UK Bookmakers

PEDEAPSA CAPITALA

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


Articol dedicat abolirii Pedepsei Capitale in Franta 

Problema Pedepsei Capitale-Pedeapsa cu Moartea, ramane una dintre cele mai complexe si controversate probleme cu care se confrunta jurisdictiile statelor lumii (de la instaurarea ei in antichitate, “fundamentata” ulterior in Evul Mediu, si “desavarsita” in Epoca Moderna, a zilelor noastre), atat ale celor care o aplica, cat si ale celor care au abolit-o deja. 

Caracteristica (inca, din pacate!) atat marilor democratii recunoscute cat si societatilor mai putin avansate democratic, utilitatea acestei pedepse, atat pe plan socio-moral cat si pe plan juridico-politic,

ridica o serie de semne de intrebare la care un raspuns simplu si coerent, general si impartial, nu poate fi formulat avand in vedere “dimensiunea” parametrilor actelor criminale precum si contextul in care ele au fost comise, tinand cont si de circumstantele agravante sau atenuante de rigoare, care le insotesc pe acestea!


PREAMBUL

 

Nu rare au fost si sunt situatiile in care puternicul conflict declansat (si apoi instaurat), intre diferite sondaje populare de opinie, referitor la acest subiect si constitutia tarii, au blocat ani, zeci sau sute de ani procesul de abolire al acestei pedepse, considerat astazi, fara rezerve, un pas progresist important, in istoria omenirii in general si, in istoria societatilor abolitioniste, in particular.

O trecere in revista a unor detalii de mare anvergura referitor la aceasta tema nu este posibila din cauza spatiului limitat de care dispunem.

Vom incerca totusi sa punem in evidenta intr-o forma unitara etapele fundamentale care au marcat aceasta pedeapsa de-a lungul timpului, considerata ca cea mai importanta in ierarhia pedepselor aplicate de catre legislator, precum si al lungului proces care a condus la abolirea ei intr-unul dintre statele cele mai avansate democratic si civilizate din lume, Franta.

Acest lucru pare justicat si datorita faptului ca abolirea acestei pedepse a opus cea mai mare “rezistenta” si a creat cele mai mari probleme, atat pe plan juridic cat si social, in Franta, ea fiind ultimul stat din Europa Occidentala, care in ciuda democratiei sale avansate (de care se bucura) si a unei majoritati populare de 63% pentru mentinerea acestei pedepse, adopta in sfarsit, dupa instaurarea primului mandat socialist al lui Francois Mitterrand (1981-1988), in Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, (cu 367 voturi pentru! si 113 contra), abolirea pedepsei capitale pentru orice fel de crima pedepsita de CPF (Codul Penal Francez).

Mentionam aici si faptul (deloc neglijabil!) ca in ciuda "insistentei" opiniei publice pentru mentinerea pedepsei capitale, Francois Mitterrand, inainte de alegeri, in luna mai (1981), intr-o declartie publica a facut cunoscuta intentia sa de a aboli pedeapsa capitala, in cazul in care va fi ales Presedinte al Republicii Franceze (cel de-al 4-lea, al Republicii a V-a).

Aceasta "misiune", nu tocmai, simpla, a revenit, dupa castigarea alegerilor (prin infrangerea, actualului Academician VGE-Valery Giscard d'Estaing, fostul Presedinte in perioada 1974-1981), Profesorului de Drept, Robert Badinter, abolitionist convins, aparator benevol ai condamnatilor de pe culoarele Mortii, numit Ministrul Justitiei de catre Mitterrand, devenit ulterior, Parintele abolirii pedepsei capitale in Franta. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului: "Giscard d'Estaing si condamnatii sai la moarte"http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/11/thomas-csinta-giscard-destaing-si.htmlhttp://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42733-giscard-d-estaing-si-condamnatii-sai-la-moarte.html"Rolul pozitiv al pedepselor lungi de inchisoare. Articol dedicat Profesorului si Cercetatorului Philippe Maurice":  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/05/rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de.htmlhttp://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42767-rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de-inchisoare.html;  "Padurea spanzuratilor":  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html?q=Philippe+Maurice"De la ura la viata. Dreptul de fi liber": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/de-la-ura-la-viata-dreptul-de-fi-liber.html).

 

APROFUNDAREA DOSARULUI

 

1. Pro si Contra Pedepsei Capitale

 

Rolul si utilitatea Pedepsei Capitale precum si dorinta abolirii ei, cronologic vorbind, a fost ridicata cu mult inainte de aparitia Ghilotinei, masina mecanica a terorii si a groazei care a curmat viata a sute si sute de condamnati la moarte, considerata “umana” si “democratica” de cel care a propus-o Justitiei franceze in 1789, Joseph-Ignace Guillotin, medic si om politic francez,  membru al Adunarii Nationale post-Revolutionare.

Partizanii ei se justifica prin faptul ca ea fost intotdeauna aplicata (practicata) de catre popoarele civilizate, pentru sanctionarea vinovatului cu o pedeapsa "echivalenta" cu fapta comisa: crima (crimele) de sange!

Mai presus de acest punct de vedere, aceasta pedeapsa, dpa pararea partizanilor, ar fi necesara si pentru "protectia" societatii civile, avand in vedere faptul ca un nerecedivist neiertat si executat nu poate recidiva. 

