Motto:
Cu cât un ins mai sus ajunge
prin procedee deocheate,
cu-atât esența lui de om
e mai săracă în carate.

(În varianta populară
avem superba formulare:
„A fi mare nu-i mirare,
a fi om e lucru mare”.)

    Se spune că omul a fost croit (de Creator sau de poznașa evoluție?) să dorească tot mai mult și că acesta ar fi motorul progresului său. Că, adică, fără așa ceva (desigur, în inseparabilă legătură cu minciuna, egoismul, ipocrizia și cruzimea), n-am fi ajuns nefericiții beneficiari ai unei civilizații care se întoarce nimicitor împotriva noastră: apa, aerul și alimentele infestate ne îmbolnăvesc, medicamentele contrafăcute ne crează iluzia însănătoșirii, mașinile ne fac zob peste tot, aparatele electronice ne sporesc suferințele prin perfidia lor lăuntrică, iar propaganda oficială a globalismului ne transformă, încet dar sigur, din cobai „numai trup și numai lut” în roboți eficienți și joviali, părți indistincte și dirijate într-o viitoare omenire temeinic dezumanizată.

Forțele militare speciale (precum faimoșii militari SEAL ale Marinei Statelor Unite) nu par a avea multe lucruri în comun cu fotbaliștii de primă ligă din Anglia sau Spania. Cu toate acestea, tehnici care își au rădăcinile în antrenamentele mentale ale militarilor de elită pentru a-și crește performanțele când se află sub presiune sunt folosite de sportivii de talie mondială pentru a câștiga un avantaj mental asupra rivalilor.

Una dintre aceste tehnici a fost dezvoltată de către cercetătorii de la Universitatea din Montreal și este folosită cu succes pentru îmbunătățirea a 5 tipuri de atenții, precum și conștientizarea și memoria de lucru. Programul are la bază abilitatea creierului de a-și forma noi căi neuronale – neuroplasticitatea.

Pentru mult timp s-a crezut că, odată ce devenim adulți, creierul nu se mai modifică.

Noi n-o să ne-nţelegem niciodată / şi casă bună n-am făcut prin ani / căci mâna voastră veşnic e pătată / de sângele românilor sărmani. //  Trufaşi, şi cruzi, şi fără de măsură / nici fiarele pădurii nu-s ca voi / cu ochii tulburi, injectaţi de ură / visând la un mileniu de noroi. // "Să piară-n veci valahilor sămânţa / sunt mult prea vechi şi prea s-au înmulţit / din Cluj la Satu Mare şi Săpânţa / auzi doar graiul lor nesuferit! Afară cu valahii! Sau la moarte / exterminaţi-i până nu-i târziu / mutaţi-le hotarul mai departe / pe-aici să nu rămână unul viu!" / Şi aţi trecut la fapte glorioase / dar simpla crimă nu era de-ajuns / şi i-aţi călcat cu plugul peste oase / le-aţi scos şi ochii, limbile le-aţi smuls... / I-aţi presărat cu sare peste rană / i-aţi ars de vii şi-apoi i-aţi stins cu var / aţi necinstit copii fără prihană / aţi jefuit cadavrele barbar.// Aţi pus ţăranii să îşi sape groapa / i-aţi împuşcat în ceafă, ca pe câini / oceanelor nu le-ar ajunge apa / ca să vă spele crima de pe mâini. // Aţi spintecat femei însărcinate / aţi răstignit şi preoţii-n altar / pustiu şi jale aţi lăsat prin sate / Attila însuşi n-a fost mai tâlhar. // Aţi sigilat în trenuri, ca pe vite / femei, bătrâni, copii nevinovaţi / şi-n viscol de ocări nelegiuite / i-aţi expulzat flămânzi peste Carpaţi.

Jurnaliștii de la New York au realizat un material amplu în România, țara care a înregistrat cea mai mare creștere eonomică din Europa în acest an, și au încercat să deslușeacă misterele din spatele impresionantei cifre de 5,8%.
Cel mai elocvent exemplu, dat de jurnaliști este cel al unei românce de 64 de ani, ieșită la pensie în urmă cu cinci ani, care se află în mall-ul AFI Cotroceni și care a văzut într-un magazin o pereche de cizme care ăîi plac. Înainte de a le cumpăra, românca Anca Mariana Petculescu își calculează banii. Ia în calcul datoria de pe cardul de credit, reparațiile necesare la sistemul de încălzire din apartament în prag de iarnă, și le pune în balanță cu creșterea de 500 de lei a pensiei sale. La final decide să cumpere cizmele.
„Cumpărăturile sunt terapia mea”, a spus femeia care înainte de a intra în pensie a fost contabilă într-o companie de telefonie. „Pentru a mă simți mai bine merg la cumpărături”.

