand, incepe sa se drogheze inca de la varsta 14-15 ani si va avea un comportament dificil, agresiv, pana ce pe 17 mai 1999 la Jefferson Parish (regiunea urbana La Nouvelle Orléans), acesta, drogat cu cocaina (intr-o stare grava de instabilitate psihologica) il ucide pe prietenul sau Rafaël Santos pentru a-i fura colectia de CD-uri.

In ciuda acestor circumstante atenunate, Juriul retine contra lui premeditarea, deci asasinatul, ceea ce in Statul Louisiana, implica condamnarea la moarte al inculpatului, mai mult „politica” (rasiala), avand in vedere faptul ca in acest stat, aproape toti condamnatii la moarte sunt de culoare.

Mentionam aici si faptul ca pana in 1941, metoda de executie utilizata in Louisiana era spanzuratoarea, inlocuita dupa aceasta data cu scaunul electric, respectiv, cu injectia letala din 1993 si este practicata (pentru barbati) la Penitenciarul de Stat Luoisiana-LSP (cca 73 km2, cu cca 5.000 de detinuti de culoare, 1.800 de gardieni), o inchisoare de maxima siuguranta, singura abilitata pentru executarea sentinelor de condamnare la moarte (intre orele 18h00-24h00).

Femeile sunt executate la Institutul Corectional pentru Femei din Louisiana (LCIW) din Saint Gabriel.

Intre 1983-2002, cca 27 de persoane au fost executate in acest stat american, iar astazi inca, 86 condamnati la moarte asteapta sa fie executati, printre care alaturi de Michaël Legrand si o femeie, Antoinette Frank, care ar fi ucis 3 persoane (printre care si un politist), a carei executie a fost deja semnata de 2 ori, de catre Judecatorul Frank Marullo, dupa 2008.

Louisiana este primul stat al SUA, care a introdus pedepasa cu moartea si pentru violul unui copil in 1995  (o infractiune criminala care nu este crima de sange !) si este singurul stat care a pronuntat condamnari la moarte pentru o asemenea infractiune criminala (de 2 ori dupa 2007), in timp ce la nivel national, pentru crime de viol, sunt condamnati cca 3.000 de persoane la inchisoare cu executare (in termen).

Alti francezi (in dosarele carora m-am implicat), care sunt condamnati la inchisoare cu executare in termen (in afara frontierelor franceze) putem mentiona pe: Aurore Gros-Coissy (in varsta de 27 de ani), arestata pe 19 august 2012, pe Aeroportul Plaisance-Port Louis (Insula Maurice), in bagajele ei fiind descoperite 1.680 de comrimate de Subutex (vandute in Franta pe baza de reteta dar interzisa in Insula Maurice!), un subsitut al heroinei (Buprenorfina, C29H41NO4, un opioid cu durata lunga de actiune pentru ca se leagă puternic la receptorii μ, proteine inserate in membrana neuronilor, implicate in diminuarea durerii, responsabile de „efectele placute” ale alcoolului etilic, distribuite in tot sistemul nervos central cu o densitate mai mare in neocortex, talamus, nucleele caudat, potamen, accumbens, amigdalian, respectiv, rafeului-incrucisare de fibre nervoase pe linia mediana al trunchiului cerebral,  prezente si in straturile superficiale ale coroanelor posterioare ale maduvei spinarii).

Desi aceasta sustine ca pilule ar fi fost plasate si disimulate in valiza ei (inainte de plecare la Aeroport), „de catre fostul ei prieten mautitian (din Insula Maurice), „fara stirea ei”,  pe 30 ianuarie 2015, Juriul Popular (Curte cu Jurati) Port Louis, prezidata de catre Bobby Madhub, o condamna pe ea (acuzata nr.1) la 20 de ani de recluziune criminala si o amenda penala de cca 1.325 €, pentru trafic de droguri.

