Comparăm, comparăm… Cum a fost vremea ieri şi cum e azi, cum am trăit ieri şi cum trăim azi, ce-am realizat noi şi ce-au realizat alţii. Putem merge cu comparaţiile la nivelul societăţii româneşti. Dacă societatea asta n-ar fi un nume generic, ci un chip adevărat, şi dacă s-ar uita acum în oglindă, nu cred că i-ar plăcea ce vede...
Suntem săraci, dar mândri! Nu mai avem DE CE să adunăm selectiv deşeurile din sticlă, cele din hârtie sau carton, cele metalice. Cineva spunea că deşeurile astea se adună în containere pe categorii ca să ne învăţăm cu mişcarea. Nu contează că apoi tot ce se sortează conştiincios ajunge în aceeaşi maşină care adună gunoiul.
Comparăm cum eram ieri şi cum suntem azi. Ieri nu eram (aşa) risipitori. Ieri mergeam la Alimentara pentru cumpărături.

Zoroastrismul este una dintre cele mai vechi religii. A luat naştere în jurul anului 2000 î.e.n. şi a fost religia oficială civilizaţiilor pre-islamice din vestul Asiei. Chiar şi astăzi este practicată de aproximativ trei milioane de oameni, majoritatea în India şi Iran.
Zoroastrismul a rămas şi în ziua de astăzi o religie criptică pentru lumea occidentală, chiar dacă a fost o influenţă majoră asupra religiilor avraamice.
Una dintre cele mai bizare tradiţii ale acestei religii este ritualul lor funerer şi utilizarea Turnurilor Tăcerii pentru acesta, relatează The Vintage News.
Zoroastriştii au credinţa că morţii sunt impuri din cauza unui demon care corupe cadavrele. Acest lucru cauzează o „poluare spirituală”, iar corpurile defuncţilor trebuie purificate înainte ca sufletele celor morţi să intre în viaţa-de-apoi.

Platon este unul dintre cei mai cunoscuţi filosofi ai Greciei antice. Acesta s-a născut în Atena în 428 î.e.n. şi a murit în jurul anului 348.
Părinţii acestuia, Ariston şi Perictione, făceau parte din elita societăţii ateniene, astfel Platon a putut primi o educaţie aleasă, notează The Vintage News.
Încă de atunci, Platon a admirat filosofia lui Socrate şi a decis să adopte metoda socratică de educaţie, în care studentul trebuia să ajungă la propriile concluzii bazate pe punerea de întrebări, în loc să disemineze informaţia deja existentă. Altfel spus, filosoful credea că cea mai bună metodă de învăţare era dezvoltarea gândirii critice.
Războiul Peloponesiac dintre Atena şi Sparta a amânat educaţia lui Platon, întrucât acesta trebuia să servească în armată.

Se socoteşte că intrarea lui Iisus în Ierusalim e anticipată, în Vechiul Testament, de cartea profetului Zaharia (9, 9-10). Atmosfera generală este de bucurie. A venit Împăratul! Şi odată cu el, o universală promisiune de pace:

Am citit acum câteva zile pe Incredibilia.ro că
„Dacă locuiești în Danemarca și te gândești să-i dai copilului tău un nume ieșit din comun, ar fi bine să consulți regulile oficiale. Dacă numele pe care-l dorești nu se află printre cele 7.000 de nume aprobate de autorități, ai nevoie de avizul special al guvernului danez”
şi m-am gândit că pe la noi e şi în acest domeniu, al botezării copiilor, un haos  care contribuie la definirea personalităţii noastre colective. Haos, într-adevăr, este. Pe someseanul.ro am putut citi:
„În Anuarul Statistic al României figurau prenume ca Paracetamol, Termopan, Împărăteasa, Papanaş sau Televizor.”
Sunt şi altele (date de aceeaşi sursă): Superman, Bred (cu numele de familie Pit),  Sentiment Brusli (2 prenume), Miss-America, Mihai-Eminescu, Tom-Mac Bil-Bob-Constantin (toate cele 5 prenume aparţinând aceleiaşi persoane),

O, Paştile cele mari şi preasfinţite,Hristoase;
o, înţelepciunea lui Dumnezeu, pacea şi puterea.
(Tropar, Canonul Învierii)

Observaţia lui Heraclit din Efes că totul curge, că totul e o trecere este de natură fenomenologică. Ea nu are merite morale.
Omul însă este o fiinţă morală. Acesta este lucrul care dă valoare şi sens existenţei sale.
A fi om, biologic şi psihologic vorbind, nu este lucru mare. A fi bun, a face binele, iată ce îl face pe om mare. O spune şi proverbul românesc în alţi termeni: „A fi mare nu-i mirare; a fi om e lucru mare”.
Binele şi răul sunt însă categorii metafizice, chiar dacă sunt comune vieţii umane.