Inchisoarea pe viata insa, cu posibilitatea eliberarii conditionate, nu elimina riscul de a recidiva, pentru ca cel condamnat la inchisoare pe viata, poate evada sau poate fi eliberat conditionat si deci poate recidiva. (A se vedea si articolele autorului: "Condamnat la inchisoare pe viata": http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42413-condamnat-la-inchisoare-pe-viata.html; "Lungul drum al reinsertiunii sociale": http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/43074-lungul-drum-al-reinsertiunii-sociale.html"Liberatea sub sechestru electronic"http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41220-libertatea-sub-sechestru-electronic.html).

In sfarsit, exista si problema economica!

Este complet “revoltator” faptul ca societatea sa “intretina” un criminal zeci de ani in detentie (maximum 30 de ani, in executare, in Franta) pe banii contribuabililor pentru ca odata cu eliberarea lui sa-i ”permita” si o eventuala recidiva!

Legea Talion: a pedepsi omul acolo unde a gresit si conform greselii lui, o regasim si la pictorii Dore, Bosch, Bruegel sau in lucrarile literare ale lui Dante (Divina Comedie) si Sartre (Cu usile inchise).

Abolitionistii, (punct de vedere sustinut si de catre autorul acestui articol!) considera ca viata este un “dar”, al naturii (indiferent de modul ateist sau credincios al interpretarii!), care nu este ”oferita” decat intr-un singur exemplar!

In concluzie, a pune capat ei cu buna stiinta, cu sau fara cruzime, este o crima de sange!

Iar, a raspunde la o crima sange, prin crima de sange, este imoral si inuman!

Deci Omul modern, nu poate accepta asa ceva!

Este contrar drepturilor sale fundamentale.

Pe de alta parte, majoritatea crimelor de sange comise au loc in niste situatii (conditii) cu totul ”speciale” pe fondul unor circumstante atenuante, care ulterior, sunt regretate profund de catre cei care le-au comis, mai putin daca vinovatii poseda grave tulburari psihice, caz in care, crimele de sange comise nici nu pot fi lor imputate (datorita "iresponsabilitatii" lor in momentul comiterii actlelor).

In sfarsit, fiecare criminal, chiar si cel mai odios, are ceva ”bun” in el.

Este ceea ce trebuie ”recuperat” (si ulterior, ”fructificat”) de la el de catre societatea civila.

In felul acesta recidiva poate fi practic exclusa (sau extrem de redusa), in special dupa ani grei de detentie, in care reperele omului se modifica in general, in bine.

Mai mult, exista un numar considerabil de crime de sange, despre care nu stim cu certitudine, nici unde le-ar fi fost comise  si nici cine le-ar comis.

Cu alte cuvinte, nu avem  nici o certitudine in privinta vinovatului!

In acest caz, daca exista cea mai mica indoiala in privinta comiterii unei crime de sange, unui “potential” nevinovat nu i se poate “retrage” dreptul lui fundamental de a trai!

Exista numeroase cazuri de erori judiciare (oficial sau neoficial recunoscute de catre autoritatile judiciare),  iar executia fiind un proces ireversibil ea pune capat oricarei sperante de reabilitare! (A se vedea ai articolele autorului : "Revizuirea condamnarilor in Procedura Juridica Penala: http://necenzuratmm.ro/justitie/42444-revizuirea-condamnarilor-penale-in-jurisdictia-franceza.html; "Repararea erorilor judiciare": http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41420-repararea-erorilor-judiciare-in-jurisdictia-franceza.html"Roland Agret, un simbol al erorilor Judiciare": http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42969-roland-agret-un-simbol-al-erorilor-judiciare-de-pretutindeni.html"Procesul secolului. Cine a ucis-o pe Agnes Le Roux?": http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42773-procesul-secolului-cine-a-ucis-o-pe-agnes-le-roux.html; "Procesul Outreau": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/procesul-outreau-capitularea-sistemului.html).

Experienta arata ca in numeroase cazuri, persoane ”zdrobite” social, retinute ani (chiar zeci de ani) de zile in fundul celulelor centrelor de detentie (inchisorilor), se pot reabilita chiar daca au fost vinovate si au comis acte antisociale (criminale) grave sau chiar, deosebit de grave!

Sentimentul de libertate atat de mult caracteristic Omului, este si mai profund la cel nevinovat!

Printre marii abolitionistii, inca de pe vrmea lui Guillotin, putem mentiona personalitati marcante ale culturii si vietii politice franceze ca:  Montesquieu, Voltaire, Becaria (Delicte si Pedepse, 1764) iar mai tarziu pe Lamartine, Hugo, Maurice Barre, Aristid Briand, Jules Lemire si Jean Jaures.

Mentionam aici insa ca, inculpatului, condamnat la moarte (cu sentinta ramasa definitiva!) nu-i mai ramanea decat o singura sansa de a scapa d executie: Gratierea Presidentiala!

Intotdeauna posibila, fara ca presedintele sa-si justifice actul !

Utilizat in general in cazuri iesite din comun, aceasta gratiere este destul de “aleatoare” si puternic influenta de “climatul” social-politic (alegeri, opinie publica, etc.) in care mijloacele mass-media joaca un rol foarte important.

