Potrivit datelor lor, în traducerea limbilor străine acest lucru se va întâmpla în jurul anului 2024, iar în scrierea eseurilor la sfârşitul ciclului secundar – până în anul 2026.
Se afirmă, de asemenea, că tehnologia automată va înlocui şoferii de camioane până în anul 2027, iar vânzătorii vor deveni inutili prin anul 2032, notează Rador.
Inteligenţa scriitorilor romancieri va muri în jurul anului 2049, iar a chirurgilor – până în anul 2053. Inteligenţa artificială va înlocui inteligenţa umană peste 45 de ani, probabilitatea fiind de 50%, susţin cercetătorii. Iar peste 120 de ani, în opinia lor, toate locurile de muncă vor fi ocupate de computere. Cercetarea a fost efectuată de Universitatea Oxford în colaborare cu Universitatea Yale, informează Lenta.ru

http://www.descopera.ro/dnews/16432689-multe-profesii-de-baza-de-astazi-printre-care-cele-de-chirurg-si-de-scriitor-vor-disparea-la-mijlocul-acestui-secol-din-cauza-inteligentei-artificiale

În cadrul conferinței de presă desfășurată vineri, 16 iunie, la sediul PSD, deputatul de Maramureș, social-democratul Călin Matei a fost extrem de dur la adresa premierului Sorin Grindeanu, acuzându-l de faptul că reacțiile lui din ultimele zile aparțin unui om care are probleme grave de sănătate.
”Din punctul meu de vedere nu cred că este normal ca propriul partid să depună moțiune de cenzură împotriva premierului, deoarece aceasta nu este o moțiune împotriva Guvernului, ci doar împotriva premierului. Dar este un rău necesar. Nici mie, în politică, de-a lungul timpului, nu mi-au convenit multe. Însă dacă reprezentanții de la vârf spun un lucru, mergi mai departe știind că ai susținerea lor. Sau dacă nu ai susținere, te retragi. Prin vârf mă refer la conducerea centrală, județeană sau conducerea unei organizații locale.

Încă din cele mai vechi timpuri, aurul s-a dovedit a fi cea mai sigură investiție, fiind foarte căutat. Valoarea lui nu se pierde în timp, tocmai de aceea în fiecare epocă, pentru fiecare cultură, aurul a însemnat foarte mult.
Lăcomia după aur a generat numeroase conflicte care s-au finalizat cu numeroase victime. Națiuni întregi au luptat, au ocupat alte ţări și alte ținuturi pentru a intra în posesia aurului.

Utilizarea aurului datează încă din timpuri preistorice. Monede din aur, bijuterii, statui sau chiar preparate cu aur – acestea sunt doar câteva utilizări ale acestui metal prețios. În plus, chiar și telefoanele noastre mobile și calculatoarele conțin aur. În construcția telefonului mobil intră nenumărate materiale, inclusiv aur, argint, platină sau cupru.

O acompaniam pe bichonita mea in plimbarea de seara. Ea isi alege singura intinerariul, iar eu nu fac altceva decat sa ma potrivesc dorintelor ei si sa o urmez. In aceea seara a vrut sa intre intr-un fel de camp, in fapt un teren viran pe care cresc balarii, in asteptarea unui proprietar ce va sa vie si sa confere locului un aspect citadin. In spatele acestei vegetatii salbatice, am vazut un maidanez de talie mare care incerca asiduu sa se apropie de locul in care isi adapostea puii de-abia fatati, o corcitura de soricar. Ca dimensiuni maidanezul o intrecea de vreo zece ori pe putin pe mama puilor, dar asta nu o oprea sa-i sara la jugulara intrusului, mergand pana a-si da viata, numai ca puii ei sa fie in siguranta. In prima faza m-am temut sa intervin, ceea ce a ingreunat mult sarcina catelusei, care cine stie de cat timp ducea aceea lupta de una singura. Ori de cate ori  strainul maidanez incerca sa se apropie de culcus, isi aduna tóate fortele si devenea   fiara de destavilit.

Deseori stau și mă gândesc la șansa pe care ne-a dat-o bunul Dumnezeu de a trăi (de parcă nici n-am fi) în făcătura numită democrație originală, unde totul se petrece ca în lumea nonsensului din poveștile lui Lewis Carroll: cu nelegiuți care elaborează legi și oameni vrednici care-și iau lumea-n cap, cu penali putrezi de bogați și atâția oameni săraci lipiți pământului, cu mine declarate nerentabile și închise, deși ele conțin aur în stare nativă, cu circa o jumătate de hectar de teren arabil (pământ bun de uns pe pâine!) pe cap de locuitor, dar lăsat în paragină și deja înstrăinat în proporție de 50%, pentru ca guvernanții posdecembriști să umble cu limba scoasă după împrumuturile din care, pe urmă, vor fi cumpărate peste 60% din alimentele ce ajung pe mesele românilor tot mai apatici, pe scurt, cu-alegători mereu driblați de-aleșii lor nerușinați.
    Dar cum starea asta dezastruoasă de lucruri nu-i o întâmplare, ci reprezintă axioma postdecembrismului antinațional, este cazul să ne întrebăm: Cât din tragedia noastră revine electoratului și cât se datorează acelui tainic și atotputernic sistem mafiot, căruia nici măcar primii oameni în stat n-au izbutit să-i vină de hac? Dimpotrivă, la sfârșitul mandatului, Emil Constantinescu ne spunea cu resemnarea aflătorului în treabă că a fost învins de sistem, iar Traian Băsescu se arăta mulțumit de scorul egal cu acesta, după un „meci” întins pe durata a zece ani!