La aceasi pedepsa este condamnata si Giantee Ramchurn (coacuzata in dosar), mama fostului prieten mauritian a lui Aurore Gros-Coissy, care ar fi luat asupra ei responsabilitate baiatului ei, inculpata si ea pe 27 noiembrie 2012, insa la o amenda penala dubla (cca 2650€).

                Legislatia in Insula Maurice, prevede o pedeapsa cuprinsa intre 14-60 de ani pentru trafic de droguri, dar, reprezentantul Parchetului (al Ministerului Public), Asha Egan-Ramano, apreciind ca Subtex-ul este „mai putin devastator” decat drogurile dure, a solicitat contra inculpatelor „numai” intre 15-20 de ani de recluziune criminala

Din pacate, Curtea a fost mai severa!

 

COMENTARIUL  AUTORULUI

 

Intr-un asemenea context social-istoric are loc organizarea la Kuala Lumpur, in zilele de 11 si 12 iunie 2015 (urmand ca anumite concluzii si documente sa fie elaborate si finalizate pe 13 iunie) al Congresului Regional contra Pedepsei cu Moartea de catre ECPM (Impreuna contra Pedepsei cu Moartea-Franta) in partenariat cu ADPAN (Anti-Death Penalty Asia Network-Malaezia, fondata in 2006, avand ca membri din 28 de tari, inclusiv, ale Pacificului de Sud), sprijinita de catre MADPET (Malaysians Against Death Penalty & Torture), SUHAKAM (Comisia Drepturilor Malaeziei, fondata in 2000) si Bar Council of Malaysia (Badan Peguam Malaysia-Baroul Avocatilor din Malaezia, creat in virtutea profesiei juridice in 1976, barou independent cu cca 12.000 de membri), miscari abolitioniste bine structurate si deosebit de active in lume, intr-o fosta colonie britanica (deosebit de strategica din punct de vedere geopolitic), monarhie parlamentara (in care consumul si traficul de stpefiante sunt printre cele mai mari pe plan mondial), in care pana in acest moment (incepand cu anii 1960), 902 persoane ar fi fost condamnate la moarte de maniera „automatica” si „obligatorie” (conform documentelor oficiale de la Congres, dar 975 conform surselor noastre neoficiale!), dintre care cca 70% pentru trafic de stupefiante.

Gratie interventiei acestora, are loc o exceptie, cand pe 6 februarie 2014, in ultimul moment, Sultanul Statului Jahor/Johore, Ibrahim Ismail (n.1958, al 25-lea Sultan, din 2010), fiul lui Mahmud Iskandar Al-Haj ibni Ismail Al-Khalidi (fost Sultan de Jahor/Johore intre 1981-2010 si al 8-lea Rege al Malaeziei intre 1984-1989) a intervenit pe langa autoritatile judiciare ale statului in favoarea lui Paskaran Chandran (condamnat la moarte definitiv si irevocabil pe 16 aprilie 2008 de carte Inalta Curte de Justitie din Jahor Bahru, Capitala statului) pentru suspendarea executiei acestuia la Inchisoarea Centrala Kajang (cu numai 7 ore mai devreme), la propunerea Prim-Ministrului sau Najib Tun Razak (caruia i-a adresat o cerere de gratiere mama lui, Nagamah Doraisamy, astazi in varsta de 59 de ani) si anuntat, official de catre Secretarul de Stat Karim Ismail Datuk.

Paskaran Chandran (de etnie Indiana), astazi in varsta de 37 de ani, incarcerat de peste 11 ani, a fost condamnat la moarte pentru uciderea lui Muthuraman Krishnasamy la Ulu Tiram (Johor) in 2003, pe atunci in vasta de numai 25 de ani.

Intr-o situatie asemanatoare se afla si Sita Raman, fost soldat malaezian, astazi, in varsta de 32 de ani, care pe 30 martie 2006 a fost condamnat la moarte pentru ca l-ar fi ranit mortal (in legitima aparare) cu un cutit, pe 27 ianuarie 2000, pe prietenul sau, Ramesh Kumar, pe atunci in varsta de 24 de ani, la Nilai, aproape de Bernama.

