În pofida nenumăratelor dovezi, de-o cutremurătoare evidență în ceea ce privește prezentul și, mai ales, viitorul omenirii (dramatica și neîntrerupta scădere a nivelului inteligenței planetare, poluarea tot mai accentuată și mai pustiitoare a pământului, apei, aerului și alimentelor, sporul alarmant al decăderii moral-spirituale a întregii omeniri, îndeosebi în țările  îmbuibate din apusul Europei și nordul Americii, lucru ilustrat atât de dementa creștere a infracționalității individuale și colective, deci a cruzimii omului actual – crime în serie, războaie, atacuri teroriste minuțios pregătite, cât și de înfricoșătorul proces de decreștinare – uriașe festivaluri esențialmente sataniste, lepădarea nu doar a tinerilor teribiliști de „povara” valorilor creștine cardinale și teologice, incendierea bisericilor și grăbirea islamizării Occidentului prin înmulțirea moscheilor de proporții, generalizarea și legalizarea în tot mai multe țări cu pretenții demonocratico-libertinare a „familiilor”/împerecherilor împotriva firii etc.), în pofida acestor dovezi, deci, „evoluționiștii” de toate culorile și gabaritele (politruci, politologi, sociologi, economiști, științifici, infectologi și mulți alți trepăduși) se dau peste capetele lor pătrate să demonstreze poporenilor, inclusiv celor mai școliți și mai înțelepți decât ei,

Numeroase sunt crizele (economică, politică, financiară, alimentară, sanitară, energetică etc.) ce asaltează astăzi omenirea în general, națiunea română în special, îndeosebi după invadarea Ucrainei, pe 24 februarie 2022, de către hoardele putinisto-muscălești, care – ca întotdeauna în decursul istoriei și cu Testamentul lui Petru cel Mare pe post de călăuză - și-au arătat pofta feroce de expansiune teritorială, specific asiatică (nu spunea Dostoievski că, dacă răzuiești un rus, dedesubt dai de tătar?!), demonstrând totodată, prin înfrângerile suferite și bătuta pe loc vreme de aproape un an (e drept, armata ucraineană a fost masiv ajutată cu bani, medicamente și tehnică militară de o formidabilă coaliție internațională: Statele Unite, NATO, Uniunea Europeană, Japonia, Canada, Australia și altele), demonstrând, deci, cu vârf și îndesat că nici pomeneală ca Rusia să fie o mare putere militară, posibil și la capitolul atomic, dacă temutul său arsenal nuclear este la fel de nemodern și neperformant ca uriașul stoc de arme convenționale, multe dintre ele din vremea bolșevismului: tancuri, blindate, avioane, elicoptere, rachete, nave, puști.

Se știe foarte bine că politica (mă rog, făcătura poreclită „politică”) reprezintă pe meleagurile noastre, de peste trei decenii, rampa de lansare spre un trai mai ceva ca-n sânul lui Avraam: bani cu toptanul (uriașa leafă nemeritată de la stat, alte multe venituri necușere din diverse descurcăreli – trafic de influență, mită, consilii de administrație etc.), dese deplasări în străinătate, palate ca-n povești, mașini ca-n țara tuturor posibilităților pentru semidocții, nesimțiții și ipocriții de carieră.
    Totul este ca lichelele politrucianiste să respecte cutuma postdecembristă, adică să aibă capul gol și punga plină, căci hoțul neprins e om cinstit (!) și trebuie răsplătit cu funcții în partid și în statul ultranevolnic; pe urmă să dea dovadă de slugărnicie în fața șefilor (asta la ei se  cheamă disciplină) și de bățoșenie în raporturile cu masa alegătorilor. De-abia atunci alde ăștia sunt în stare să aprecieze cum se cuvine (singuri sau în găști) „înțelelepciunea” băsesciană: „Am ajuns președinte, deși nu m-am ținut niciodată de școală...”

