Regimurile de dictatură și statele de ocupație (și nu numai ele) au fost preocupate dintotdeauna, și sunt preocupate și în prezent, de găsirea unor metode prin care, promovând frica, teama de ceva, să schimbe modul de viață al oamenilor conform dorințelor lor, să-i facă să se supună fără răzvrătiri și chiar de să-i susțină (chiar cu convingere) în tot ceea ce fac.
Frica, teama de ceva este terenul cel mai propice al manipulatorilor pentru a promova știrile false până când acestea sunt însușite ca fiind adevărate conform dorințelor lor.
Dintotdeauna, pentru a produce o frică, o teama de ceva, în rândul oamenilor (supușilor), conducătorii au apelat la cele mai eficiente metode, inclusiv sub formă de povești, de ficțiuni înspăimântătoare, inclusiv până la teama de moarte.
Maeștrii propagandei permanent au găsit câte ceva, câte o metodă cu care să-i sperie pe oameni ca să facă cu aceștia ce vor, inclusiv prin a fi susținuți.

Într-o lume clar improprie visului și poeziei, într-o lume cu sisteme de valori răsturnate (re)întoarcerea la esențe mai este greu cu putință.
Situația este agravată de faptul că se citește din ce în ce mai puțin, paradoxal și ca efect secundar al bombardamentului informațional și al invaziei de scriitorași extrem de vocali pe rețelele de socializare, mai nou spațiu de polemică și de ascuțire a săbiilor ori penelor.
Ciudata situație cu care ne confruntăm alimentează din plin scuzele unora ce invocă graba, preocupările zilei, programul încărcat.
Eu îi plâng pe cei care se plâng de faptul că astfel de semeni stau cu spatele întors la carte ori la vreun alt produs media.
Ei bine, este tot mai evident faptul că oamenii se folosesc de inflența pe care o au într-un domeniu sau altul într-o încercare de a impune  puncte de vedere, produse ori viziuni.

A trecut deja o săptămână de la izbucnirea crizei guvernamentale declanșată de Iohannis prin semnătura pusă pe decretul de revocare al  a fostului ministrul USR+ Vlad Voiculescu. O săptămână în care zi de zi, președintele și-a ignorat datoria constituțională de a media pentru asigurarea stabilității țării. Culpa sa e cu atât mai gravă cu cât această criză este întreținută de Guvernul pe care l-a girat personal.
România se adâncește în criză, mor oameni, dar nimeni nu-și asumă aceste decese. Președintele Iohannis este Marele Absent și autorul moral al acestei crize politice. El este cel care a nesocotit rezultatul alegerilor și  constituit Coaliția Pierzătorilor, care acum este incapabilă să treacă peste orgoliile de partid pentru a asigura „o guvernare lungă și stabilă”, cum garanta în decembrie Iohannis.
În loc să facă „reforme importante în domenii cum ar fi sănătatea, educația și reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocrației”, cum promitea Iohannis la învestirea Guvernului Cîțu, cei din Coaliția Mincinoșilor fac câte 4 ore pe zi de „terapie pe ciolan”, în care se acuză unii pe alții, de minciuni, de falsuri și de eșec în guvernare și în gestionarea pandemiei.

    Înclin să cred că tot omul cu scaun la cap (firește, din această nobilă familie umană nu face parte grosul politrucilor și toți trepădușii ce se gudură pe lângă ei!) nu se ia orbește după poruncile date de lighioanele cârmuitoare, îndeosebi când aceste lighioane aplică în mod cât mai abuziv „recomandările” antiumane făcute de sforarii planetari (cartelurile farmaceutice,  Organizația Mondială a Sănătății, Bill Gates ș.a.), ci se conduce după competentele opinii și sfaturi, respectiv după exemplul oferit de adevărații specialiști în materie. Îndeosebi atunci când în joc este sănătatea omului, familiei, nației și lumii (cazul de față) și când cetățenii sunt neîncetat bombardați (de peste un an de către toată presa oficial-globalistă) ba cu știri intenționat exagerate (morți, infectați, carantinați, izolați etc.) și, deci, în bună măsură false, ba sunt efectiv amenințați de autoritățile obediente cu amenzi și cu obligativitatea vaccinării prin legi special elaborate în acest sens.

    Se știe și chiar s-a scris enorm pe marginea „emblematicului” paradox al României postdecembriste: țara cea mai săracă din Uniunea Europeană (asta rezultă din principalii indicatori ai nivelului general de trai), cu toate că – potrivit probelor prezentate de diverși specialiști – ea se situează pe locul trei în Europa la capitolul „Bogățiile solului și ale subsolului”! Unde mai punem formidabilul fapt că, la asasinarea cuplului Ceaușescu taman în ziua de Crăciun a anului 1989 (cică s-a făcut vinovat de genocid economic!), România nu doar că poseda un apreciabil potențial economic (însuși redutabilul antibolșevic Petre Țuțea recunoștea că Nicolae Ceaușescu, în pofida unor grave erori politico-ideologice, a scos România din feudalism și a propulsat-o în familia țărilor emergente ale lumii, unde – ca să dau doar un exemplu – ocupa un foarte onorant loc patru la capacitatea totală a transportului maritim și fluvial), dar - și asta este cu adevărat remarcabil – ea nu avea la sfârșitul fatidicului an niciun cent datorie externă (câte țări se puteau mândri cu așa ceva?), dimpotrivă, avea de încasat creanțe de miliarde dolari de la țări africane și arabe, contravaloarea lucrărilor efectuate de specialiștii și muncitorii români în perioada ceaușistă.