Organizatiile abolitioniste mai sus mentionate solicita autoritatilor statului gratierea acestuia si comutarea pedepsei la inchisoarea pe viata.

In ceea ce priveste ECPM, incepand din 2000, aceasta este o organizatie francofona abolitionista de referinta care  lupta contra pedepsei cu moartea in lume si abolirea universala a acestei sanctiuni penale dar si pentru sustinerea morala ai celor condamnati la moarte care asteapta in culoarele mortii sa fie excutati.

Ultima executie in Malaezia (inainte de 2013, cand in secret au fost executate 2 persoane), dateaza din 2002, cand un condamnat la moarte a fost executat pe 7 ianuarie si alti 3 au fost spanzurati pe 27 decembrie la Inchisoarea centrala Kajang.

Organizat la Hotelul Renasterii (statiile de metrou: KL Monorail Station de Bukit Nanas sau linia Kelana Jaya - Dang Wangi) din Kuala Lumpur (aglomeratie urbana cu cca 7,5 milioane de loc.), capitala economica a Maleziei, alatuti de Putrajaya (capitala adminisrativa),  la acest Congres Regional (“despre” Pedeapsa Capitala si nu “contra” acesteia!), primul Congres regional Asiatic si cel de-al 2-lea de acest gen in acest an (dupa Adunarea Generala a Coalitiei Marocane contra Pedepesei cu Moartea de la Rabat din 27-28 februarie 2015 condusa de catre Mustapha Raissouni, membru al Consiliului National al Drepturilor Omului si Abderrazak Rouane, Secretar general al Delegatiei Interministeriale al Drepturilor Omului, avandu-l ca organizator pe Nicolas Perron, director de programe la ECPM, care a reunit peste 100 de personalitati diplomatice, politice, universitare, parlamentare si asociative din regiunea MENA: Orientul Mijlociu-Africa de Nord: Maroc, Algeria, Tunisia, Liban, Iordania si Mauritania, respectiv, UE), la care au fost invitati si personalitati politice din regiune (printre care si José Ramos-Horta, fost Presedinte al Timorului Oriental si Laureat al Premiunului Nobel pentru Pace in 1996, respectiv, Tan Sri Hasmy Agam, Presedinte al Comisiei Malaeziene al Drepturilor Omului, precum si reprezentantii Uniunii Europene, respectiv, ale ambasadelor Frantei, Marii Britaniei, Norvegiei si a Australiei, care au sustinut Congresul) tema dezbaterilor a constituit (atat la Comunicari cat si la mesele rotunde, respectiv, la seminarii) numarul mare de condamnari la moarte si de executii care au loc in Asia, care depaseste cu mult numarul total al celor din lumea intreaga.

Conform documentelor oficiale (finalizate in acest an), in  2013, cel putin 41 de executii ar fi fost semnalate in 10 tari ale regiunii si cca 1.037 de condamnari la moarte ar fi fost pronuntate in 17, cu toate ca o tendinta abolitionista semnificativa poate fi constatata in ultimiul deceniu, in care 4 tari ar fi abolit (cel putin in fapt!) pedeapsa cu moartea (pentru toate infractiunile criminale): Regatul Buthan (la poalele muntilor Himalaia) in 2004, Filipine si Camgodgea in 2006, iar Mongolia in 2012.

Din contra, alte state din regiune ca India, Pakistan si Singapore, au reluat executiile incepand cu 2012, respectiv, 2014, iar Indonezia din 2015.

In ceea ce priveste Malaezia, aceasta tara face parte dintr-un grup de 55 de state care mentin pedeapsa cu moartea pentru crime „ordinare” (printre care si traficul de stupefiante) in ciuda protestelor organizatiilor internationale de aparare al drepturilor omului.