Luni de zile am primit asigurări din partea tuturor factorilor decizionali în statul nostru aparent (Klaus Iohannis, coaliția penelisto-pedelistă, premierul neșcolit, Aurescu depășit, Rareșul Bogdan pocit etc.), că de data asta România îndeplinește absolut toate condițiile impuse de Uniunea Europeană UE), dovadă ridicarea – cu ceva timp în urmă – a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), așa că intrarea ei în mult râvnitul Spațiu Schengen va fi floare la ureche.
    Însă, dura realitate a votului țărilor membre, din urmă cu câteva zile, când „pachetul” România-Bulgaria a ratat șansa de-a intra în Schengen prin împotrivirea Austriei și Olandei, care au fost de acord cu intrarea Croației (parte componentă a fostului Imperiu Austro-Ungar, deci altminteri văzută și tratată de ipocriții noștri „amici” – Olanda, de pildă, cerea ca România să se decupleze de Bulgaria pentru a avea votul ei, de parcă aberația asta n-ar fi complicat și mai mult lucrurile, iar Austria ba invocă faptul că, din cauza românilor, pe teritoriul ei intră prea mulți migranți, aproape toți în tranzit spre țările occidentale, ba acuză autoritățile române că pun presiune pe companiile lor, deși este bine știut că astea taie și spânzură cum vor mușchii lor în pădurile, petrolul și finanțele de pe aceste meleaguri), dura realitate a votului din penibilele organisme europene, deci, ne demonstrează următoarele:

    Foarte mulți dintre românii cu discernământ ai zilelor noastre (nu-s prea mulți dintre ăștia, iar numărul lor tot scade!), se întreabă și (degeaba) întreabă în felul următor: Cum e posibil că România, țara dăruită de Creator cu de toate (climă blândă, relief prietenos, rețea hidrografică generoasă, însemnate bogății ale solului și subsolului), iar prin aceasta posesoarea a trei dintre cele patru vitale straturi naturale (litosfera, biosfera, hidrosfera, atmosfera), care, în profunda și tainica lor întrepătrundere formează binecuvântatul leagăn al vieții pe Pământ, parcă de-al dracului și în pofida acestor excepționale avantaje îndelung jinduite de agresori (romani, unguri, turci, tătari, muscali, austrieci, nemți, mai nou „distinsele” seminții ale Apusului) are atât de mulți sărăntoci și, la toți parametrii care ilustrează nivelul general de trai, ea se situează la coada țărilor din Uniunea Europeană?

    Recenta demisie a lui Vasile Dîncu de la cârma Ministerului Apărării Naționale, taman acuma când lucrurile se complică enorm în conflictul ruso-ucrainean (mai nou, cei doi adversari se acuză unul pe altul de pregătirea unor atacuri cu „bombe murdare”), când războiul nici gând să ia sfârșit după mai bine de opt luni și când România se află realmente în bătaia puștii kremliniste, ne arată cât se poate de clar două lucruri, cu grijă demonocratică ascunse de ochii presei neobediente și ai cetățenilor tot mai înfricoșați de posibila extindere a conflictului (declanșarea fățișă a celui de-al treilea război mondial), bașca teribila înrăutățire a nivelului de trai pentru cei mulți (inflație galopantă, prețuri aberante la energie, scumpiri la toate cele, educație pe sponci, nesiguranța zilei de mâine etc.): (1) Că România nu contează în ecuațiile strategico-economice ale Washingtonului și Bruxellului (vezi cum de mai mulți ani se screme să intre în Spațiul Schengen), decât cel mult cu rol de cordon de siguranță pentru apuseni – carne de tun în eventualitatea extinderii războiului, respectiv rampă de lansare pentru o oarecare ripostă NATO, după „întărirea” acestui flanc al său cu tehnică militară franco-americană; (2) Că președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă, ambii oameni de paie ai globaliștilor și sforarilor apuseni (primul cu gândul la fotoliul de secretar general NATO, celălalt visând să devină președintele în genunchi al unui stat aparent), nu vor ezita să-i arunce pe români în focul devastator al acestui război absurd, chit că România postdecembristă nu are nici de leac armată și armament corespunzător.