Se prezumă că stresul poate fi unul dintre principalii factori declanşatori ai celulelor cancerigene în corpul nostru, iar riscul poate fi redus prin tehnici şi meditaţii de relaxare.
Printre altele, este demonstrat ştiinţific că yoga este una dintre cele mai benefice modalităţi prin care putem detensiona, nu atât grupele de muşchi ce alcătuiesc corpul uman, cât mai ales sistemul nervos, care este adeseori supraîncărcat, şi astfel să prevenim apariţia cumplitei maladii.
În opinia cunoscutului profesor de yoga Dana Ţupa, prin asane (poziţiile yoga) ne putem întări sistemul imunitar, ne reglăm tensiunea arterială, ne gestionăm greutatea corpului, reducem inflamaţiile şi, în general, ne păstrăm o stare de spirit pozitivă. “Fiecare suntem purtători de gene care predispun la cancer, însă ţine şi de noi dacă le declanşăm în corp sau le ţinem adormite toată viaţa. Alimentaţia, gradul de stres, depresia, starea generală de sănătate – toate acestea contribuie major la reducerea riscului apariţiei cancerului în corp, iar prin yoga, toţi aceşti indicatori sunt foarte atent controlaţi şi îmbunătăţiţi”, explică profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa.

Motto:
    La noi tâlharii nu-s închiși
    în temnițe pentru păcate
    și-averile necușere
    nici vorbă să fie redate

    prea răbdătorului popor,
    ci mendrele-n continuare
    ei sunt lăsați să și le facă
    c-o nesimțire tot mai mare...

    Ca la noi la nimenea! Mă rog, suntem în țara de la porțile Orientului, unde orice este cu putință (țara tuturor posibilităților pentru „cinstiții” hoți neprinși). Este cu putință ca prin moțiune de cenzură să-ți dai jos propriul guvern și în locul lui să pui unul în care cam 70% dintre români să nu aibă încredere (Păi, cum să ai încredere în aceeași Mărie dar cu altă pălărie, când noul cabinet este construit pe scheletul precedentului și-l are în frunte pe cel mai neperformant dintre miniștrii?!);

Se mai îndoiește cineva de faptul că parlamentarismul nu este altceva decât penibilul joc de imagine publică al unor cabotini, ce au pretenția să li se spună aleși? Dacă da, atunci respectivul sau respectivii să facă bine și să privească la jocul îndrăcit al aleșilor dâmbovițeni, care atât de mult se zbat să devină convingători în total neconvingătorul proces de instaurare a legalității și prosperității într-o țară nici parlamentară și nici prezidențială, dar cu toate astea condusă la dezastru de vrerea unei conjuncturale majorități parlamentare, încât la o adică nu ezită să recurgă la pumni, atunci când obișnuita fază a înjurăturilor și insultelor, mai ceva ca la ușa cortului, se dovedește neputincioasă în disputele cu adversarii politici.

Cu mii de ani în urmă, Socrate punea bazele gândirii antropocentrice prin celebrul său „Gnothi seauton” (Cunoaște-te pe tine însuți), convins fiind că numai cunoscându-și sinele, omul are posibilitatea să se autoperfecționeze și să cunoască adevărul. Or, cunoașterea de sine este axul central al Zen-ului japonez, iar cunoașterea adevărului (firește, a Adevărului absolut) constituie piatra unghiulară a creștinismului, după cum suntem încredințați în Evanghelia după Ioan 8/32: „Adevărul vă va face slobozi”!
    Acuma, sigur că budismul Zen este departe de statutul universalist al creștinismului, prin aceea că „nu și-a însușit nimic din ceea ce caracterizează o religie în sensul firesc al cuvîntului” (Octavian Simu în Civilizația japoneză tradițională, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984): nu are nicio zeitate, nu încurajează niciun cult, nu recunoaște nemurirea sufletului și nu crede în supraviețuirea de după moarte.

După cum lesne se poate constata în România postdecembristă (întreaga țară tescuită și grosul românilor ajunși campioni europeni la trebuințele vitale), eforturile politrucilor, în parte necalificați și în totalitate ticăloșiți, n-au vizat câtuși de puțin fondul problemelor naționale, precum la fiecare-un strop de fericire și-a patriei mereu cinstire, ci statornic au pus umărul la crearea aparențelor de legalitate și progres social (pentru săraci doar gologani, pentru aleși saci plini cu bani), astfel încât – prin inducerea impresiei în mentalul distorsionat al maselor că, fără ei la butoanele puterii, suferințele noastre din cei 27 de ani sunt floare la ureche în comparație cu cele pe care ni le pregătise oculta mondială – să-și asigure rampa de lansare întru nesfârșita lor realegere.
    La o adică, prin ridicolii parlamentari ai diasporei (patru deputați și doi senatori, toți din opoziție) și prin absolut inutilul, cel puțin până în prezent, minister al românilor de pretutindeni, politrucii dâmbovițeni pot face dovada concretă (mai bine spus concret-aparențială) că soarta românilor din afara granițelor le este chiar mai indiferentă decât soarta celor neplecați. Susțin afirmația cu următoarele două argumente:

Ne amăgim cu gândul și cu statisticile deocheate că omenirea a progresat necontenit de la stadiul primitiv din urmă cu mai multe mii de ani (câte anume?) și până la actualul postumanism, unde preaștiințificul om al zilelor noastre are îndrăzneala să se considere „colaboratorul” lui Dumnezeu. Un „colaborator”, fie vorba între noi, aidoma broaștei din fabulă, care – prins neiertător în propria capcană a procesului de decreștinare – urmărește cu nechibzuință chiar detronarea Atoatefăcătorului și care, cuprins de febra trufiei sale, uită cu totul de inspiratul avertisment al apostolului Pavel din 1 Corinteni 3/19: „Căci înțelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu”! Îndeosebi, adaug eu, atuncea când ea îl face pe om să uite de Acela care este  izvorul și temelia întregii existențe...