Conform rapoartelor si documentelor organizatiei Amnesty International finalizate pentru 2013, s-ar parea ca la sfarsitul anului, cca 992 de persoane ar fi asteptat in culoarele mortii, dintre care cca 57% pentru trafic de droguri, reglementat prin art.39(b) din legea Dangerous Drugs (datata inca din 1952), care impune condamnarea la moarte, automat si obligatoriu in acest caz, violand astfel normele internationale (art.6 din PIDCP-Pactul International realativ la Drepturile Civile si Politice, nesemnat de catre 25 de state, printre care si Malaezia, care prevede ca pdeapsa cu moartea nu poate fi aplicata decat pentru „crime deosebit de grave”, categorie din care „traficul de stupefiante” nu face parte!)

Ca obiective principale ale Congresului (cel putin teoretic), la care au fosat invitati 367  de persoane (55 sponsorizate de catre ECPM) din 45 de tari (28 din Asia) au fost fixate, in primul rand, incurajarea emergentei unor noi forme de cooperare politica pentru implicarea statelor lumii (care practica executiile) in luarea de angajamente concrete privind limitarea pedepsei cu moartea, cel putin in cazul infractiunilor criminale „mai putin grave”, iar in al doilea rand, sustinerea organizatiilor (miscarilor) abolitioniste ale societatii civile (inclusiv, ale mijloacelor mass-media favorabile abolitionismului)  in demersul lor,  in favoarea suspendarii executiilor si abolirii universale a pedepsei cu moartea.

Si in sfarsit, organizarea celui de al 6-lea Congres Mondial la Oslo (Norvegia), intre 21-23 iunie 2016, avand ca tematica necesitatea si importanta abolirii pedepsei cu moartea in lume.

Personal, in cadrul lucrarilor mele adresate Congresului, eu am fixat obiective mult mai pragmatice (cel putin in dezbaterile din 13 iunie, „in privat”, dupa incheierea lucrarilor, pe care am incercat sa le formulez, sub forma de 7 „revendicari”, considerate de catre partizanii pedepsei cu moartea, in fapt, cele „7 pacate capitale”, deosebit de „nocive” progresului societatii civile):

1. Instaurarea unui moratoriu general (suspendarea executiilor) international, privind executiile celor condamnati la moarte pe o perioada determinata (de cel putin 5 ani);

2. Suspendarea condamnarilor la moarte, „automat” si obligatoriu” in cazul infractiunilor criminale sanctionabile cu pedeapsa capitala;

3. Mentinerea condamnarilor la moarte, cel mult, numai in cazul infractiunilor criminale „deosebit de grave” (crime de sange multiple, abominabile);

4. Comutarea la inchisoare pe viata (intr-un interval de timp determinat, cel mult 3 ani) ale tuturor pedepselor de condamnare la moarte, in cazul infractiunilor criminale „mai putin grave” (care nu fac obiectul crimelor de sange, inclusiv in cazul celor legate de incalcarea legislatiei stupefiantelor);

5. Implementarea unor programe (de mare anvergura) de dezvoltare regionala (cu sprijinul marilor structuri socio-economice si politico-militare internationale, deosebit de influente pe plan mondial: G7/8, OCDE, OMC, FMI, Banca Mondiala, ONU, NATO, etc., a se vedea pentru detalii: http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2010/12/organizatii-socio-economice-si-politico.html) in statele sarace sau in cele in curs de dezvoltare, pentru incurajarea aderarii acestora la politica abolirii universale a pedepsei cu moartea;

6. Luarea de sanctiuni economice si politice de catre comunitatea internationala, contra tarilor (dezvoltate) care continua sa-i execute pe cei condamnati la moarte in timpul moratoriului (cel putin);

7. Elaborarea unor programe internationale „pedagogice” de informare a societatii civile pentru sustinerea cauzei abolitioniste in lume.