    Consider că trebuie și, în linii mari, este îndreptățit să ne gândim la școala ideală (în sensul necontenitei ei îmbunătățiri pe linia infrastructurii și, mai ales, a producției instructivo-educațională) de-abia atunci când procesul național de învățământ la toate nivelurile (preșcolar, primar, gimnazial, liceal, universitar, postuniversitar) a devenit cu adevărat normal, adică așa cum a demarat prin Legea Instrucțiunii Publice în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, cum s-a desfășurat la începutul secolului 20, când la timona învățământului românesc a ajuns inegalabilul Spiru Haret (la sfârșitul celor trei mandate ale ministrului S. Haret, ne înștiințează Nicolae Iorga, numărul știutorilor de carte s-a dublat!), cum s-a ridicat la cote nepereche în perioada interbelică (anul 1938 continuă să rămână apogeul nivelului de trai pe aceste meleaguri) și cum – dincolo de derapajele ideologice și sterilizarea intelectuală – s-a desfășurat întregul învățământ bolșevic (perioada 1945-1989).

    În cei peste 32 de ani de postdecembrism am stat de vorbă (direct sau prin intermediul telefonului și al internetului) cu zeci de mii de români din țară și străinătate: unii pe care-i cunosc de mulți ani și pentru care – la vremea respectivă – eram gata să bag mâna în foc la capitolul onestitate și vrednicie (oare câți au rămas așa cum i-am cunoscut, adică atât de necesari în România crucificată de jigodiile interne și externe?!), alții cu calitatea de cunoștințe (în viața de zi cu zi și pe internet), care erau/sunt dornici să-mi cunoască opiniile în diverse chestiuni politice și culturale, fapt pentru care ba sunt abordat pe stradă de anumite persoane (n-am mașină, refuz să mă deplasez cu autobuzul sau cu mașinile binevoitorilor, așa că sunt lesne abordabil), ba altele mă sună la telefon (habar n-am cum își procură numărul mobilului meu), ba multe dintre ele postează comentarii la unele dintre textele mele sau chiar îmi trimit mesaje pe internet, cu intenția de-a stabili prietenii, respectiv de-a înjgheba relații de colaborare.
    Și astfel, în decursul timpului mi-am tot mărit numărul de cunoștințe trainice printre oamenii de certă cultură din țară și străinătate, cu unii dintre aceștia fiind în legătură de peste două decenii.

Fericirea noastră se bazează exclusiv pe sănătate, iar sănătatea depinde de ce mâncăm,
când mâncăm şi cum mâncăm, fapt pentru care trebuie să ne hrănim sănătos,
nu cu îmbuibarea care ne îmbolnăveşte, ne întunecă mintea şi ne produce moartea !

Cuprins:
1. Precizări preliminare
2. Autofagia: sens și conținut
3. Când se declanșează autofagia?
4. Ce oprește autofagia?
5. Ce cauzează lipsa de autofagie?
6. Postul accelerează autofagia, îmbunătățind sănătatea și prelungind viața
6.1. Postul și autofagia
6.2. Scopul Postului
6.3. Efectele benefice generate de post asupra organismului

Despre regină, numai de bine! Dispariția fulgerătoare a reginei a descumpănit o lume întreagă. Desigur, vîrsta era un indiciu și toți se așteptau să moară. Dar era vioaie la trup și minte. Toată lumea se aștepta la o agonie lungă. Pata aia de pe mînă, care se vede la intilnirea cu noul premier (Elisabeta Truss) trădau fie o problemă cu diabetul, fie o slăbiciune a vaselor de singe, datorate varstei înaintate. De obicei, nici una din afecțiuni nu iartă. (Ambii mei părinți au avut o asemena problemă, cu petele pe mînă. Mama la 82 de ani, tata la 93. Am bănuit că va muri, dar nu așa repede.) Cum, necum Elisabeta a II-a a trecut în neființă. Marea majoritate a lumii o deplinge și o consideră unul din marii oameni politici ai secolului. Există și păreri contrare. “Republica.ro”, este un ziar electronic, care a adăpostit două astfel de opinii. CTP consideră că monarhia britanică e doar un show și că nu are rost să ne uităm prea mult în direcția respectivă. O fi, dar când vezi câți doresc să intre în show și nu reușesc (Diana, Meghan)… rămâi pe ginduri. Pe de altă parte, toți liderii stingisto-progresiști ai lumii au mîncat din palma reginei. Venind cu spinarea plecată și căciula în mînă. (Și Clintonii, și Obama etc.) Ba doamna Clinton a și fost amendată pentru o parcare neregulamentară………