Doar pentru că nu înțelegem etapa sau locul în care se află cineva, nu înseamnă automat că se află într-un punct greșit în viața lor. Ni se spune destul de des: „aș vrea să lucrezi cu mama mea”, „soțul meu face asta și cred că greșește”, „copilul meu ar putea fi mai bine” etc. și tot ce auzim de fapt este „nu pot accepta că persoana din viața mea se află în alt punct decât cred eu că ar trebui să fie".
    Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), majoritatea oamenilor au intenții bune și își doresc ca oamenilor din viața lor să le fie bine, să fie fericiți și împliniți, însă problema este că rar se sincronizează ceea ce credem noi că le-ar aduce fericirea cu ce le aduce de fapt asta.

Din nou o să se supere sustinatorii lui Şoşoacă pe mine, dar nu pot sa nu semnalez anumite lucruri. Dacă observaţi de câteva zile s-au rărit şi chiar aproape dispărut mişcările în stradă pentru îngheţarea salariilor, a pensiilor, problema alocaţiilor şi evident căderea acestui guvern criminal şi vândut. Nu va întrebaţi oare de ce? Eu cred că şi pentru faptul că Şoşoaca împreună cu manifestanţii din jurul ei distrag atenţia de la problemele arzătoare pentru care românii ar trebui sa iasă în strada.
 Nu vi se pare curios că nici un partid, dar absolut nici unul nu o atacă, cel mult persoane fizice din aceste partide. Ţinând vie şi continuă  ,,lupta cu pandemia,,- „uite masca nu e masca”- „ne vaccinam sau nu ne vaccinam” românii uită de problemele grave legate de viaţă şi nivelul de trai scăzut, provocate de măsurile de austeritate luate de acest guvern la ordinul străinătăţii.

    Trebuie  să spun că  descoperind  acest minunat oraș, în 1955 și starea aceasta de repulsie, care mi-a dat o impresie de pustiu selenar (citit pe atunci cu Jules Verne în Mână) pentru mine ca un țânc care  eram, sigur că pădurile eminesciene nu aveau farmecul pădurilor  de aici din Nordul țării. Eu care ”îmi umpleam plămânii cu aerul curat al pădurilor”  culegând alune sau zmeură, adesea ciuperci, încercând să merg pe malul Săsarului, cum zilnic o făceam pe malurile  Someșului, efectiv m-am îngrozit, trecând pe locul unde acum este Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” loc în a cărui albie se întâlneau vasarâșul minei  ca o urină de cal bolnav și cu  ce se ”scurgea” de la abator...
    După această expediție, la doi colegi i-au venit  părinții  și i-au luat de la școală. Ar fi venit poate și ai mei, dar eu nu aveam pe atunci așa ceva. Cum scriam mai în față, ce se făcea pentru mineri cam toate erau  improvizații și chiar construcțiile păreau ”desăvârșite” de oameni fără calificare.

Așkenazii devin neliniștiți și adaugă o nouă voce în corul calomniilor debitate contra mea: blonda Sabina Fati. Dar pe Internet nu găsești nici o știre despre ea; adică e un nime᾿-n drum: nu are loc de baștină, nu are vîrstă, nu are stare civilă, nu are biografie etc. E-adevărat, are multe poze, din care te privește o față urîtă, o tipă care parcă suferă de progerie (îmbătrînire prematură). Dar are însă un doctorat în istorie, obținut la Școala „Națională“ de Științe Politice și Administrative (Ș.N.S.P.A.), poreclită „Fane Ideologu’ 2“ (cu trimitere, pentru cine nu mai știe, la defuncta Academie „Ștefan Gheorghiu“), și pe care eu am rebotezat-o Ș.N.A.P.S. – Școala Nemernicilor Abilitați cu Prostirea Studenților  – fiindcă este, în fapt, o școală antinațională.
Acum Sabina Fati este vorbete la defunctul post de radio Europa liberă – resuscitat la București, fiindcă fusese alungat din München, din Praga și din Budapesta – și la alte posturi, ca Deutsche Welle, care denigrează România. În plus, e și redactor-șef la revista 22, fițuica Grupului de Dialog Social (G.D.S.), fondat, la finele lui decembrie 1989, de „Bestia Brucan“ – cum corect a fost poreclit de regretatul Eugen Florescu.

Gândul realizării unul număr special de revistă închinat în întregime debutanților din acest colț de țară m-a bântuit de multă vreme.
Fac parte din rândul celor care nu și-au uitat începuturile, iar aportul unor nume ca Geo Bogza, Eugen Barbu, Alexandru Boboc, Romul Munteanu, Henri Zalis sau Alexandru George în devenirea mea literară m-a mânat spre această mână întinsă mai tinerilor confrați.
Deși vremurile pandemice m-au încurcat mult în munca de găsire, chiar de descoperire a acestor voci și talente extrem de promițătoare, existența revistelor școlare a fost ușurătoare și îmbucurătoare, la fel îndestulătoarele biblioteci.
Așa am adunat între coperți caractere și destine aflate la început de drum, cel mai fraged vlăstar fiind Teodora Anastasia Calaidjoglu, cel mai vârstnic Cornelia Vaida.