In Franta, (ca un principiu!), niciodata, gratierea prezidentiala nu a fost acordata in cazul crimelor de sange comise asupra copiilor (minorilor), respectiv, ai oamenilor legii (politistilor).

 

2. Abolirea Pedepsei Capitale

 

Pentru ca in Franta dilema “Pro si Contra“ abolirii Pedepsei Capitale sa “atinga” o dimensiune de proportii, de mare anvergura (internationala, chiar!), trebuie insa asteptat mandatul lui VGE (Valery Giscard d’Estaing, 1974-1981, cel de-al treilea Presedinte al Republicii a V-a)

Desi om politic de ”dreapta” (pe atunci Leader al partidului UDF-Union pour la Democratie Francaise, partid de centru-dreapta, fondat pe 1 februarie 1978, astazi membru al MoDem-Miscarea Democrata, creata pe 10 mai 2007 de catre Francois Bayrou) om de inalta tinuta morala si politica, intelectual de inalta clasa, om de litere, european convins (parintele constitutiei Europene!), pacifist, (aztazi, Membru al Academiei Franceze, fotoliul nr.16!), VGE, ar fi fost ”favorabil" abolirii pedepsei cu moartea.

Contextul social-politic, national (dar si international!)  al timpului “nu i-a permis" insa sa

se declare in “direct”, deschis, abolitionist, adica favorabil abolirii Pedepsei Capitale.

Prins intre “ciocanul” si “nicovala” climatului politic din ceea de a doua jumatate al deceniului opt, mai exact intre opinia politica internationala (Franta fiind singurul stat din Europa Occidentala care mai aplica pedeapsa cu moartea!) si opinia publica franceza, favorabila pedepsei cu moartea intr-un procent de aproape 70%, (de care “avea nevoie” pentru un eventual, al doilea mandat!), VGE, “legat de maini” si de “picioare” nu si-a “putut” pronunta public optiunea, facuta insa fara nicio ezitare sau ambiguitate, de catre titularul noului mandat, Francois Mitterrand.

Si chiar, inaintea alegerilor!

Este momentul cind dilema “Pro si Contra” abolirii Pedepsei Capitale isi atinge apogeul!

Reprezentant al “aristocratiei intelectuale” sau al ”intelectualitatii aristocrate” franceze, mare umanist, titular a doua mandate prezidentiale (cel mai longeviv Presedinte al Republicii a V-a, in total 14 ani!), care a marcat istoria Frantei pe toate planurile: social, politic, juridic, economic, etc., Mitterrand a fost invins si in 1974, numai limita de catre VGE!

In mai 1981 insa, acesta castiga ”detasat” alegerile prezidentiale, desi s-a declarat deschis, inainte de alegeri, ca abolitinist convins, considerand ca Pedeapsa Capitala este o crima de sange, “sub acoperire” si “legalizata”, comisa de catre Justitie.

Astfel, alegerea lui Mitterrand in functia de Presedinte al Republicii Franceze, pe 10 mai 1981, pune capat, executiilor barbare si scoate din uz definitiv ghilotina, considerata o adevarata “rusine” de catre abolitionisti si de partizanii Drepturilor Omului. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: "Ghilotina, o masina de ucis democratica si umana": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/10/ghilotina-o-masina-de-ucis-democratica.html).

“Misiunea” de a duce la bun sfarsit “optiunea” abolitionista manifestata inainte de alegeri, Mitterrand o incredinteaza unui prieten intim al lui, Profesorul Robert Badinter (nascut in 1928 la Paris, Partidul Socialist).

Avocat parizian de prestigiu, abolitionist “innascut”, aparator voluntar ai celor “inghesuiti” in culoarele mortii din marile centre de detentie franceze, Profesor Agrégé de Drept, eseist, Badinter,  fiul unui imigrant rus evreu, numit de Mitterrand in primul sau mandat “Garde de Sceaux” (Ministru al Justitiei) pune capat “crimelor”, comise in toata legalitatea de catre Justitia franceza, adoptand in Sedinta Adunarii Nationale din 16-17 septembrie 1981 proiectul de lege privind abolirea pedepsei cu moartea (Pedeapsa Capitala)!

Votarea acestui proiect de lege conduce la promulgarea pe 9 octombrie 1981 a legii conform careia toate sentintele de condamnari la Pedeapsa Capitala incepind cu 1 noiembrie 1980 vor fi automat comutate la inchisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de maximum 25 de ani, care ulterior, a fost redus la 22 de ani (si la maximun 2/3 din pedeapsa in cazul sentintei in executare, maxima de 30 de ani)

De la aceasta data sentintele pronuntate pina la abolirea pedepsei cu moartea, neexecutate, toate au fost comutate in pedeapsa cu inchisoare pe viata.

Efortul depus de Badinter de-a lungul timpului in favoarea acestei legi este impresionant.

Prezentam aici momentele de “rascruce” care au marcat profund acest proces anevoios si care au contribuit la “abdicarea” pedepsei capitale in Franta, respectiv, la scoaterea Ghilotinei ca "arma ucigasa" din dotarea Justitiei !