In sfarsit, in principiu, Congresul a fost un succes (dupa parerea mea!), in special datorita participarii unor personalitati marcante ale vietii social-politice si cultural-academice internationale, printre care mentionez  pe cei care au intervenit in prima parte al acestuia: Paul Low Seng Kuan, Senator, Ministru in cadrul Departamentul Primului Ministru malaezian (care a deschis Congresul), Ying Chow Ngeow (Comitetul executiv ADPAN), Raphaël Chenuil Hazan (Director executiv ECPM), Steven Thiru (Presedinte Bar Council of Malaysia), Tan Sri Hasmy Agam (Presedinte SUHAKAM), Constantin Nicolaysen Karamé (Primul secretar al Ambasadei Regale Norvegiene la Kuala Lumpur), Rod Smith (Inalt comisar australian in Malaezia din partea Ministerului Afacerilor Externe si al Comertului,  din ianuarie 2014, fost Ambasador in Filipine si Consilier in cadrul Misiunii permante a Australiei de pe langa Natiunile Unite); Luc Vandebon (Ambasador si Seful delegatiei Uniunii Europene in Malaezia), Desmond Mpilo Tutu (Arhiepiscop sud-african, angelican, emerit la Cape Town, laureat al Premilui Nobel pentru Pace in 1984, angajat in lupta contra apartheid-ului),  Preotul irlandez  Charlie Burrows (care a asitat la executia brazilianului schizofrenic si bipolar Rodrigo Gularte pe 29 aprilie 2015 in Indonezia alaturi de alti 7 condamnati la moarte si a fost un apropiat  a lui Mary Jane Veloso, filipineza careia executia i-a fost amanata).

In cea de a doua parte a lucrarilor Congresului, in care accentul s-a pus, cu precadre, pe „ineficacitatea” condamnarii la moarte pentru violarea legislatiei legate de stupefiante, au intervenit cu „eficacitate”: Rick Lines (Director executiv al Harm Reduction International din 2010, fost Director executiv al IPRT-Irish Penal Reform Trust), Ricky Gunawan (Director al LBH-Lembaga Bantuan Hukum, Masyarakat-Community Legal Aid Institute din Indonezia), Franklin Zimring (Profesor la Facultatea de Drept a Universitatii din California), M. Ravi (Singapore'sleading anti-death penaltylawyer), Matilda Bogner (Reprezentant regional al Inaltului Comisariat al Drepturilor Omului pentru Asia de Sud-Est).

In cea de a treia parte, consacrata abolirii pedepsei capitale „obligatorii” si „automate”, interventia universitarilor  Chan Wing Cheong (Profesor la Facultatea de Drept a Universitatii Nationale din Singapore) si Azim Sharom (Profesor de Drept la Universitatea publica Malaya de la Kuala Lumpur), dar si a abolitionistilor Parvais Jabbar si Saul Lehrfreund (Codirectori executivi al Death Penalty Project din Marea Britanie), respectiv, Julian McMahon (fostul avocat al celor 2 australieni Myuran Sukumaran si Andrew Chan, fosti membri ai „Celor 9 din Bali”, executati in indonezia pe 29 aprile 2015, care au facut parte din „grupul celor opt”, alaturi de brazilianul Rodrigo Gularte), mi s-a parut deosebit de intersanta si convingatoare.

Nu au fost mai putin semnificative nici „depozitiile” lui  Chin-Hsien Chen (Judecator la Curtea Suprema al Districtului Tainan din Taiwan) sau al auxiliarilor de justitie Chow Ying Ngeow (Avocat, membru al Comitetului executiv ADPAN) si Leon Chih-hau Huang (Avocat penalist din Taiwan, specializat in proprietate intelectuala, interpretare juridica, expert in psihologie si psihiatrie legala), respectiv, al lui Abdul Rashid Ismail (Avocat, Malysian Bar Directory din 1995) si Rashid Zulkifli (Avocat, Malysian Bar Directory si fost Presedinte al  Hakam- Malaysian National Human Rights Society) sau a lui Puri Kencana Putri (Kontras-Biroul de cautare, Comisia Disparutilor si Victimelor violentei din Indonezia).