„Toleranța este celălalt nume al libertății." – Mahatma Gandi

Oamenii comunică între ei, fac schimb de idei, încearcă să se înțeleagă, să creeze acea armonie mult dorită. Dar pentru aceasta trebuie să asculte multe păreri, afirmații, uneori contraziceri, toate făcute cu scopul ajungerii la înțelegere. Dialogăm ca atare, înțelegând prin aceasta modul de expunere a ideilor, în numele propriu sau al unei comunități mai mici sau mai mari.

Trăind într-o societate nevrotică, nu mai dialogăm în sens socratic – ca pe vremuri – , meditativ, reflexiv, acordând interes și atenție spuselor celuilalt, ci luptăm să avem noi dreptate, neglijând total sau parțial ideile celuilalt. Suntem martorii sau exponenții defulărilor de tot felul, considerându-se deținătorii adevărului absolut și obstrucționând în acest mod dialogul. Se instituie, de multe ori, un dialog al surzilor. Puțini sunt cei care recunosc necesitatea dialogului social cu un comportament respectabil, păstrând cu strictețe principiile generale care guvernează dialogul.

Lumea în care trăim este înțesată de paradoxuri, dar tot mai puțini oameni le bagă în seamă. De pildă: „Dacă numărul lăcașurilor de cult crește în progresie aritmetică, cel al necredincioșilor crește în progresie geometrică”, „Cine muncește n-are timp să facă bani”, „Numai oamenii liberi au posibilitatea să-și înrobească semenii”, „Bogăția exterioară își trage seva din putregaiul lăuntric”. Dar cu adevărat regele neîncoronat al paradoxurilor lumii noastre în derivă este următorul: „Oamenii se împuținează pe măsură ce populația globului crește”!
Da, căci nicăieri nu se simte omul, îndeosebi omul cu frică de Dumnezeu, mai singur și mai pierdut decât într-o mare aglomerație urbană, adică în idealul loc al pierzaniei și înstrăinării, unde doar valoarea aparențială, respectiv cea conferită de bani, se simte ca peștele în apă.

Duminică dimineaţa am avut timp să văd mai bine ce se mai întâmplă prin gară şi pe lângă gară. De fapt, nu se întâmplă mai nimic.
În afară de taxiuri, de lume care aşteaptă sosirea sau plecarea trenului, de explozia de verdeaţă, de copaci crescuţi bine pe locul fostului hotel, împrejmuit acum cu ceva material care a pus capăt (pentru că nu se vede prin el) controversei legate de întrebarea „ dar aici ce-o fi (fost)?”, sunt puţine lucruri de semnalat. Eu o s-o fac, poate cineva se ruşinează când citeşte. Mă refer la cineva – mă rog, la unii - care chiar au posibilitatea să îndrepte nişte nereguli atât de evidente.
În faţa gării e un sens giratoriu. Are o vegetaţie netunsă cam de multişor, după cum arată. E atât de mare, că un eventual şofer grăbit s-o ia prin sens după sensul de rotire al acelor de ceas, ar putea fi cu mare dificultate observat de şoferii care merg regulamentar.

Suntem în plină epocă a negării Rusaliilor. La ce să ne mai trebuiască, nu-i aşa, Duhul Sfânt? Acum când ne umplem de energiile create ale unei lumi tehnologizate până-n cântărirea sufletului, când ne urâm prin lege şi ne umilim prin contract social, la ce să fie bun Duhul Sfânt, la ce anume mai vine şi Duhul Sfânt peste noi?
Poate pentru a înţelege ce se întâmplă prin lucrarea Acestuia în lume trebuie să ne trezim înainte de ştirile de groază ale dimineţii, să mergem spre ale noastre în tihna pasului odihnit de o noapte cuminte. Cum să mai ceri asta omului modern, cum anume să-i motivezi aşezarea în cuminţenia Bisericii?
Cum să o faci când lumea din jur continuă să facă din Biserică gaura neagră a frustrărilor cu o învârtoşare vrednică de misiuni mai înalte?

Avem un mare talent în a complica lucruri care din cele mai vechi timpuri sunt cunoscute rasei umane ca fiind foarte-foarte simple. Ai o idee despre care o planetă întreagă spune „Hai, bă, e de noaptea minții, e simplu”, dă-o unor români și îți vor demonstra în acte și cu o prezentare Power Point că nimic din ce ai citit, ai crezut sau ai știut nu e așa. Avem, de exemplu, schiatul. În urmă cu zeci de mii de ani, oamenii acelor vremuri, așa puțin oameni cum erau, ar fi spus cu mâna pe inimă că e una dintre cele mai simple activități. În esență, schiatul se rezumă la niște lucruri simple: ai zăpadă – te dai, nu ai zăpadă, ghici ce, nu te dai. Îți mai trebuie niște gravitație, o pantă cât de cât decentă, după cât te duce mintea și talentul, adaugi o simplă intenție de a merge la vale și gata, schiezi. Eh, când totul a ajuns la românache, acest tot s-a schimbat radical.