 

A. 21-22 septembrie 1971

 

In dimineata zilei de 21 septembrie, in penitenciarul pentru pedepse lungi Clairvaux (Departamentul Aube, Regiunea administrativa Champagne-Ardenne), o inchisoare de maxima siguranta de tip medievala (fondata de catre Abatele Bernard Clairvaux in 1115 si transformata in inchisoare din 1804), doi detinuti: Claude-Gabriel Buffet, (n. 19 mai 19933, Reims, Departamentul Marne),  fost legionar (4e REI, Legiunea Straina) si infanterist marin  (3e RIC), devenit infractor si criminal, condamnat la inchisoare de viata pentru crima de sange, (Juriul Popular Paris pe 15 octombrie 1970) si Roger Bontems (n. 20 septembrie 1936, Aydoilles, Departamentul Vosges, Regiunea administrativa Lorena), fost militar-parasutist (si ulterior instructor) in Razboiul din Algeria (1 noiembrie 1954-9 septembrie 1962), devenit multirecidivist, condamnat la 20 de ani de recluziune criminala pentru jafuri armate (Juriul Popular Meurthe et Moselle in 1965), luand ostateci, un gardian (Guy Girardot) si o infirmiera (Nicole Comte), solicita eliberarea lor, in schimbul vietii ostatecilor. (A se vedea pentru detalii si ciclul de articole al autorului consacrat Mediului Carceral Francez din Ziarul Necenzurat: "In umbra vietii": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/02/thomas-csinta-in-umbra-vietii-ziarul.html).

Tentativa esueaza.

Buffet sugrumand cei doi ostateci, devine responsabil de 3 crime (de sange) atroce.

Cei doi infractori, dupa arestarea lor, in primele ore ale zilei de 22 septembrie, fiind din nou inculpati, sunt condamnati la moarte pe 29 iunie 1972 de catre Juriul Popular (Curte cu Jurati, compus din 3 magistrati si 9 jurati alesi arbitar de pe listele electorale) al Tribunalului Troyes (Departamentul Aube), confirmat si in apel de catre Curtea Suprema de Casatie, avocat al apararii fiind R. Badinter (la primul sau proces de aceasta”dimensiune”).

Cum Georges Pompidou, pe atunci Presedinte al Frantei, nu îi gratiaza, cei doi sunt executati in “celebra” inchisoare din “Rue de la Santé”, la Paris, pe 28 noiembrie 1972.

Momentul este crucial, pentru ca este pentru prima oara din intreaga istoria a pedepselor capitale din Franta, cand complicele care nu a ucis niciodata (deci nu a comis nicio crima de sange!), este condamnat la pedeapsa cu moartea ca si criminalul.

Si asta in ciuda faptului ca Buffet (care la proces a solicitat el insusi condamnare sa la moarte!) intr-o scrisoare deschisa adresata presei si Presedintelui isi recunoaste vina (in exclusivitate), disculpand complet pe Bontems, cerand Presedintelui gratierea acestuia.

Presedintele a refuzat gratierea, ceea ce era lesne de inteles, avind in vedere faptul ca fata de ceilalti doi presedinti ai Frantei mai sus amintiti (Mitterrand si VGE), care au succedat lui, Pompidou se declara ferm si categoric, direct si public, impotriva abolirii pedepsei cu moartea, considerand aceasta "o masura de securitate pentru natiune"!

 

B. 20 ianuarie 1977

 

Tot Juriul Popular de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Troyes, il condamna pe Patrick Henry la inchisoare pe viata, pentru sechestrarea si uciderea cu premeditare, al copilului Philippe Bertrand, in varsta de opt ani,  pe 30 ianuarie 1976.

Desi a avut sana sa poarta numele celebrei figuri proeminente a Revolutiei americane, Patrick Henry (29 mai 1736-6 iunie 1799), unul dintre ″parintii fondatori″ (alaturi de Samuel Adams si Thomas Paine) ai natiunii americane, celebru pentru sloganul sau : ″Give me liberty or give me death″, acesta, nu prea i-a facut cinste acestuia din urma.

Acuzat si inculpat pentru uciderea copilului, pe care l-a rapit (pentru rascumparare !) la Troyes (Departamentul Aube, Regiunea administrativa Champagne-Ardenne, estul Frantei) la plecarea acestuia (acasa, de la scoala), in jurul orei 12h30, el scapa de ghilotina la procesul sau din 20 ianuarie 1977 (ar fi fost necsare 8 voturi/din 12, pentru condamnarea sa la moarte, in loc de 7), numai datorita pledoariei abolitioniste a lui Robert Badinter, care il secundeaza pe Robert Bocquillon, avocatul acestuia din oficiu (Batonierul Baroului de Avocati) din Troyes.

Aici mentionam ca in 1976 pe 28 iulie, in “celebra” inchisoare din Marsilia, “Baumettes”, Christian Ranucci, fiind condamnat la moarte in 1974 (la numai 22 de ani fara ca vinovatia sa sa sa fie "solid" probata !) si negratiat de VGE, este executat, pentru un caz similar cu al lui Patrick Henry.