Partea I

(Fața medaliei)

            Interiorul luxos al unui partid de guvernământ din România postdecembristă. Trei spilcuiți, membri marcanți ai partidului, se foiesc pe scaune, își privesc insistent ceasurile, apoi dau semnalul pentru începerea conferinței de presă.

Primul spilcuit:

Iubiți reprezentanți ai presei,

cum știți, deja-i la noi un obicei

să-i informăm prin voi pe cetățeni

de cele-nfăptuite pentru ei.

Aşa spunea Eminescu în atât de duioasa lui poezie „Sara pe deal”. De bună seamă că pe vremea aceea lumea se uita mai mult în sus, spre Dumnezeu şi mai puţin spre est sau, cum se întâmplă acum,  spre vest, când nici măcar sunetul care vine din est nu ne mai e pe plac... Încăpătoarea Catedrală care se înalţă în Bucureşti are deja cloptul ei cel mai mare gata. A fost turnat în Austria „„pe 11 noiembrie 2016 şi cântăreşte peste 25 de tone, mai precis 252 chintale. Are un diametru de 3,35 metri. Devine astfel cel mai mare clopot în mişcare din lume situat într-un edificiu religios, depăşindu-l pe cel din catedrala din Koln”, ne spune Flavio Zambotto. Aliajul de bronz utilizat este format din 78% cupru electrolitic, cu puritatea de 99,99%, şi 22% staniu electrolitic, cu aceeaşi puritate.[...]. A urmat verificarea şi acordarea lui. Clopotul a fost acordat pe nota DO2. La testare, toate rezultatele au fost excepţionale".”

În urma numeroaselor incriminări, spuse şi scrise, privind „cadoul” prietenesc pe care i l-am făcut, în februarie 1990, lui Gabriel Liiceanu, mă văd obligat să-mi recunosc, smerit, faptele şi să mă pun, gata de jertfă, la dispoziţia tuturor „organelor” acreditate, pentru lămurirea definitivă a cazului. De acelasi autor Trăiri bucureştene Imaginea „vorbită” a patriei De la Caragiale citire, cu melancolie Este adevărat că, la data amintită, am decis, prin ordin de ministru, să schimb numele, profilul şi conducerea Editurii Politice, transformînd instituţia pre-revoluţionară, organ ideologic al unui partid proaspăt desfiinţat, într-o editură de studii umaniste. I-am solicitat dlui Liiceanu să se ocupe de această „schimbare la faţă”, ca director al noii edituri, pe care a decis s-o numească „Humanitas”. Nu era vorba, însă, cum s-a spus, de o „privatizare”. Editura - o precizează ordinul ministerial de înfiinţare - rămînea „în subordinea Ministerului Culturii”.

Intr-o zi, in timp ce ma plimbam prin oras cu oarecare treburi, am zarit la poarta unei biserici un cersetor, stand ghemuit si tragand dintr-o punga cu aurolac. Am trecut mai departe, gandind ce mult se mai chinuie unii oameni pe pamant in timp ce noi stam si belferim mereu cu de toate. Insa, tot mergand inainte,  constiinta a inceput sa ma mustre ca trec fara sa fac nimic „unuia dintre acesti prea mici” ai lui Hristos. De aceea m-am intors din drumul meu ca sa-l ajut macar cu o vorba buna. Cand m-am apropriat de acel cersetor am sesizat ca nu mai tragea din punga de aurolac ci dintr-o tigara proaspat aprinsa. Am intrat in vorba cu el si in timp ce discutam mi-a ramas intiparita in minte infatisarea lui jalnica.

Era imbracat decent dar murdar de tot, incaltamintea ii era roasa,  unghiile de la maini lungi, parul neingrijit si fata nespalata.