Din capul locului vreau să precizez că această nefericire (nu și tragicomedia!) nu-i vizează câtuși de puțin pe aleși și ciracii lor, care – așa cum preabine se știe – au transformat antedecembrista demonocrație proletaro-activistă în una tâlhăreasc-ciocoistă, pentru ca neam de neamul lor să poată trăi în chip sfidător, mai ceva ca-n sânul lui Avraam: imunități ce spun totul despre (ne)calitatea beneficiarilor prin însăși menținerea acestora, cârdășii indestructibile (taman cei în cauză, de ochii lumi hulesc atotputernicia statului paralel), opulență de rang mafioto-occidental (lefuri și pensii bugetare de peste 10.000 euro, căsoaie și moșii de mari sforari, mașini bengoase, conturi burdușite cu sutele de miliarde șutite „legal” din averea poporului, pe care tot ei l-au adus la sapă de lemn).
    Da, căci de peste trei decenii, acești oribili politruci (versatilitatea, impostura, demagogia, neobrăzarea și necalificarea sunt în floare la stânga, centru și dreapta eșichierului lor politic!) nu ezită să promită în campaniile electorale marea cu sarea și să-i îndemne pe alegători să iasă în număr cât mai mare la vot, ba chiar să-i amenințe în chip subtil cu nătângia dreptului obligatoriu.

Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, solicită imperativ Ministerului educației și cercetării și Ministerului sănătății să renunțe la obligativitatea purtării măștii de protecție respiratorie, la cutiile de pexiglas și la dispozitivele cu dezinfectanți din clasele învățământului primar (clasa pregătitoare, clasa I-a, clasa a II-a, clasa a III-a și clasa a IV-a) În susținerea acestei solicitări Asociația Pro Consumatori prezintă următoarele argumente:
 1. Măștile de protecție respiratorie pentru copii sunt niste cârpe colorate, deci nu asigură nicio o protecție împotriva unui virus care are o dimensiune nanometrică, adică o milionime dintr-un milimetru! Nicio instituție a statului român (ANPC, ANMDM, Inspecția sanitară de stat) nu a realizat analize de laborator asupra măștilor destinate copiilor pentru a constata dacă acestea sunt conforme cu standardele aplicabile!

Cică din decembrie 1989, mai exact după asasinarea cuplului Ceaușescu în chiar ziua de Crăciun, fapt care – desigur – l-a îndreptățit (sic!) pe necalificatul și traseistul Petre Roman să demareze politica de distrugere sistematică, România ar fi o țară democratică. Adică toate cele de pe aceste meleaguri urmează, cu încăpățânare politrucianisto-tâlhărească, linia demo(no)crației originale: cu legi făcute de hoți pentru hoți, prin care se ia de la săracii majoritari ca să se dea ciocoilor minoritari și cu obraz de toval; cu venituri de toată jena (câțiva lei sau – în caz fericit – câteva sute de lei pentru grosul românilor) și cu venituri bugetare (lefuri, pensii) nesimțite pentru „descurcăreții” cu rol decizional în muribundul stat la vedere, condiția sine-qua-non ca statul paralel să fie cu adevărat atotputernic și indestructibil, iar decalajul dintre veniturile minime și  cele maxime să devină realmente monstruos în țara considerată cea mai săracă și cu cele mai acute probleme economico-sociale și cultural-identitare din Uniunea Europeană;

Dacă s-ar face un sondaj de opinie, sunt absolut convins că cei mai mulți dintre concetățenii noștri, în primul rând cei unși cu toate alifiile ipocriziei, lăcomiei și descurcărelii, ar spune ca la cartea globalismului și cosmopolitismului că ei sunt vrednici români și că-și iubesc atât de mult țărișoara în care s-au născut (care, chipurile, acuma nu mai poate să mulțumească hoiturile tuturor!), încât – la o adică – n-ar ezita să-și dea viețile, mai mult sau mai puțin inutile, întru apărarea de-a-ndoaselea (prin ponegrire și batjocorire, atunci când o cer interesele personale și/sau de clan) a românismului și a meleagurilor natale.
    Cum altfel, când aproape toți ăștia acționează după exemplul oferit de detestabilul miliardar Ion Țiriac (cosmopolitul ăsta se crede un mare român, dar n-am știre să-și fi ajutat în mod consistent compatrioții în vremuri de restriște, precum cele pandemice, chit că a profitat de pe urma lor cu vârf și îndesat), respectiv nu se abat cu o iotă de la faimoasa clasificare naeionesciană a locuitorilor de pe aceste meleaguri în români și buni români.