Pe 26 iulie 1976, al 20-lea Presedinte al Republicii Franceze  Valéry Giscard d’Estaing (actualmente titularul fotoliului N°16 al Academiei Franceze, din 11 decembrie, 2003), refuza gratierea lui Christian Ranucci, condamnat la moarte si executat (ghilotinat !) pe 28 iulie, ora 04h13, pentru rapirea, sechestrarea si asasinarea fetitei Marie-Dolorès Rambla, pe 3 iunie 1974 (atunci in varsta de opt ani) la Marsilia (in Cartierul Les Chartreux), de catre André Obrecht penultimul calau in functie in Franta. (A se vedea si articolul autorului: "Giscard d'Estaing si condamnatii sai la moarte": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/11/thomas-csinta-giscard-destaing-si.html).

Daca in privinta vinovatiei lui Ranucci, in fata Juriului Popular Bouches du Rhône de la Marsilia au existat atunci serioase indoieli (care de-altfel, din pacate, persista inca si astazi, la patru decenii de la eveniment si care il disculpa pe acesta, se vedea si articolul: "Affaire Ranucci":  http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2010/12/affaire-ranucci.html), in privinta vinovatiei lui Marcellin Horneich (atunci in varsta de 28 de ani), respectiv, a lui Joseph Keller (pe atunci in varsta de 24 de ani), varul lui, condamnati amandoi la moarte tot in 1976, pe 25 iunie, pentru rapirea, sechestrarea, violarea si asasinarea unui cuplu de studenti englezi (in varsta de 20 si 23 de ani), in noaptea de 29-30 august 1972 la Ondes (Departamentul Haute Garonne, Regiunea administrativa, Midi Pyrénées), nu numai ca nu au existat indoieli in fata Juriului Popular Haute Garonne de la Toulouse, dar cei doi ″gitans″ (nesedentari) nu au putut beneficia nici macar de circumstante atenuante ! (A se veda si ciclul de articole ale autorului consacrat Minoritatilor Etnice Nesedentare-MENS in Franta:  http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42086-nesedentarii-lui-ion-iliescu-rromii-nostri.htmlhttp://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42085-eu-ro-satra-algebra-eu-ro-milor.html;http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/40463-nesedentarii-nostri-romani-cosmarul-nostru-ai-francezilor.html;http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42042-edvige-cristina-noile-fisiere-al-directiei-centrale-de-informatii-interene-francez-dcri.html;  http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/40710-nesedentarii-nostri-romani-si-blestemul-pamantului-francez.html;    http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/06/satra.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/09/eurosatra-alge...)

Si totusi, Valéry Giscard d’Estaing, marele Om Politic si Om de Cultura (un intelectual de exceptie, un mare umanist, ″Parintele″ Constitutiei Europene, pentru care am un deosebit respect !), îi gratiaza pe cei doi in 1977 !

Christian Ranucci si-a sustinut nevinovatia chiar si in momentul executiei sale, cerind reabilitarea lui!

Astazi, o Asociatie creata ulterior de mama sa si apropiatii sai, convinsi de nevinovatia lui se zbate pentru reabilitarea sa pe plan social !

O lucrare celebra publicate pe aceasta tema al Jurnalistului Gilles Perrault: "Le Pull Rouge",  intareste nevinovatia lui Ranucci.

Pe 12 octombrie 2010, in cadrul emisiunii ″O zi, un destin″, care i-a fost consacrata, Giscard d’Estaing (decorat cu numeroase distinctii : Mare Maestru al Legiunii de Onoare 1974-1981 ; Marea Cruce a Legiunii de Onoare 1974 ; Marea Cruce al Ordinului National de Merit ; Crucea Razboiului 1939-1945 ; Marele Colier al Ordinului Sant’Iago de Epée 1975 ; Marea Cruce al Ordinului Saint Olaf-Norvegia, 1962 ; Cavaler al Ordinului Elefantului – Danemarca, 1978 ;  Marele Colier al Ordinului Infant Dom Henrique-Portugalia, 1978 ; Nansen Refugee Award-HCR, 1979 ; Cavalerul Ordini Seraphin-Suedia, 1980, etc.),  a afirmat ca nu-si regreta decizia sa (nici astazi !) pentru a nu fi gratiat pe Christian Ranucci : ″El a fost vinovat, a fost condamnat si trebuia sa fie sanctionat. (…) Am lasat justitia sa-si urmeze cursul″ !

Procesul lui Patrick Henry desi a avut un puternic impact asupra abolirii pedesei cu moartea in Franta (avand in vedere executia lui Ranucci pentru o crima de sange de acelas tip), executiile au continuat cu Jerome Carrein si Hamida Djandoubi.

Acesta din urma (de origine tunisiana, amputat de un picior in urma unui accident de munca in 1971, condamnat la moarte, cu unanimitate de voturi, pe 27 februarie 1977 de catre Juriul Popular Bouche du Rhône la Aix en Provence-Marsilia si confirmat si de catre Curtea de Casatie pe 9 iunie, ultimul executat), aparat si el de catre Robert Badinter, a fost ghilotinat de catre Marcel Charles Chevalier (ca si Jérôme Carrein), pe 10 septembrie 1977, ora 04h40, la varsta de 31 de ani, tot la Inchisoarea Baumettes din Marsilia ca si Christian Ranucci.