In sfarsit, interventiile lui Richard Sédillot (Avocat al prizonierilor condamnati la moarte, Vicepresedintele Comisiei Internationale CIB, Administrator ECPM), Rafendi Djamin (Reprezentantul Indoneziei al AICHR-Comisia Interguvernamentala privind Drepturile Omului la ASEAN), Tan Sri Muhammad Abdullah Shafi (Reprezentantul Malaeziei al AICHR-Comisia Interguvernamentala privind Drepturile Omului la ASEAN), Luvsanvandan Gras (Membru al Parlamentului Mongoliei si fost Ministru al Afacerilor Externe) au incercat sa puna in evidenta rolul diplomatiei in privinta promovarii cauzei abolitionismului in lume, iar Aurélie Plaçais (Director de programe CMPM-Colatia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea), Raphaël Chenuil Hazan (Director executiv al ECPM), Hanna Gormann (Seful  proiectului Commission Europene „Reprieve”), respectiv, Chiara Sangiorgio (Cercetator specializat in pedeapsa cu moartea la Amnesty International), Bhatara Ibnou Reza (Coordonatorul operatiunilor Imparsial-The Indonesian Human Rights Monitor),  Valérie Régnier (Reprezentatul organizatiei internationale „Comunita di Sant'Egidio”) si Michelle Kissenkoetter (Director, Biroul asiatic al FIDH-Federatia Internationala a Drepturilor Omului) au insistat mai mult pe presiunile de ordin diplomatic si politic din partea organizatiilor internationale asupra tarilor care practica sistematic condamnarile la moarte, precum si executiile, in special, in cazurile infractiunilor criminale „mai putin grave”.

Si problematicii creerii diverselor mijloace si metode „pedagogice” de comunicare dintre cei condamnati la moarte si familiile acestora, respectiv, integrarea tematicii pedepsei cu moartea in programele educationale scolare si universitare, s-a acordat o importanta deosebita, in special in lucruraile lui  Jiazhen Wu (Director adjunct  al TAEDP-Taiwan Alliance to End the Death Penalty), Arthur Wilson (Director executiv al Prison Fellowship Pakistan), Toshi Kazama (Fotograf la Journey of Hope, New York), Sabine Atlaoui (sotia lui Serge Atlaoui, care asteapta sa fie executat in Indonezia), Marianne Rossi (ECPM), Munkhjavhlan Baatar (Conferentiar la Universitatea Nationala din Mongolia si militant al Drepturilor Omului), Connie Chan Man-Wai (insarcinat cu campania de mediere a cauzei abolitioniste la Amnesty International la Hong Kong), Li-shu Weng (Lu Jiang Elementary School teacher, Executive Board Member of TAEDP, Member of TAEDP Curriculum Team) si Datuk Dr. Khaw Lake Tee (Vicepresedinte SUHAKAM).

La inchiderea lucrarilor Congresului, Constantin Nicolaysen Karamé, Raphaël Chenuil Hazan, Charles Hector (Comitetul executiv ADPAN), Florence Bellivier (Presedinte, CMPM-Coalitia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea) si in sfarsit, Mario Marazziti (Membru al Parlamentului Italian pentru Actiunile mondiale), s-au aratat satisfacuti de felul cum s-au desfasurat lucrarile acestuia, de problematicile care au fost abordate (respectiv, de maniera in care ele au fost abordate!), de modul in care cauza abolitionista a fost sustinuta si aparata, precum si de mobilizarea societatii civile, ca efect al acestuia, considerat ca un preambul pentru Congresul International de la Oslo, anul viitor,  intre 21-23 iunie 2016.

Adios Amigos!

 

Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.com/2015/08/impreuna-contra-pedepsei-cu-moartea.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019