Te uiți la orbanieni (că alde Șică Mandolină, Raluca Turcan, Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Costel Alexe, ministrul „Grindă” sau culturnicul Bogdan Gheorghiu nu sunt liberali nici măcar de leac!) și, funcție de starea psihică, ba te minunezi, ba te umflă râsul, ba te înfurii ca naiba când iei aminte la sistematicul dezastru de pe meleagurile noastre (desigur, de câteva luni „ocrotit” și generos alimentat de enigmaticul coronavirus), tot acest carusel politrucianist fiind intens cosmetizat mediatic și condimentat cu statistici măsluite, cu confruntări eminamente sterile și cu promisiuni înfăptuite doar parțial și accidental, în consecință, constant nesemnificative pentru uriașele trebuințe ale grosului nației: nivelul general de trai, respectiv gradul real de cultură, sănătate și educație.
    Ați văzut vreun politruc postdecembrist care să se rușineze și, eventual, să-și pună cenușă în cap pentru contribuția sa (mai mare sau mai mică, funcție de rolul decizional) la crucificarea României, știut fiind faptul că în luna decembrie 1989, adică după asasinarea cuplului Ceaușescu taman în ziua de Crăciun, ea a fost înșfăcată de sinistra troică alogeno-bolșevică Brucan-Iliescu-Roman fără niciun cent datorie externă, dimpotrivă, cu creanțe de câteva miliarde dolari, nerecuperate integral până în prezent?

Existența coronavirusului este, din păcate, indiscutabilă și – cu excepția teribiliștilor, respectiv a neîncrezătorilor sau negaționiștilor încă neafectați – cam toți pământenii sunt conștienți de riscul infectării cu perfidul vrăjmaș și de groaznicele suferințe pe care le produce după încuibarea sa în corpul uman.
    Prin urmare, problema fundamentală a acestei pandemii nu constă în dovedirea ei de către organismele internaționale (de exemplu,OMS – Organizația Mondială a Sănătății) și autoritățile cu rol decizional la nivel național sau suprastatal (directive, restricții, statistici mai mult sau mai puțin discutabile), ci în modul cum cetățenii unei țări, fără ingerințe politice sau presiuni psihice, sunt pregătiți de cârmuitori pentru cele două faze:
    1)Faza prevenirii prin acte normative (la noi, de pildă, starea de urgență, starea de alertă, recenta lege a carantinării) și prin stresantele mesaje guvernamentale din mass-media cu purtatul măștii, spălatul des pe mâini, evitarea aglomerațiilor și păstrarea distanței sociale;

Indiscutabil că poetul latin Titus Lucretius Carus (pe scurt, Lucrețiu) avea dreptate atunci când, în urmă cu peste două mii de ani, enunța în celebrul lui poem De rerum natura (Despre natura lucrurilor) că Ex nihilo nihil (Din nimic nu apare nimic). Da, căci pentru confortul și comoditatea logicii noastre, infinit inferioară metalogicii divine, este realmente necesar să presupunem că Însuși Atotputernicul n-a creat macrouniversul și microuniversul din nimic, ci din preaplinul dragostei Sale, respectiv din inepuizabila Sa energie.
    Iar acest punct de vedere este în perfectă concordanță cu cele mai recente „adevăruri” ale științei: Nimic nu poate veni în existență de la sine și „Cele mai multe particule elementare, dacă nu cumva chiar toate, pot fi create prin materializarea energiei”! Ultima axiomă îi mulțumește atât de mult pe atei, încât aceștia sunt dispuși să-I recunoscă Mântuitorului „unele vindecări” (doar cele pe care ei le atribuie unei „acțiuni psihosomatice” sau „puterii spiritului asupra materiei”), dar resping cu îndârjire prostească majoritatea miracolelor hristice, considerându-le „pure născociri sau întâmplări fundate pe realități deformate de către tradiție”. Altfel spus, nu poate să fie real ceea ce depășește ridicola putere de înțelegere a „științificilor”, întrucât ei stabilesc nestatornica graniță dintre adevăr și fals, dintre realitate și fantezie...