El a fot inculpat  pentru prostituirea, rapirea, sechestrarea, violarea (cu o rara cruzime: arderea sanilor si a sexului cu o tigara!), strangularea (in fata a doi copii minori cu care traia si dintre care unul il va denunta!) si abandonarea cadavrului (dupa ce a fost stropit cu benzina si i-a dat foc!), pe la mijlocul lunii iulie 1974, a amantei sale Elisabeth Bousquet (in varsta de 21 de ani), la cca 40 de km de Marsilia (Lançon-de-Provence)

 

C. 28 octombrie 1980

 

Curtea Suprema (Juriu Popular) de Justitie (Paris), il condamna pe Philippe Maurice[1] la pedeapsa capitala.

Atunci in varsta de 24 de ani, inculpatul cu un complice sunt surprinsi de catre un gardian public si un om al legii sustragand radiocasetofoane in Parkingul unei Supermarché (Supermarket).

In urma schimburilor de focuri, politistul moare, gardianul este grav ranit!

Philippe Maurice si complicele acestuia, sunt interpelati si arestati mai tarziu de catre fortele de politistii de BAC (Brigada Anticriminalitate), in urma unori schimburi violente de focuri de arma. 

Ranit grav, complicele lui Philippe Maurice moare, nu inainte insa, ca acesta sa execute inca un politist si sa raneasca grav, un altul.

Ca si cum nu ar fi fost “suficient”, incarcerat intr-o alta ”celebra” inchisoare de inalta securitate (maxima siguranta), din regiunea pariziana, Fresnes, rezervata criminalilor recidivisti, in disperarea lui nemarginita, Philippe Maurice pune la cal propria evadare, “convingand” o tanara avocata (a lui) de la Curtea Suprema sa-i introduca (in inchisoare) o arma de foc (pistol 9mm).

Tentativa lui de evadare, de altfel bine ”pregatita”, esueaza, ucigand un gardian al inchisorii si ranind grav, un altul.

Fara drept de apel, Philippe Maurice, este condamnat definitiv la moarte si in imposibilitatea “practica” de gratiere! (Niciodata in istoria Frantei, intr-un asemenea caz gratierea prezidentiala nu ar fi fost posibila, chiar daca Presedintele avea dreptul sa-l gratieze, fara sa-si justifice actul!).

Contactat de catre Robert Badinter, care este impresionat profund de acest caz, cu atat mai mult cu cat este surprins de inteligenta criminalului, in ciuda esecului sau scolar si, care de la afacerea Buffet si Bontems a salvat viata a peste zece condamnati la moarte in apel (“blocand” practic executiile dupa 1977), Philippe Maurice care isi astepta executia, avea sa afle ca “foarte probabil” va fi simbolul abolirii Pedepsei Capitale!

 

 

Si Badinter nu s-a inselat, sub nicio forma, din niciun punct de vedere!

Philippe Maurice este primul criminal de "mare calibru" caruia i se comuta pedeapsa capitala la inchisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de 22 de ani.

Inainte ca legea de abolire sa fie votata de catre Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, castigind alegerile, Mitterrand l-a gratiat deja pe Philippe Maurice, cum executia lui nu mai putea “sa astepte” promulgarea legii de abolire a pedepsei cu moartea.

Celelate opt persoane care intre timp îsi asteptau executiile, au fost ”obligate” sa astepte Legea Badinter, cel care prin demersurile lui poate fi considerat fara rezerve, pe buna dreptate, “Parintele” abolirii Pedepsei Capitale in Franta.

Vizitindu-l pe Philippe Maurice la inchisoarea pariziana, “Rue de la Santé”, avand in vedere climatul alegerilor prezidentiale, Badinter l-a “asigurat” ca viata lui este ”practic” salvata, spre mare lui mirare, pentru ca daca Mitterrand castiga alegerile, Pedeapsa Capitala va fi abolita!

In caz de infrangere, VGE reales, “favorabil” si el abolirii, fiind la al doilea mandat, va promulga sigur o lege contra Pedeapsei Capitale, (“nemaiavand” nevoie de votul alegatorilor sai, ulterior, pentru un nou mandat!)

Avand in vedere si faptul ca in perioada alegerilor prezidentiale, executiile fiind evident suspendate.

“Teoria” lui Badinter a functionat perfect.

Philippe Maurice, in momentul arestarii in esec scolar, practic “analfabet”, dupa 22 de ani de detentie, este eliberat conditionat, in 2000.

Avind de trecut obstacole extrem de dificile, de toate felurile, in urma unui efort intelectual iesit din comun, sustine teza sa de doctorat, inca in inchisoare. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: In umbra vietii": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/02/thomas-csinta-in-umbra-vietii-ziarul.html)

Doctor in Stiinte Umane (Istorie Medievala) si Cercetator Stiintifc la Centrul National de Cercetare Stiintifica (CNRS) si Scola de Inalte Studii in Stiinte Sociale (EHESS), azi, este autor a unor lucrari de mare anvergura, cu adevarat remarcabile, care dovedesc un nivel intelectual si profesional iesite din comun!

Cerand scuze public rudelor celor ucisi, in cadrul mijloacelor mass-media (emisiuni TV, Radio, presa), doneaza acestora, totalitatea drepturilor sale de autor obtinute din vanzarea lucrarilor sale.

Philippe Maurice nu este numai un simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta ci si un exemplu de posibila reintegrare (reinsertiune) cu succes in societate, a unui fost, mare criminal.

Mai mult, un exemplu al unei reusite profesionale si sociale de exceptie, fara pericolul de a recidiva.

Marcand istoria profund, atat prin crimele pe care le-a comis, cat si prin marile sale realizari profesionale si caritative in scop umanitar, ulterior, intra in legenda inainte de toate, ca omul care a “vazut” moartea si a “invins” ghilotina!

Pentru restul, lasam istoria sa-l judece! (A se vedea si articolele autorului consacrate lui Philippe Maurice: "Rolul pozitiv al pedepselor lungi de inchisoare. Articol dedicat Profesorului si Cercetatorului Philippe Maurice":  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/05/rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de.htmlhttp://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42767-rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de-inchisoare.html;  "Padurea spanzuratilor":  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html?q=Philippe+Maurice"De la ura la viata. Dreptul de fi liber": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/de-la-ura-la-viata-dreptul-de-fi-liber.html


COMENTARIUL AUTORULUI

 

Abolirea Pedepsei Capitale in Franta, este un pas important in Europa, dar nu foarte semnificativ in lume, avand in vedere faptul ca executiile se succed zilnic si sute si sute de oameni sint executati, fiind astfel privati de unul din drepturile lor fundamentale, dreptul la viata.

Amnesty International precizeaza intr-un raport ca astazi inca 90 de tari sunt neabolitioniste, ceea ce reprezinta un procent foarte ridicat, 46% din totalitatea tarilor lumii.

Din totalitatea celor 105 ramase, 68 au abolit pedeapsa cu moartea pentru toate tipurile de crime, 14 o mentin pentru crime exceptionale (ex. crime de razboi, genocid) si 23 sunt abolitioniste in "practica" (adica, desi legislatia lor prevede pedeapsa cu moartea, ele n-au practicat executii in ultimii 10 ani!)

In Statele Unite ale Americii, (considerat cel mai democratic stat!), dupa suspendarea Pedepsei Capitale intre 1967-1976 de catre Curtea Suprema, in 1976, tot ea,  organul judiciar federal competent in asemenea probleme revine la decizia ei permitand instaurarea acestei pedepse conform unei decizii luate de fiecare stat in parte (local).

La nivel federal, Pedeapsa Capitala a fost reinstaurata definitiv de catre Guvernul American in 1988.

Astfel numai 12 state au suprimat pedeapsa cu moartea, cele cu criminalitate ”relativ” redusa printre care: Alaska, Dakota de Nord, Hawai, Iowa, Maine, etc, iar alte 38 au restabilit-o dupa 1976, unde criminalitatea are “cote” ridicate, cum ar fi : New York, New Jersey, Alabama, Arizona, Colorado, Nevada, Florida Georgia,Ohio, Missouri, Mississippi, Illinois, Oklahoma, Pensylvania, Montana, Texas, California, Virginia, etc.

Printre statele cu cele mai multe executii mentionam: Texas (245), Virginia (83), Florida (50), Missouri (48).

Din 1977, (cand a avut loc ultima executie in Franta!) legislatorul american a executat 739 de persoane, din care peste jumatate in ultimii 5 ani, utilizind una din sinistrele si macabrele sale mijloace de trecere in “nefiinta” : Injectia letala, Scaunul electric, Camera de gazare, Plutonul de executie si Spanzuratoarea.

 

POST SCRIPTUM

 

Fara a fi toleranti, fara a incerca sa luam o pozitie ferma impotriva Pedepsei Capitale acordam in mod voluntar votul nostru de incredere unei justitii care raspunde la crima (crimele) de sange comisa de catre cel inculpat, printr-o “crima legalalizata”, devenind astfel sustinatori ai unei justitii care ”ucide sub acoperire”, legal.

Prin comiterea unui asemenea act barbar nu vom readuce la viata victima (victimele) inculpatului, inlaturam insa orice sansa a sa de reabilitare, cu atat mai mult cu cat in dosarele criminale, deseori exista atit indoiala cit si circumstante atenuante!

Si chiar daca in majoritatea cazurilor nu exista indoiala, in aceasi majoritate de cazuri exista sigur circumstante atenuate.

Totul este sa le cautam, sa le gasim in timp util si sa le exploatam pentru a le putea interpreta cu responsabilitate.

Cert, un nerecidivist, neiertat nu poate recidiva!

Dar, in cazurile de recidiva, noi, societatea, comunitatea celor “independenti” nu avem nicio responsabilitate?

Experienta, studiile si cercetarile efectuate in domeniul reintegrabilitatii (reinsertiunii) sociale, arata ca in majoritatea cazurilor de recidiva, fostul delincvent (infractor, criminal), un social ”dependent” nu a fost “corect” reabilitat in societate.

Cu alte cuvinte, noi (societatea), nu ne-am asumat “corect” responsabilitatea!

In locul reintegrarii (reinsertiunii) reale, noi am preferat, una “de forma”, marginalizarea lui!

Iar aceasta marginalizare a lui nu este altceva decit excludarea lui din toate structurile socio-profesionale, o excluzine care ulterior devine, indirect, o alta “condamnare”, una sociala si deci inevitabil, “motorul” generator al propriei sale recidive!