Școala online nu poate fi altfel decât temporară, iar aspectul temporar ar trebui relevat mereu, spune președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care este de părere că a sugera că acest sistem este bun și va fi permanent „înseamnă a semăna vânt”.
Școala online este o alternativă impusă și necesară în acest moment, dar nu poate fi o soluție permanentă, spune academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
„Școala generalizată online nu poate să fie decât temporară, iar aspectul temporar trebuie relevat mereu; nu se cuvine să creăm o psihoză din care să reiasă că această criză va însemna de-acum normalitatea. A sugera sau a spune direct că școala online sau va fi permanentă de-acum încolo și că această soluție este foarte bună înseamnă a semăna vânt. Este ca și cum am vrea să convingem lumea că mâncarea-surogat este mai sănătoasă decât hrana naturală. Școala online este alternativa impusă și necesară în acest moment. Am făcut școală în afara școlii din martie 2020 încoace și am constatat ușor ineficiența ei. Dovada cea mai palpabilă este faptul că materia în acele luni păcătoase nu a devenit materie de examen nicăieri, în nicio împrejurare. Guvernul a făcut bine prevăzând trei , dar deopotrivă guvernul și noi trebuie să tindem spre aplicarea soluției firești”, spune Ioan-Aurel Pop.

    În proporții diferite, cam toți pământenii au de suferit din cauza enigmaticului coronavirus. Dacă nu în mod direct (prin infectări și tratamente, cel mai adesea păgubitoare pentru psihic), atunci sigur în mod indirect: prin demențiala frecvență cu care le este servită cetățenilor, pe toate canalele mass-media, teribila picătură chinezească a avertismentelor oficiale (cică din grijă pentru sănătatea alegătorilor), precum și prin restricțiile care decurg cu necesitate politico-demonocratică din statisticile întocmite de autoritățile obediente, adică taman pe gustul păpușarilor planetari.
    Nici nu-i de mirare că în aceste condiții, tot mai tulburi și mai tensionate (cu autorități, așa ca ale noastre, care-și dau cu stângu-n dreptul și cu „specialiști” ce urcă neîncrederea poporenilor până la cotele disperării), iau avânt teoriile conspiraționiste de felul războiului mondial psiho-biologic, întru reducerea populației globului până la nivelul/numărul statornicit de guvernul mondial din umbră: cel mult două miliarde în opinia ticăloșilor cu pretenții umanitariste, sub un miliard în strategiile atotnimicitoare – prin poluare, mâncare chimizată și medicamente contrafăcute – ale bestiilor radicale!

 Am vorbit în eseurile anterioare despre multe subiecte contemporane. Prin prisma celor întâlnite sau a celor întâlniți, am descris ipocrizia, egoismul, fariseismul, snobismul, prostia pe diferitele ei paliere, dar nu am avut timp până astăzi să aștern câteva cuvinte despre eroziunea elitelor.
            Pentru că, fie că ne place să recunoaştem sau nu, în toate societăţile există elite. Unele adevărate, altele proclamate.
            Insă, indiferent de societate, elitele adevărate se distanțează de nivelul mediu,  nu prin gesturi grobiene, nu prin acte care să nască comentarii peiorative, ci prin noblețe, rafinament, eleganță, dar mai ales educație.
            Este absolut normal ca un erudit să-și formeze propria colectivitate, să adune în jurul lui alți erudiți și prin prisma subiectelor culese din mediul în care trăiește alături de cei mai puțin consacrați intelectual, să ajute prin sfaturi, idei, susținere materială și morală, dezvoltarea ascendentă a societății.