NOTA

 

Autorul consultind zeci de lucrari ai “abolitionistilor” francezi consacrati, nu reproduce nici opinile si nici interpretarile acestora relativ la Pedeapsa Capitala.

Exprimand un punct de vedere strict personal, eventualele erori de interpretare sau abateri de la punctele lor de vedere pot fi imputate numai acestuia!

 

 

________________________________

[1] Philippe MAURICE, simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta, a fost condamnat la moarte in 1980 pentru uciderea unui politist si ranirea a inca doi gardieni, (dintre care unul, ulterior a decedat), in cadrul unui schimb de focuri intre el si autoritatile de ordine publica, care l-au surprins in parking-ul unui supermarket, sustragind un radio-casetofon dintr-un Peugeot 604, pe atunci o masina de lux. 

Abolirea Pedepsei Capitale de catre Mitterrand-Badinter in 1981, face din el un simbol al abolirii al acestei pedepse. Pedeapsa cu moartea fiindu-i comutata la recluziune criminala (inchisoare) pe viata), dupa 23 ani de detentie in inchisorile franceze cele mai "reputate", gratiat si eliberat datorita unei performante intelectuale "hors norme" (iesit din comun, nemaiintalnit in mediul carceral !) scrie o carte "De la ura la Viata", ale caror drepturi de autori cedeaza rudelor victimelor sale si cu care zguduie din temelii intreaga opinie publica franceza si internationala. (A se vedea  articolul autorului: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/de-la-ura-la-viata-dreptul-de-fi-liber.html)
Autorul articolului de fata, primind drepturile de autor pentru traducerea acestei carti in limba romana (in faza de finalizare) va lansa aceasta carte in compania autorului ei, pe unul din canalele de stiri din Romania.

El studiaza in intregime in regim de detentie (ca detinut condamnat la inchisoare pe viata !), obtinand Licenta (Bac+ 3 ani, echivalent cu Diploma de Invatamant Superior Pedagogic in Romania) in istorie in 1987 (Saint-Maur, Paris), iar pe 18 octombrie isi sustine Diploma de Maitrise (Bac+4 ani, echivalent cu Diploma Universitara in Romania) cu un memoriu avand ca tematica un subiect despre Evul Mediu (la Yzeures sur Creuse, Tours), pentru ca in decembrie 1995, sa-si sustina o Teza de Doctorat avand ca subiect "La famille au Gévaudan à la fin du Moyen Âge" la Universitatea Tours. In toamna anului 1999 este plasat in regim de semi-libertate, pentru ca in 2000, in nurma unei petitii semnate de catre 150 de oameni de stiinta, printre care si numerosi Laureati ai Premiului Nobel sau Membrii al Academiei Franceze sa beneficiaze de libertate conditionata (sub control judiciar). Director de Cercetari si Profesor la EHESS (Scoala Superiora de Inalte Studii in Stiinte Sociale, invatamant superior elitist cu statut de "Grand Etablissement" fondat prin decret in 1975, cunoscuta pana atunci ca EPHE –Scoala Practica de Inalte Studii, Membra a "Paris Universitas"), isi desfasoara activitatea in domeniul : "Familiei, Religiei si Puterii Politice in Evul mediu". 

Printre domeniile de cercetare ale EHESS sunt stiintele socio-umane (istoria, arheologia, antropologia, geografia, demografia, statistica, filosofia, sociologia, psihologia, stiintele economice, lingvistica, dreptul) dar si altele ca amenajarea teritoriala, medicina sau artele. 

Dupa noul model de invatamant superior LMD (Licenta-Masterat-Doctorat), EHESS scolariaza studenti (2.800/an) numai in Master (2.600/an) si Doctorat (200/an), in majoritatea cazurilor in colaborare cu cele mai elitiste si reputate "Grandes Ecoles" franceze : ENS (Scoala Normala Superioara), X (Ecole Polytechnique), Ponts (ParisTech), Télécom Paris. EHESS elibereaza si o diploma specifica care permite accesul la concursurile nationale de Capes  (Titularizare in invatamantul mediu), Agrégation (Titularizare in invatamandul mediu si primul ciclu universiar, Classes Prépas–Scoli pregatitoare pentru concursurile de admitere in Scolile Superiare de Inalte Studii), respectiv, pentru concursul de admitere la celebra scoala de inalte studii administrative ENA (Scoala Nationala de Administratie) sau ENM (Scoala Nationala de Magistratura, a se vedea si articolul: CUFR-ROMANIAhttp://cufr-romania.blogspot.ro/2013/09/cufr-consultanta-universitara-studii-si.html)

Publicat in Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepurilor Omului-OADO, nr.9 (51), simultan in limbile romana si franceza (a se vedea si articolele autorului din acest ciclu: "Padurea Spanzuratilor", „Ghilotina, o masina de ucis democratica si umana”, “De la ura la viata. Deptul de a fi liber", aparute in Ziarul Politia Capitalei, nr. 267 si 286)

Articolul pe Investigatie Jurnalistica si cu cele asiciate in Ziarul Politia Capitalei

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/12/pedeapsa-capitala.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019